Posts Tagged ‘lumina’

BannerDacă ne uităm în jur, vedem o mulțime de tineri creștini care se aseamănă cu cafeaua decofeinizată. Miroase ca o cafea adevărată, arată ca o cafea adevărată, ba chiar poartă același gust, dar niciodată nu va avea același efect. Vino și tu sa înțelegi care este puterea creștinismului, cu unul dintre cei mai mari evangheliști contemporani, pastor la o biserică din Elveția, Sacha Ernst și să te închini prin muzică, împreună cu formația Excelsior.

Pastorul Sacha va aborda două subiecte deosebit de importante. Mai întâi va vorbi despre “Efectele dezastruoase ale păcatului și cum să vezi astfel Gloria lui Dumnezeu prin Isus Cristos”, apoi va merge un pas înainte pentru a discuta despre “Dedicarea in slujire și putere în lucrare prin Duhul Sfânt”.

Grupul local Luminătorii, va deschide timpul de închinare, care va fi condus în continuare de Excelsior, din Ploiești. Evenimentul va avea loc la Biserica Lumina din șos. Andronache, nr. 60A, sector 2, București, Sâmbătă 7 August, începând cu ora 16:00.

LACRIMI

Lacrimile varsate pentru tine dovedesc slabiciune,Ø
cele varsate pentru
Ø altii sunt un semn de putere.

Mai multe lacrimi sunt varsate in salile de teatru pentru tragediileØ inscenate,
decat in Bisericile noastre in fata adevaratelor tragedii.
Ø

LAUDAØ

Flatarea este arta de a spune altuia exact ceea ce gandeste el despreØ sine.

Daca nu gasesti ce sa spui bun despre cineva,Ø
spune-i ca este tipul
Ø care nu poate fi flatat.

Cel care lauda pe toata lumea, nu lauda de fapt pe nimeni!Ø

Grecii aveau dreptate: (mai mult…)