Talentul, precum un grăunte de muștar

Înotătorul american Michael Phelps este cel mai titrat sportiv din istoria olimpică având un total de 28 de medalii cucerite, 23 dintre ele fiind de aur.

Michael Phelps este talentat însă talentul în sine nu este suficient. Dacă ar fi mers din când în când la antrenamente nu ar fi ajuns prea departe. El a luat în serios acest sport, petrecându-și majoritatea timpului la sală ori la bazin.

După Beijing când a început să sară peste antrenamente și nu a mai fost atât de motivat, alți sportivi la fel de talentați au început să câștige probele la care el nu avea probleme. Când și-a revenit și a început să se focalizeze iarăși, medaliile nu au întârziat să apară.

Având în vedere capacitatea sa, probabil ar fi putut ajunge mai bun decât media fără o pregătire serioasă, însă nu ar fi fost ceea ce este astăzi.

Sunt oameni înzestrați cu aptitudini extraordinare. Totuși, în ciuda capacității enorme pe care o au, nu vom mai auzi de ei.

Mulți nu au idee că sunt talentați deoarece nu și-au făcut timp să dezvolte ceea ce au.

Dintr-un grăunte de muștar poate crește un copac mare. Dacă luăm dimensiunea unei semințe pentru a judeca cât de mare va deveni copacul, posibil să îi subestimăm foarte mult potențialul.

Așa cum semințele sunt mici, unii dintre noi poate că au talente, daruri care par mici în forma lor nedezvoltată. Așteptăm ca Dumnezeu să ne dea un dar sau un talent în timp ce El ne-a oferit deja multe cu mână largă. Ține de noi să dezvoltăm ce avem, să muncim din greu pentru a ajunge la potențialul maxim.

Amintiri din copilarie: in cartierul bunicilor.

Mamaia si tataia locuiau la intrare in Onesti langa o fabrica de lapte, transformata mai apoi in depozit Coca-Cola, brutarie etc.
Un teren de joaca destul de intins daca mai adaugi si ACR-ul de langa. Acolo era mai „periculos”. Nu se bagau toti. Odata m-au prins la mere si m-au tinut cateva ore intr-o hala in care era legat si un ciobanesc german. Cand te prindeau „in fapt” nu scapai fara un arac pe spinare. Nu ma lasam insa descurajat cu una, cu doua. Doar era teritoriul nostru si eram impreuna.
Ma umplu de bucurie, vorba maestrului, cand imi aduc aminte cum ne cataram in ciresii inalti cat blocul, fiecare pe creanga sa, ori cum goleam zarzarii si nu mai asteptam sa se coaca.
Cum ne furisam pe acoperis dupa struguri ori cum ajungeam in pod pe ramurile caisilor, unde ne faceam cazemate, jucam carti, mancam seminte prajite in casa ori spionam paznicul drojdit de cele mai multe ori.
Imi placea adrenalina din hotii si vardistii, jucat cu tevile (scoase din peretii unor cladiri de la Gara) si cornete, pe care le intaream la capat cu scoci ca sa piste mai bine.
Cum mai conduceam si dezmembram masinile de lapte parasite, mirosul de vaselina si hainele mudare, cum ne jucam de-a v-ati ascunselea, avand atat de multe optiuni unde sa te pitesti.
Cum mai impingeam cu randul caruciorul cu rulmenti, juliti si ciufuliti ori intrecerile cu rotile de bicicleta cu sarma, cum proiectam pocnitori din suruburi cu gamalii de chibrituri, bombe in sticle cu carbit si tunuri cu carbit.
Nici nu mai dadeam pe acasa si am fi inoptat prin colturile noastre secrete daca nu eram chemati insistent de bunici, parinti ori frati mai mari. Parca eram in alta lume. Timpul statea in loc.