Sami Tutac – VREME DE LUPTA | Povesti, Pilde, Ilustratii 2019

Maica Tereza: săracii sunt oameni minunați

„Săracii sunt oameni minunați. Într-o seară am ieșit și am luat patru persoane de pe stradă“, mărturisea maica Tereza în discursul de acceptare a premiului Noblel pentru Pace, în 1979.

„O persoană era într-o stare teribilă – și le-am spus surorilor: Voi aveți grijă de celelalte trei, eu o iau pe cea care pare într-o stare mai dificilă. Așa că am făcut pentru ea tot ce a putut face dragostea mea. Am pus-o în pat și un zâmbet atât de frumos i-a apărut pe față. Mi-a luat mâna, după care a spus doar un singur cuvânt: Mulțumesc – și a murit.

Nu puteam să nu-mi analizez conștiința în fața ei și m-am întrebat ce-aș spune dacă aș fi fost în locul ei. Răspunsul meu a fost foarte simplu. Aș fi încercat să atrag puțin atenția asupra mea, aș fi spus că mi-e foame, că mor, că îmi este frig, că sunt în durere sau ceva, dar mi-a dat mult mai mult – mi-a dat iubirea ei recunoscătoare. Și a murit cu un zâmbet pe față.

Ca și acel om pe care l-am luat dintr-o canalizare, pe jumătate mâncat de viermi și l-am adus la casa noastră. <Am trăit ca un animal pe stradă, dar voi muri ca un înger, iubit și îngrijit.> Și a fost atât de minunat să vedem măreția acelui om care putea să vorbească așa, care ar putea muri așa, fără să învinuiască pe nimeni, fără să blesteme pe nimeni, fără să compare nimic. Ca un înger – aceasta este măreția oamenilor noștri. Și de aceea credem ceea ce a spus Isus: Mi-era foame – eram gol – eram lipsit de adăpost – eram nedorit, neiubit și ai făcut toate acestea pentru Mine.“

Când auzi astfel de lucruri este mai bine să taci și să lași Duhul lui Dumnezeu să lucreze dragostea Sa, în viața ta.

O perspectivă diferită despre pace

„Islam, ni s-a spus, ar fi asociat cu un cuvânt în arabă ce înseamnă pace. Acest lucru este corect, cu excepția faptului că acesta desemnează un tip particular de pace. O traducere mai bună ar fi capitulare sau supunere. Descrie pacea ce are loc atunci când un soldat înfrânt depune armele în supunere. În același fel, cuvântul Islam are conotații militare, în acesta regăsindu-se rădăcinile islamului radical. Acele rădăcini apoi cresc în pământul fertil al unei perspective islamice asupra lumii.”

Chuck Colson.

P.

PACEØ

Daca lupta pentru pace va mai dura mult,Ø
nu vor mai exista …
Ø supravietuitori!

Christos Mantuitorul ne aduce pacea cu Dumnezeu;Ø
Christos Domnul ne
Ø aduce pacea lui Dumnezeu.

Nu va fi pace pe pamantØ
atata vreme cat nu este invitat si Dumnezeu la
Ø Conferintele de pace.

Pacea este o perioada de neliniste dintre doua razboaie.Ø

“Lupta pentru pace” este un nonsensØ
asemanator cu expresia “petrecere
Ø trista.”

Nimeni nu poate incheia pace cu DumnezeuØ
fara a semna o declaratie de
Ø razboi cu … diavolul. Citește în continuare „P.”