Posts Tagged ‘moschee’

Din întâmplare, făcându-mi drum spre British Museum, am cunoscut zilele astea un pastor baptist din Singapore. Studia prin zonă istoria misionarilor care au plecat din Anglia spre acele zone. Astăzi ar trebui să se inverseze rolurile, mi-a spus el. Anglia este o ţară care îl respinge din ce în ce mai mult pe Dumnezeu.

Cu altă ocazie, pe podul de lângă London Eye, doi bărbaţi treceau pe lânga mine ţinându-se de mână. De atunci am tot avut ocazia nefericită să observ mai multe cupluri de acest/acelaşi gen. Mama lucreaza chiar pentru un cuplu de medici sodomiţi.

Pe lângă Westminster Cathedral se putea observa un protestatar cu o pancardă în mână pe care puteai citi… Ca semn al victoriei, musulmanii construiesc moschei în locul bisericilor, pe teritoriile cucerite. Sunt peste 1500 de geamii musulmane în prezent pe teritoriul Regatului. Le vezi la tot pasul. La fel şi hindusii şi templele lor.

Biserica este lipsită de viaţă şi seamănă mai mult a club social. Am fost întro duminică la o biserică baptistă, Cafe Church. Cafea la discreţie şi prăjituri cam jumătate de program. În cealaltă jumătate, ceva rugăciuni standard, câteva contemporary christian songs şi ceva ce semăna cu o predică. Pe duminica următoare, fiindcă avea să lipsească, păstorul s-a filmat şi urmau să-l asculte în format digital.

La televiziunea publică făceau glume pe tema că ţara lor este pe primul loc în topul celor mai jalnici părinţi de pe glob…

Şi când te gândeşti că astea sunt doar câteva chestii pe care le poţi observa în numai câteva zile pe aici. Aici, pe pământul reformei şi a puritanilor, a trezirilor spirituale ce au schimbat chiar faţa Europei, a revăsărilor Duhului Sfânt ce aveau să modeleze gândirea a generaţii de creştini din întreaga lume nu se observă decât umbre reci ale gloriei trecute.

La un moment dat, un sat l-a respins pe Isus şi mesajul Său (ca și pe aici) iar ucenicii Săi (crezând că au o judecată neprihănită şi sănătoasă) au cerut Domnului ca foc din cer să vina peste acei locuitori.

Sentimentele mele au fost cam la fel. Doream mai degrabă ca mânia Lui să vină peste această generaţie păcătoasă. Dorim mai mult (mai mult…)

muslimPrimarul Londrei, Boris Johnson a făcut un apel către toți londonezii să se alăture musulmanilor în sărbătoarea lor, afirmă Religion News Service.  El a încurajat milioanele de cetățeni ai orașului să postească cel puțin pentru o zi în timpul Ramadanului, cu scopul de a înțelege mai bine Islamul. Apoi, a afirmat Johnson, „londonezii ar trebui să-și încheie postul vizitând una din numeroasele moschei din capitala britanică”. O asemenea experiență este menită să demonstreze primirea călduroasă a musulmanilor în centrul societății Marii Britanii. „Musulmanii provoacă stereotipurile tradiționale și arată că sunt, și vor să fie, o parte a comunității centrale”, a afirmat Johnson.

„Îndem oamenii … sporiți-vă înțelegerea și cunoștințele- chiar postiți pentru o zi- cu vecinul vostru musulman și încheiați-vă postul într-o moschee locală.”, afirmație ce denotă în mod clar nivelul de expansiune al Islamului în ceea ce a fost cândva, un bastion al creștinismului, Marea Britanie.

     Christian Today relateaza ca oameni din 219 de tari au participat duminica la Ziua Mondiala de Rugaciune. In Londra, mai mult de 10.000 de oameni s-au implicat. Organizatorul la nivel de oras a provocat crestinii sa vorbeasca intr-un mod clar si indraznet.  „Am fost musulman. Musulmanii nu vor doar sa construiasca o moschee. Ei vor sa preia controlul,” a spus pastorul Jonathan Oloyede unui grup din Estul Londrei. „Daca vreti sa va tavaliti pe jos si sa va jucati de-a mortul in timp ce mostenirea parintilor vostri este aruncata in praf si daca nu puteti sa va ridicati si sa spuneti ca ce-i de-ajuns e de-ajuns atunci nu sunteti potriviti sa fiti crestini. ” Oloyede a avertizat ca cei din randurile crestinilor ce vor sa fie „politicosi”  nu pot fi cu adevarat mesagerii lui Dumnezeu pentru ca ei sunt prea ingrijorati in a nu jigni pe ceilalti. El a rugat crestinii sa fie „loiali” chemarii pe care o au ca cetateni ai Imparatiei”

 

    Anexez doua clipuri destul de relevante. Intrebarea ramane. Este Isalmul cu adevarat o problema sau tindem noi sa exageram lucrurile? 

Muslim Demographics

An Alarming video every Westerner should see

mainile lui Dumnezeu       Religion News Service relateaza faptul ca oamenii religiosi sunt cetateni mai buni si vecini mai buni, fapt afirmat de  Robert Putman, profesor la Universitatea Hardvard. Dar, exista o problema: „tinerii sunt mai seculari” decat  cei mai in varsta.  „Aceasta este o schimbare uimitoare”, afirma Putman. „Tinerii sunt viitorul. Unii dintre ei o sa fie mai credinciosi odata cu timpul,  insa majoritatea nu sunt.”  Totusi, Putman si David Campbell de la Universitatea de la Notre Dame, argumenteaza faptul ca religia tine comunitatile in unitate.  Studiile lor au aratat ca oamenii religiosi sunt de trei sau patru ori mai inclinati sa se implice in comunitatile lor, ca voluntari in organizatii ori sa lucreze in diferite proiecte ale comunitatii. Putman si Campbell arata in datele lor ca oamenii religiosi  sunt  mai „draguti”, probabil datorita relatiilor pe care acestia le au in biserici, moschee, sinagogi si temple, care ii provoaca sa activeze in comunitate.