Posts Tagged ‘ortodox’

Weekend-ul aceasta am întîlnit o mulțime de „străini” prin București. O căruță! Poate, de pildă… creștini ortodocși din Rusia, creștini catolici din Italia, creștini baptiști din State și chiar musulmani din Iordania, budiști din China, hinduși din India sau evrei din U.K., Israel…
Și să spunem că pe aeroport le-ar „veni” să se roage. Cam toți ăștia practică această disciplină într-un fel sau altul.
Unde să se ducă ei în timp ce așteaptă cu orele zborul spre propriile zări?
Păi la capela aeroportului.
Rușii n-ar strîmba din nas. Dar, însă, Houston, ceilalți ar avea o problemă. Cu capela adică. Îi ortodoxă.
O fi doar strategie de imagine, brand de țară, ignoranță totală sau pur și simplu vrem să-i convertim pe toți?

image

impartasanie copiiAm încercat să-mi amintesc care a fost primul meu contact cu cele sfinte. Flash-urile mă duc undeva prin clasa I. Am fost anunțați din timp că o să mergem într-o dimineață la Biserică, unde aveam să luăm Sfânta Împărtășanie. Punct.

Copiii cei nevinovati pana la varsta de cinci ani, este bine sa-i impartasiti, daca se poate, si in fiecare Dumimica. Iar copiii de 6 – 7 ani mai ales acum, este bine sa fie spovediti si apoi impartasiti, ca astazi copiii vad si aud multe sminteli, in casa, la televizor si peste tot, nefiind supravegheati de parinti,  graieste parintele Cleopa.

Am fost încolonați doi câte doi și eu aveam rețineri s-o țin de mână pe colega. Nu de alta, însă nu prea avea servețele ori hârtie igienică și când strănuta i se umplea mâna de muci, pe care apoi îi lăsa sub bancă.

Apoi, la Biserică, o coadă până-n stradă. O mulțime de copii. În biserică, în rând, ne ciupeam și ne călcam pe picioare, suferind în tăcere. Cu foarte multe rețineri m-am împărtășit (m-au împărtășit), mai ales când am văzut că toată gloata aia de copii mucioși sunt părtași Sângelui Mântuitorului, dintr-o singură cupă aurie, cu o singură linguriță argintie. A pus capac apoi și anafura cu miros de naftalină. Nu știu să fi căzut bolnav după, însă dacă aveam mintea de pe urmă, mă foloseam cu siguranță de scuza asta.

N-a fost spovedanie în aceeași zi. Prima oară când m-am spovedit din proprie inițiativă cred că eram mai măricel și știu că am îndrugat-o și că mă mai serveam din geanta bunicii, dar nu așa ca nesimțitul, ci cumpătat, ca să nu se prindă.

Pe langa telefoane in care sunt intrebat cat costa un botez, cereri cununie mixta(ea ortodoxa, el muslim), programari spovedanie etc., uneori primesc si texte mai speciale, cum e cel de mai jos.

image

buna ziua ma numesc _______ sunt din romania si sunt pictor autorizat de patriarhia ortodoxa romana am trimis acest mesaj catre dumneavoastra in speranta ca aveti nevoie de serviciul unui pictor bisericesc in parohia dumneavoastra eu atasez mai jos cateva fotografii cu lucrarile mele de pictura bisericeasca si icoane pot lucra in orice tehnica de lucru in pictura rapid si foarte profesionist am experienta in domeniu de peste 14 ani de lucru in echipa sau singur va multumesc mult pentru intelegere si astept un raspuns daca doriti din partea dumneavostra. eu locuiesc in londra zona barking la un verisor va salut cu respect sa aveti o zi frumoasa.  nr meu de telefon este ______.

„Frontierele intre local si mondial se dilueaza: o comunitate locala poate face misiune in locuri foarte indepartate fara sa fie nevoie ca membrii ei sa porneasca la drum. Internetul pare sa ofere „un mijloc adaptat unei mentalitati de libera alegere spirituala” si sa deschida calea cautarilor religioase individuale.”[…]

„Utilizarea internetului nu atrage dupa sine o dezradacinare spirituala cum sustin anumite medii religioase. Anumite studii de specialitate au stabilit ca „internautii” religiosi cei mai activi sunt cei mai implicati in comunitatile lor.”[…]

„Biserica Ortodoxa are datoria sa se folosesca de aceasta provocare. Sunt deja incercari timide, situri oficiale de prezentare si neoficiale, bloguri care incearca sa posteze cat mai mult din tezaurul de invatatura, cultura si traire a Bisericii dar acest lucru se face sincopat si de multe ori amatorist fara o viziune misionara coerenta si eficienta. ” […]

CrestinOrtodox.ro

Dar iertati-ma, frati preoti si arhierei, trebuie sa spovedim si adevarul acesta: Suntem in asa un hal, ca nu ne mai stim vocatia. Si atuncea poporul, debusolat, merge unde poate si la cine poate.

..

Zic asta pentru fratii mei preotii, ca sa stie ca suntem intr-o decadere cumplita, si ca sa luam pilda de la dreapta si de la stanga, si de la Parinti, si prin psihologie.

CrestinOrtodox.ro – La cine sa merg: la preot sau la psiholog?

Potrivit Religion News Service,  noul patriarh al Bisericii Ortodoxe Ruse a afirmat că dorește ca fostul gulag sovietic să fie transformat într-un centru spiritual. Patriarhul Chiril I a relatat că bunicul său, ce a fost preot, a fost întemnițat într-un lagăr din coasta de Nord a Rusiei. Cruzimea din acest lagăr a fost imortalizata în cartea  lui Alexandr Soljeniţn Arhipelagul Gulag. “Credem că aceste suferințe și chinuri au întărit puterea Bisericii, care a crescut printr-o putere divină, mai degraba decât prin una umană”,a afirmat patriarhul la memorialul de pe insula Anzer, unde prizonieri bolnavi erau trimiși să moară. Mii de credincioși, slujitori ai Bisericii, intelectuali, au fost trimiși să moară de către regimul bolșevic pe această insulă.

În curtea Mănăstirii Curtea de Argeş oamenii s-au întins pe iarbă şi ascultau, ca la concert, slujba. Nu îi deranja că la doar câţiva metri de locul sfânt sfârâiau grătarele, iar oamenii erau ceva mai vorbăreţi în faţa dozelor cu bere. ,,S-a terminat postul. E normal să ne distrăm. Am venit aici că e lume multă şi e atmosferă de sărbătoare“, a spus un chfliu.

Pelerinii care au mers la Mănăstirea Tismana, judeţul Gorj, au înnoptat în sfântul lăcaş, iar alţii şi-au instalat corturile în zăvoiul din preajma mănăstirii ca să petreacă la un grătar şi un pahar cu bere.

„Este foarte frumos aici, am încins şi un grătar. Eu şi soţia venim aproape în fiecare an la sărbătoarea Sfintei Marii“, a declarat Nelu Ilceanu din Mehedinţi.

No comment!

sursa: Adevarul

Un imam musulman, un preot ortodox, un rabin şi un călugăr budist se vor lupta într-un show la televizunea turcă în a-i converti pe atei, relateaza astazi Cotidianul. Convertiţii primesc drept răsplată o călătorie de pelerinaj.Într-un concurs televizat ce urmează a fi difuzat de postul Kanal T din Turcia, ateii nu sunt aruncaţi în groapa cu lei, ci în camera cu preoţi.“Competiţia penitenţilor” cu care se vor delecta telespectatorii turci pune la bătaie în fiecare ediţie câte 10 suflete de atei pe care exponenţii celor patru religii majore se vor întrece să-i întoarcă pe una dintre căile cele drepte.

Mare neghiobie mare… (mai mult…)

“In curand, lumea va putea admira Chivotul Legii, suportul Tablelor Legii lui Dumnezeu, primite de Moise, subiectul a multor secole de cautari si studii”. Aceasta este declaratia liderului Bisericii Ortodoxe Etiopiene, Patriarhul Abuna Pauolos, pe care a facut-o in timpul recentei vizite intreprinse la Vatican, dupa cum informeaza Lacasuri Ortodoxe, citand agentia de stiri italiana “Adnkronos”

Aceasta stire m-a lasat cam rece. Am vazut nenumarate documentare ce prezentau diferite ipoteze despre mult cautatul Chivot al Legii. Ca ar fi cu adevarat acolo, si mai mult, sa fie si prezentat publicului mi se pare putin probabil. Si, totusi, gandindu-ma la evenimentele globale, nici n-as fi asa de ferm in aceasta privinta.

mai mult AICI

Papa si patriarhul      New York Times relateaza ca relatiile inghetate dintre Biserica Ortodoxa Rusa si Vatican par a se dezgheta. Vaticanul a incurajat recenta binecuvantare a unei biserici ortodoxe aflate pe proprietatea ambasadei ruse langa Vatican. Cele doua biserici au cooperat deasemenea la slujbele de binecuvantare, cand corul manastirei Danilov, scaunul Patriarhiei Moscovei, a cantat duminica intr-o bazilica romana.

Analistii bisericesti spun ca noua conducere in ambele biserici favorizeaza legaturi mai stranse si ca pozitia patriarhului Chiril ca lider al Bisericii Ortodoxe ar putea duce la o invitatie pentru o vizita a papei Benedict al XVI-lea. Tensiunile dintre biserici au existat de ani pe probleme de jurisdictie si autoritate.

Janos facea nazbatii pe langa biserica ortodoxa romaneasca.

Parintele ii zice:

 – Daca nu esti cuminte, te botez Ion si te fac roman.

 Intrucat Janos nu s-a potolit, chiar asa a procedat.

 Ajuns acasa, Janos le spune pe rand tatalui, mamei, sorei, etc.

– Pe mine ma cheama Ion si sunt roman. Ca efect la ce a spus, familia l-a injurat si batut crunt.

Ramas singur, micutul Janos se gandeste:

– De 10 minute sunt roman si ungurii astia au si inceput sa ma persecute.