Putere pentru astăzi


Corrie ten Boom obișnuia să menționeze o conversație pe care o avea cu tatăl ei pe când era micuță.

„Tati“, a spus ea într-o zi, „îmi este frică de faptul că nu voi fi vreodată suficient de puternică pentru a fi o martiră pentru Isus Hristos.“

Tatăl ei i-a răspuns înțelept. „Spune-mi, când iei trenul de la Haarlem la Amsterdam, când îți dau banii pentru bilet? Cu trei săptămâni înainte?

„Nu tati, îmi dai banii pentru bilet chiar înainte să mă urc în tren.“

„Corect“, a răspuns el, „așa este și cu puterea lui Dumnezeu. Tatăl nostru înțelept din ceruri știe când vom avea nevoie de ajutor. Astăzi nu ai nevoie de puterea de a fi un martir. Dar dacă vei fi chemată la onoarea de a-ți da viața pentru Isus, El va avea grijă să-ți dea și puterea de care ai nevoie – chiar la timp.”

Corrie a spus mai târziu, „Am avut mare mângâiere în sfatul tatălui meu. Mai târziu a trebuit să sufăr pentru Isus într-un lagăr de concentrare nazist. El mi-a dat cu adevărat toată puterea și tot curajul de care am avut nevoie.“

Nu știm ce va aduce ziua de mâine. Ce se va face cu noi. Copiii noștri. Soția. Soțul. Boală. Cancer. Dacă vom fi forțați să ne abandonăm convingerile, credința. Persecuție.

Nu-mi imaginez cum voi face față la astfel de lucruri. Suntem chemați să nu ne îngrijorăm cu privire la ziua de mâine. Ajunge zilei necazul ei.

Avem însă ziua de astăzi. Și Dumnezeu nu-ți dă putere pentru ziua de mâine, ci îți dă putere pentru ceea ce ai de întâmpinat astăzi. Acum.

Curaj!

Reclame

Vina asumata.

crestin-persecutatpersecutie

Imi place sa-l citesc pe Max Lucado. Scrierile lui ma inspira adeseori. Dimineata e timpul cel mai propice pentru a-l citi. Am deja tabietul meu. Cateva capitole din Scriptura, un capitol din Max Lucado, impreuna cu o cafea buna. Grozav! Ador timpul de dimineata cand pot sa ma las in bratele lui Dumnezeu.

Imi aduc aminte ce spunea fratele Baban, unul din profesorii mei. Intr-o dimineata a venit la amvonul de la capela cu cafeaua intr-o mana si Biblia in alta.  „Stiti de ce am cafeaua in mana …la amvon?”, ne intreba atunci sorbind din ceasca si uitandu-se pe sub sprancene in stilu-i caracteristic. „Pentru ca trebuie sa-L iubiti pe Dumnezeu si in acelasi timp sa fiti relaxati.”

In acest timp de relaxare, de bucurie in Dumnezeu am dat de un caz pe care il prezinta Lucado, caz care m-a insotit zile bune.

„In lagarul Chungkai.

Intr-o seara, dupa terminarea muncii, Continuă lectura

Primo Levi. – Mai este oare acesta un om?

primo-levi-mai-este-oare-acesta-un-om1

Editura Polirom, 2004

Atunci ne-am dat seama, pentru prima data, ca limba noastra nu are cuvinte pentru a exprima aceasta ofensa: desfiintarea unui om. Intr-o clipa, cu o intuitie aproape profetica, ni s-a dezvaluit realitatea: am ajuns la fund. Mai jos de atat un poti sa ajungi: un exista conditie omeneasca mai mizera; nici un e de conceput. Nimic un mai e al nostru: ne-au luat hainele, pantofii, pana si parul; daca am vorbi un ne-ar asculta, iar daca ar incerca sa ne asculte, nu ne-ar intelege . Au sa ne ia si numele, iar dca vom vrea sa il pastram, va trebui sa gasim in noi puterea de a o face in asa fel incat inapoia numelui sa ramana si ceva din noi, asa cum am fost. P.33,34

Inchipuiti-va insa un om caruia, o data cu fiintele dragi, ii sunt luate casa, obiceiurile, hainele, in sfarsit totul, literalmente tot ce poseda; va fi un om gol, redus la suferinta si nevoie, care a uitat de demnitate si discernamant, deoarece este foarte usor ca omul care a pierdut totul sa se piarda si pe sine insusi; intr-atat incat vei putea, cu inima usoara, sa hotarasti viata sau moartea lui dincolo de orice simtamant de afinitate omeneasca, in cel mai fericit caz, pe baza unei simple aprecieri a utilitatii. Se va intelege atunci dublul inteles al sintagmei lagar de exterminare si va filimpede ce vrem sa spunem cu propozitia: a ajunge la fund. P.34,35.

Convingerea ca viata are un scop e inradacinata in fiecare fibra din noi, este o caracteristica a fiintei omenesti. Oamenii liberi dau acestui scop multe nume, gandesc si vorbesc mult despre natura lui; dar pentru noi problema este simpla.
Acum si aici, scopul nostru e sa ajungem pana la primavara. Pentru moment, nu ne batem capul cu altceva. In clipa de fata, dincolo de acest scop nu exista un altul: dimineata, cand e inca intuneric, iar noi, insirati in careu, asteptam la nesfarsit ora plecarii la munca si orice suflare de vant ne patrunde pe sub haine, infiorand cu violenta trupurile lipsite de aparare, cand in jur totul e pamantiu, scrutam cu totii cerul spre rasarit, in speranta primelor semne ale anotimpului mai bland; rasaritul soarelui e comentat zilnic: azi a aparu ceva mai devreme decat ieri, azi e un pic mai cald decat ieri; peste doua luni, peste o luna, frigul ne va lasa in pace si vom avea un dusman mai putin de infruntat. P. 111 Continuă lectura