Posts Tagged ‘lectura’

elixirele-diavolului-hoffmann

Viata monahala ma mai stapanea si aici, binenteles, fara sa se observe. Oricat ma lauda printul, oricat ma straduiam sa atrag asupra mea prezenta principesei, ea ramanea, totusi, rece si distanta. Da, prezenta mea parea, deseori, s-o nelinisteasca profund, si numai cu mare efort reusea sa-mi arunce cateva cuvinte amabile, ca si celorlalti. La doamnele care o inconjuratu aveam mai mult noroc; exteriorul meu parea sa le fi facut o impresie favorabila si, deoarece ma aflam mereu in cercul lor, am reusit curand sa-mi aproprii acea educatie mondena care se numeste curtoazie si care consta in supletea de a te misca dezinvolt in mijlocul oricarei societati te-ai afla, sid e a te face agreabil, atat prin fizicul, cat si prin conversatia ta. E un talent sa vorbesti despre nimic in cuvinte mari si sa le provoci doamnelor o anumita satisfactie, de a carei cauza sa nu-si poata da seama. Ca aceasta aleasa curtoazie nu se poate manifesta pri lingusiri de prost gust, se-ntelege de la sine, nici chiar intr-o discutie interesanta care suna ca un imn adresat adoratei, fiind o totala consimtire a gandurilor ei cele mai intime, astfel incat fiinta-i sa ti se dezvaluie si sa se oglindeasca, incantata, in reflexul eului tau propriu.

Cine l-ar mai fi putut recunoaste in mine pe fostul calugar? Singurul loc mai primejdios pentru mine era poate biserica, unde cu greu puteam sa ocolesc acele rugaciuni monahale, cu un ritm si o intonatiee specifice. 154, 155

 

In a cui viata oare n-a inloltit candva, pastrata in cel mai adanc ungher al inimii, minunata taina a iubirii! Oricine ai fi, cititorule, daca vei frunzari vreodata aceste pagini, recheama-ti in amintire acea vreme insorita, contempla pentru a nu stiu cata oara gingasul chip al aceleia pe care insusi duhul iubirii ti-a scos-o in cale! Ai avut atunci credinta ca numai in ea iti recunosti fiinta, esenta ta cea mai inalta. Iti amintesi susurul izvoarelor, fosnetul frunzisului, felul in care vantul mangaios de seara iti vorbea despre ea si despre iubirea voastra? (mai mult…)

dostoievski-crima-si-pedeapsaVa veni ziua de apoi si el ma va intreba.

„Unde este copila care s-a jertfit pentru mama ei vitrega, ofticoasa si rea, si pentru niste copilasi straini? Unde este copila care nu s-a ingrozit de netrebnicia tatalui ei pamantesc, un betiv fara capatai, si a fost milostiva cu el?!” Si va mai spune: „Vino in imparatia mea. Te-am iertat o data…Te-am iertat inco o data…Si-ti iert si acum pacatele tale multe, pentru ca mult ai iubit…” Si o va ierta si pe Sonia mea, o va ierta, stiu bine… Am simtit-o in inima mea cand am fost deunazi la ea!… Si are sa-i judece pe toti si are sa-i ierte si pe cei buni si pe cei rai, si pe cei intelepti, si pe cei smeriti… Iar cand va fi ispravit cu toti ceilalti, va grai catre noi: „Veniti si voi, va spune, veniti voi, betivilor, veniti voi cei slabi de inger, veniti voi pacatosilor!” Si noi vom iesi si ne vom opri in fata lui fara frica. Si el va spune: ”Sunteti niste porci! Aveti chip de animale si apucaturi aidoma lor, dar veniti si voi in imparatia mea!” Atunci vor grai cei preaintelepti, vor grai cei destepti:”Doamne, pentru ce-i primesti si pe acestia?”

Si va raspunde el: „Ii primesc, v-o spun voua, preainteleptilor, ii primesc, v-o spun voua, celor cu minte multa, fiindca nici unul nu s-a crezut vrednic sa fie primit… Si va intinde catre noi bratele, si ne vom arunca in bratele lui si vom plange…si vom intelege totul! Atunci abia vom intelege totul!…Si toti vor intelege…si Katerina Ivanovna…va intelege si dansa…Doamne, vie imparatia ta! 31

 

 

-Ce faci?

-Muncesc.

-Ce muncesti?

-Gandesc, rosti el seios, dupa o scurta tacere.

Nastasia se porni pe ras. Era dintre acele femei care rad usor si, cand se pornea, radea incet, leganandu-se si saltandu-si trupul pana se satura si ea de atata ras.

-Si castigi mult cu ganditul? Izbuti ea, in sfarsit, sa intrebe. 38

 

Oare te mai inchini lui Dumnezeu, Rodea, asa cum faceai altadata, si crezi in bunatatea fara margini a creatorului si mantuitorului nostru? Tare ma tem, in sufletul meu, sa nu fi cazut si tu in mrejele necredintei, atat de raspandita astazi! Daca este asa, (mai mult…)

-Amintirile unei printese moldave-
Editura Aristarc, Onesti, 2000.

Pentru ciobanii nostri, doar oile conteaza, apoi Dumnezeu, imi spunea intr-o zi un cioban din Tescani, stand sprijinit in ciomag in mijlocul turmei. p. 29

primo-levi-mai-este-oare-acesta-un-om1

Editura Polirom, 2004

Atunci ne-am dat seama, pentru prima data, ca limba noastra nu are cuvinte pentru a exprima aceasta ofensa: desfiintarea unui om. Intr-o clipa, cu o intuitie aproape profetica, ni s-a dezvaluit realitatea: am ajuns la fund. Mai jos de atat un poti sa ajungi: un exista conditie omeneasca mai mizera; nici un e de conceput. Nimic un mai e al nostru: ne-au luat hainele, pantofii, pana si parul; daca am vorbi un ne-ar asculta, iar daca ar incerca sa ne asculte, nu ne-ar intelege . Au sa ne ia si numele, iar dca vom vrea sa il pastram, va trebui sa gasim in noi puterea de a o face in asa fel incat inapoia numelui sa ramana si ceva din noi, asa cum am fost. P.33,34

Inchipuiti-va insa un om caruia, o data cu fiintele dragi, ii sunt luate casa, obiceiurile, hainele, in sfarsit totul, literalmente tot ce poseda; va fi un om gol, redus la suferinta si nevoie, care a uitat de demnitate si discernamant, deoarece este foarte usor ca omul care a pierdut totul sa se piarda si pe sine insusi; intr-atat incat vei putea, cu inima usoara, sa hotarasti viata sau moartea lui dincolo de orice simtamant de afinitate omeneasca, in cel mai fericit caz, pe baza unei simple aprecieri a utilitatii. Se va intelege atunci dublul inteles al sintagmei lagar de exterminare si va filimpede ce vrem sa spunem cu propozitia: a ajunge la fund. P.34,35.

Convingerea ca viata are un scop e inradacinata in fiecare fibra din noi, este o caracteristica a fiintei omenesti. Oamenii liberi dau acestui scop multe nume, gandesc si vorbesc mult despre natura lui; dar pentru noi problema este simpla.
Acum si aici, scopul nostru e sa ajungem pana la primavara. Pentru moment, nu ne batem capul cu altceva. In clipa de fata, dincolo de acest scop nu exista un altul: dimineata, cand e inca intuneric, iar noi, insirati in careu, asteptam la nesfarsit ora plecarii la munca si orice suflare de vant ne patrunde pe sub haine, infiorand cu violenta trupurile lipsite de aparare, cand in jur totul e pamantiu, scrutam cu totii cerul spre rasarit, in speranta primelor semne ale anotimpului mai bland; rasaritul soarelui e comentat zilnic: azi a aparu ceva mai devreme decat ieri, azi e un pic mai cald decat ieri; peste doua luni, peste o luna, frigul ne va lasa in pace si vom avea un dusman mai putin de infruntat. P. 111 (mai mult…)

Jeroen Brouwers. – Rosu Ucigas.

Posted: 02/10/2008 in Fără categorie
Etichete:, , , , ,

Editura Univers, Bucuresti, 1997.

Apartin acelui gen de oameni care nu pot fi fericiti: bolnavi de o neliniste permanenta, bolnavi de o frica constanta, de preferinta indopati cu pastille, de preferinta beti crita, de preferinta dormind, de preferinta absentand. p. 51.

Nimic nu exista care sa nu atinga altceva- (fraza repetata in roman)

Cred ca as fi un scriitor prost daca as fi fost ”fericit”: scriitorii fericiti n-au nimic de povestit. p 67

Un scriitor ca mine isi traieste viata de doua ori- a doua oara cand pune in cuvinte ceea ce a trait prima data. p.81

Franz Kafka. -Metamorfoza.

Posted: 02/10/2008 in Fără categorie
Etichete:, , , , ,

Franz Kafka, 1 , Opere Complete.Editura Univers, Bucuresti, 1996.

Cand Gregor Samsa se trezi intr-o dimineata din vise nelinistite, se regasi in patul sau metamorfozat intr-un gandac urias. p.64

Rana grava a lui Gregor, de pe urma careia el suferi mai bine de o luna de zile- si marul ii ramasese, pentru ca nimeni nu indraznise sa-l ia de acolo, infipt in carnea lui ca o aducere aminte vizibila- paru sa-i fi amintit chiar si tatalui ca Gregor, in ciuda infatisarii sale actuale atat de intristatoare si dezgustatoare, era mai departe un membru al familiei, ca nu trebuia tratat ca un dusman, ci ca unul fata de care era o datorie de familie sa-si infranga repulsia si sa-l rabde acolo, nimic altceva decat sa-l rabde. p. 94,95