Posts Tagged ‘libertate’

A world religion that forcibly prevents a person from embracing another religion and compels a person to remain in a religion unwillingly is inconsistent. When Christians punished apostates and heretics, as they did for much of Christianity’s history, the Christian faith itself was divided. When Muslims insist, as many still do, that “once a person accepts Islam out of his free will he is not allowed to leave it,” Islam, too, at is at odds with itself.
If religion is to be embraced freely, that free choice must obtain throughout the religious life of a person, not just at its beginning.

Miroslav Volf, Flourishing : Why we need religion in a globalized world

      Ii spun un bun venit si lui Betuel Vararu. Este colegul meu de catva timp aici la Seminar si impartasim aceeasi perspectiva teologica. Intocmai ca si Betu, am un respect deosebit pentru John Piper si felul in care acesta il prezinta pe Christos. Sa suferi! O favoare?!…raspunsul lui John Piper este ultimul post de pe blogul colegului meu.

John Piper

 

     „Căci cu privire la Hristos, vouă vi s-a dat harul nu numai să credeți în El, ci și să pătimiți pentru El.”(Fil.1:29)

      Faptul că sunt copilul lui Dumnezeu prin Isus Hristos I se datorează doar Lui. O mărturisesc cu o convingere de nezdruncinat. Vechea cântare, În îndurarea Domnului cum am ajuns, nu stiu!, mi se potrivește de minune. Și vorbesc foarte serios. Nu sunt în apele mele lângă oameni care afirmă și se bat în piept că ei L-au ales pe Dumnezeu, ei au decis, ei au ajuns la concluzia că se merită făcut pasul acesta. Se bat oarecum în piept cu pocăința și credința lor, și, în ochii lor, decizia pe care ei au făcut-o, capătă o deosebită importanță. Nu exclud importanța ei, dar nici nu mă chinui s-o accentuez prea mult. Pericolul este să ridici pocăința și credința la rang de virtute personală. Și concluzia logică nu ne-ar conduce altundeva decât la câștigarea mântuirii prin efort propriu, și implicit, la mândrie. Adică, totuși.. sunt mai grozav ca ceilalți.. eu m-am pocăit, adică am ajuns la anumite concluzii în viața mea și.. mi-am dat seama că asta e calea și pe deasupra, eu cred.. păi alții nu sunt capabili de performanța asta.. și raționamentul ar putea continua până când ne-am da seama că nu suntem așa de răi ca alții. Sincer, mă interesesează mai mult ce stă în spatele acestei decizii. Pocăința și credința sunt condiții esențiale pentru a fi mântuit, dar Biblia mi-a descoperit că ele sunt un dar. De fapt versetul citat îmi spune că este un har să crezi, o favoare. Ceva ce îți este dat. Dacă înțeleg corect acest verset înseamnă că toată mândria mea, ascunsă bineînțeles, că pe aici am trecut și eu, s-a dus. Asta e ideea harului. Oricum, cei mai mulți nu îmbrățișează această realitate.

      Ce să mai spun de partea a doua a versetului, alt paradox, care presupune o provocare mult mai mare decât prima. Har, favoare, să suferi pentru El. Înțeleg că îți este dat să crezi, și să te bucuri de aceasta, mai ales dacă te găsești printre cei care cred, dar să consideri o favoare, un har să suferi pentru Hristos nu auzi prea des. Și totuși auzi de la apostolul Pavel în scrisoarea către Filipeni, scrisă, interesant, din închisoare. Acest verset, sincer, reprezintă o provocare pentru mine, dacă am de gând să iau în serios Cuvântul lui Dumnezeu.

      Teologia suferinței nu prea mai încape în premisele noastre posibile. Și totuși Biblia vorbește destul de des despre această temă. Domnul Isus Hristos spunea că nimeni nu începe să-și zidească un turn sau să înceapă un război până nu își face anumite calcule și socoteli (Luca 14:25-35), în contextul în care El vorbea despre felul în care ar trebui să fie un ucenic al Lui. Lepădarea de sine este un concept care încet, încet dispare chiar și din vocabularul predicatorilor. Se preferă ideea unei „evanghelii a prosperității”. Cauzele sunt diverse, dar problema esențială o reprezintă înțelegerea greșită a nașterii din nou, sau lipsa realității acesteia în viața creștinilor.

      Clipul pe care l-am postat are câteva răspunsuri zdruncinătoare în privința aceasta. Face parte dintr-o conferință susținută de Dr. John Piper pe tema suferinței. Titlul „You must suffer” spune mai mult decât l-aș putea descrie eu. Ideea centrală este că suferințele lui Hristos de acum 2000 de ani se văd cel mai bine când trecem noi prin suferință datorită Numelui Său. Aceasta este mărturia puternică cu privire la suferințele Lui. Nu are legătură cu faptul că noi trebuie să suferim pentru mântuirea noastră, pentru că oricum ar fi în zadar. Hristos a plătit prețul pentru păcatele noastre și a absorbit mânia lui Dumnezeu care ne era destinată nouă datorită păcatelor noastre, adică celor care ne-am pus încrederea în El și ne bazăm viața aceasta și cea veșnică pe El. Și punctul culminant al acestei expuneri este că un copil născut din Dumnezeu este plin de bucurie în mijlocul necazului. Cu alte cuvinte, el va ajunge să considere suferința pentru Numele Lui un har, un dar, o favoare. John Piper a avut și continuă să aibă un impact mare asupra tot mai multor creștini, atât din State, cât și din întreaga lume, datorită Evangheliei necompromise proclamată cât mai clar cu putință, într-o manieră simplă, dar nu simplistă. Clipul este doar în limba engleză. Vizionare plăcută!

LACRIMI

Lacrimile varsate pentru tine dovedesc slabiciune,Ø
cele varsate pentru
Ø altii sunt un semn de putere.

Mai multe lacrimi sunt varsate in salile de teatru pentru tragediileØ inscenate,
decat in Bisericile noastre in fata adevaratelor tragedii.
Ø

LAUDAØ

Flatarea este arta de a spune altuia exact ceea ce gandeste el despreØ sine.

Daca nu gasesti ce sa spui bun despre cineva,Ø
spune-i ca este tipul
Ø care nu poate fi flatat.

Cel care lauda pe toata lumea, nu lauda de fapt pe nimeni!Ø

Grecii aveau dreptate: (mai mult…)

tacerea-cuvantului
Claude-Jean Bertrand își încheie capitolul “Funcţiile mass-media. Regimuri, actori şi roluri” cu termenul folosit de Ithiel de Sola Pool pentru mijloacele de comunicare în masă, și anume „tehnologiile libertăţii” pentru a sublinia tocmai faptul că aceste tehnologii sunt în serviciul drepturilor omului. Bertrand arată faptul că mass-media a avut o reală contribuție în prăbuşirea regimurilor fasciste şi comuniste. „Regimurile fanatice se tem de mass-media şi de puterea lor”, accentua el, încheind capitolul.

De ce ar avea regimurile fanatice o teamă față de mass-media? Pentru că, dincolo de toate formele de activism politic, public, social, cuvântul sau comunicarea este de departe, forma cea mai eficientă de lupta împotriva îngrădirilor de orice natură. Ba mai mult, după afirmația lui David Le Breton, cuvântul este singurul antidot pentru formele multiple de totalitarism care caută să reducă la tăcere societatea pentru a-și asterne mantia de plumb peste circulația colectivă a sensului, neutralizând orice gândire.

Cuvintele, după Bertrand, conturează semnificaţia lumii, sunt o grilă care permite ca aceasta să fie înţeleasă, însuşită, o unealtă pentru a o face comunicabilă chiar dacă influenţa lor este limitată iar uneori stângace.
Cuvântul folosit în folosul drepturilor omului, va aduce cu sine o imagine reală asupa lumii. Cuvântul în mâna unui regim totalitar, va fi folosit pentru distorsionarea imaginii, folosit în îndeplinirea propriilor scopuri. Unul din aceste scopuri este tocmai reducerea la tăcere a populatiei. Cuvântul este folosit pentru înlaturarea piedicilor de orice natură care ar putea constitui o amenințare în calea dezvoltării regimului. Societatea este cladită pe cuvânt. Același cuvânt conferă dinamismul și dezvoltarea ei. Când cuvântul este însă înlăturat, societatea își va pierde din stabilitate. Lucru este valabil atât într-un regim totalitarist cât și într-unul democratic. Cel din urma însă, prin definiție, ar trebui să fie unul care să permită interactiunea socială, să promoveze libertațile fundamentale ale omului. În privința aceasta Le Breton surpindea foarte bine faptul că, „dictatura striveşte cuvântul la sursă, pe când modernitatea îl determină să prolifereze în indiferenţă după c (mai mult…)