Posts Tagged ‘oameni’

În secolul al III-lea, Sfântul Ciprian scrie prietenului său Donatus:

„Aceasta pare o lume veselă, Donatus, atunci când o văd din această grădină frumoasă sub umbra acestei vițe de vie.

Dar dacă aș urca pe un munte înalt și m-aș uita peste pământul larg, știi foarte bine ce aș vedea; tâlhari la drumul mare, pirați pe mări, în amfiteatre oameni omorâți pentru a satisface mulțimile ce aplaudă, sub toate acoperișurile mizerie și egoism.

Este într-adevăr o lume rea, Donatus, o lume incredibil de rea, dar în mijlocul ei am găsit un popor liniștit și sfânt.

Ei au descoperit o bucurie care este de o mie de ori mai bună decât orice plăcere a acestei vieți păcătoase.

Ei sunt disprețuiti și persecutaţi, însă nu le pasă.

Ei au biruit lumea.

Acești oameni, Donatus, sunt creștinii … iar eu sunt unul dintre ei.”

In the third century, St. Cyprian wrote to his friend Donatus:

„This seems a cheerful world, Donatus, when I view it from this fair garden under the shadow of these vines. But if I climbed some great mountain and looked out over the wide lands, you know very well what I would see; brigands on the high road, pirates on the seas, in the amphitheaters men murdered to please the applauding crowds, under all roofs misery and selfishness. It really is a bad world, Donatus, an incredibly bad world. Yet, in the midst of it, I have found a quiet and holy people.

They have discovered a joy which is a thousand times better than any pleasure of this sinful life.

They are despised and persecuted, but they care not.

They have overcome the world.

These people, Donatus, are the Christians…and I am one of them.”

mainile lui Dumnezeu       Religion News Service relateaza faptul ca oamenii religiosi sunt cetateni mai buni si vecini mai buni, fapt afirmat de  Robert Putman, profesor la Universitatea Hardvard. Dar, exista o problema: „tinerii sunt mai seculari” decat  cei mai in varsta.  „Aceasta este o schimbare uimitoare”, afirma Putman. „Tinerii sunt viitorul. Unii dintre ei o sa fie mai credinciosi odata cu timpul,  insa majoritatea nu sunt.”  Totusi, Putman si David Campbell de la Universitatea de la Notre Dame, argumenteaza faptul ca religia tine comunitatile in unitate.  Studiile lor au aratat ca oamenii religiosi sunt de trei sau patru ori mai inclinati sa se implice in comunitatile lor, ca voluntari in organizatii ori sa lucreze in diferite proiecte ale comunitatii. Putman si Campbell arata in datele lor ca oamenii religiosi  sunt  mai „draguti”, probabil datorita relatiilor pe care acestia le au in biserici, moschee, sinagogi si temple, care ii provoaca sa activeze in comunitate.

primo-levi-mai-este-oare-acesta-un-om1

Editura Polirom, 2004

Atunci ne-am dat seama, pentru prima data, ca limba noastra nu are cuvinte pentru a exprima aceasta ofensa: desfiintarea unui om. Intr-o clipa, cu o intuitie aproape profetica, ni s-a dezvaluit realitatea: am ajuns la fund. Mai jos de atat un poti sa ajungi: un exista conditie omeneasca mai mizera; nici un e de conceput. Nimic un mai e al nostru: ne-au luat hainele, pantofii, pana si parul; daca am vorbi un ne-ar asculta, iar daca ar incerca sa ne asculte, nu ne-ar intelege . Au sa ne ia si numele, iar dca vom vrea sa il pastram, va trebui sa gasim in noi puterea de a o face in asa fel incat inapoia numelui sa ramana si ceva din noi, asa cum am fost. P.33,34

Inchipuiti-va insa un om caruia, o data cu fiintele dragi, ii sunt luate casa, obiceiurile, hainele, in sfarsit totul, literalmente tot ce poseda; va fi un om gol, redus la suferinta si nevoie, care a uitat de demnitate si discernamant, deoarece este foarte usor ca omul care a pierdut totul sa se piarda si pe sine insusi; intr-atat incat vei putea, cu inima usoara, sa hotarasti viata sau moartea lui dincolo de orice simtamant de afinitate omeneasca, in cel mai fericit caz, pe baza unei simple aprecieri a utilitatii. Se va intelege atunci dublul inteles al sintagmei lagar de exterminare si va filimpede ce vrem sa spunem cu propozitia: a ajunge la fund. P.34,35.

Convingerea ca viata are un scop e inradacinata in fiecare fibra din noi, este o caracteristica a fiintei omenesti. Oamenii liberi dau acestui scop multe nume, gandesc si vorbesc mult despre natura lui; dar pentru noi problema este simpla.
Acum si aici, scopul nostru e sa ajungem pana la primavara. Pentru moment, nu ne batem capul cu altceva. In clipa de fata, dincolo de acest scop nu exista un altul: dimineata, cand e inca intuneric, iar noi, insirati in careu, asteptam la nesfarsit ora plecarii la munca si orice suflare de vant ne patrunde pe sub haine, infiorand cu violenta trupurile lipsite de aparare, cand in jur totul e pamantiu, scrutam cu totii cerul spre rasarit, in speranta primelor semne ale anotimpului mai bland; rasaritul soarelui e comentat zilnic: azi a aparu ceva mai devreme decat ieri, azi e un pic mai cald decat ieri; peste doua luni, peste o luna, frigul ne va lasa in pace si vom avea un dusman mai putin de infruntat. P. 111 (mai mult…)