Totul este iertat

„Pe când eram copil a fost în desfășurare războiul din Vietnam“, a povestit Dr. Hershael York în weekend.

Pentru tinerii americani războiul din Vietnam a fost poate cel mai nepopular război din istoria Americii. Nu a provocat entuziasm. Foarte mulți au evitat sau au încercat cumva să nu se înroleze. Unii se declarau homosexuali, bolnavi sau își falsificau actele.

„Mulți alții au fugit în Canada.

Însă îmi aduc aminte de președintele Jimmy Carter declarând amnistie după terminarea războiului“, menționează Dr. York.

„Totul este iertat. Vă puteți întoarce acasă. Vă puteți reface viața.

A fost pentru prima oară când am auzit acest cuvânt. Amnistie.

Amnistie politică într-adevăr, dar noi avem cu atât mai multă nevoie de asta în căsnicie. Greșim zilnic însă trebuie să iertăm, să oferim amnistie.

Trebuie să spunem și noi: Totul este iertat.

De multe ori vin la mine la consiliere cupluri cu pagini întregi de greșeli și gafe ale partenerului. Să iertăm mai întâi le spun. Apoi putem discuta, pentru că de acolo există posibilitatea de a-ți reface viața și căsnicia.“

Reclame

Pericol de coliziune

Mulți consideră că următoarea întâmplare este adevărată. Ar fi atribuită ofițerului naval Frank Koch. Totuși, chiar dacă n-ar fi, povestea este superbă.

O navă de război se afla pe mare în condiții meteorologice dificile de multe zile. Căpitanul se afla pe punte pentru a supraveghea operațiunile.

Într-o noapte, a fost anunțat că se văd lumini slabe în depărtare. A întrebat dacă sunt în mișcare. I s-a răspuns că staționează însă datorită cursului nava era în pericol de coliziune.

Imediat a dat comandă să fie transmis un mesaj: „Suntem în pericol de coliziune. Schimbați-vă cursul la 20 grade spre Est“.

A primit însă un răspuns neașteptat: „Schimbă tu cursul la 20 grade Vest.“

Căpitanul era înfuriat; comanda lui fusese ignorată.

Atunci el a trimis un al doilea mesaj: „Modificați-vă cursul la 20 grade Est – eu sunt căpitanul!” În curând a fost primit un alt mesaj: „Modificați-vă cursul la 20 grade Vest – eu sunt un marinar clasa a doua.“

Imediat căpitanul a trimis un al treilea mesaj, știind frica pe care o va evoca: „Schimbă cursul la 20 grade Est chiar acum – sunt o navă de luptă”. Răspunsul a venit și mai rapid: „Modificați-vă cursul la 20 grade Vest – eu sunt un far.“

Căpitanul a schimbat cursul.

Tot felul de voci ne strigă în noapte, spunându-ne ce să facem, cum să ne ajustăm viețile. Din întuneric însă, o voce semnalează ceva destul de opus celorlalte – ceva aproape absurd. Vocea asta se întâmplă să fie Lumina Lumii iar dacă o ignorăm, o ignorăm pe propria noastră socoteală.

Tot ce poți face acum


​În „The Fall of Fortresses“ Elmer Bendiner descrie o operațiune desfășurată deasupra orașului german Kassel spre sfârșitul celui de-al doilea război mondial. Avionul B-17 („Tondelayo”) a fost întâmpinat de tunuri antiaeriene naziste. Rezervorul de combustibil a fost atins, însă în mod miraculos, avionul s-a putut întoarce fără a exploda sau a rămâne fără combustibil.

În cuvintele sale, „mai târziu, gândind la miracolul unui proiectil de douăzeci de milimetri, care a străpuns rezervorul de combustibil fără să producă o explozie, pilotul nostru, Bohn Fawkes, mi-a spus că nu era așa de simplu.

În dimineața următoare raidului, Bohn se dusese să-i ceară șefului de echipaj acea coajă ca suvenir al unui noroc de necrezut. Șeful echipajului, nu avea doar o coajă, ci unsprezece găsite în rezervor – unsprezece proiectile neexplodate, când doar unul era suficient pentru a ne arunca în aer. Era ca și cum marea ar fi fost împărțită pentru noi ca să trecem.

Chiar și după treizeci și cinci de ani, un eveniment atât de minunat mă lasă tremurând, mai ales după ce am auzit restul povestirii de la Bohn.

I s-a spus că acele proiectile au fost trimise la armatori pentru a fi dezamorsate. Ei apoi i-au spus că serviciile secrete le-au preluat. Nu i-au putut spune de ce la acea vreme, dar Bohn a căutat în cele din urmă răspunsul. Se pare că atunci când ofițerii au deschis fiecare proiectil, nu au găsit încărcătură explozivă în ele. Erau la fel de curate precum un fluier și la fel de inofensive. Goale? Nu toate. Unul conținea o bucată de hârtie atent rulată. Pe el era ceva scris în limba cehă. Oamenii serviciilor au căutat în bază un om care putea citi cehă. În cele din urmă au găsit pe cineva să descifreze nota. Am fost foarte mirați. Tradus, nota aceea spunea:

„Asta este tot ce putem face pentru voi acum.”

Un membru al rezistenței cehe ce lucra într-o fabrică de muniții naziste, a omis în mod deliberat să adauge explozibil la cel puțin unsprezece proiectile de pe linia de asamblare. Nu a putut face mult pentru a opri mașinăria de război nazistă. Dar cât a putut face a făcut, puținul lui însemnând salvarea unui întreg echipaj.

Nu-ți cere nimeni să faci imposibilul. Fă cât poți. Fă ce poți să faci. Puținul tău poate fi cântărit altfel de alții și chiar de către Dumnezeu.

Voi muri creștină!


Am tot întâlnit numele acestui Robert Seiple, fost lider în World Vision. El povestește despre o întâlnire cu o creștină libaneză pe nume Maria. Maria a trăit într-un sat creștin din Liban în anii 1980, când lucrurile tocmai se prăbușeau: israelienii și sirienii din sud erau peste tot, cât și alte miliții locale.

„Maria m-a învățat tot ce știu despre libertatea religioasă“, afirmă Seiple. În satul ei au intrat inițial milițiimilitareislamice. Ea a început să fugă însă s-a împiedicat și a căzut. Când să se ridice în picioare, un tânăr de 20 de ani a îndreptat arma spre ea și i-a spus:”Renunță la Cruce sau vei muri”. Curajoasă însă, ea răspunde:

 „M-am născut creștină, voi muri creștină!” Și el a împușcat-o. A tăiat o cruce cu baioneta în ea, apoi a plecat. A doua zi, milițiile s-au întors să ridice morții și să curețe zona. Ei au descoperit că Maria era încă în viață și din anumite motive, au făcut o targă și au dus-o la spital.

Seiple își amintește conversația cu Maria, aflată în acel moment într-un scaun cu rotile. Glonțul îi atinsese coloana vertebrală și era paralizată. După ce și-a relatat povestea, el a spus: „Asta nu are absolut nici un sens în legătură cu acești oameni care au încercat să te omoare – cum de te-au dus la spital a doua zi?”

Maria i-a răspuns că „uneori oamenii răi sunt învățați să facă și lucruri bune”.

„Ce simți în legătură cu persoana care a tras în tine, persoana care te-a făcut să fii legată de un scaun cu rotile pentru tot restul vieții tale?“

Ea a răspuns: „Eu l-am iertat.“

„Maria, cum ai putea să-l ierți?“ a întrebat el: „Ei bine, l-am iertat”, a spus ea.

„Dumnezeul meu m-a iertat, este la fel de simplu ca și acest fapt.“

Tu poți ierta? Răspunsul pe care îl vei da are legătura cu faptul dacă tu însuți ai experimentat ce presupune să fii iertat(ă). Cu atât mai mult să te ierte Dumnezeu.

D-Day: LCVP, bărcuța ce a câștigat războiul

Ziua de 6 Iunie 1944, cunoscută sub numele de D-Day, a reprezentat momentul schimbării raportului de forțe în al doilea război mondial. O zi memorabilă, foarte cunoscută.

Unul dintre eroii acestei zile a fost un om ce nu a pășit atunci pe plajele Normandiei.

Andrew Jackson Higgins.

Omul responsabil de construirea „bărcilor de asalt” – ambarcațiunile mici de debarcare, celebrele LCVP, cele care au dus pe plaje, în ziua debarcarii aliaților, cca. 150.000 de soldați și mii de vehicule de luptă.

„Dacă Higgins nu le-ar fi construit, întreaga strategie de război ar fi fost foarte diferită, a afirmat președintele Dwight Eisenhower.

Marina era interesată la vremea aceea de distrugătoare și nave mari, cât mai sofisticate și cât mai puternice. Nu de bărcuțele Higgins, cum au ajuns să fie cunoscute. Însă mii de astfel de bărci Higgins au făcut din D-Day, o zi cu adevărat măreață.

Eisenhower a spus despre constructorul naval: „Andy Higgins a câștigat războiul!”.

Iată cum lucrurile mici, proiectele mici, aspectele și soluțiile mai simple pot duce în cele din urmă la rezultate incredible.

Islamul. O problema?

     Christian Today relateaza ca oameni din 219 de tari au participat duminica la Ziua Mondiala de Rugaciune. In Londra, mai mult de 10.000 de oameni s-au implicat. Organizatorul la nivel de oras a provocat crestinii sa vorbeasca intr-un mod clar si indraznet.  „Am fost musulman. Musulmanii nu vor doar sa construiasca o moschee. Ei vor sa preia controlul,” a spus pastorul Jonathan Oloyede unui grup din Estul Londrei. „Daca vreti sa va tavaliti pe jos si sa va jucati de-a mortul in timp ce mostenirea parintilor vostri este aruncata in praf si daca nu puteti sa va ridicati si sa spuneti ca ce-i de-ajuns e de-ajuns atunci nu sunteti potriviti sa fiti crestini. ” Oloyede a avertizat ca cei din randurile crestinilor ce vor sa fie „politicosi”  nu pot fi cu adevarat mesagerii lui Dumnezeu pentru ca ei sunt prea ingrijorati in a nu jigni pe ceilalti. El a rugat crestinii sa fie „loiali” chemarii pe care o au ca cetateni ai Imparatiei”

 

    Anexez doua clipuri destul de relevante. Intrebarea ramane. Este Isalmul cu adevarat o problema sau tindem noi sa exageram lucrurile? 

Muslim Demographics

An Alarming video every Westerner should see

R.

RASISMØ

Rasismul este o dementa, dar – cum sa spun? – nerasismul, contestarea unorØ rase deosebite, fiecare cu insusirile ei, este o nerozie.
– N. Steinhardt

RABDAREØ

Radacinile rabdarii sunt adesea amare, dar fructele, dulci.Ø

Rabdarea face minuni. Cine stie s-o foloseascaØ
face din frunze de dud
Ø … matase.

“Cu rabdarea trecem marea”; nerabdarea ne ineaca!Ø

Trebuie rabdare ca sa ajungi “mare”Ø

Secretul rabdarii este sa faci altceva intre timp.Ø Continuă lectura