Posts Tagged ‘speranta’


Într-un podcast recent This American Life, Ira Glass, gazda podcastului întreabă un consilier matrimonial, Esther Perel:

„Mă întrebam dacă în domeniul dvs. aveţi momente pline de speranță pentru majoritatea cuplurilor, speraţi că oamenii vor găsi ceea ce vor în partenerii lor?”

Perel, care a sfătuit mii de cupluri căsătorite, a răspuns:

„Știi, lucrul care mi-a venit în minte este că sunt zile în care am încredere în umanitate și zile în care nu am. Vă răspund dintr-un unghi diferit. Am dorit să scriu un articol cândva despre cupluri care inspiră. Și am întrebat în jur de 60, 70 de oameni, la acea vreme, dacă știau astfel de cupluri. Și marea majoritate au putut să numească un cuplu.

N-am scris articolul, dar cred că este răspunsul la întrebarea ta, nu? Putem vedea unele cupluri care sunt foarte bune într-un domeniu și alte cupluri care sunt foarte bune în altul, dar nu avem atât de multe modele despre care să spunem, wow, aşa vrem să fim, aşa vreau să fiu.”

„Nu vrem să nu ştiţi, fraţilor, despre cei ce au adormit, ca să nu vă întristaţi ca ceilalţi care nu au nădejde”(1 Tesaloniceni 4:13).

Biserica tesaloniceană își îngropaseră partea sa de persoane îndrăgite. Și apostolul a dorit ca membrii care rămăseseră să aibă pace în privința celor care au luat-o înainte. Mulți dintre voi au îngropat de asemenea persoane dragi. Și tot așa cum le vorbiseră Dumnezeu lor, El îți vorbește și ție.

Dacă celebrezi aniversarea căsătoriei singur anul acesta, îți vorbește și ție.

Dacă copilul tău a ajuns în Ceruri înainte să ajungă la grădiniță, îți vorbește și ție.

Dacă ai pierdut o persoană dragă într-un mod violent, dacă ai învățat mai mult decât ai vrut să știi despre boală, dacă visurile tale au fost îngropate în timp ce coborau sicriul, Dumnezeu îți vorbește.

El vorbește tuturor celor care au stat sau vor sta pe pământul proaspat al unui mormânt deschis. Și nouă, El ne oferă acest cuvânt plin de încredere: „Nu vrem să nu ştiţi, fraţilor, despre cei ce au adormit, ca să nu vă întristaţi ca ceilalţi care nu au nădejde. Căci dacă credem că Isus a murit şi a înviat, credem şi că Dumnezeu îi va aduce împreună cu Isus pe cei ce au adormit în El”(1 Tes. 4:13,14).

Dumnezeu transformă durerea noastră fără speranță într-o durere plină de speranță. Cum? Prin faptul că ne spune că vom vedea iarăși pe cei dragi.[…] Mai mult pe Max Lucado România

Speranta inviorata pe drum Ce ar lua sa-ti invioreze speranta?

De ce ai avea nevoie sa-ti reenergizeze calatoria?

Chiar daca raspunsurile abunda, trei imi vin repede in minte.

Primul ar fi o persoana. Nu o persoana oarecare. Nu ai nevoie de cineva la fel de confuz. Ai nevoie de cineva care stie calea de scapare.

Si de la aceasta ai nevoie de ceva perspectiva. Ai nevoie de cineva care sa te entuziasmeze. Ai nevoie de cineva care sa te priveasca in fata si sa spuna, „Acesta nu este sfarsitul. Nu renunta. Exista un loc mai bun decat acesta. Si eu te voi calauzi acolo.”

Si, poate cel mai important, ai nevoie de o directie. Daca ai numai o persoana dar fara o perspectiva reinnoita, tot ce ai e companie. Daca are o perspectiva dar fara directie, ai compania unui visator. Dar, daca ai o persoana cu o directie- care te poate lua din locul acesta in locul care trebuie- ei, atunci ai pe cineva care poate sa-ti invioreze speranta.[…] Mai mult pe Max Lucado Romania.

Dragostea A iubi sau a nu iubi ..  ?!? Asa-i ca n-am potrivit-o bine?  A fi sau a nu fi suna mai familiar…Shakespeare, Hamlet.

Nu si pentru cei ce sunt la curent cu limbajul Scripturii. A iubi sau a nu iubi… cuvinte care te poarta intrinsec la … a fi crestin sau a nu fi crestin…a-L avea pe Dumnezeu sau ba…

Ce sunt si cuvintele astea pana la urma…?!?  Le-am stors de semnificatie. Cuvantul nu mai semnifica astazi! Relativitate…  Nu si pentru bibliofili, pentru cei ce inteleg graiul Cartii.   Cuvantul inca are valoare pentru acestia.

Astfel,… nu poti sa fii, fara sa iubesti sau fara sa fii iubit. Traim cu dragoste! Suntem creati sa iubim, sa oferim iubire, sa ne desfatam in iubire.  Daca n-ar mai fi dragostea n-am mai fi nici noi. Dragostea este aer, oxigen pentru fiinta noastra. Poate ca de aceea se sufoca si se sting atatia astazi.

Cat de seaca-i viata fara iubire! Chiar daca pentru unii  aceasta afirmatie are un accent melodramatic, cu totii recunoastem ca tanjim dupa, murim fara…iubire. (mai mult…)