Posts Tagged ‘poveste’

​Într-un articol ce a apărut inițial în Family Circle, poeta și autoarea americancă Maya Angelou descrie nașterea lui Guy, primul și singurul ei copil.

„Când aveam 16 ani, unui băiat din liceu îi plăcea de mine și am făcut sex cu el – doar o dată. După ce am ieșit din camera aia, m-am gândit, ‘Doar despre asta este vorba? Dumnezeule, nu voi mai face asta iarăși!’ Apoi, când am aflat că sunt însărcinată, am mers la băiat și i-am cerut ajutorul, însă el a spus că nu e copilul său și nu vroia să se implice în treaba asta.

Eram înspăimântată. Atunci, dacă aveau bani, unele fete puteau avorta însă nu m-am împăcat cu ideea asta. O, nu. Nu. Știam că este cineva în mine. Așa că am decis să păstrez copilul.

[După ce am încercat să ascund sarcina de mama mea], nu voi uita vreodată ce m-a întrebat: „Acum spune-mi asta – îl iubești pe băiat?” I-am răspuns că nu. „El te iubește pe tine?” I-am răspuns că nu.

„Atunci nu are sens să ruinăm trei vieți. Vom avea copilul nostru!” Ea era foarte iubitoare. Foarte îngăduitoare. Nici un minut de învinuire. Și nu m-am simțit rușinată vreodată.

Îți spun, cea mai bună decizie pe care am luat-o vreodată a fost să păstrez copilul! Da, absolut. Guy a fost o plăcere de la început – atât de bun, atât de sclipitor și nu-mi imaginez viața fără el. 

La 17 ani m-am angajat într-o bucătărie și apoi am fost chelneriță… Mama mea… mi-a spus, „Tine minte: Întotdeauna te poți întoarce acasă.” A ținut ușa aceea deschisă. Și de fiecare dată când viața mă lovea, mă întorceam acasă pentru câteva săptămâni.

Sigur, nu mi-a fost ușor. Trăiam de pe o zi pe alta. Guy a avut parte de dragoste, râs și de multă lectură și poezie în copilărie. Fiul meu a scos ce e mai bun din mine și mi-a îmbogățit viața. Orice i-ar fi lipsit, el însuși este un tată formidabil astăzi… Ani mai târziu, când m-am căsătorit, am vrut să mai am copii, însă nu am mai putut. Nu este minunat că am avut un copil la 16 ani? Slavă Domnului!”

Povestea frumoasă a unei tinere ce a ales să fie mamă. În ciuda lipsurilor, a încercărilor de tot felul, ea a ales viața, a ales să fie mamă.

Îți mulțumesc și eu doamnă Mariana Gherasim pentru că ai avut curaj și suficientă dragoste pentru a-mi da naștere. Slavă Domnului! 

La mulți ani mama!

Am auzit de întâmplare via Tim Keller. Apoi am căutat mai multe detalii. Ea vorbește despre ce ar trebui să fie și să facă Biserica astăzi. O poveste adevărată relatată de Tony Campolo (sociolog, pastor, autor, fost consilier spiritual al fostului președinte al Statelor Unite, Bill Clinton) în cartea sa, „The Kingdom of God is a Party” (Împărăția lui Dumnezeu este o petrecere).

Tony se afla în Hawaii, într-una din călătoriile sale și într-o noapte, fiindu-i foame, a ieșit din hotel să caute să-și cumpere ceva de mâncare. 

Voi încerca o traducere. Stiu că relatarea nu are chiar dimensiuni de blog, însă dacă aveți răbdare, s-ar putea să vă folosească.

Pe o stradă lăturalnică am găsit un loc micuț care era încă deschis. Am intrat, m-am așezat pe un scaun de la tejghea și am așteptat să fiu servit.

Era unul acele locuri soioase ce merită numele de „lingura unsuroasă”. Nici măcar nu m-am atins de meniu. Mi-a fost teamă că dacă voi deschide meniul ceva groaznic se va târâ afară. Însă era singurul loc pe care l-am putut găsi.

Tipul gras din spatele tejghelei a venit și m-a întrebat, „Ce vrei?”

I-am spus că vreau o cafea și o gogoașă.

(mai mult…)

image

Salman Rushdie, Doi ani, opt luni și douăzeci și opt de nopți

Charles Swindoll a mentionat povestea asta dimineata in programul sau. Se pare ca e destul de cunoscuta, a inspirat si un film de curand insa cand i-am intrebat pe colegii mei bastinasi, n-au stiut de unde s-o ia.
Am gasit-o putin adaptata si o postez aici pentru bucuria voastra. Va doresc o zi mai buna!

image

Alexander and the Terrible, Horrible, No Good, Very Bad Day
By Judith Viorst
Adapted for Readers Theatre by Karen Knudsen and Barbara M. Hales.
Characters: AlexanderShoeMan Anthony Phillip Albert Mrs. Dickens Nick Paul Dad Dr. Fields

Alexander: I went to sleep with gum in my mouth and now there’s gum in my hair, and when I got out of bed this morning, I tripped on the skateboard and by mistake I dropped my sweater in the sink while the water was running and I could tell it was going to be a terrible, no good, very bad day. At breakfast–
Anthony: Hey look! I got a Corvette Sting Ray car in my breakfast cereal box.
Nick: I got a Junior Undercover Agent Ring in my breakfast cereal box.
Alexander: Hey look! I got breakfast cereal in my breakfast cereal box. I think I’ll move to Australia. (Directly) Then there was the carpool–
Phillip: Oh, boy, I got a seat by the window! Albert: Me too! Paul: Me too!
Alexander: I’m being scrunched. I’m being smashed! If I don’t get a seat by the window, I’m going to be carsick! (Directly) No one even answered. I could feel that it was going to be a terrible, horrible, no good, very bad day. Then at school my teacher Mrs. Dickens said, (mai mult…)

Probabil încă furat de niște idei auzite pe radio la amiază despre mileniști (millenials = termen ce nu are de-a face cu discuția despre mileniu/escatologie ci cu generația Y, născută prin anii ’80), despre Guyland( un fel de zonă de prematuritate persistentă, un blocaj al bărbățeilor în devenirea lor ca indivizi maturi și responsabili), am tot admirat în seara asta la Vlad și Natan maturitatea, gândirea, înțelegerea și prezentarea coaptă a unor teme esențiale pentru devenirea fiecarui creștin.

Mi-am luat notițe și am avut sentimentul ca vreau să-i opresc, ca să termin de notat. Bine ca avem înregistrări. 🙂

Din frânturile pe care mi le-am notat, unele rupte din context, cu scuzele de rigoare:

1. Vlad Crîznic – Introducere în apologetică.

– Dacă ai intenția și un plan să prezinți Evanghelia, Dumnezeu ne va da ocazii să vorbim despre El. Cel puțin în Anglia, dacă aici nu ai oportunități, cu toată diversitatea religioasă pe care o întâlnești, atunci unde? (mai mult…)

Exista o povestioara spusa de marele actor englez Macready. Un predicator eminent i-a spus odata: “As vrea sa-mi explici ceva.” “Ce anume? Nu stiu daca pot explica ceva unui predicator.”

“Care e diferenta dintre mine si tine? Tu apari inaintea multimii noapte de noapte cu fictiune, si multimile vin oriunde mergi tu. Eu predic adevarul esential si neschimbabil, si multimile nu ma urmeaza deloc.”

Raspunsul lui Macready a fost urmatorul: “Ei, pai asta e destul de simplu. Pot sa-ti spun diferenta dintre noi. Eu imi prezint fictiunea de parca ar fi adevar; tu iti prezinti adevarul de parca ar fi fictiune.”

ursul-pacalit-de-vulpe1

Era odată o vulpe vicleană, ca toate vulpile. Ea umblase o noapte întreagă după hrană şi nu găsise nicăiri. Făcându-se ziua albă, vulpea iese la marginea drumului şi se culcă sub o tufă, gândindu-se ce să mai facă, ca să poată găsi ceva de mâncare. Şăzând vulpea cu botul întins pe labele de dinainte, îi vine miros de peşte. Atunci ea rădică puţin capul şi, uitându-se la vale, în lungul drumului, zăreşte venind un car tras de boi.

— Bun! gândi vulpea. Iaca hrana ce-o aşteptam eu. Şi îndată iese de sub tufă şi se lungeşte în mijlocul drumului, ca şi cum ar fi fost moartă.

Carul apropiindu-se de vulpe, ţăranul ce mâna boii o vede şi, crezând că-i moartă cu adevărat, strigă la boi: Aho! Aho! Boii se opresc. Ţăranul vine spre vulpe, se uită la ea de aproape şi, văzând că nici nu suflă, zice: Bre! da’ cum a murit vulpea asta aici?! Ti!… ce frumoasă caţaveică am să fac nevestei mele din blana istui vulpoi! Zicând aşa, apucă vulpea de după cap şi, târând-o până la car, se opinteşte ş-o aruncă deasupra peştelui. Apoi strigă la boi: „Hăis! Joian, cea! Bourean”. Boii pornesc.  Ţăranul mergea pe lângă boi şi-i tot îndemna să meargă mai iute, ca s-ajungă degrabă acasă şi să ieie pelea vulpii.

Însă, cum au pornit boii, vulpea a şi început cu picioarele a împinge peştele din car jos. Ţăranul mâna, carul scârţâia, şi peştele din car cădea. După ce hoaţa de vulpe a aruncat o mulţime de peşte pe drum, bine…şor! sare şi ea din car şi, cu mare grabă, începe a strânge peştele de pe drum. După ce l-a strâns grămadă, îl ia, îl duce la bizunia sa şi începe a mânca, că ta…re-i mai era foame!

Tocmai când începuse a mânca, iaca vine la dânsa ursul.

— Bună masa, cumătră! Ti!!! da’ ce mai de peşte ai! Dă-mi şi mie, că ta…re! mi-i poftă! — Ia mai pune-ţi pofta-n cuiu, cumătre, că doar nu pentru gustul altuia m-am muncit eu. Dacă ţi-i aşa de poftă, du-te şi-ţi moaie coada-n baltă, ca mine, şi-i avea peşte să mănânci. — Învaţă-mă, te rog, cumătră, că eu nu ştiu cum se prinde peştele.

Atunci vulpea rânji dinţii şi zise: Alei, cumătre! da’ nu ştii că nevoia te duce pe unde nu-ţi e voia şi te-nvaţă ce nici gândeşti? Ascultă, cumătre: vrei să mănânci peşte? Du-te desară la băltoaga cea din marginea pădurei, vârâ-ţi coada-n apă şi stăi pe loc, fără să te mişti, până despre ziuă; atunci smunceşte vârtos spre mal şi ai să scoţi o mulţime de peşte, poate îndoit şi-ntreit de cât am scos eu.

Ursul, nemaizicând nici o vorbă, aleargă-n fuga mare la băltoaga din marginea pădurei şi-şi vâră-n apă toată coada!… În acea noapte începuse a bate un vânt răce, de îngheţa limba-n gură şi chiar cenuşa de sub foc. Îngheaţă zdravăn şi apa din băltoagă, şi prinde coada ursului ca într-un cleşte. De la o vreme, ursul, nemaiputând de durerea cozei şi de frig, smunceşte o dată din toată puterea. Şi, sărmanul urs, în loc să scoată peşte, rămâne făr’ de coadă! Începe el acum a mornăi cumplit ş-a sări în sus de durere; şi-nciudat pe vulpe că l-a amăgit, se duce s-o ucidă în bătaie. Dar şireata vulpe ştie cum să se ferească de mânia ursului. Ea ieşise din bizunie şi se vârâse în scorbura unui copac din apropiere; şi când văzu pe urs că vine făr’ de coadă, începu a striga:

— Hei cumătre! Dar ţi-au mâncat peştii coada, ori ai fost prea lacom ş-ai vrut să nu mai rămâie peşti în baltă?

Ursul, auzind că încă-l mai ia şi în râs, se înciudează şi mai tare şi se răpede iute spre copac; dar gura scorburei fiind strâmtă, ursul nu putea să încapă înlăuntru. Atunci el caută o creangă cu cârlig şi începe a cotrobăi prin scorbură, ca să scoată vulpea afară, şi să-i deie de cheltuială… Dar când apuca ursul de piciorul vulpei, ea striga: „Trage, nătărăule! mie nu-mi pasă, că tragi de copac…” Iar când anina cârligul de copac, ea striga: „Valeu, cumătre! nu trage, că-mi rupi piciorul!” În zadar s-a năcăjit ursul, de-i curgeau sudorile, că tot n-a putut scoate vulpea din scorbura copacului.

Şi iaca aşa a rămas ursul pâcâlit de vulpe!