Cu Dumnezeu în gropile vieții

gropileGen. 37:20 Veniţi acum să-l omorâm şi să-l aruncăm într-una din aceste gropi;

L-au aruncat pe Iosif într-o groapă și l-ar fi lăsat să moară. Era perfect. Nu ar fi murit direct de mâinile lor, murea de deshidratare. Este scos însă mai apoi și vândut iar 20 de ani mai târziu când foametea a venit frații lui vor mărturisi.

Gen. 42:21 „Da, am fost vinovaţi faţă de fratele nostru; căci am văzut neliniştea sufletului lui când ne ruga şi nu l-am ascultat

Fratele lor era legat și ei mâncau liniștiți deasupra. Îl disprețuiau. Il vroiau mort.

Nu cred că s-a gândit vreodată Iosif să se îmbrace bine pentru că tocmai urmează să fie aruncat într-o groapă. Evenimentele l-au prins nepregătit, pe nepusă masă. Au venit din senin, pe neașteptate.

Dar așa vin și în viața noastră zilele rele. Durerea, necazul, suferința nu bat la ușa mai întâi, nici nu se prezintă și nici nu îți dau un ragaz de trei zile să te pregătești spiritual, emoțional, fizic.

Nu, gropile vin așa, deodată. Într-o zi am ieșit de la lucru și m-am îndreptat spre mașină. Parcam pe strada principală, pe A40, în Londra. 3 benzi. Trafic serios. Am trecut pe lângă o familie cu copii mici. Luau ceva din mașina personală. M-am urcat în a mea și vroiam să-mi pun ceva muzică. Ei erau chiar în fața mea, mașina era parcata acolo. Eram cu ochii în jos și brusc mi i-am ridicat atunci când am auzit un țipăt puternic, disperat. Am văzut o mamă țipând, alergând, ca o leoiacă îndreptându-se spre stradă și în ultima clipă smulgându-și băiețelul de vreo 3 anișori din drumul sau direct inspre mașinile în mers de pe prima bandă. O clipă mica, foarte mică de neatenție și copilașul a luat-o înspre stradă. Câtă afecțiune și cum îl mai strângea și-l iubea. Și cum s-au mai îmbrățișat părinții și copiii acolo în stradă. Putea fi o mare tragedie, așa, dintr-o dată.

Afacerea îți dă faliment. Un angajat te fura. Bunicii mei au avut un magazin. Au pierdut tot pentru că au fost furați de vre-o 2 vânzătoare pe care le-au avut și în care își puseseră toată încrederea. Soțul sau soția te înșeală. Dintr-o dată se întâmpla. Nimic nu te-a pregătit pentru asta. Vii de la spital și testele îți sunt pozitive. Cancer. Îți pierzi jobul. Ești abandonat, abuzată. Groapă. Durere. Suferință. Unii când trec prin astfel de gropi, nu-și mai revin vreodată. Rămân traumatizați. Paralizați.

Povestea lui Iosif însă devine și mai dificilă. O poveste iudaică vorbește că frații ar fi asmuțit și câinii pe el. Bătut. Abandonat. Vândut. Sclavie. Lucruri mincinoase apoi în casa lui Potifar. Inchisoare.

Psalmul 105:18 I-au strâns picioarele în lanţuri, l-au pus în fiare

O viața plină de durere. 20 și ceva de ani. Fratele Wurmbrand spunea: Eu am făcut 14 ani de închisoare în comunism. O nimica toată. 14 ani. Imaginează-ți, alții au suferit 40,50 ani în închisori. Alții mor pentru Hristos acum, în timp ce vorbim.

Și totuși nu a renunțat. Nu amărăciune, nu ură, nu împietrire. Nu numai că a supraviețuit, Iosif a înflorit în suferință, în încercări. Promovat în casa lui Potifar, în inchisoare și Faraon, un fel de Obama al zilelor noastre, îl face prim-ministru. Al doilea cel mai puternic om al generației sale.

E vre-un secret? Sunt ceva pași de urmat? O rețetă a succesului? Da. Dumnezeu.

20 si ceva de ani mai târziu, Iosif e cel tare și fratii săi cei slabi. S-au temut că își va regla conturile și că vor fi aruncați și ei într-o groapă. Însă nu a făcut-o.

Gen. 50:19-21 Iosif le-a zis: „Fiţi fără teamă; căci sunt eu oare în locul lui Dumnezeu? Voi, negreşit, v-aţi gândit să-mi faceţi rău: dar Dumnezeu a schimbat răul în bine, ca să împlinească ceea ce se vede azi, şi anume, să scape viaţa unui popor în mare număr. Fiţi, dar, fără teamă, căci eu vă voi hrăni, pe voi şi pe copiii voştri.” Şi i-a mângâiat şi le-a îmbărbătat inimile.

Fără cuvinte!

Extraordinar cum Dumnezeu răscumpără fiecare situație.

John Bunyan, marele predicator baptist din sec. 17 a fost aruncat în închisoare aici în Anglia pentru că predica Evanghelia fără autorizație. A stat 12 ani în închisoare pentru că nu a putut să promită judecătorului că nu v-a mai predica Evanghelia dacă va fi eliberat. Ar fi putut deveni descurajat de atâta timp petrecut acolo, însă Bunyan l-a avut pe Dumnezeu. În timp ce era acolo avea o bancă cu 3 picioare. A rupt unul și și-a făcut un fluier cu care cânta cântările Evangheliei. În închisoare a scris Călătoria creștinului, o alegorie la viața de credință, cea mai bine vândută carte dupa Biblie din istorie. John Bunyan putea să renunțe. Însă în luptele sale, l-a glorificat pe Dumnezeu. A rămas cu Dumnezeu. Și Dumnezeu a fost cu el, așa cum a fost și cu Iosif. Citește în continuare „Cu Dumnezeu în gropile vieții”

Zbaterile mele sunt despre El. de Max Lucado

Zbaterile mele sunt despre ElCum rămâne cu zbaterile tale? Ar fi vreo șansă, vreo posibilitate ca să fi fost ales să te zbați pentru gloria lui Dumnezeu? Cu privire la Hristos, ți s-a dat harul nu „numai să crezi în El, ci să și pătimești pentru El”(Filipeni 1:29)?

Aici este un indiciu. Rugăciunile tale par să nu fie ascultate? Ceea ce ai cerut și ceea ce ai primit parcă nu se potrivește? Să nu crezi că Dumnezeu nu ascultă. O face într-adevăr. S-ar putea să aibă planuri mai mari.

Iată altul. Sunt oamenii întăriți de zbaterile tale? Un prieten de-al meu poate să raspundă afirmativ. Cancerul său consuma mai mult decât trupul sau; îi mânca credința. Cererile fără răspuns îl nedumereau. Era confuz datorită creștinilor bine intenționați. „Dacă ai credință,” spuneau ei, „vei fi vindecat.”

Nici o vindecare n-a venit. Doar mai multă chemo, greață și întrebări. El a presupus că vina este credința mică. I-am sugerat un alt răspuns. „Nu este despre tine,” i-am spus. „Camera ta de spital este un spectacol pentru Creatorul tău. Credința ta în fața suferinței ridică volumul cântecului lui Dumnezeu.”

Oh, dacă ai fi putut vedea eliberarea de pe fața sa. […] Mai mult pe Max Lucado Romania.

Comunicarea eficientă în căsătorie

Iubirea şi respectul sunt esenţiale şi în alt domeniu al căsniciei: comunicarea
Soţul iubitor va comunica cu soţia sa despre activităţile ei, problemele ei, opiniile ei cu privire la diferite probleme. Soţia are nevoie de aceasta. Un soţ care îşi face timp pentru a sta de vorbă cu soţia sa şi care ascultă cu adevărat ceea ce spune ea demonstrează iubire şi respect faţă de ea:” Orice om să fie grabnic la ascultare…” (Iacov 1:19)
Unele soţii se plâng că soţii lor îşi petrec foarte puţin timp conversând cu ele.
Într-adevăr, în aceste timpuri grele, este posibil ca soţii să lucreze ore îndelungate departe de casă, iar situaţia economică poate impune ca unele soţii să deţină şi ele un loc de muncă, deşi au familii numeroase.
Însă un soţ şi o soţie trebuie să-şi rezerve timp unul pentru celălalt. Dacă s-ar simţi constrânşi să caute o companie înţelegătoare în afara căsătoriei, ei ar putea ajunge la probleme grave.
Modul în care comunică soţii şi soţiiile este important. „Cuvintele prietenoase sunt… dulci pentru suflet şi sănătoase pentru oase”. (Proverbe 16:24)
Fie că partenerul de căsătorie este credincios, fie că nu, se aplică următorul sfat al Bibliei:” Cuvântul vostru să fie totdeauna cu har, dres cu sare” (Coloseni 4:6)
Când unul dintre parteneri a avut o zi grea, câteva cuvinte binevoitoare, pline de compasiune, venite din partea celuilalt pot fi de mult folos.
„Un cuvânt spus la timpul potrivit este ca nişte mere de aur într-un coşuleţ de argint” (Proverbe 25:11)
Tonul vocii şi alegerea cuvintelor sunt foarte importante. De exemplu, unul i-ar putea spune celuilalt pe un ton plin de iritare, poruncitor:” Închide uşa!” Însă cu cât mai bine drese cu sare sunt cuvintele spuse cu o voce calmă şi plină de înţelegere:” Vrei, te rog, să închizi uşa?”
O bună comunicare prosperă acolo unde cuvintele sunt rostite cu blândeţe, unde există priviri şi gesturi binevoitoare, amabilitate, înţelegere şi tandreţe.
Depunând eforturi pentru a întreţine o comunicare eficientă, nici soţul şi nici soţia nu vor ezita să-şi facă cunoscute necesităţile, putând fi unul pentru celălalt surse de mângâiere şi ajutor în momentele de dezamăgire sau de stres.
„… să îmbărbătaţi pe cei deznădăjduiţi…” îndeamnă Cuvântul lui Dumnezeu în 1Tesaloniceni 5:14.
Vor exista momente în care soţul va fi descurajat şi momente în care soţia va fi descurajată. Ei îşi pot vorbi în mod consolator, întărindu-se unul pe celălalt:” Fiecare din noi să placă aproapelui, în ce este bine, în vederea zidirii altora”. (Romani 15:2)
Partenerii de căsătorie care manifestă iubire şi respect nu vor privi fiecare neânţelegere ca pe o problemă majoră. Ei vor face tot posibilul să nu se umple de amărăciune unul împotriva celuilalt:” Bărbaţilor, iubiţi-vă nevestele şi nu ţineţi necaz pe ele” (Coloseni 3:19)
Amândoi trebuie să reţină că „un răspuns blând potoleşte mânia” (Proverbe 15:1). Fii atent să nu-l desconsideri sau să-l condamni pe partenerul tău când îţi dezvăluie sentimentele sale sincere. Dimpotrivă, consideră aceste exprimări drept o posibilitate de a dobândi o înţelegere profundă a punctului de vedere a celuilalt.
Încercaţi, şi unul şi celălalt, să aplanaţi neânţelegerile şi ajungeţi în final la un deplin acord.
Amintiţi-vă de ocazia în care Sara i-a recomandat soţului ei Avraam, o soluţie pentru o anumită problemă, soluţie care nu a corespuns cu ceea ce dorea el.
Cu toate acestea, Dumnezeu i-a spus lui Avraam:” Ascultă glasul ei!” (Geneza 21:9-12). Avraam a ascultat şi a fost binecuvântat.
În mod asemănător, dacă o soţie sugerează altceva decât ceea ce dorea el- ceea ce intenţionează să facă soţul ei- el trebuie cel puţin să o asculte.
În acelaşi timp, o soţie nu trebuie să monopolizeze conversaţia, ci trebuie să asculte ceea ce are de spus soţul ei:” Mai bine să locuieşti într-un colţ pe acoperiş, decât să locuieşti într-o casă mare cu o nevastă gâlcevitoare” (Proverbe 25:24)
Fie că este vorba despre soţ, fie că este vorba despre soţie, faptul de a insista întotdeauna asupra propriei păreri demonstrează lipsă de iubire şi respect.
Comunicare eficientă este, de asemenea, în cadrul relaţiilor intime din cuplu. Egoismul şi lipsa stăpânirii de sine pot prejudicia grav această relaţie, cea mai intimă din cadrul căsătoriei.
Comunicarea deschisă, precum şi răbdarea, sunt esenţiale atunci când fiecare caută în mod neegoist bunăstarea celuilalt, problema intimă nu va deveni niciodată dificilă.
Atât în această privinţă, cât şi în altele „nimeni să nu caute folosul său ci al altuia” (1Corinteni 7:3-5; 10-24)
Ce sfaturi minunate oferă Cuvântul lui Dumnezeu. Este adevărat, fiecare căsnicie îşi va avea bucuriile şi necazurile ei. Însă atunci când soţii se supun modului de gândire al lui Dumnezeu, aşa cum este acesta dezvăluit în Biblie, şi îşi întemeiază relaţia pe o iubire principală şi pe respect, ei pot avea încredere că vor avea o căsnicie durabilă şi fericită. Astfel, ei nu numai că se vor onora unul pe celălalt, ci Îl vor onora şi pe Creatorul căsătoriei, Dumnezeu.
În decursul anilor însă apar dificultăţi. În cuplurile cu probleme se constată un deficit în ceea ce priveşte dezvoltarea deprinderilor de comunicare, atât a celor expresive, cât şi a celor receptive.
Partenerii se plâng de lipsă de înţelegere, lipsă de atenţie, insuficientă ascultare, escaladarea conflictelor şi dificultăţilor în rezolvarea problemelor.
Deprinderile de comunicare expresivă se referă la faptul că vorbitorul îşi indetifică gândurile, sentimentele şi dorinţele şi le exprimă clar pentru celălalt (persoana I, nu aluzii!) De exemplu: „Mă bucur când vii de la serviciu şi mă întrebi cum m-am simţit azi!”
Deprinderile receptive includ ascultarea nonverbală (contact vizual, aprobare prin gesturi), empatizare, parafrazare şi alte expresii din care să rezulte faptul că subiectul ascultă şi îl înţelege pe celălalt.
Înainte de a-i învăţa pe parteneri deprinderile de comunicare verbală, terapeutul trebuie să definească clar rolul de vorbitor şi cel de ascultător.
La început acesta va lua parte activ la modelarea respectivelor deprinderi şi treptat, apoi, îşi va relua rolul de antrenor.

Exerciţii de dezvoltare a deprinderilor de comunicare

1. Terapeutul modelează modul negativ de ascultare nonverbală (se uită în altă parte, se mişcă pe scaun, caută ceva, răsfoieşte un ziar, formează un număr de telefon etc.) în timp ce fiecare soţ vorbeşte pe o temă neutră (de exemplu: cum şi-a petrecut ziua, să descrie în ce constă munca sa etc.). Apoi pacientul (fiecare, pe rând) este întrebat cum s-a simţit când el vorbea şi nu era ascultat.

Răspunsuri posibile: – supărat
– trist
– frustrat
– ridicol
– rănit
De asemeni, va fi invitat să mărturisească şi ceea ce a gândit când el vorbea şi nu era ascultat.

Răspunsuri posibile: – „ceea ce spun nu este important”.
– „niciodată nu voi atrage atenţia cuiva”.
– „nimeni nu mă va respecta”
– „nu ştiu să vorbesc”.
– „nu ştiu să mă port”.
– „ce am greşit?”
Apoi, fiecare partener trebuie să furnizeze exemple de ascultare nonverbală negativă.

2. Terapeutul, şi apoi fiecare pertener, practică ascultarea nonverbală pozitivă (stă în faţa celuilalt, are contact vizual, dă din cap în semn că este receptiv).
Fiecare partener este întrebat cum s-a simţit atunci când a fost ascultat.

3. Terapeutul abilitează modalităţi negative de recepţionare într-un mod exagarat şi plin de umor:
– întrerupe, eventual pentru o glumă bine plasată;
– încheie frazele celuilalt;
– abate cursul discuţiei.
Apoi fiecare partener este solicitat să dea un exemplu când a procedat aşa.

4. Terapeutul îi învaţă pe pacienţi (cuplul) să parafrazeze (ascultă ce spune partenerul şi parafrazează intenţionat într-o manieră interogativă).
Exemplu: „mi se pare că vorbeşti despre…”, „asta este ceea ce ai vrut să spui?” Acest lucru se poate realiza şi la nivelul comportamentului nonverbal, printr-o mimică interogativă. La început fiecare membru al cuplului îl parafrazează pe terapeut.
5. Apoi, fiecare partener învaţă să-l parafrazeze pe celălalt. Exerciţiile se vor continua acasă (specialiştii le spun chiar „teme pentru acasă”), exersând deprinderile de comunicare şi jucând pe rând rolurile de vorbitor şi ascultător.

Rezolvarea problemelor de comunicare în cuplu

I. Într-o primă fază la definirea problemei: unul dintre soţi începe prin a comenta pozitiv ce face celălalt soţ în legătură cu problema.

Urmează o descriere a problemei, apoi este prezentată reacţia emoţională a primului partener la problemă.
În spirit de colaborare, cel care a început, arată în ce măsură a contribuit el la producerea şi la menţinerea problemei.
Acest spirit de colaborare este absolut necesar:
 pentru a reduce şansele ca problema să fie definită în termeni acuzatori;
 îl ajută pe celălalt soţ să se simtă mai puţin atacat;
 îl stimulează pe acesta din urmă să se angajeze la rezolvarea problemei;
 evită situaţia ca unul dintre parteneri să fie considerat în totalitate responsabil de producerea problemei şi, mai apoi, de găsirea soluţiei.

II. Faza a doua constă în soluţionarea problemei

În această fază primul pas este „brainstorming”-ul (în traducere „asaltul creierului”) în urma căruia este generată o serie de soluţii posibile la rezolvarea problemei.
La început, toate soluţiile se acceptă şi nici unul dintre soţi nu trebuie să cenzureze soluţiile proprii sau pe ale partenerului. Terapeutul va veghea la aceasta! Poate participa şi terapeutul la furnizarea de soluţii, dar întâietate au cei doi.
Exemplu:
Problema constă în aceea că soţia se simte jignită şi ignorată când soţul vine supărat de la servici şi, în loc s-o întrebe cum s-a simţit, începe să-şi povestească necazurile lui de la locul de muncă.

Soluţii posibile:
1. Soţul să facă o plimbare înainte de a veni acasă, pentru a se detensiona.
2. Când se întoarce acasă, soţul va îmbrăţişa soţia şi cei doi vor discuta cinci-zece minute despre modul în care şi-a petrecut ziua.
3. Dacă soţul are nevoie de mai mult timp pentru a se plânge de necazurile lui de la locul de muncă, el o va întreba pe soţia sa dacă este dispusă să îl asculte şi îi va cere să îi acorde un timp limită pentru acest lucru. Dacă ea nu este dispusă să îl asculte (sunt motive întemeiate şi alte priorităţi presante) este bine ca soţul să apeleze la un prieten.
4. Soţul va contacta un consilier-psiholog cu care va discuta problemele sale profesionale.
5. Soţia îi va face semn discret să tacă şi va începe să vorbească despre problemele ei.
6. Soţul nu va discuta niciodată acasă problemele de la serviciu.
7. Soţia îi va solicita soţului un timp egal în cazul în care ea a acceptat să-i asculte plângerile, timp în care soţul să facă treabă în bucătărie, iar ea să se uite la televizor.
8. Soţia îşi va folosi abilităţile de ascultare atunci când soţul discută despre serviciu, iar acesta o va asculta la rândul său atent.
9. Soţul va renunţa la serviciu care îl stresează.
10. Soţul va discuta cu şeful despre modul în care serviciul său ar putea deveni suportabil.

După ce cuplul a generat lista de soluţii posibile, fiecare soluţie va fi testată după următoarele criterii:

1. Ea este absurdă?
2. Va ajuta respectiva soluţie la rezolvarea problemei?
3. Care sunt argumentele pro şi contra ale respectivei soluţii?