Posts Tagged ‘pastorire’

Am urmărit (adică las deschis T.V.-ul în timp ce mă ocup de alte lucruri utile sau nu. n.a.) ştirile aseară pe Antena1 şi aşa, ca o introducere a 3 sau 4 ştiri înainte de ceva publicitate, se menţiona un eveniment care mi-a captat atenţia.

Trece momentul publicitar, urmează ceva ştiri banale (criză, remaniere etc. ) şi apare şi fragmentul pe care îl aşteptam,  “Lupta păstorului cu stripteuzele”. Am crezut la început că este iar vorba de vreun păstor din categoria Jimmy Swaggart, Ted Haggard etc.. În ultimul timp scandalurile de acest tip parcă se înmulţesc tot mai mult, chiar si pe la noi. Dar nu. M-am înşelat. Era vorba chiar o acţiune onorabilă a acestui păstor de a se împotrivi prostituţiei, degradării, de a interveni în comunitatea sa, prin orice mijloc posibil, chiar şi prin proclamarea lui Isus Hristos la uşa unui local de striptease, în speranţa că îi va convinge pe bărbaţi să nu mai intre în acest loc.

Foarte frumos! Vroiam să pun clipul cu această ştire şi pe blog. Am căutat-o, însă nu fusese încă postata pe site. Apoi, gândindu-mă că şi alte agentii de ştiri ar fi putut-o prelua, am căutat în Google: „pastor” „striptease”. Singura ştire pe care am găsit-o a fost aceasta: “Un păstor dat disparut, găsit într-un club de striptease”

Politistii au găsit un păstor din New York care fusese dat disparut de soţia sa într-un club de striptease din Ohio, anunţa AP. FBI-ul şi autorităţile newyorkeze îl căutau pe Craig Rhodenizer care a dispărut după ce i-a spus soţiei sale că se duce să-şi ducă computerul la reparat. Rhodenizer, în vârstă de 46 de ani, s-a arătat încurcat şi le-a spus poliţistilor care l-au găsit că a (mai mult…)

“Nu este vreo activitate pe care păstorul s-o faca și care să aibă o mai mare influență pentru vitalitatea bisericii decât predicarea”, scria Adam Hamilton în cartea sa, Leading Beyond the Walls: Developing Congregations with a Heart for the Unchurched.

“Dacă păstorul este un predicator slab sau nu-și alocă suficient timp pentru pregătirea predicilor întreaga comunitate va suferi. Dacă păstorul pregătește predici bine documentate și bine gândite cu o relevanță clară și aplicabilitate pentru biserica sa, predicându-le totodată cu pasiune, convingere și claritate, întreaga comunitate va beneficia din asta.”

Jumătate de adevăr nu este un adevăr întreg. Predicarea este printre preocupările de bază ale păstorului însă nu este cea mai influentă preocupare a acestuia. Pardon! Cea mai influentă preocupare este rugăciunea, o viața consacrată comuniunii cu Dumnezeul pe care îl proclamă. Și uite-așa unii cred ce spun alții că ar fi important pentru viața bisericii. Ce-ar fi dacă L-am întreba mai întâi pe Cel ce a avut ideea, Cel ce a inventat până la urmă… Biserica. Cu siguranță ne-ar spune că dacă vrem ca aceasta să aibă vitalitate trebuie mai întâi tu, ca păstor, să fii viu. Și apoi, ne-ar spune că pentru a fi viu, trebuie să respiri, iar oxigen, aer curat pentru tine și Biserica pe care o păstorești nu găsești decât în prezența lui Dumnezeu.

Cum am putea oare predica numai din cărți, tratate teologice, din mesajele altora, din felul în care alții spun despre alții că au spus că unii L-au cunoscut pe Dumnezeu… Dacă dorește ca oamenii să-L cunoască pe El, mai întâi de toate păstorul trebuie să-L cunoască, trebuie să se fi întâlnit cu Domnul său.

Iată alt citat… mai clasic, mai potrivit.

„Predicarea trebuie urmată de rugăciune. Predicatorul trebuie să ajungă să-și dea seama că predica sa este relativ lipsită de putere de a aduce o viață nouă până în momentul când va începe să-și pună deoparte timp pentru rugăciune și, potrivit învățăturii Cuvântului lui Dumnezeu, se va strădui, va trudi și va persevera în rugaciune, nu-și va îngădui odihna, și nu-I va da nici lui Dumnezeu răgaz, până nu-i va dărui Duhul într-o revărsare de putere. Nu simtiți că trebuie să apară o schimbare în munca noastra? Așa cum suntem predicatori zeloși, tot astfel trebuie să fim zeloși în rugăciune.”

Andrew Murray în Viața de rugăciune.

„Nimic nu creşte sub un arbore banian”. Acest proverb indian vorbeşte despre un anume fel de păstorire, de conducere. Arborele banian sau smochinul pagodelor, cum se mai numeşte, este un copac tare interesant. Dezvoltă tulpini secundare, ramuri puternice şi imense, acestea putând acoperi o suprafaţă de mai multe hectare, lăsând impresia unei adevărate păduri. În cazul în care tulpina-mamă este distrusă, sutele de rădăcini exterioare compensează pierderea, oferind copacului hrana de care are nevoie şi continuând să susţină coroana. Sub coroana sa se pot adăposti sute de persoane, nu de puţine ori fiind întâlnite situaţii în care un sat întreg fusese construit la umbra ciudatului arbore. Însă nimic nu creşte sub frunzişul său, iar când acesta moare pământul din jurul său devine arid şi neproductiv.

Bananierul pe de altă parte, este opusul acestui arbore. La 6 luni după ce înmugureşte, vlăstari mici apar în jurul său. La 12 luni un al doilea rând de vlăstari apare în jurul primului rând. La 18 luni, trunchiul principal aduce roadă, banane. Ciclul continuă, noi muguri apar la fiecare şase luni, cresc, dau naştere la noi vlăstari, au roadă şi apoi mor.

Unii păstori sunt precum arborele banian. Au o influenţă mare şi slujirea lor este productivă şi eficientă. Însă ei nu pregătesc alţi lideri, alţi “păstori”. Acesta este păcatul lor. Şi când aceştia “dispar”, se risipeste şi slujirea lor de-o viaţă…

Formarea de noi lideri, de slujitori, de „păstori” reprezintă coloana vertebrală a unei biserici vii, dinamice, în creştere. Când unui grup îi lipsesc liderii de calitate, curând acel grup se va stinge. Lideri noi trebuie să fie echipaţi în mod continuu pentru a prelua responsabilităţile slujirii.

Mai mult,…Biserica trebuie să fie o pepinieră de „păstori”. Chiar toţi să fie aşa. Eu îmi doresc ca (mai mult…)

Potrivit unui sondaj Lifeway Research păstorii protestanţi pun un mare accent pe educaţia primită în Seminar şi integrează in mod regulat în propria slujire ceea ce au învăţat. Sondajul făcut prin telefon pe mai mult de 1000 de păstori protestanţi arată că două treimi au studii de Master şi 71% dintre ei afirmă faptul că folosesc în mod regulat lucrurile pe care le-au învăţat la cursurile din timpul Seminarului. Printre păstorii intervievaţi 85% spun că au avut parte de cursuri, educaţie primită la Seminar şi 96% din acest grup afirmă că ar mai repeta cursurile acelea de seminar dacă ar mai avea oportunitatea aceasta. Sondajul examinează de asemenea utilitatea pregătirii, a educaţiei, instrucţiei din timpul petrecut în Seminar. 71% din păstorii educaţi într-o instituţie de felul acesta sunt de acord cu afirmaţia, “folosesc în mod regulat lucrurile pe care le-am învăţat la cursuri”, şi 24% oarecum nu sunt de acord. Doar 1% în mod categoric nu acceptă fraza respectivă.

Ron Walters scrie un articolaş pe un subiect inepuizabil: suferinţa. Focusează problematica în cadrul pastoral, cu precădere suferinţa din viaţa păstorului. Subliniez fără pretenţia originalităţii şi de dragul cititorilor de limbă română unele aspecte punctate de acesta.

Argument: Ar putea fi cea mai crudă boală a copilăriei din toate. Un adevărat ucigaş de copii. Disautonomia familială (tulburare a sistemului nervos autonom) atacă unul din 400.000 de copii şi asta în cel mai sinistru mod. Acesta scurt-circuitează sistemul nervos autonom în aşa fel încât victimele sale nu simt nici o durere. La suprafaţă ar părea benefic. Fără disconfort? Fără durere? Fără plâns? Grozav. Însă tocmai acest aspect demonstrează subtilitatea acestui criminal fără inimă.

Pentru că un copil bolnav nu simte durerea, nu poţi cunoaşte dacă un os este rupt, dacă o ureche este infectată, dacă un dinte este cariat. Ochii devin uscaţi şi lipsiţi de sensibilitate. Arsurile nu se simt. Tăieturile nu sunt remarcate. Pentru cei care ajung la adolescenţă, 95% au deviere de coloană vertebrală, pneumonie, depresie şi (mai mult…)

L-am avut astăzi invitat pe Mihai Huşanu (fost preşedinte al cultului baptist) pentru câteva ore la cursul de „Slujiri speciale”. Care-i treaba cu acest curs? Ei bine, săptămânal pentru 3 ore, vin păstori din ţară spre zidirea noastră, alteori avem parte de oameni care ne pot îmbogăţi cunoştinţele într-un fel sau altul.. Întotdeauna, prieteni ai fratelui Talpoş. 🙂

Om bătrân, 80 de ani, însă destul de zelos, simpatic şi oarecum şugubăţ. Mai are el rânduiri baptiste de odinioară la care ţine tare mult, însă dincolo de asta, l-am perceput ca pe un bunic care împarte pilde din cufărul vieţii sale într-o manieră smerită, plină de dragoste şi cu un zâmbet larg.

Ne spunea fr. Cornel Boingeanu, așa, ca un preambul la un curs astăzi despre responsabilitatea pe care o are păstorul față de familia sa. O frază memorabilă din partea altui pastor care, la acel moment l-a pus serios pe gânduri: Pastor pentru biserica pe care o păstorești poate să fie oricine altcineva, dar soț pentru soția ta…nu cred că ți-ai dori să fie altcineva.

Te descalifici ca păstor dacă familia îți este vraiște, dacă îți neglijezi copiii ori soția. Și, oare nu este așa…daca familia nu îți este sănătoasă, dacă nu știi să ți-o păstorești cu dragoste și sacrificiu, cu siguranță vei eșua și în privința Bisericii. Poți să predici extraordinar, însă mai întâi oamenii se vor uita la tine ca soț, tată, prieten. Dacă acolo falimentezi ai putea foarte bine să te apuci de săpat șanțuri, ori propria groapă.