„Cafeaua e pentru ăia puturoşi şi pentru ăia care au un serviciu la care n-au nimic de făcut. Eu la fabrică m-am obişnuit cu cafeaua. Acolo tot timpul erau momente dintr-astea goale; până venea materia primă, stăteai; da’ în loc să stai, beai o cafeluţă făcută pe reşou. Când venea materia primă, se lua curentul. Ce să faci? Beai o cafeluţă. Când venea curentul, venea şi pauza de masă. Mâncai ce mâncai şi după aia, hop!, o cafeluţă. După pauză, se strica maşina, că, na!, era veche, ce să-i faci. Până venea mecanicul de întreţinere, care se mişca greu, mai luai una. După ce-o repara, stăteai cu mecanicul la un rachiu şi-o cafeluţă, dacă te mai ţinea inima, să-ţi povestească ce-a avut maşina. Şi tot aşa. Eu cred că de asta era aşa de căutată cafeaua înainte, toată lumea avea momente din astea în care nu era nimic de făcut, trebuia să-şi omoare cumva vremea. Şi uite-aşa ne-am obişnuit… Acu’, nici o înmormântare nu poţi face fără să dai o cafeluţă la urmă, la colivă.”
Dan Lungu, Raiul Găinilor
