Posts Tagged ‘pastorala’

Potrivit unui sondaj Lifeway Research păstorii protestanţi pun un mare accent pe educaţia primită în Seminar şi integrează in mod regulat în propria slujire ceea ce au învăţat. Sondajul făcut prin telefon pe mai mult de 1000 de păstori protestanţi arată că două treimi au studii de Master şi 71% dintre ei afirmă faptul că folosesc în mod regulat lucrurile pe care le-au învăţat la cursurile din timpul Seminarului. Printre păstorii intervievaţi 85% spun că au avut parte de cursuri, educaţie primită la Seminar şi 96% din acest grup afirmă că ar mai repeta cursurile acelea de seminar dacă ar mai avea oportunitatea aceasta. Sondajul examinează de asemenea utilitatea pregătirii, a educaţiei, instrucţiei din timpul petrecut în Seminar. 71% din păstorii educaţi într-o instituţie de felul acesta sunt de acord cu afirmaţia, “folosesc în mod regulat lucrurile pe care le-am învăţat la cursuri”, şi 24% oarecum nu sunt de acord. Doar 1% în mod categoric nu acceptă fraza respectivă.

Ron Walters scrie un articolaş pe un subiect inepuizabil: suferinţa. Focusează problematica în cadrul pastoral, cu precădere suferinţa din viaţa păstorului. Subliniez fără pretenţia originalităţii şi de dragul cititorilor de limbă română unele aspecte punctate de acesta.

Argument: Ar putea fi cea mai crudă boală a copilăriei din toate. Un adevărat ucigaş de copii. Disautonomia familială (tulburare a sistemului nervos autonom) atacă unul din 400.000 de copii şi asta în cel mai sinistru mod. Acesta scurt-circuitează sistemul nervos autonom în aşa fel încât victimele sale nu simt nici o durere. La suprafaţă ar părea benefic. Fără disconfort? Fără durere? Fără plâns? Grozav. Însă tocmai acest aspect demonstrează subtilitatea acestui criminal fără inimă.

Pentru că un copil bolnav nu simte durerea, nu poţi cunoaşte dacă un os este rupt, dacă o ureche este infectată, dacă un dinte este cariat. Ochii devin uscaţi şi lipsiţi de sensibilitate. Arsurile nu se simt. Tăieturile nu sunt remarcate. Pentru cei care ajung la adolescenţă, 95% au deviere de coloană vertebrală, pneumonie, depresie şi (mai mult…)

L-am avut astăzi invitat pe Mihai Huşanu (fost preşedinte al cultului baptist) pentru câteva ore la cursul de „Slujiri speciale”. Care-i treaba cu acest curs? Ei bine, săptămânal pentru 3 ore, vin păstori din ţară spre zidirea noastră, alteori avem parte de oameni care ne pot îmbogăţi cunoştinţele într-un fel sau altul.. Întotdeauna, prieteni ai fratelui Talpoş. 🙂

Om bătrân, 80 de ani, însă destul de zelos, simpatic şi oarecum şugubăţ. Mai are el rânduiri baptiste de odinioară la care ţine tare mult, însă dincolo de asta, l-am perceput ca pe un bunic care împarte pilde din cufărul vieţii sale într-o manieră smerită, plină de dragoste şi cu un zâmbet larg.

The Christian Post susține că majoritatea păstorilor din State lucrează mult peste programul obișnuit, potrivit unui nou sondaj LifeWay Research. Aceștia lucrează mult, aflându-se la limita distrugerii relațiilor cu membrii bisericii, familia și chiar cu Domnul.

Întâlnirile și corespondența electronică consumă o mare bucată de timp multor păstori, ceea ce se răsfrânge asupra consilierii, vizitelor, timpului petrecut în familie, rugăciunii etc. Rezultatele arată că în medie, numărul orelor de lucru pentru pastorii protestanți ar fi de 55, însă 42 de procente dintre aceștia spun că lucrează peste 60 de ore. Sondajul efectuat pe 1000 de pastori include și păstori bivocaționali, cu jumătate de normă ori voluntari. Jumătate dintre aceștia spun că petrec de la 5 la 14 ore pe săptămână pregătind predici. Mai puțin de jumatate (48%) petrec 2-5 ore pe săptămână în vizite- mai puțin decât petrec în întâlniri, trei sferturi dintre aceștia alocând mai mult de 5 ore întâlnirilor în diferite scopuri. Mai mult de jumătate petrec tot atâtea ore în rugăciune, timp devoțional etc.

Scott McConnell, director al LifeWay Research, afirmă că mulți păstori sunt dedicați învățăturii și rugăciunii, arătând totuși ca aceștia au nevoie de ajutor în acoperirea responsabilităților în lucrare.

Marius Zărnescu

„Tânar ambițios, cu intenții vădite după călăuzire(după cum fierul ascute fierul), dornic de a clădi cu sârg pe-o temelie veche , caut modele vrednice de urmat, urme pe care să pașesc în vale, cărări drepte care duc spre vindecare.”

De-aș pune anunțul în tribuna evanghelică nu m-ar năpădi decât sentimente de dezamagire. Nu pentru că nu s-ar găsi, ci pentru că, dacă sunt, astfel de oameni sunt mult prea ocupați, preocupați, aglomerați. Pur și simplu nu au timp. N-au timp de pilduire, de împleticire în pașii unui novice.

Oameni care stau în spatele altor oameni. Pastori care stau în spatele altor păstori. Întotdeauna a fost și mereu va fi așa. Nu este accidental strigătul meu și al multora dintre cei ca mine.

Ce regret mai mult decât orice din timpul petrecut la seminar?! Învățătură… s-a dat, sfaturi…da, practică…și asta. Mi-a lipsit totuși un timp real petrecut în compania profesorilor mei. Acea dare de socoteală înaintea cuiva, cu voia și nesilit de nimeni, pornită din (mai mult…)