Primo Levi. – Mai este oare acesta un om?

primo-levi-mai-este-oare-acesta-un-om1

Editura Polirom, 2004

Atunci ne-am dat seama, pentru prima data, ca limba noastra nu are cuvinte pentru a exprima aceasta ofensa: desfiintarea unui om. Intr-o clipa, cu o intuitie aproape profetica, ni s-a dezvaluit realitatea: am ajuns la fund. Mai jos de atat un poti sa ajungi: un exista conditie omeneasca mai mizera; nici un e de conceput. Nimic un mai e al nostru: ne-au luat hainele, pantofii, pana si parul; daca am vorbi un ne-ar asculta, iar daca ar incerca sa ne asculte, nu ne-ar intelege . Au sa ne ia si numele, iar dca vom vrea sa il pastram, va trebui sa gasim in noi puterea de a o face in asa fel incat inapoia numelui sa ramana si ceva din noi, asa cum am fost. P.33,34

Inchipuiti-va insa un om caruia, o data cu fiintele dragi, ii sunt luate casa, obiceiurile, hainele, in sfarsit totul, literalmente tot ce poseda; va fi un om gol, redus la suferinta si nevoie, care a uitat de demnitate si discernamant, deoarece este foarte usor ca omul care a pierdut totul sa se piarda si pe sine insusi; intr-atat incat vei putea, cu inima usoara, sa hotarasti viata sau moartea lui dincolo de orice simtamant de afinitate omeneasca, in cel mai fericit caz, pe baza unei simple aprecieri a utilitatii. Se va intelege atunci dublul inteles al sintagmei lagar de exterminare si va filimpede ce vrem sa spunem cu propozitia: a ajunge la fund. P.34,35.

Convingerea ca viata are un scop e inradacinata in fiecare fibra din noi, este o caracteristica a fiintei omenesti. Oamenii liberi dau acestui scop multe nume, gandesc si vorbesc mult despre natura lui; dar pentru noi problema este simpla.
Acum si aici, scopul nostru e sa ajungem pana la primavara. Pentru moment, nu ne batem capul cu altceva. In clipa de fata, dincolo de acest scop nu exista un altul: dimineata, cand e inca intuneric, iar noi, insirati in careu, asteptam la nesfarsit ora plecarii la munca si orice suflare de vant ne patrunde pe sub haine, infiorand cu violenta trupurile lipsite de aparare, cand in jur totul e pamantiu, scrutam cu totii cerul spre rasarit, in speranta primelor semne ale anotimpului mai bland; rasaritul soarelui e comentat zilnic: azi a aparu ceva mai devreme decat ieri, azi e un pic mai cald decat ieri; peste doua luni, peste o luna, frigul ne va lasa in pace si vom avea un dusman mai putin de infruntat. P. 111 Citește în continuare „Primo Levi. – Mai este oare acesta un om?”