Posts Tagged ‘respect’

Sărut care nu era necesar o expresie a afecţiunii; era doar o recunoaştere a venirii oaspetelui. Acest sărut putea avea diferite variante, în funcţie de statutul părţilor implicate. Dacă persoana invitată era de un rang social egal, gazda îl săruta pe obraz. Dacă un copil îl întâmpina pe părintele său, sau un student pe un rabbi, era sărutată mâna celui mai în vârstă (În grădina Ghetsimani, Iuda trebuie că a sărutat mâna Învăţătorului. Tocmai de aceea, scena trădării este atât de dureroasă. A săruta mâna implica o declaraţie de loialitate pe care ucenicul o făcea învăţătorului său. Iuda transformă aceasta într-un gest de bătaie de joc şi de trădare).

A neglija acest ritual însemna a ignora chiar persoana invitată.

John Ortberg, Toţi oamenii sunt normali până ajungi să-i cunoşti. p. 239

„Fericirile de pe muntele casniciei”
Ferice de barbatul si sotia care vor sti sa fie afectuosi si sa se iubeasca pana la sfarsitul zilelor lor.
Ferice de barbatul si sotia care sunt curtenitori si politicosi unul cu altul la fel cum sunt cu prietenii lor.
Ferice de sotul si sotia care au simtul umorului, pentru ca acesta este un amortizor pentru multe din socurile vietii.
Ferice de cei ce se iubesc si traiesc ca sot si sotie pana la sfarsitul vietii, respectandu-si juramantul de casnicie, caci ei vor fi cu adevarat fericiti în viata.
Ferice de cei ce vor fi multumitori lui Dumnezeu pentru toate binecuvantarile vietii lor si care vor avea zilnic un timp special de a citi Biblia si a se ruga împreuna.
Ferice de cei ce nu-si vorbesc niciodata cu asprime si nu se cearta, caci ei vor face din casa lor un camin al dragostei si bunei întelegeri.
Ferice de sotul si sotia care vor sti sa-si rezolve problemele singuri, fara ajutorul parintilor sau rudelor.
Ferice de sotul si sotia care îsi dedica vietile si caminul pentru gloria lui Hristos si a împaratiei Sal

christina marriageFerice de bărbatul și soția care vor ști să fie afectuoși și să se iubească până la sfărșitul zilelor lor.

Ferice de bărbatul și soția care sunt curtenitori și politicoși unul cu altul la fel cum sunt cu prietenii lor.

Ferice de soțul și soția care au simțul umorului, pentru că acesta este un amortizor pentru multe din șocurile vieții.

Ferice de cei ce se iubesc și trăiesc ca soț și soție până la sfârșitul vieții, respectandu-și jurământul de căsnicie, căci ei vor fi cu adevărat fericiți în viață.

Ferice de (mai mult…)

RASISMØ

Rasismul este o dementa, dar – cum sa spun? – nerasismul, contestarea unorØ rase deosebite, fiecare cu insusirile ei, este o nerozie.
– N. Steinhardt

RABDAREØ

Radacinile rabdarii sunt adesea amare, dar fructele, dulci.Ø

Rabdarea face minuni. Cine stie s-o foloseascaØ
face din frunze de dud
Ø … matase.

“Cu rabdarea trecem marea”; nerabdarea ne ineaca!Ø

Trebuie rabdare ca sa ajungi “mare”Ø

Secretul rabdarii este sa faci altceva intre timp.Ø (mai mult…)

Iubirea şi respectul sunt esenţiale şi în alt domeniu al căsniciei: comunicarea
Soţul iubitor va comunica cu soţia sa despre activităţile ei, problemele ei, opiniile ei cu privire la diferite probleme. Soţia are nevoie de aceasta. Un soţ care îşi face timp pentru a sta de vorbă cu soţia sa şi care ascultă cu adevărat ceea ce spune ea demonstrează iubire şi respect faţă de ea:” Orice om să fie grabnic la ascultare…” (Iacov 1:19)
Unele soţii se plâng că soţii lor îşi petrec foarte puţin timp conversând cu ele.
Într-adevăr, în aceste timpuri grele, este posibil ca soţii să lucreze ore îndelungate departe de casă, iar situaţia economică poate impune ca unele soţii să deţină şi ele un loc de muncă, deşi au familii numeroase.
Însă un soţ şi o soţie trebuie să-şi rezerve timp unul pentru celălalt. Dacă s-ar simţi constrânşi să caute o companie înţelegătoare în afara căsătoriei, ei ar putea ajunge la probleme grave.
Modul în care comunică soţii şi soţiiile este important. „Cuvintele prietenoase sunt… dulci pentru suflet şi sănătoase pentru oase”. (Proverbe 16:24)
Fie că partenerul de căsătorie este credincios, fie că nu, se aplică următorul sfat al Bibliei:” Cuvântul vostru să fie totdeauna cu har, dres cu sare” (Coloseni 4:6)
Când unul dintre parteneri a avut o zi grea, câteva cuvinte binevoitoare, pline de compasiune, venite din partea celuilalt pot fi de mult folos.
„Un cuvânt spus la timpul potrivit este ca nişte mere de aur într-un coşuleţ de argint” (Proverbe 25:11)
Tonul vocii şi alegerea cuvintelor sunt foarte importante. De exemplu, unul i-ar putea spune celuilalt pe un ton plin de iritare, poruncitor:” Închide uşa!” Însă cu cât mai bine drese cu sare sunt cuvintele spuse cu o voce calmă şi plină de înţelegere:” Vrei, te rog, să închizi uşa?”
O bună comunicare prosperă acolo unde cuvintele sunt rostite cu blândeţe, unde există priviri şi gesturi binevoitoare, amabilitate, înţelegere şi tandreţe.
Depunând eforturi pentru a întreţine o comunicare eficientă, nici soţul şi nici soţia nu vor ezita să-şi facă cunoscute necesităţile, putând fi unul pentru celălalt surse de mângâiere şi ajutor în momentele de dezamăgire sau de stres.
„… să îmbărbătaţi pe cei deznădăjduiţi…” îndeamnă Cuvântul lui Dumnezeu în 1Tesaloniceni 5:14.
Vor exista momente în care soţul va fi descurajat şi momente în care soţia va fi descurajată. Ei îşi pot vorbi în mod consolator, întărindu-se unul pe celălalt:” Fiecare din noi să placă aproapelui, în ce este bine, în vederea zidirii altora”. (Romani 15:2)
Partenerii de căsătorie care manifestă iubire şi respect nu vor privi fiecare neânţelegere ca pe o problemă majoră. Ei vor face tot posibilul să nu se umple de amărăciune unul împotriva celuilalt:” Bărbaţilor, iubiţi-vă nevestele şi nu ţineţi necaz pe ele” (Coloseni 3:19)
Amândoi trebuie să reţină că „un răspuns blând potoleşte mânia” (Proverbe 15:1). Fii atent să nu-l desconsideri sau să-l condamni pe partenerul tău când îţi dezvăluie sentimentele sale sincere. Dimpotrivă, consideră aceste exprimări drept o posibilitate de a dobândi o înţelegere profundă a punctului de vedere a celuilalt.
Încercaţi, şi unul şi celălalt, să aplanaţi neânţelegerile şi ajungeţi în final la un deplin acord.
Amintiţi-vă de ocazia în care Sara i-a recomandat soţului ei Avraam, o soluţie pentru o anumită problemă, soluţie care nu a corespuns cu ceea ce dorea el.
Cu toate acestea, Dumnezeu i-a spus lui Avraam:” Ascultă glasul ei!” (Geneza 21:9-12). Avraam a ascultat şi a fost binecuvântat.
În mod asemănător, dacă o soţie sugerează altceva decât ceea ce dorea el- ceea ce intenţionează să facă soţul ei- el trebuie cel puţin să o asculte.
În acelaşi timp, o soţie nu trebuie să monopolizeze conversaţia, ci trebuie să asculte ceea ce are de spus soţul ei:” Mai bine să locuieşti într-un colţ pe acoperiş, decât să locuieşti într-o casă mare cu o nevastă gâlcevitoare” (Proverbe 25:24)
Fie că este vorba despre soţ, fie că este vorba despre soţie, faptul de a insista întotdeauna asupra propriei păreri demonstrează lipsă de iubire şi respect.
Comunicare eficientă este, de asemenea, în cadrul relaţiilor intime din cuplu. Egoismul şi lipsa stăpânirii de sine pot prejudicia grav această relaţie, cea mai intimă din cadrul căsătoriei.
Comunicarea deschisă, precum şi răbdarea, sunt esenţiale atunci când fiecare caută în mod neegoist bunăstarea celuilalt, problema intimă nu va deveni niciodată dificilă.
Atât în această privinţă, cât şi în altele „nimeni să nu caute folosul său ci al altuia” (1Corinteni 7:3-5; 10-24)
Ce sfaturi minunate oferă Cuvântul lui Dumnezeu. Este adevărat, fiecare căsnicie îşi va avea bucuriile şi necazurile ei. Însă atunci când soţii se supun modului de gândire al lui Dumnezeu, aşa cum este acesta dezvăluit în Biblie, şi îşi întemeiază relaţia pe o iubire principală şi pe respect, ei pot avea încredere că vor avea o căsnicie durabilă şi fericită. Astfel, ei nu numai că se vor onora unul pe celălalt, ci Îl vor onora şi pe Creatorul căsătoriei, Dumnezeu.
În decursul anilor însă apar dificultăţi. În cuplurile cu probleme se constată un deficit în ceea ce priveşte dezvoltarea deprinderilor de comunicare, atât a celor expresive, cât şi a celor receptive.
Partenerii se plâng de lipsă de înţelegere, lipsă de atenţie, insuficientă ascultare, escaladarea conflictelor şi dificultăţilor în rezolvarea problemelor.
Deprinderile de comunicare expresivă se referă la faptul că vorbitorul îşi indetifică gândurile, sentimentele şi dorinţele şi le exprimă clar pentru celălalt (persoana I, nu aluzii!) De exemplu: „Mă bucur când vii de la serviciu şi mă întrebi cum m-am simţit azi!”
Deprinderile receptive includ ascultarea nonverbală (contact vizual, aprobare prin gesturi), empatizare, parafrazare şi alte expresii din care să rezulte faptul că subiectul ascultă şi îl înţelege pe celălalt.
Înainte de a-i învăţa pe parteneri deprinderile de comunicare verbală, terapeutul trebuie să definească clar rolul de vorbitor şi cel de ascultător.
La început acesta va lua parte activ la modelarea respectivelor deprinderi şi treptat, apoi, îşi va relua rolul de antrenor.

Exerciţii de dezvoltare a deprinderilor de comunicare

1. Terapeutul modelează modul negativ de ascultare nonverbală (se uită în altă parte, se mişcă pe scaun, caută ceva, răsfoieşte un ziar, formează un număr de telefon etc.) în timp ce fiecare soţ vorbeşte pe o temă neutră (de exemplu: cum şi-a petrecut ziua, să descrie în ce constă munca sa etc.). Apoi pacientul (fiecare, pe rând) este întrebat cum s-a simţit când el vorbea şi nu era ascultat.

Răspunsuri posibile: – supărat
– trist
– frustrat
– ridicol
– rănit
De asemeni, va fi invitat să mărturisească şi ceea ce a gândit când el vorbea şi nu era ascultat.

Răspunsuri posibile: – „ceea ce spun nu este important”.
– „niciodată nu voi atrage atenţia cuiva”.
– „nimeni nu mă va respecta”
– „nu ştiu să vorbesc”.
– „nu ştiu să mă port”.
– „ce am greşit?”
Apoi, fiecare partener trebuie să furnizeze exemple de ascultare nonverbală negativă.

2. Terapeutul, şi apoi fiecare pertener, practică ascultarea nonverbală pozitivă (stă în faţa celuilalt, are contact vizual, dă din cap în semn că este receptiv).
Fiecare partener este întrebat cum s-a simţit atunci când a fost ascultat.

3. Terapeutul abilitează modalităţi negative de recepţionare într-un mod exagarat şi plin de umor:
– întrerupe, eventual pentru o glumă bine plasată;
– încheie frazele celuilalt;
– abate cursul discuţiei.
Apoi fiecare partener este solicitat să dea un exemplu când a procedat aşa.

4. Terapeutul îi învaţă pe pacienţi (cuplul) să parafrazeze (ascultă ce spune partenerul şi parafrazează intenţionat într-o manieră interogativă).
Exemplu: „mi se pare că vorbeşti despre…”, „asta este ceea ce ai vrut să spui?” Acest lucru se poate realiza şi la nivelul comportamentului nonverbal, printr-o mimică interogativă. La început fiecare membru al cuplului îl parafrazează pe terapeut.
5. Apoi, fiecare partener învaţă să-l parafrazeze pe celălalt. Exerciţiile se vor continua acasă (specialiştii le spun chiar „teme pentru acasă”), exersând deprinderile de comunicare şi jucând pe rând rolurile de vorbitor şi ascultător.

Rezolvarea problemelor de comunicare în cuplu

I. Într-o primă fază la definirea problemei: unul dintre soţi începe prin a comenta pozitiv ce face celălalt soţ în legătură cu problema.

Urmează o descriere a problemei, apoi este prezentată reacţia emoţională a primului partener la problemă.
În spirit de colaborare, cel care a început, arată în ce măsură a contribuit el la producerea şi la menţinerea problemei.
Acest spirit de colaborare este absolut necesar:
 pentru a reduce şansele ca problema să fie definită în termeni acuzatori;
 îl ajută pe celălalt soţ să se simtă mai puţin atacat;
 îl stimulează pe acesta din urmă să se angajeze la rezolvarea problemei;
 evită situaţia ca unul dintre parteneri să fie considerat în totalitate responsabil de producerea problemei şi, mai apoi, de găsirea soluţiei.

II. Faza a doua constă în soluţionarea problemei

În această fază primul pas este „brainstorming”-ul (în traducere „asaltul creierului”) în urma căruia este generată o serie de soluţii posibile la rezolvarea problemei.
La început, toate soluţiile se acceptă şi nici unul dintre soţi nu trebuie să cenzureze soluţiile proprii sau pe ale partenerului. Terapeutul va veghea la aceasta! Poate participa şi terapeutul la furnizarea de soluţii, dar întâietate au cei doi.
Exemplu:
Problema constă în aceea că soţia se simte jignită şi ignorată când soţul vine supărat de la servici şi, în loc s-o întrebe cum s-a simţit, începe să-şi povestească necazurile lui de la locul de muncă.

Soluţii posibile:
1. Soţul să facă o plimbare înainte de a veni acasă, pentru a se detensiona.
2. Când se întoarce acasă, soţul va îmbrăţişa soţia şi cei doi vor discuta cinci-zece minute despre modul în care şi-a petrecut ziua.
3. Dacă soţul are nevoie de mai mult timp pentru a se plânge de necazurile lui de la locul de muncă, el o va întreba pe soţia sa dacă este dispusă să îl asculte şi îi va cere să îi acorde un timp limită pentru acest lucru. Dacă ea nu este dispusă să îl asculte (sunt motive întemeiate şi alte priorităţi presante) este bine ca soţul să apeleze la un prieten.
4. Soţul va contacta un consilier-psiholog cu care va discuta problemele sale profesionale.
5. Soţia îi va face semn discret să tacă şi va începe să vorbească despre problemele ei.
6. Soţul nu va discuta niciodată acasă problemele de la serviciu.
7. Soţia îi va solicita soţului un timp egal în cazul în care ea a acceptat să-i asculte plângerile, timp în care soţul să facă treabă în bucătărie, iar ea să se uite la televizor.
8. Soţia îşi va folosi abilităţile de ascultare atunci când soţul discută despre serviciu, iar acesta o va asculta la rândul său atent.
9. Soţul va renunţa la serviciu care îl stresează.
10. Soţul va discuta cu şeful despre modul în care serviciul său ar putea deveni suportabil.

După ce cuplul a generat lista de soluţii posibile, fiecare soluţie va fi testată după următoarele criterii:

1. Ea este absurdă?
2. Va ajuta respectiva soluţie la rezolvarea problemei?
3. Care sunt argumentele pro şi contra ale respectivei soluţii?