Tot ce poți face acum


​În „The Fall of Fortresses“ Elmer Bendiner descrie o operațiune desfășurată deasupra orașului german Kassel spre sfârșitul celui de-al doilea război mondial. Avionul B-17 („Tondelayo”) a fost întâmpinat de tunuri antiaeriene naziste. Rezervorul de combustibil a fost atins, însă în mod miraculos, avionul s-a putut întoarce fără a exploda sau a rămâne fără combustibil.

În cuvintele sale, „mai târziu, gândind la miracolul unui proiectil de douăzeci de milimetri, care a străpuns rezervorul de combustibil fără să producă o explozie, pilotul nostru, Bohn Fawkes, mi-a spus că nu era așa de simplu.

În dimineața următoare raidului, Bohn se dusese să-i ceară șefului de echipaj acea coajă ca suvenir al unui noroc de necrezut. Șeful echipajului, nu avea doar o coajă, ci unsprezece găsite în rezervor – unsprezece proiectile neexplodate, când doar unul era suficient pentru a ne arunca în aer. Era ca și cum marea ar fi fost împărțită pentru noi ca să trecem.

Chiar și după treizeci și cinci de ani, un eveniment atât de minunat mă lasă tremurând, mai ales după ce am auzit restul povestirii de la Bohn.

I s-a spus că acele proiectile au fost trimise la armatori pentru a fi dezamorsate. Ei apoi i-au spus că serviciile secrete le-au preluat. Nu i-au putut spune de ce la acea vreme, dar Bohn a căutat în cele din urmă răspunsul. Se pare că atunci când ofițerii au deschis fiecare proiectil, nu au găsit încărcătură explozivă în ele. Erau la fel de curate precum un fluier și la fel de inofensive. Goale? Nu toate. Unul conținea o bucată de hârtie atent rulată. Pe el era ceva scris în limba cehă. Oamenii serviciilor au căutat în bază un om care putea citi cehă. În cele din urmă au găsit pe cineva să descifreze nota. Am fost foarte mirați. Tradus, nota aceea spunea:

„Asta este tot ce putem face pentru voi acum.”

Un membru al rezistenței cehe ce lucra într-o fabrică de muniții naziste, a omis în mod deliberat să adauge explozibil la cel puțin unsprezece proiectile de pe linia de asamblare. Nu a putut face mult pentru a opri mașinăria de război nazistă. Dar cât a putut face a făcut, puținul lui însemnând salvarea unui întreg echipaj.

Nu-ți cere nimeni să faci imposibilul. Fă cât poți. Fă ce poți să faci. Puținul tău poate fi cântărit altfel de alții și chiar de către Dumnezeu.

Lifted. (Pixar -video)

pixar ifted     Lifted este un filmulet animat de la Pixar, produs in 2006 de Gary Rydstrom. A castigat nenumarate premii iar povestioara este foarte amuzanta  Am ras si m-am amuzat foarte mult cand am vazut filmuletul pentru prima oara.

Care-i povestea…

    Un extraterestru tanar, Stu, manevreaza o naveta spatiala fiind examinat la deturanari de persoane. Trebuie sa fure un fermier ce doarme, Ernie, sub ochii vigilenti ai instructorului, Mr. B. Pentru a trece examenul, Stu, din memorie trebuie sa aranjeze mii de butoane pe o consola gigantica. Folosind corect butoanele, Stu poate manipula traiectoria luminii, si astfel, sa-l ridice pe fermier din patul sau, sa-l scoata pe fereastra, si apoi sa-l introduca in naveta. Totusi, ezita, greseste, si eventual dupa nenumarate esecuri, il izbeste pe acesta de toti peretii, transformand totul intr-un haos total.

    Dupa diversele greseli, Mr. B., preia operatiunea, manevreaza cu usurinta butoanele, il baga pe fermier in patul sau, facand curatenie si ordine in casa.

   Rusinat, Stu se intristeaza, fortandu-se chiar sa-si stapaneasca lacrimile. Intr-un rar moment de compasiune, Mr. B ii ofera generos lui Stu oportunitatea de a lansa naveta spatiala. Bucuros, acesta accepta, naveta se ridica, insa, dintr-o data, se prabuseste zdrobind casa fermierului. Ramane numai un stalp de pamant cu fermierul inca dormind dus in patul sau.

   La sfarsit, un sunet de alarma se aude, fermierul se trezeste, striga (ce denota ca a cazut), si apoi … o bubuitura.