Axa Moscova-Roma-Vatican.

papa

Religion News Service scrie despre vizita unui oficial ortodox rus la Roma. Aceasta vizită a inclus o întâlnire cu papa și, binențeles …cam tot protocolul. Întâlnirea este văzută ca un semn de îmblânzire a relațiilor dintre cele două Biserici.

Arhiepiscopul ortodox Hilarion, care se ocupă de relațiile externe pentru patriarhatul Moscovei s-a întâlnit cu papa Benedict al XVI-lea vineri (18 septembrie) la Castelul Gandolfo, reședința de vară a papei. A luat parte și la o slujbă făcută la catacombele Sf. Calixtus vorbind despre martirajul din Roma din perioada timpurie a creștinismului.

„Acum, când Biserica Ortodoxă și Catolică nu sunt în comuniune euharistică și când multe denominațiuni protestante au deviat de la principiile fundamentale ale creștinismului, trebuie să înțelegem clar că această diviziune este un păcat ce sfâșie trupul bisericii și îi slăbește mărturia creștină înaintea lumii seculare”, a afirmat Hilarion.

Se pare că relațiile dintre cele două biserici sunt mai prietenoase de la numirea noului patriarh Chiril I. Extrem de ciudat luându-se în considerare râca milenara dintre cele două. Chiar dacă, prin absurd vorbind, Continuă lectura

Reclame

Chivotul Legii, in Etiopia.

“In curand, lumea va putea admira Chivotul Legii, suportul Tablelor Legii lui Dumnezeu, primite de Moise, subiectul a multor secole de cautari si studii”. Aceasta este declaratia liderului Bisericii Ortodoxe Etiopiene, Patriarhul Abuna Pauolos, pe care a facut-o in timpul recentei vizite intreprinse la Vatican, dupa cum informeaza Lacasuri Ortodoxe, citand agentia de stiri italiana “Adnkronos”

Aceasta stire m-a lasat cam rece. Am vazut nenumarate documentare ce prezentau diferite ipoteze despre mult cautatul Chivot al Legii. Ca ar fi cu adevarat acolo, si mai mult, sa fie si prezentat publicului mi se pare putin probabil. Si, totusi, gandindu-ma la evenimentele globale, nici n-as fi asa de ferm in aceasta privinta.

mai mult AICI

Giulgiu, aşchii şi falange… ori Pavel.

Christos a fost împărţit? Nu! Pavel? Nici el, că e al lor acum…

Până unde se poate merge în adunarea de argumente în vederea stabilirii autorităţii eclesiale? R: Giulgiu, aşchii şi falange… ori Pavel.

Mai nou, prin probe ştiintifice, prin teste de carbon…Ap. Pavel e al lor. Adevărul scrie că Papa Benedict a declarat duminică faptul că testele de carbon făcute pe oasele descoperite sub Basilica Sfântului Pavel din Roma confirmă faptul că scheletul datează din primul sau al doilea secol.

Da…

Şi, de aici..tam-tam, normal.

Şeful direcţiei culturale al Vaticanului, Gianfranco Ravasi, a spus că descoperirile reprezintă un „eveniment extraordinar” şi o „dovadă elocventă” a creştinismului în secolul întâi.

Catolicii cred că Sfântul Paul a fost înmormântat sub altarul basilicei construită în secolul patru. Petru şi Paul sunt consideraţi ca fiind principalii propovăduitori după moartea lui Iisus Hristos.

Concluzie: X Church, the true Church.

Relatiile dintre Biserica Ortodoxa Rusa si Vatican se incalzesc.

Papa si patriarhul      New York Times relateaza ca relatiile inghetate dintre Biserica Ortodoxa Rusa si Vatican par a se dezgheta. Vaticanul a incurajat recenta binecuvantare a unei biserici ortodoxe aflate pe proprietatea ambasadei ruse langa Vatican. Cele doua biserici au cooperat deasemenea la slujbele de binecuvantare, cand corul manastirei Danilov, scaunul Patriarhiei Moscovei, a cantat duminica intr-o bazilica romana.

Analistii bisericesti spun ca noua conducere in ambele biserici favorizeaza legaturi mai stranse si ca pozitia patriarhului Chiril ca lider al Bisericii Ortodoxe ar putea duce la o invitatie pentru o vizita a papei Benedict al XVI-lea. Tensiunile dintre biserici au existat de ani pe probleme de jurisdictie si autoritate.