Mulțumesc pentru că mă privești

Ed Salmon, un pastor din South Carolina, ce a trecut la Domnul în 2016 povestește:

Ieri am iesit în oraș pentru prânz. Am ajuns la Forest Park. De obicei un om fără adăpost sau doi stau acolo. Și iată, un om complet răvășit stătea acolo cu semnul său, „Sunt fără adăpost”.

Și bineînțeles, mergea pe lângă mașini și nimeni nu-și întorcea privirea înspre el.
A ajuns la mașina mea, am coborât geamul și i-am spus, „Nu am bani la mine, însă soția mea o să mă ducă la aeroport într-o oră și jumatate și voi avea atunci ceva pentru tine. Știți ce mi-a răspuns?

El mi-a răspuns,
„Mulțumesc pentru că mă privești.” Nu a spus un cuvânt despre bani. El a spus, „Mulțumesc pentru că mă privești.”

#homeless #umanitate #om  #pastor #biserica #nevoi #bani #compasiune #mila #aproape #devotional #motivational

Reclame

Sfântul Ciprian către Donatus: Acești oameni, Donatus, sunt creștinii … iar eu sunt unul dintre ei

În secolul al III-lea, Sfântul Ciprian scrie prietenului său Donatus:

„Aceasta pare o lume veselă, Donatus, atunci când o văd din această grădină frumoasă sub umbra acestei vițe de vie.

Dar dacă aș urca pe un munte înalt și m-aș uita peste pământul larg, știi foarte bine ce aș vedea; tâlhari la drumul mare, pirați pe mări, în amfiteatre oameni omorâți pentru a satisface mulțimile ce aplaudă, sub toate acoperișurile mizerie și egoism.

Este într-adevăr o lume rea, Donatus, o lume incredibil de rea, dar în mijlocul ei am găsit un popor liniștit și sfânt.

Ei au descoperit o bucurie care este de o mie de ori mai bună decât orice plăcere a acestei vieți păcătoase.

Ei sunt disprețuiti și persecutaţi, însă nu le pasă.

Ei au biruit lumea.

Acești oameni, Donatus, sunt creștinii … iar eu sunt unul dintre ei.”

In the third century, St. Cyprian wrote to his friend Donatus:

„This seems a cheerful world, Donatus, when I view it from this fair garden under the shadow of these vines. But if I climbed some great mountain and looked out over the wide lands, you know very well what I would see; brigands on the high road, pirates on the seas, in the amphitheaters men murdered to please the applauding crowds, under all roofs misery and selfishness. It really is a bad world, Donatus, an incredibly bad world. Yet, in the midst of it, I have found a quiet and holy people.

They have discovered a joy which is a thousand times better than any pleasure of this sinful life.

They are despised and persecuted, but they care not.

They have overcome the world.

These people, Donatus, are the Christians…and I am one of them.”

Enkidu arată a om abia după ce cunoaște berea, nu femeia

​Ce mi se pare dubios în toată tărășenia este faptul că, dacă citești rezumate ale poemului(Epopeea lui #Ghilgameș), nu ai șanse să dai de partea cu șapte urcioare de #bere, toată lumea tace mâlc și preferă să-i atribuie lui Shamhat meritele însuflețirii bruște a lui Enkidu. 

Sunt de acord că șapte zile de amor fac minuni, dar în poem stă scris clar că Enkidu arată a om abia după ce cunoaște berea, nu femeia.

69 de mitive stupide ca să te apuci de citit

#hyperliteratura

Labradorul negru, câinele ghid din metrou

O doamnă nevăzătoare, însoțită de un Labrador negru superb, s-a așezat lângă mine în metrou. Am fost surprins să văd un câine în London Underground, însă nu era orice fel de câine. Este vorba despre un câine ghid. Nu e clasificat ca animal de companie. El este într-o misiune și ei au voie. Pot să-si însoțească stăpânii prin spitale, restaurante, instituții publice, mijloace de transport etc.
Un câine deosebit, foarte cuminte și blând. Chiar și atunci când un tip l-a călcat pe coadă, din neatenție, doar ce a tresărit, fără lătrat și scandal. Ce urât m-am uitat la grăbitul ăla și din priviri se tot se scuza față de mine. 🙂
Imediat însă și-a pus capul pe tenișii mei și s-a odihnit până ce au coborât, iar pentru câteva stații, fiind foarte aglomerat, am devenit apărătorul lui, tot atenționand pe fiecare să se uite pe unde calcă.
image

Acasă, din curiozitate, am citit câte ceva despre acești câini speciali.
De pildă, potrivit Zooland.ro:

Primele dovezi ale folosirii cainilor pentru ghidaj dateaza inca din secolul 16. Prima scoala specializata in dresajul cainilor ghizi a fost fondata in Germania in timpul Primului Razboi Mondial. Cainii erau repartizati ostasilor care si-au pierdut vederea in lupta. Ulterior, in perioada interbelica, scoli pentru caini ghizi au fost infiintate si in Marea Britanie si SUA.
Continuă lectura

Cooperare

S-a spus bine că omul care ține scara la baza ei este la fel de important ca omul care este sus pe scară. Toți doresc să fie pe poziția omului de sus, însă acesta n-ar putea fi acolo prea mult fără ajutorul pe care îl primește de la omul de jos, care ține scara. Dacă este înțelept, omul din vârful scării va recunoaște importanța celui de jos. Dacă nu o recunoaște, se prea poate ca scara să-i fugă de sub picioare și să cadă.

Comunitatile bune sunt formate din oameni religiosi.

mainile lui Dumnezeu       Religion News Service relateaza faptul ca oamenii religiosi sunt cetateni mai buni si vecini mai buni, fapt afirmat de  Robert Putman, profesor la Universitatea Hardvard. Dar, exista o problema: „tinerii sunt mai seculari” decat  cei mai in varsta.  „Aceasta este o schimbare uimitoare”, afirma Putman. „Tinerii sunt viitorul. Unii dintre ei o sa fie mai credinciosi odata cu timpul,  insa majoritatea nu sunt.”  Totusi, Putman si David Campbell de la Universitatea de la Notre Dame, argumenteaza faptul ca religia tine comunitatile in unitate.  Studiile lor au aratat ca oamenii religiosi sunt de trei sau patru ori mai inclinati sa se implice in comunitatile lor, ca voluntari in organizatii ori sa lucreze in diferite proiecte ale comunitatii. Putman si Campbell arata in datele lor ca oamenii religiosi  sunt  mai „draguti”, probabil datorita relatiilor pe care acestia le au in biserici, moschee, sinagogi si temple, care ii provoaca sa activeze in comunitate.

O.

OBEZITATEØ

Sti ca esti prea gras cand ai iesit din dus si te bucuri ca … s-a aburitØ oglinda!

Nici o femeie nu este grasa; doar prea scunda pentru greutatea ei.Ø

Un sot din Nevada se plangea prietenilor spunand ca sunt doua motive pentruØ care sotia lui nu mai vrea sa poarte rochia de anul trecut: N-o mai vrea si … n-o mai incape.

OBICEIURIØ

La inceput, ne facem obiceiuri, iar apoi obiceiurile ne fac pe noi.Ø

Obiceiurile rele sunt mai usor de corectat astazi decat maine Continuă lectura

Primo Levi. – Mai este oare acesta un om?

primo-levi-mai-este-oare-acesta-un-om1

Editura Polirom, 2004

Atunci ne-am dat seama, pentru prima data, ca limba noastra nu are cuvinte pentru a exprima aceasta ofensa: desfiintarea unui om. Intr-o clipa, cu o intuitie aproape profetica, ni s-a dezvaluit realitatea: am ajuns la fund. Mai jos de atat un poti sa ajungi: un exista conditie omeneasca mai mizera; nici un e de conceput. Nimic un mai e al nostru: ne-au luat hainele, pantofii, pana si parul; daca am vorbi un ne-ar asculta, iar daca ar incerca sa ne asculte, nu ne-ar intelege . Au sa ne ia si numele, iar dca vom vrea sa il pastram, va trebui sa gasim in noi puterea de a o face in asa fel incat inapoia numelui sa ramana si ceva din noi, asa cum am fost. P.33,34

Inchipuiti-va insa un om caruia, o data cu fiintele dragi, ii sunt luate casa, obiceiurile, hainele, in sfarsit totul, literalmente tot ce poseda; va fi un om gol, redus la suferinta si nevoie, care a uitat de demnitate si discernamant, deoarece este foarte usor ca omul care a pierdut totul sa se piarda si pe sine insusi; intr-atat incat vei putea, cu inima usoara, sa hotarasti viata sau moartea lui dincolo de orice simtamant de afinitate omeneasca, in cel mai fericit caz, pe baza unei simple aprecieri a utilitatii. Se va intelege atunci dublul inteles al sintagmei lagar de exterminare si va filimpede ce vrem sa spunem cu propozitia: a ajunge la fund. P.34,35.

Convingerea ca viata are un scop e inradacinata in fiecare fibra din noi, este o caracteristica a fiintei omenesti. Oamenii liberi dau acestui scop multe nume, gandesc si vorbesc mult despre natura lui; dar pentru noi problema este simpla.
Acum si aici, scopul nostru e sa ajungem pana la primavara. Pentru moment, nu ne batem capul cu altceva. In clipa de fata, dincolo de acest scop nu exista un altul: dimineata, cand e inca intuneric, iar noi, insirati in careu, asteptam la nesfarsit ora plecarii la munca si orice suflare de vant ne patrunde pe sub haine, infiorand cu violenta trupurile lipsite de aparare, cand in jur totul e pamantiu, scrutam cu totii cerul spre rasarit, in speranta primelor semne ale anotimpului mai bland; rasaritul soarelui e comentat zilnic: azi a aparu ceva mai devreme decat ieri, azi e un pic mai cald decat ieri; peste doua luni, peste o luna, frigul ne va lasa in pace si vom avea un dusman mai putin de infruntat. P. 111 Continuă lectura