Cristian Cazacu, „NU (nu vom mai muri)” – Amintiți-vă de Colectiv și votați pentru schimbare

​Cristian Cazacu, „NU (nu vom mai muri)” – Amintiți-vă de Colectiv și votați pentru schimbare

Reclame

Dietrich Bonhoeffer & întreitul rol al Bisericii față de stat

Criticând pasivitatea față de direcția statului, Dietrich Bonhoeffer îi amintește Bisericii întreitul ei rol față de acesta. Cuvintele sale sunt extrem de actuale.

image

În primul rând, Biserica trebuie să ceară socoteală statului de responsabilitatea pe care acesta o are, adică să-l întrebe dacă într-adevăr își îndeplinește sarcina dată de Dumnezeu, și anume, aceea de a veghea la respectarea legii și a ordinii.
În al doilea rand, Biserica are menirea de a se îngriji de victimele acțiunilor statului, slujind, în acest fel altora.
În cele din urma, „cea de-a treia posibilitate [a acțiunii Bisericii] nu consta doar în a da ajutor victimelor de sub roata, ci în a opri roata însăși. O asemenea acțiune ar fi nemijlocit o acțiune politică a Bisericii; ea este posibilă și cerută numai atunci când Biserica constată că statul eșuează în rolul lui de a înfăptui ordinea și legea.”

Dietrich Bonhoeffer, „Die Kirchner vor derula Judenfrage” [Biserica și chestiunea evreiasca] via prefață la D.B., Costul Uceniciei, Editura Peregrinul

Oficial: Mai mult de un milion de copii in prostitutie, in India.

prostitutie infantila      

     CNN raporteaza faptul ca mai mult de un milion dintre copiii din India sunt victime ale propriei tari. Potrivit politiei federale din India, mai mult de 1,2 milioane de copii sunt implicati in prostitutie in propria tara.  Ashwani Kumar,cel ce conduce Biroul Central de Investigatie (CBI), a numit India sursa, tranzitul national si destinatia pentru prostitutia infantila, toate in una.

 „Studiile si sondajele sponsorizate de centrul de dezvoltare pentru femei si copii estimeaza ca sunt in jur de trei milioane de prostituate in tara, dintre care cam 40% sunt copii,” declara CBI. Autoritatile cred ca 90 % din traficul de oameni din India este in interiorul tarii.