Pomul vieții din Mozambic

Un râu cu apa vieții, limpede ca cristalul, iese din scaunul de domnie al lui Dumnezeu și al Mielului. Iar în mijlocul pieții cetății și pe cele două maluri ale râului, iată, pomul vieții, prin care neamurile au parte de vindecare. O superbă imagine din Apocalipsa 22.

Vindecarea de care are parte creația cât și frumusețea acestei imagini au generat o operă de artă incredibilă, comandată de British Museum și Christian Aid la terminarea războiului civil din Mozambic.

N.T. Wright în „Surprised by Scripture: Engaging Contemporary Issues“ explică faptul că opera este o sculptură a pomului vieții. La umbra sa sunt păsări și animale. Și toată opera, copaci, animale, toată – este creată din arme scoase din uz: bucăți și părți din automate AK-47, gloanțe, săbii și toată gama de accesorii oribile folosite în război, cele mai multe fabricate în țările pașnice din Vest, pentru ca ajutorul umanitar acordat Mozambicului să se întoarcă înapoi în propriile industrii.

Acestă operă, acest „pom al vieții“, suberb în mai multe moduri, reflectă promisiunea din Isaia care menționează faptul că „săbiile vor fi transformate în pluguri și sulițele în cosoare“(Isaia 2:4).

Pomul este o amintire a tragediilor acestei lumi dar și o perspectivă asupra noii creații.

Are un mesaj imediat și puternic pentru oamenii din Mozambic care au uitat cum să mai spere, au uitat că mai există și pace, în timp ce sunt invitați să se așeze sub copac și să se bucure de fructele și vindecarea sa. „Celebrare fără naivitate, durere fără cinism și speranță fără sentimentalism“, în cuvintele lui Wright.

„Stând înaintea sa e ca și cum ai surprinde o viziune apocaliptică, o viziune a frumuseții lui Dumnezeu. Aceasta este viziunea cerului nou și a pământului nou al lui Dumnezeu; în această viziune, fiecare din noi are o chemare particulară – profetică, artistică, politică, teologică, științifică, orice ar fi – prin care Dumnezeu ne cheamă să aducem semne ale lumii noi în lumea veche, unde vederea e încă limitată și văduvele încă plâng.“

Și noi uităm să mai sperăm, suntem întristați de starea acestei lumi, de rele și război, ură. Însă ne aducem aminte deschizând Scripturile. Iar ele ne vorbesc despre un cer nou și un pământ nou unde „niciun neam nu va mai ridica sabia împotriva altui neam și nu vor mai învăța războiul“ (Isaia 2:4), unde totul va fi scăldat și vindecat în Dumnezeu.

Reclame

Unii poartă cu ei dureri și răni deschise

Ciudate ființe suntem. Covârşitor este felul în care amintirile dureroase și neplăcute ies la suprafață în cele mai neașteptate momente.
Aveam tot timpul să ajung la ora stabilită Vineri, la aeroport. Am întarziat însă. Trenul oprise în Leighton Buzzard. În Bletchley trebuia apoi să cobor. Și a luat-o din loc apoi doar după o oră și jumătate.
Inițial controlorul a anunțat că liniile sunt închise și că își cere scuze de întârziere. Apoi că a avut loc un accident în Bletchley. Când a trecut pe lânga noi, un domn de lânga mine, serios, la costum, întreabă, “A jumper mate?”(Un sinucigaș prietene?). Controlorul a trecut însa fără să-i răspundă.
Când am început să ne mișcăm în sfârșit, a fost anunțat prin stație că da, o persoană și-a pierdut viața. Să avem grijă să nu lăsăm copiii să privească în partea stângă, imaginile fiind tulburătoare. Iritarea din pricina așteptării s-a transformat în tristețe. Atât în cazul meu cât și al domnului de lângă.
Singurele imagini tulburătoare pe care le-am vazut în Bletchley au fost fețele echipajului de intervenție de pe peron și linia 1. Priveau deznădăjduiți în jos și înspre trenul ce se deplasa încet.
Când m-am întors înspre domnul ce nu a fost curios să privescă ce se întâmplă, spre surprinderea mea, acesta tremura și plângea precum un copilaș.
Unii poartă cu ei dureri și răni deschise deși par, la prima vedere, destul de grei în umanitatea lor. Pentru cei ce se încredințează în mâna Domnului, oricât de mari și diferite sunt aceste răni există însă speranță. Dumnezeul lor le este mângâiere și vindecare.
El îi vindecă pe cei cu inima zdrobită şi le leagă rănile. Ps. 147:3

 

Îndrăzneşte, fiică!

Isus S-a întors şi a văzut-o. El i-a zis: „Îndrăzneşte, fiică! Credinţa ta te-a vindecat!” Matei 9:22

O problemă menstruală cronică. O asemenea problemă ar fi dificilă pentru orice femeie din orice vreme. Însă pentru o evreică situaţia sa era extrem de serioasă. Nici o parte din viaţa sa nu rămânea neafectată.

Sexual… ea nu putea să se atingă de soţul ei.

Maternal… ea nu putea să aibă copii.

Casnic… tot ce atingea era considerat necurat.

Spiritual… nu îi era îngăduit să intre în templu.

De doisprezece ani încercase tot ce era pe piaţă, îşi cheltuise toţi banii însă fără rezultat. Ba mai mult, situaţia ei devenea din ce în ce mai rea.

Însă Domnul Isus o vindecă, apoi o numeşte fiică. „Îndrăzneşte, fiică! Credinţa ta te-a vindecat!” Este singură dată când Isus numeşte o femeie cu termenul fiică. Vindecată şi mângâiată totodată.

Tradiţia spune că ea nu a uitat vreodată ce a făcut Isus, aminteşte Max Lucado în He Still Moves Stones. Legenda specifică faptul că ea a stat cu Isus şi L-a urmat în timp ce-Şi purta crucea pe Golgota. Unii cred că este Veronica, femeia care a mers alături de el pe drumul crucii. Şi când sudoarea şi sângele Îi intrau în ochi, ea ştergea fruntea Mântuitorului. Ea în ceasul durerii sale, a primit ajutorul Lui. El, în ceasul suferinţei Sale, l-a primit pe al ei. Nu ştim dacă legenda este adevărată, însă ar putea fi. Şi nu ştiu dacă la fel s-a întâmplat cu tine, însă s-ar putea întâmpla cu siguranţă.

Isus a atins pe cei respinsi. de Max Lucado

Isus a atins pe cei respinsi Cand S-a coborat Isus de pe munte, multe noroade au mers dupa El. Si un lepros s-a apropriat de El, I s-a inchinat, si I-a zis: „Doamne, daca vrei, poti sa ma curatesti. Isus a intins mana, S-a atins de el, si a zis: „Da, vreau, fii curatit!”Indata a fost curatita lepra lui.” Matei 8:1-3

Sunt uimit…de omul care a simţit atingerea plină de compasiune a lui Isus. El apare o singură dată, are o singură dorinţă, şi primeşte o singură atingere. Dar acea atingere i-a schimbat viaţa pentru totdeauna…

Sunt uimit de acest om deoarece în perioada Noului Testament lepra era cea mai groaznică boală. Aceasta făcea ca trupul să fie plin de răni şi într-o continuă degradare. Degetele se curbau şi se făceau ca nişte cioturi. Pielea plină de bube mirosea. Anumite tipuri de lepră paralizau nervii încheieturilor ducând la căderea degetelor de la mâini şi picioare, chiar a labei piciorului sau a mâinii. Lepra era un fel de moarte treptată.

Consecinţele sociale erau la fel de dure ca şi cele fizice. Fiind considerată o boală contagioasă, leprosul era pus în carantină, exilat într-o colonie de leproşi.

În Scriptură leprosul este simbolul unui paria al societăţii: infectat de o boală pe care el nu dorit-o, respins de cei pe care-i cunoaşte, evitat de persoanele pe care nu le ştie, condamnat la un viitor pe care nu-l poate duce.[…] Mai mult pe Max Lucado Romania.

Isus vindecă un orb. de Max Lucado

Isus vindeca un orb „Când trecea, Isus a văzut pe un orb din naştere.” (Ioan 9:1)

Acest om nu a văzut niciodată un răsărit de soare. Nu putea să distinga purpuriul de roz. Ucenicii învinuiesc arborele genealogic: „Învăţătorule, cine a păcătuit: omul acesta sau părinţii lui, de s-a născut orb?”(v 2)

Nici unul din ei, răspunde Dumnezeul-om. Pune aceasta conditie pe seama cerului. Motivul pentru care omul s-a născut orb? Pentru ca „să se arate în el lucrările lui Dumnezeu”.(v 3)

Vorbim despre un rol nemultumitor. Ales să sufere. Unii cântă spre gloria lui Dumnezeu. Alţii predau lecţii spre gloria lui Dumnezeu. Dar cine ar vrea să fie orb pentru gloria lui Dumnezeu?

Ce este mai neplăcut– condiţia aceasta sau descoperirea că a fost ideea lui Dumnezeu?

Vindecarea se dovedeşte a fi la fel de surprinzătoare ca şi cauza. „(Isus) a scuipat pe pământ şi a făcut tină din scuipat. Apoi a uns ochii orbului cu tina aceasta.”(v.6)

Lumea abundă de imagini cu Dumnezeul-om: în braţele Mariei, în Grădina Ghetsimani, în Camera de sus, în întunericul mormântului. Isus atingând. Isus plângând, râzând, învăţând…dar niciodată nu am văzut o imagine cu Isus scuipând.[…] Mai mult pe Max Lucado Romania.