Voi muri creștină!


Am tot întâlnit numele acestui Robert Seiple, fost lider în World Vision. El povestește despre o întâlnire cu o creștină libaneză pe nume Maria. Maria a trăit într-un sat creștin din Liban în anii 1980, când lucrurile tocmai se prăbușeau: israelienii și sirienii din sud erau peste tot, cât și alte miliții locale.

„Maria m-a învățat tot ce știu despre libertatea religioasă“, afirmă Seiple. În satul ei au intrat inițial milițiimilitareislamice. Ea a început să fugă însă s-a împiedicat și a căzut. Când să se ridice în picioare, un tânăr de 20 de ani a îndreptat arma spre ea și i-a spus:”Renunță la Cruce sau vei muri”. Curajoasă însă, ea răspunde:

 „M-am născut creștină, voi muri creștină!” Și el a împușcat-o. A tăiat o cruce cu baioneta în ea, apoi a plecat. A doua zi, milițiile s-au întors să ridice morții și să curețe zona. Ei au descoperit că Maria era încă în viață și din anumite motive, au făcut o targă și au dus-o la spital.

Seiple își amintește conversația cu Maria, aflată în acel moment într-un scaun cu rotile. Glonțul îi atinsese coloana vertebrală și era paralizată. După ce și-a relatat povestea, el a spus: „Asta nu are absolut nici un sens în legătură cu acești oameni care au încercat să te omoare – cum de te-au dus la spital a doua zi?”

Maria i-a răspuns că „uneori oamenii răi sunt învățați să facă și lucruri bune”.

„Ce simți în legătură cu persoana care a tras în tine, persoana care te-a făcut să fii legată de un scaun cu rotile pentru tot restul vieții tale?“

Ea a răspuns: „Eu l-am iertat.“

„Maria, cum ai putea să-l ierți?“ a întrebat el: „Ei bine, l-am iertat”, a spus ea.

„Dumnezeul meu m-a iertat, este la fel de simplu ca și acest fapt.“

Tu poți ierta? Răspunsul pe care îl vei da are legătura cu faptul dacă tu însuți ai experimentat ce presupune să fii iertat(ă). Cu atât mai mult să te ierte Dumnezeu.

Reclame

Unii poartă cu ei dureri și răni deschise

Ciudate ființe suntem. Covârşitor este felul în care amintirile dureroase și neplăcute ies la suprafață în cele mai neașteptate momente.
Aveam tot timpul să ajung la ora stabilită Vineri, la aeroport. Am întarziat însă. Trenul oprise în Leighton Buzzard. În Bletchley trebuia apoi să cobor. Și a luat-o din loc apoi doar după o oră și jumătate.
Inițial controlorul a anunțat că liniile sunt închise și că își cere scuze de întârziere. Apoi că a avut loc un accident în Bletchley. Când a trecut pe lânga noi, un domn de lânga mine, serios, la costum, întreabă, “A jumper mate?”(Un sinucigaș prietene?). Controlorul a trecut însa fără să-i răspundă.
Când am început să ne mișcăm în sfârșit, a fost anunțat prin stație că da, o persoană și-a pierdut viața. Să avem grijă să nu lăsăm copiii să privească în partea stângă, imaginile fiind tulburătoare. Iritarea din pricina așteptării s-a transformat în tristețe. Atât în cazul meu cât și al domnului de lângă.
Singurele imagini tulburătoare pe care le-am vazut în Bletchley au fost fețele echipajului de intervenție de pe peron și linia 1. Priveau deznădăjduiți în jos și înspre trenul ce se deplasa încet.
Când m-am întors înspre domnul ce nu a fost curios să privescă ce se întâmplă, spre surprinderea mea, acesta tremura și plângea precum un copilaș.
Unii poartă cu ei dureri și răni deschise deși par, la prima vedere, destul de grei în umanitatea lor. Pentru cei ce se încredințează în mâna Domnului, oricât de mari și diferite sunt aceste răni există însă speranță. Dumnezeul lor le este mângâiere și vindecare.
El îi vindecă pe cei cu inima zdrobită şi le leagă rănile. Ps. 147:3

 

Cu Dumnezeu în gropile vieții

gropileGen. 37:20 Veniţi acum să-l omorâm şi să-l aruncăm într-una din aceste gropi;

L-au aruncat pe Iosif într-o groapă și l-ar fi lăsat să moară. Era perfect. Nu ar fi murit direct de mâinile lor, murea de deshidratare. Este scos însă mai apoi și vândut iar 20 de ani mai târziu când foametea a venit frații lui vor mărturisi.

Gen. 42:21 „Da, am fost vinovaţi faţă de fratele nostru; căci am văzut neliniştea sufletului lui când ne ruga şi nu l-am ascultat

Fratele lor era legat și ei mâncau liniștiți deasupra. Îl disprețuiau. Il vroiau mort.

Nu cred că s-a gândit vreodată Iosif să se îmbrace bine pentru că tocmai urmează să fie aruncat într-o groapă. Evenimentele l-au prins nepregătit, pe nepusă masă. Au venit din senin, pe neașteptate.

Dar așa vin și în viața noastră zilele rele. Durerea, necazul, suferința nu bat la ușa mai întâi, nici nu se prezintă și nici nu îți dau un ragaz de trei zile să te pregătești spiritual, emoțional, fizic.

Nu, gropile vin așa, deodată. Într-o zi am ieșit de la lucru și m-am îndreptat spre mașină. Parcam pe strada principală, pe A40, în Londra. 3 benzi. Trafic serios. Am trecut pe lângă o familie cu copii mici. Luau ceva din mașina personală. M-am urcat în a mea și vroiam să-mi pun ceva muzică. Ei erau chiar în fața mea, mașina era parcata acolo. Eram cu ochii în jos și brusc mi i-am ridicat atunci când am auzit un țipăt puternic, disperat. Am văzut o mamă țipând, alergând, ca o leoiacă îndreptându-se spre stradă și în ultima clipă smulgându-și băiețelul de vreo 3 anișori din drumul sau direct inspre mașinile în mers de pe prima bandă. O clipă mica, foarte mică de neatenție și copilașul a luat-o înspre stradă. Câtă afecțiune și cum îl mai strângea și-l iubea. Și cum s-au mai îmbrățișat părinții și copiii acolo în stradă. Putea fi o mare tragedie, așa, dintr-o dată.

Afacerea îți dă faliment. Un angajat te fura. Bunicii mei au avut un magazin. Au pierdut tot pentru că au fost furați de vre-o 2 vânzătoare pe care le-au avut și în care își puseseră toată încrederea. Soțul sau soția te înșeală. Dintr-o dată se întâmpla. Nimic nu te-a pregătit pentru asta. Vii de la spital și testele îți sunt pozitive. Cancer. Îți pierzi jobul. Ești abandonat, abuzată. Groapă. Durere. Suferință. Unii când trec prin astfel de gropi, nu-și mai revin vreodată. Rămân traumatizați. Paralizați.

Povestea lui Iosif însă devine și mai dificilă. O poveste iudaică vorbește că frații ar fi asmuțit și câinii pe el. Bătut. Abandonat. Vândut. Sclavie. Lucruri mincinoase apoi în casa lui Potifar. Inchisoare.

Psalmul 105:18 I-au strâns picioarele în lanţuri, l-au pus în fiare

O viața plină de durere. 20 și ceva de ani. Fratele Wurmbrand spunea: Eu am făcut 14 ani de închisoare în comunism. O nimica toată. 14 ani. Imaginează-ți, alții au suferit 40,50 ani în închisori. Alții mor pentru Hristos acum, în timp ce vorbim.

Și totuși nu a renunțat. Nu amărăciune, nu ură, nu împietrire. Nu numai că a supraviețuit, Iosif a înflorit în suferință, în încercări. Promovat în casa lui Potifar, în inchisoare și Faraon, un fel de Obama al zilelor noastre, îl face prim-ministru. Al doilea cel mai puternic om al generației sale.

E vre-un secret? Sunt ceva pași de urmat? O rețetă a succesului? Da. Dumnezeu.

20 si ceva de ani mai târziu, Iosif e cel tare și fratii săi cei slabi. S-au temut că își va regla conturile și că vor fi aruncați și ei într-o groapă. Însă nu a făcut-o.

Gen. 50:19-21 Iosif le-a zis: „Fiţi fără teamă; căci sunt eu oare în locul lui Dumnezeu? Voi, negreşit, v-aţi gândit să-mi faceţi rău: dar Dumnezeu a schimbat răul în bine, ca să împlinească ceea ce se vede azi, şi anume, să scape viaţa unui popor în mare număr. Fiţi, dar, fără teamă, căci eu vă voi hrăni, pe voi şi pe copiii voştri.” Şi i-a mângâiat şi le-a îmbărbătat inimile.

Fără cuvinte!

Extraordinar cum Dumnezeu răscumpără fiecare situație.

John Bunyan, marele predicator baptist din sec. 17 a fost aruncat în închisoare aici în Anglia pentru că predica Evanghelia fără autorizație. A stat 12 ani în închisoare pentru că nu a putut să promită judecătorului că nu v-a mai predica Evanghelia dacă va fi eliberat. Ar fi putut deveni descurajat de atâta timp petrecut acolo, însă Bunyan l-a avut pe Dumnezeu. În timp ce era acolo avea o bancă cu 3 picioare. A rupt unul și și-a făcut un fluier cu care cânta cântările Evangheliei. În închisoare a scris Călătoria creștinului, o alegorie la viața de credință, cea mai bine vândută carte dupa Biblie din istorie. John Bunyan putea să renunțe. Însă în luptele sale, l-a glorificat pe Dumnezeu. A rămas cu Dumnezeu. Și Dumnezeu a fost cu el, așa cum a fost și cu Iosif. Continuă lectura

Zbaterile mele sunt despre El. de Max Lucado

Zbaterile mele sunt despre ElCum rămâne cu zbaterile tale? Ar fi vreo șansă, vreo posibilitate ca să fi fost ales să te zbați pentru gloria lui Dumnezeu? Cu privire la Hristos, ți s-a dat harul nu „numai să crezi în El, ci să și pătimești pentru El”(Filipeni 1:29)?

Aici este un indiciu. Rugăciunile tale par să nu fie ascultate? Ceea ce ai cerut și ceea ce ai primit parcă nu se potrivește? Să nu crezi că Dumnezeu nu ascultă. O face într-adevăr. S-ar putea să aibă planuri mai mari.

Iată altul. Sunt oamenii întăriți de zbaterile tale? Un prieten de-al meu poate să raspundă afirmativ. Cancerul său consuma mai mult decât trupul sau; îi mânca credința. Cererile fără răspuns îl nedumereau. Era confuz datorită creștinilor bine intenționați. „Dacă ai credință,” spuneau ei, „vei fi vindecat.”

Nici o vindecare n-a venit. Doar mai multă chemo, greață și întrebări. El a presupus că vina este credința mică. I-am sugerat un alt răspuns. „Nu este despre tine,” i-am spus. „Camera ta de spital este un spectacol pentru Creatorul tău. Credința ta în fața suferinței ridică volumul cântecului lui Dumnezeu.”

Oh, dacă ai fi putut vedea eliberarea de pe fața sa. […] Mai mult pe Max Lucado Romania.

Să suferi! O favoare?!… răspunsul lui John Piper

      Ii spun un bun venit si lui Betuel Vararu. Este colegul meu de catva timp aici la Seminar si impartasim aceeasi perspectiva teologica. Intocmai ca si Betu, am un respect deosebit pentru John Piper si felul in care acesta il prezinta pe Christos. Sa suferi! O favoare?!…raspunsul lui John Piper este ultimul post de pe blogul colegului meu.

John Piper

 

     „Căci cu privire la Hristos, vouă vi s-a dat harul nu numai să credeți în El, ci și să pătimiți pentru El.”(Fil.1:29)

      Faptul că sunt copilul lui Dumnezeu prin Isus Hristos I se datorează doar Lui. O mărturisesc cu o convingere de nezdruncinat. Vechea cântare, În îndurarea Domnului cum am ajuns, nu stiu!, mi se potrivește de minune. Și vorbesc foarte serios. Nu sunt în apele mele lângă oameni care afirmă și se bat în piept că ei L-au ales pe Dumnezeu, ei au decis, ei au ajuns la concluzia că se merită făcut pasul acesta. Se bat oarecum în piept cu pocăința și credința lor, și, în ochii lor, decizia pe care ei au făcut-o, capătă o deosebită importanță. Nu exclud importanța ei, dar nici nu mă chinui s-o accentuez prea mult. Pericolul este să ridici pocăința și credința la rang de virtute personală. Și concluzia logică nu ne-ar conduce altundeva decât la câștigarea mântuirii prin efort propriu, și implicit, la mândrie. Adică, totuși.. sunt mai grozav ca ceilalți.. eu m-am pocăit, adică am ajuns la anumite concluzii în viața mea și.. mi-am dat seama că asta e calea și pe deasupra, eu cred.. păi alții nu sunt capabili de performanța asta.. și raționamentul ar putea continua până când ne-am da seama că nu suntem așa de răi ca alții. Sincer, mă interesesează mai mult ce stă în spatele acestei decizii. Pocăința și credința sunt condiții esențiale pentru a fi mântuit, dar Biblia mi-a descoperit că ele sunt un dar. De fapt versetul citat îmi spune că este un har să crezi, o favoare. Ceva ce îți este dat. Dacă înțeleg corect acest verset înseamnă că toată mândria mea, ascunsă bineînțeles, că pe aici am trecut și eu, s-a dus. Asta e ideea harului. Oricum, cei mai mulți nu îmbrățișează această realitate.

      Ce să mai spun de partea a doua a versetului, alt paradox, care presupune o provocare mult mai mare decât prima. Har, favoare, să suferi pentru El. Înțeleg că îți este dat să crezi, și să te bucuri de aceasta, mai ales dacă te găsești printre cei care cred, dar să consideri o favoare, un har să suferi pentru Hristos nu auzi prea des. Și totuși auzi de la apostolul Pavel în scrisoarea către Filipeni, scrisă, interesant, din închisoare. Acest verset, sincer, reprezintă o provocare pentru mine, dacă am de gând să iau în serios Cuvântul lui Dumnezeu.

      Teologia suferinței nu prea mai încape în premisele noastre posibile. Și totuși Biblia vorbește destul de des despre această temă. Domnul Isus Hristos spunea că nimeni nu începe să-și zidească un turn sau să înceapă un război până nu își face anumite calcule și socoteli (Luca 14:25-35), în contextul în care El vorbea despre felul în care ar trebui să fie un ucenic al Lui. Lepădarea de sine este un concept care încet, încet dispare chiar și din vocabularul predicatorilor. Se preferă ideea unei „evanghelii a prosperității”. Cauzele sunt diverse, dar problema esențială o reprezintă înțelegerea greșită a nașterii din nou, sau lipsa realității acesteia în viața creștinilor.

      Clipul pe care l-am postat are câteva răspunsuri zdruncinătoare în privința aceasta. Face parte dintr-o conferință susținută de Dr. John Piper pe tema suferinței. Titlul „You must suffer” spune mai mult decât l-aș putea descrie eu. Ideea centrală este că suferințele lui Hristos de acum 2000 de ani se văd cel mai bine când trecem noi prin suferință datorită Numelui Său. Aceasta este mărturia puternică cu privire la suferințele Lui. Nu are legătură cu faptul că noi trebuie să suferim pentru mântuirea noastră, pentru că oricum ar fi în zadar. Hristos a plătit prețul pentru păcatele noastre și a absorbit mânia lui Dumnezeu care ne era destinată nouă datorită păcatelor noastre, adică celor care ne-am pus încrederea în El și ne bazăm viața aceasta și cea veșnică pe El. Și punctul culminant al acestei expuneri este că un copil născut din Dumnezeu este plin de bucurie în mijlocul necazului. Cu alte cuvinte, el va ajunge să considere suferința pentru Numele Lui un har, un dar, o favoare. John Piper a avut și continuă să aibă un impact mare asupra tot mai multor creștini, atât din State, cât și din întreaga lume, datorită Evangheliei necompromise proclamată cât mai clar cu putință, într-o manieră simplă, dar nu simplistă. Clipul este doar în limba engleză. Vizionare plăcută!

S – Ş.

SALARIUØ

Ce constituie un salariu minim este discutabil;Ø
depinde daca tu esti
Ø primitorul sau … platitorul.

Daca vrei sa traiesti in limitele salariuluiØ
vei fi lipsit de anumite
Ø lucruri, in primul rand de griji!

Afis in geamul unui restaurant: Vino inauntru si mananca;Ø
sa nu mori
Ø nici tu, nici eu de foame.

In probleme de casatorie este mai bineØ
sa ai un salariu lunar, decat
Ø sa fii fermecator.

SARCASMØ Continuă lectura