Mântuire pentru un demon

Peter Rollins în cartea sa, „The Orthodox Heretic“ ne oferă o pildă a ospitalității radicale,

 „Mântuire pentru un demon“.

El povestește despre un „preot bun” renumit pentru ospitalitatea sa. „Preotul primea pe toți cei care veneau la ușă și dăruia fără prejudecăți sau restricții. Fiecare străin era pentru preot un aproape în nevoie și astfel o apariție a lui Hristos.

Bine și frumos până când un demon a bătut la ușa bisericii în mijlocul nopții într-o seară rece de iarnă. Demonul îl întreabă pe preot „Vrei să mă primești?”, cu pretextul că are nevoie să se odihnească după călătoriile sale. Fără ezitare preotul invită demonul în interiorul bisericii. Odată ajuns acolo, acesta distruge artefactele sfinte, scuipă și rostește blasfemii.

În tot acest timp preotul își continuă liniștit rugăciunile de seară până când a fost timpul să se retragă la casa lui. Demonul urmărește preotul acasă și întreabă dacă îl invită înăuntru pentru a lua masa împreună.

Din nou, preotul își extinde ospitalitatea primind demonul în casă și împărtășind cina de seară cu el. În interiorul casei demonul continuă să distrugă artefactele religioase găsite în casă și să rostească blesteme și blasfemii.

Preotul rămâne calm și liniștit însă. La final, în punctul culminant al parabolei, demonul face o ultimă cerere, un test final al ospitalității preotului: „Bătrâne, m-ai întâmpinat mai întâi în biserica ta și apoi în casa ta. Mai am o cerere pentru tine. Mă vei primi acum în inima ta?“ „Bineînțeles”, a spus preotul, „ceea ce am este al tău și ceea ce sunt este al tău. „Acest răspuns plin de compasiune a blocat demonul, pentru că dând totul, preotul a păstrat tot ceea ce demonul căuta să ia. Pentru că el nu putea să-i jefuiască bunătatea, ospitalitatea, dragostea și compasiunea.

Așa că marele demon a rămas înfrânt și nu s-a mai întors niciodată…Și preotul? El a urcat pur și simplu scările, s-a băgat în patul său și se pregătea să doarmă, tot timpul întrebându-se ce înfățișare va mai lua Hristos.

„O ospitalitate radicală și imposibilă“, concluzionează Rollins. „Să primim demonul, indiferent de forma pe care o ia este cu totul imposibil. Dar prin încercarea noastră de a arăta ospitalitate demonului de la ușă, el poate fi transformat prin harul ce îi este arătat. Sau poate am ajuns să ne dăm seama că nu era deloc un demon, ci doar o persoană rănită, sfâșiată ca și noi.“

Reclame

Dumnezeule, Îţi mulţumesc că nu sunt cu două fețe, sfântos, mândru, arogant, plin de sine sau chiar ca fariseul acesta

Un cuvânt despre ipocrizie și diferitele forme pe care le îmbracă.

via N.T. Wright

„Doi oameni s-au suit la Templu să se roage; unul era fariseu, şi altul vameş.

Vameșul stătea în picioare şi a început să se roage în sine astfel: „Dumnezeule, Îţi mulţumesc că nu sunt ca ceilalţi oameni: cu două fețe, sfântos, mândru, arogant, plin de sine sau chiar ca fariseul acesta.

Fariseul stătea departe şi nu îndrăznea nici ochii să şi-i ridice spre cer; ci se bătea în piept şi zicea: „Dumnezeule, ai milă de mine, ipocritul!”

Dragostea la superlativ.

dragostea

Pilda Bunului Samaritean.

Una din cele mai vizionate emisiuni de divertisment din Romania este Din dragoste cu Mircea Radu. O emisiune in care dragostea este la superlativ..toti se iubesc, te indeamna sa iubesti. Sloganul …Iubiti-va mult! a ajuns atat de cunoscut incat pana si copii se saluta in modul acesta. Mai interesant mi se pare cantecul, celebru de altfel, al formatiei Beatles, All you need is Love. (Nu ai nevoie decat de dragoste) Este o piesa, asociata mai ales in Romania cu acest show. Fara indoiala e un mare adevar in aceste versuri, in aceasta emisiune. Cred ca doza buna de dragoste ar vindeca multe din bolile lumii. Usor de zis insa…

Nu avem probleme sa iubim pe cei din casa noastra, prietenii…dar e asa de greu sa iubesti pe cineva din afara cercului tau.

Ni se cere sa-L iubim pe Dumnezeu si pe ceilalti. Martin Luther a observat ca un crestin este unul care traieste in afara lui insusi. Traieste in Hristos prin credinta si in semenul sau, in apoapele sau prin dragoste. E asa de degenerata parerea lumii despre acest sentiment. Domnul Isus a refuzat ca apelul sau la dragoste sa degenereze intr-un slogan sentimental. Iubiti-va mult!!!, new age, hippie.. El a aratat dragoste in viata Sa, s-a purtat cu dragoste fata de ceilalti, a descris dragostea in una din cele mai frumoase povestioare spuse vreodata, o povestioara pe care o cunoastem ca povestioarea, ca pilda Bunului Samaritean.

Domnul Isus, pentru ca ne-a iubit, ne-a iubit pana la capat. Nu ne-a iubit pentru ca suntem usor de iubit ci pentru simplul fapt ca… ne-a iubit. Nu trebuie sa ai argumente pentrut a iubi. Iubesti …atata tot…Punct. Continuă lectura