Omagiu pentru Marius Iuga

Nu l-am cunoscut, însă mulți îl plâng. Inclusiv rude apropriate din Biserica noastră. Cuvintele sunt de prisos.

Condoleanțe familiei Iuga, prietenilor apropriați. Domnul să vă fie mângâierea și tăria.

Ultima cursă pentru Marius Iuga

Ultima cursă pentru Marius Iuga

REPORTAJUL ZILEI: În sunete de trompetă, s-a deschis cerul pentru Marius Iuga
joi , 16 iul 2015, ora 09:43 de Cătălin Weinmuller
Chiar dacă a plouat toată ziua, cerul s-a deschis astăzi când tânărul Marius Iuga a fost condus pe ultimul drum. Sigheteanul în vârstă de 26 de ani şi-a pierdut viaţa în urma unei plimbări cu bicicleta în Pasul Hera, după ce a fost acroșat în plin de o mașină care se deplasa din sens opus, într-o curbă. Nici măcar omagiile aduse de cei cunoscuţi nu pot să le aline durerea părinţilor care şi-au condus astăzi pe ultimul drum fiul. Tragicul eveniment a fost semnalat prin numărul unic de urgenţe 112, sâmbătă, în jurul orei 16:00. La faţa locului s-a deplasat un echipaj SMURD, care a transportat victima la Sighetu Marmaţiei. Marius Iuga a fost transferat la scurt timp la Spitalul Judeţean din Baia Mare. Din păcate medicii nu au mai putut să facă nimic pentru el, leziunile suferite în urma accidentului fiind incompatibile cu viața.

“Un tânăr de 28 de ani din Petrova se deplasa cu un autoturism dinspre Rona de Sus spre Petrova. Într-o curbă la stânga, şoferul a pierdut controlul direcţiei de mers şi a pătruns pe contrasens unde a surprins şi accidentat un biciclist ce se deplasa din sens opus”, a declarat subinspectorul Florina Meteş din cadrul Inspectoratului de Poliţie Maramureş.

Sute de sigheteni, printre care neamuri, apropriaţi sau simpli oameni au fost astăzi alături de familia tânărului care a murit în urma unui accident, sâmbătă seara. Lacrimile şi durerea s-au putut citi pe chipurile celor prezenţi în număr foarte mare la slujba de înmormântare care a avut loc la Biserica Baptistă din municipiu. Ieri, în Sighet s-a organizat şi un marş în memoria victimei accidentului, pentru a trage un semnal de alarmă în ceea ce priveşte statutul bicicliştilor în trafic. Îmbrăcaţi în negru, şi cu poza lui Marius Iuga pe biciclete, s-au alăturat iniţiativei peste 150 de sigheteni.

Organizatorul marşului, Sorin Hotea, a rămas surprins de numărul mare de sigheteni care au dat curs invitaţiei de a participa la această acţiune.

“Marşul din centrul oraşului a fost o reuşită din punct de vedere al organizatorilor. Au participat în jur de 150 de biciclete din estimările noastre şi nu a fost niciun fel de incidente. A fost un marş tăcut, un omagiu adus lui Marius Iuga, dar şi pentru a atrage atenţia tuturor celor care participă la trafic, că bicicliştii au şi ei drepturile lor şi trebuie respectaţi ca toţi ceilalţi care se află pe drum. Mulţumim tuturor celor care s-au implicat, celor care ne-au ajutat: Poliţia Rutieră, Primăria Sighet şi dorim condoleanţe familiei”, a spus organizatorul marşului, Sorin Hotea.

Imediat după ce au făcut înconjurul oraşului pe biciclete, sighetenii care au participat la eveniment s-au deplasat la Biserica Baptistă din municipiu, acolo unde trupul neînsufleţit a lui Marius Iuga a fost depus. A urmat un priveghi care a durat aproximativ o oră, sala fiind neîncăpătoare pentru toţi cei care au ales să-i aducă un ultim omagiu sigheteanului. În cadrul ceremoniei s-au rostit cântări bisericeşti, moment în care toţi cei prezenţi au izbucnit în lacrimi.

Pentru cunoştiinţe şi familie, vestea morţii lui Marius Iuga a venit ca un fulger. Nimeni nu se aştepta ca pasiunea lui de o viaţă, mersul pe bicicletă, să-i aducă sfârşitul.

“Găseam mesajul că Marius Iuga s-a dus în ziua de sâmbătă, în urma unui banal accident, în timpul unei călătorii de recreere. Am aflat că e adevărat, că e real. Viaţa este cu multe surprize şi multe sunt neplăcute. Avem însă ca sprijin pe cineva care ne ajută, este vorba de Domnul nostrum”, a spus pastoral Bisericii Baptiste din Sighet.

Cunoscuţii lui Marius spun că era tot timpul cu zâmbetul pe buze, un tânăr liniştit şi că nu avea nimic cu nimeni, era prietenul tuturor.

“Extraordinar, a fost un băiat de milioane. Am aflat de vestea tragic duminică , iar azi am venit să-i aduc un omagiu”, spune o femeie.

“L-am cunoscut de la biserică, el cânta la orgă, îi placea mult. Era un băiat extraordinar, de nota 10. Păcat de el, eu am aflat de veste tocmai sâmbătă, când era la Baia Mare, într-o stare critică. Pastorul bisericii ne-a dat mesaje duminică tuturor că Marius Iuga a murit”, explică un alt cunoscut.

Şi fosta lui dirigintă, Anuţa Batin, a rămas şocată de vestea tragică a morţii lui Marius Iuga. La rândul ei, are numai cuvinte de laudă depsre tânărul sighetean.

“Marius a fost un copil de excepţie, pot să spun. Un copil liniştit, timid aş putea spune, care niciodată nu făcea problem la şcoală, învăţa foarte bine din câte îmi aduc eu aminte, cu bun simţ, respect, acel copil despre care putem spune că avea cei 7 ani de acasă. Îmi aduc aminte că de fiecare dată după absolvirea liceului ne întâlneam pe stradă şi întotdeauna lăsa loc de “Bună Ziua”. Niciodată nu pot să spun că a fost un copil problematic, şi de aceea vreau să adresez familiei “Condoleanţe”, mărturiseşte Anuţa Batin, fosta dirigintă a lui Marius.

Fosta dirigintă a lui Marius i-a anunţat despre tragicul eveniment şi pe foştii săi colegi de liceu, chiar dacă mulţi dintre aceştia sunt plecaţi din ţară.

“Am văzut pe facebook, iniţial fotografia m-a indus în eroare, nu am crezut că e vorba despre Marius Iuga de acum 7 ani, pentru că a terminat liceul în 2009. Mărturisesc că luând legătura cu ceilalţi colegi ai lui, ei fiind 17 băieţi în clasă, nu ştiau. Chiar dacă ei sunt răspândiţi prin toate colţurile lumii, muncesc, unii dintre ei sunt foşti absolvenţi de diferite facultăţi, erau tare şocaţi şi au rămas fără cuvinte”, a mai spus Anuţa Batin.

În după-amiaza zilei de astăzi, Marius Iuga a fost înmormântat la Cimitirul Baptist din municipiu, alături de familie fiind sute de sigheteni. Tânărul de 26 de ani a fost condus pe ultimul drum în sunet de trompetă.

Sorin Hotea: Astazi(15.07.2015) de la ora 13.00 va avea loc inmormantarea lui Marius Iuga. Vom incerca sa transmitem si live online pentru cei care nu pot fi prezenti acolo. Click AICI!

Facebook:  https://www.facebook.com/events/382051041980511/

Fotografii realizate de Mark Varga

Această prezentare necesită JavaScript.

Clip realizat de Alin Iosif

SIGHET: Astăzi, de la ora 18:00, va avea loc un marş al bicicliştilor în memoria sigheteanului Marius Iuga, decedat în urma unui accident. Marti, 14 iul 2015, ora 13:58  de Renata Bota   
Citește în continuare „Omagiu pentru Marius Iuga”

Condamnaţi la fericire!

Am vazut aseară, 23 August, pe TVR1 un film documentar „Condamnaţi la fericire: Experimentul comunist în România”, în regia lui Dinu Tănase, documentar scris şi prezentat de Vladimir Tismăneanu.

Prezenta domnul Tismăneanu istoria unui regim în diferitele sale ipostaze, de la Ana Pauker şi Gheorghe Gheorgiu-Dej la Ceauşescu. Imaginile necenzurate, perspectiva pe care sistemul dorea s-o transmită, manipularea, servilismul faţă de ruşi ( a fost amintit si textul sadoveanian „Lumina vine de la Răsarit!” ), linguşeala faţă de orice/oricine straluceşte din Occident, lagărul de la Sighet, Gulagul românesc, mi-au vorbit şi amintit de ceea ce părinţii noştri doar povesteau în frânturi.

Dictatura, mecanismul diabolic de represiune, teroarea în masa, ideologia urii de clasă, a urii faţă de fiinţă şi demnitatea umana, exacerbarea propagandei anticreştine şi au xenofobiei, interzicerea cugetului liber, a dreptului de asociere, a liberei iniţiative, exterminarea şi marginalizarea intelectualităţii, lichidarea proprietăţilor private, confiscarea bunurilor materiale ale ţăranilor şi colectivizarea satului, prigoana împotriva Bisericii şi a slujitorilor ei, închiderea, profanarea şi demolarea locaşurilor de cult etc. întrun cuvânt, toate acestea sunt câteva din trăsăturile „fericirii” de altădată, COMUNISMUL!

Ce mă irită cel mai mult sunt indivizii pe care de multe ori îi aud afirmând… „Era mai bine pe vremea comunismului!” Nu prietene, nu era! E suficient sa priveşti un filmuleţ de genul ăsta pentru a-ţi stimula memoria.

Asta credeau şi altădată evreii care îl respingeau pe Dumnezeu din treburile lor. Rătăcind prin deşert şi uitând de biciurile supraveghetorilor, evreii s-au întrebat şi ei: „De ce oare n-am rămas să murim în Egipt?” Pentru ei, acelea erau vremurile bune de odinioară. Câteva secole mai târziu, în exil, urmaşii lor se întrebau: „Cum să cântam cântările Domnului pe un pământ străin?” Gândurile lor se îndreptau spre Ierusalim şi apoi spre vremurile bune de altădată. Şi aşa trăiesc unii în trecut şi nu se încred în Dumnezeu pentru prezent.

Deşi este corect şi drept să ne întoarcem înapoi şi să-i multumim lui Dumnezeu pentru îndurările revărsate peste noi chiar şi în acele vremuri, Hristos este Cel care merge înaintea noastră şi împreună cu noi în călătoria pe care o parcurgem în prezent. Şi chiar dacă este greu, este criză, chiar dacă sunt atâtea lipsuri, Hristos este împreuna cu noi şi nu ne va dezamăgi.

Poate că prezentul nu e atât de frumos. Fără Dumnezeu însă este îngrozitor! Şi fără Dumnezeu e normal ca umbrele sfăşietoare ale trecutului să treacă drept oaze de apă în deşert. În scurt timp îţi vei da seama că e doar o iluzie. Fata Morgana.

„Încrede-te în Domnul (astăzi) din toată inima ta, şi nu te bizui pe înţelepciunea ta! Recunoaşte-L în toate căile tale şi El îţi va netezi cărările!” Prov. 3:5-6