Posts Tagged ‘Isus’

Adolescentul Holden Caulfield despre rugăciune, Biblie, Isus, apostoli, Iuda, preoți…
🙂

image

image

Viata de zi cu zi in vremea lui Iisus, de Mihai Valentin Vladimirescu

image

Derek Vreeland menționează în rezumatul său și interpretarea ce la noi a născut de curând câteva discuții.
Probabil și stimatul frate a citit cartea lui Wright și a inserat în predică „noutatea” asta, fără să-l citeze neapărat pe Wright, adăugându-și propria contribuție pentru a fi original.
Zic și eu. Nu de alta, însă mi s-a mai întâmplat sa fiu cu cineva la amvon și să-l ascult pe respectivul, gândindu-mă unde am mai auzit predica asta și amintindu-mi că era de la Pustan 100%. Schimba doar câteva nuanțe. Când Pustan vorbea despre sine, el spunea…”știu un frate care”…

image

Wright argues persuasively for a rereading of key passages in Romans and Galatians, particularly in how we understand what is commonly translated “faith in Jesus Christ.” In Romans 3 Paul writes, “The righteousness of God through faith in Jesus Christ for all who believe. For there is no distinction.” [13]The question is should we translate this “faith in Jesus Christ” or the “faithfulness of Jesus Christ?” The Greek phrase does not contain a preposition. The Greek word pistis can be translated “faith” or “faithfulness.” Is Jesus the object or the subject of this Greek phrase? If Jesus is the object, then we should translate it “faith in Jesus;” he would be the object of our action. If Jesus is the subject of the phrase, then we should translate this phrase “faithfulness of Jesus,” with faithfulness describing something of the character of Jesus. Wright argues for a reading of this verse with Jesus as the subject. He writes, “The faithfulness which was required of Israel, but not provided, has now been provided by Israel’s representative, the Messiah.” [14] Part of the challenge of interpreting scripture includes wrestling to translate individual verses in a way that is faithful to the author’s intent. Where the specific verse is not clear, the best solution is to look at the verse in context.Wright backs up to Romans 2:24-29. This text sets the context for our interpretive question in Romans 3:22. The context is a question itself as we saw above: Who is a Jew? Paul answers: “No one is a Jew who is merely one outwardly, nor is circumcision outward and physical. But a Jew is one inwardly, and circumcision is a matter of the heart, by the Spirit, not by the letter. His praise is not from man but from God.” [15]
(mai mult…)

image

Milioanele de kilometri parcurși, cărțile și broșurile scrise, licențele și diplomele, botezurile și oamenii botezați, misiunile transculturale, numărul de membri din biserica lor, cresterea rapidă a bisericii precum și a celorlalte 3, 4 în care s-au mai implicat, bisericile construite dar și cele demolate de prigonitori, numărul de urmăritori pe social media, vizualizările mesajelor lor de pe youtube. Chiar familia model pe care o au.
Cu siguranță, gândesc unii slujitori (professionals, după termenul lui Piper) în inima lor,… sunt mari în împărăția lui Dumnezeu. Da. Fără nici o îndoială. Sunt speciali. Deosebiți. Puțini au realizat ce au realizat ei. Puțini au mers pe cărarea asta. Au mâinile pline. Coșul le este plin. Paharul, plin de dă peste. Trebuie să fie vorba de o chemare mai specială, un har mai ascuns, mai unic.
Nu o spun răspicat, dar au grijă să-ți arunce pastilele astea și să-ți sugereze în mii de moduri treaba asta la întâlniri și conferințe. Locul propice unde parcă Hristos dispare, eclipsat fiind de „imperiul spiritual”, clădit de aceștia, în Numele Lui. Iar dacă mai ești și fraged, tinerel, fără vreo fărâmă din „experiența” asta, ești o țintă perfectă.
Nu generalizez. Sunt slujitori cu adevărat mari. La umbra lor nu te usuci. Însă oamenii mari înțeleg că nu este vreun lucru pe care să nu-l fi primit. Înțeleg harul. Și ei, oamenii ăștia mari se smeresc. Se smeresc pentru că au ochii îndreptați spre adevărata răsplătire. Cea care vine din mâna Lui. În ziua aceea. Aceștia detestă răsplata ce și-o pot lua de la oameni, pentru că primind-o, înțeleg că e posibil ca acea comoară de mare preț, ascunsă, hoții o pot fura.
Și nu-i așa? Nu-i evident? El doară cunoaște faptele lor, osteneala lor, răbdarea lor.
Ceilalți însă, până și un pahar cu apa dat unui om însetat îl dau în slow motion, ca să fie observat cum trebuie, de cine trebuie, având grijă să-l insereze bine și în următoarea predicuta.
În The Hiding Place, biografia acestei femei extraordinare, Corrie ten Boom, este menționat un moment sensibil. Tante Jans, mătușii lui Corrie, o femeie foarte activă, implicată, slujind în multe feluri, i se dă vestea că nu mai are mult de trăit.
Toată familia era adunată în jurul ei, iar cumnatul ei, tatăl lui Corrie începe această discuție grea. Redau fragmentul integral:

„Draga mea cumnata ,” a început tata blând,  „este o călătorie plină de bucurie în care pornesc toți copiii lui Dumnezeu, mai devreme sau mai târziu. Și, Jans, unii trebuie să se duca la Tatăl lor cu mâinile goale, dar tu vei alerga la El cu mâinile pline!”
„Toate cluburile tale…,” Tante Anna a îndrăznit.
„Scrierile tale…,” a adăugat mama.
„Fondurile pe care le-ai strâns…,” a spus Betsie.
„Discursurile tale…,” am început eu.
Însă cuvintele noastre bine intenționate erau de prisos. În fața noastră fața mândră s-a șifonat; Tante Jans și-a pus mâinile la ochi și a început să plângă. „Goale, goale!” s-a înecat la final cu propriile lacrimi. „Cum am putea aduce noi ceva lui Dumnezeu? Ce mult îi pasă Lui de micile noastre jonglerii și fleacuri?”
Și apoi, în timp ce ascultam fără să credem ce auzeam, și-a coborât mâinile și cu lacrimile ce încă îi curgeau pe față a șoptit,  „Doamne Isuse, îți mulțumesc pentru că trebuie să venim cu mâinile goale. Îți mulțumesc pentru că Tu ai făcut totul – totul – la Cruce, și că tot ce avem nevoie în viață sau moarte este să avem această siguranță.”
Mama și-a aruncat mâinile în jurul ei și s-au îmbrățișat. Însă eu am stat înrădăcinata în locul meu, știind că tocmai am văzut un mister.*

Într-adevăr, cine ar putea spune că va veni în ziua aceea, înaintea Lui, cu mâinile pline. Că are siguranța că boabe-n spic el are. Că nu va fi numai un pai. Nu. Singura noastră siguranță este Isus. Crucea Sa. În viață sau moarte.
În rest, vom sta cu toții, cu mâinile goale înaintea Sa. Însă El, în harul Său, pe unele le va umple.

*pasaj tradus din The Hiding Place, The best – selling, inspirational true story of Corrie ten Boom.

image

N-am mai luat metroul vreun an. N-am avut nevoie. O experiență fascinantă în sine, mai ales aici, în Londra. O sumedenie de culturi înghesuite în niște garnituri.
Am avut recent o conversație scurtă cu o doamnă. A British lady. Am găsit un loc liber lângă ea și am observat că citea The Shack (Baraca). A terminat de citit și a băgat cartea în geantă, pregătindu-se să coboare. Nu vroiam să o deranjez, însă am întrebat-o ce părere are despre carte? Nu prea fac asta, însă m-am scuzat politically corect, englezește, cu toate formulele. Asta ar trebui să funcționeze în orice situație te-ai găsi în această țară.
O carte faină. Exciting, îmi răspunde. Zâmbește.
Da este, continui eu, observând că este open to a small talk. Trebuie însă să aveți grijă la perspectiva pe care o are despre Dumnezeu (Un review Aici :)). E drept, am presupus că e creștină femeia. My bad. Zâmbesc.
Ce vrei să spui, faptul că Dumnezeu e imaginat drept femeie în carte?
Nu neapărat. Zâmbesc iară. Sunt nuanțe diferite față de ceea ce Biblia prezintă despre Dumnezeu. Trebuie să studiați Biblia pentru o înțelegere clară despre Dumnezeu.
Ești catolic?
Zâmbesc din nou.
–  Nu, nu sunt.
Ei bine trebuie sa treci peste asta, se încruntă ea. Și îmi tot repeta,  „Trebuie să treci peste chestia asta cu Biblia”(You need to go over this. You need to go over this Bible thing), în timp ce se pregătea să coboare și ieșea din metrou.
Cât de ușor acceptă oamenii alte surse diluate, gri, nuanțate cultural și cât de înverșunat și agresiv trec peste Biblie,  fără să clipească.
De orice poți menționa. Orice nouă sectă, mesaj nou, influențe orientale.  Noi curente de spiritualitate vor fi acceptate, primite și chiar încurajate. Vei fi chiar apreciat pentru deschiderea ta, lipsa ta de prejudecăți și capacitățile tale intelectuale, dar nu și în cazul creștinismului. Nu și în cazul Bibliei. Menționează ceva despre Isus, creștinism sau Biblie și vei fi considerat îngust, limitat, neghiob. Idei tradiționale, înguste, ce n-au vreun spațiu, nici măcar pe agenda pluralismului religios de astăzi. Greață, repulsie și chiar compătimire vei citi clar pe fețele interlocutorilor tăi.
Iată un preț ce trebuie plătit astăzi de cei ce doresc să fie credincioși Scripturii și Autorului ei.

image

John Fletcher, Hristos se arata – „Eu îl voi iubi și Mă voi arata lui”

biserica biruinta londraDumnezeu lucrează după agenda Sa, iar de multe ori apare confuzia și cârtirea în viața noastră pentru că am vrea ca lucrurile să se facă de fapt după agenda noastră. Rapid, fără să așteptăm prea mult, comfortabil, pain free. Însă uitam că i-a luat 120 de ani să-l pregătească pe Noe pentru potop. 80 de ani să-l pregatească pe Moise pentru lucrarea sa. L-a chemat pe David să fie împărat pe când era un tânăr, însă apoi l-a trimis la oi. L-a chemat pe Pavel să fie apostol apoi l-a izolat în Arabia 3 ani. Isus 30 de ani a fost pe pământ înainte Să-și înceapă lucrarea.

Dumnezeu de cele mai multe ori ne trece prin multe încercări, examene, înainte să ne folosească. „Prin”, menționa Max Lucado într-una din cărțile Sale, este cuvântul preferat al lui Dumnezeu. „Prin pustie” (Deut. 29:5), „prin valea umbrei morții”, „prin apele cele mari” (Ps.77:19).

În Isaia 43 Cuvântul lui Dumnezeu te încurajează însă: Nu te teme de nimic, căci Eu te izbăvesc, te chem pe nume: eşti al Meu. Dacă vei trece prin ape, Eu voi fi cu tine; şi râurile nu te vor îneca; dacă vei merge prin foc, nu te va arde, şi flacăra nu te va aprinde.

Este clar atunci când te aproprii de Dumnezeu și Cuvântul Său că izbăvirea, scăparea din încercări și vremuri tulburi este parte din felul în care Dumnezeu lucrează cu sfinții Săi. Îngăduie circumstanțe ce te duc până la marginea prăpastiei pentru ca apoi să te izbavească cu putere. Cheamă în ziua necazului, şi Eu te voi izbăvi, iar tu Mă vei proslăvi!

Vă aduceți aminte: Daniel este scăpat din groapa leilor, din cuptorul de foc. Petru scăpat din închisoare. Iona este scăpat din stomacul balenei. David este izbăvit de Goliat. Ucenicii sunt izbăviți din furtună. Leproșii sunt scăpați de lepră. Toma este scăpat de îndoială. Lazar este izbăvit din moarte. Pavel, izbăvit din lanțuri.

Promisiunea Sa este clară și nu încetează să fie valabilă și astăzi. NICIDECUM N-AM SĂ TE LAS, CU NICI UN CHIP NU TE VOI PĂRĂSI!

Cat de mult îi va lua lui Dumnezeu în cazul tău? Nu știu. Ce știu însă este că trebuie să avem răbdare, multă răbdare, foarte multă răbdare de cele mai multe ori, trebuie sa rămânem credincioși, să rămânem lângă Dumnezeu, să privim întotdeauna la Isus Hristos, să depindem de El pentru viața noastră.

Atunci când se surpă temeliile, când totul se clatină în jurul tău, când ajungi în groapa, când necazurile vin unele după altele, să ne ajute Dumnezeu să rămânem lângă El. Dumnezeu nu greșește. Niciodată. Nu te îndoi de asta. Are un scop în toate lucrurile din viața ta. Încă nu-l cunoaștem. Însă v-a veni o zi în care vom cunoaște totul deplin și ne vom minuna și bucura, dacă rămânem credincioși, de frumusețea planurilor Sale în viața noastră.

gropileGen. 37:20 Veniţi acum să-l omorâm şi să-l aruncăm într-una din aceste gropi;

L-au aruncat pe Iosif într-o groapă și l-ar fi lăsat să moară. Era perfect. Nu ar fi murit direct de mâinile lor, murea de deshidratare. Este scos însă mai apoi și vândut iar 20 de ani mai târziu când foametea a venit frații lui vor mărturisi.

Gen. 42:21 „Da, am fost vinovaţi faţă de fratele nostru; căci am văzut neliniştea sufletului lui când ne ruga şi nu l-am ascultat

Fratele lor era legat și ei mâncau liniștiți deasupra. Îl disprețuiau. Il vroiau mort.

Nu cred că s-a gândit vreodată Iosif să se îmbrace bine pentru că tocmai urmează să fie aruncat într-o groapă. Evenimentele l-au prins nepregătit, pe nepusă masă. Au venit din senin, pe neașteptate.

Dar așa vin și în viața noastră zilele rele. Durerea, necazul, suferința nu bat la ușa mai întâi, nici nu se prezintă și nici nu îți dau un ragaz de trei zile să te pregătești spiritual, emoțional, fizic.

Nu, gropile vin așa, deodată. Într-o zi am ieșit de la lucru și m-am îndreptat spre mașină. Parcam pe strada principală, pe A40, în Londra. 3 benzi. Trafic serios. Am trecut pe lângă o familie cu copii mici. Luau ceva din mașina personală. M-am urcat în a mea și vroiam să-mi pun ceva muzică. Ei erau chiar în fața mea, mașina era parcata acolo. Eram cu ochii în jos și brusc mi i-am ridicat atunci când am auzit un țipăt puternic, disperat. Am văzut o mamă țipând, alergând, ca o leoiacă îndreptându-se spre stradă și în ultima clipă smulgându-și băiețelul de vreo 3 anișori din drumul sau direct inspre mașinile în mers de pe prima bandă. O clipă mica, foarte mică de neatenție și copilașul a luat-o înspre stradă. Câtă afecțiune și cum îl mai strângea și-l iubea. Și cum s-au mai îmbrățișat părinții și copiii acolo în stradă. Putea fi o mare tragedie, așa, dintr-o dată.

Afacerea îți dă faliment. Un angajat te fura. Bunicii mei au avut un magazin. Au pierdut tot pentru că au fost furați de vre-o 2 vânzătoare pe care le-au avut și în care își puseseră toată încrederea. Soțul sau soția te înșeală. Dintr-o dată se întâmpla. Nimic nu te-a pregătit pentru asta. Vii de la spital și testele îți sunt pozitive. Cancer. Îți pierzi jobul. Ești abandonat, abuzată. Groapă. Durere. Suferință. Unii când trec prin astfel de gropi, nu-și mai revin vreodată. Rămân traumatizați. Paralizați.

Povestea lui Iosif însă devine și mai dificilă. O poveste iudaică vorbește că frații ar fi asmuțit și câinii pe el. Bătut. Abandonat. Vândut. Sclavie. Lucruri mincinoase apoi în casa lui Potifar. Inchisoare.

Psalmul 105:18 I-au strâns picioarele în lanţuri, l-au pus în fiare

O viața plină de durere. 20 și ceva de ani. Fratele Wurmbrand spunea: Eu am făcut 14 ani de închisoare în comunism. O nimica toată. 14 ani. Imaginează-ți, alții au suferit 40,50 ani în închisori. Alții mor pentru Hristos acum, în timp ce vorbim.

Și totuși nu a renunțat. Nu amărăciune, nu ură, nu împietrire. Nu numai că a supraviețuit, Iosif a înflorit în suferință, în încercări. Promovat în casa lui Potifar, în inchisoare și Faraon, un fel de Obama al zilelor noastre, îl face prim-ministru. Al doilea cel mai puternic om al generației sale.

E vre-un secret? Sunt ceva pași de urmat? O rețetă a succesului? Da. Dumnezeu.

20 si ceva de ani mai târziu, Iosif e cel tare și fratii săi cei slabi. S-au temut că își va regla conturile și că vor fi aruncați și ei într-o groapă. Însă nu a făcut-o.

Gen. 50:19-21 Iosif le-a zis: „Fiţi fără teamă; căci sunt eu oare în locul lui Dumnezeu? Voi, negreşit, v-aţi gândit să-mi faceţi rău: dar Dumnezeu a schimbat răul în bine, ca să împlinească ceea ce se vede azi, şi anume, să scape viaţa unui popor în mare număr. Fiţi, dar, fără teamă, căci eu vă voi hrăni, pe voi şi pe copiii voştri.” Şi i-a mângâiat şi le-a îmbărbătat inimile.

Fără cuvinte!

Extraordinar cum Dumnezeu răscumpără fiecare situație.

John Bunyan, marele predicator baptist din sec. 17 a fost aruncat în închisoare aici în Anglia pentru că predica Evanghelia fără autorizație. A stat 12 ani în închisoare pentru că nu a putut să promită judecătorului că nu v-a mai predica Evanghelia dacă va fi eliberat. Ar fi putut deveni descurajat de atâta timp petrecut acolo, însă Bunyan l-a avut pe Dumnezeu. În timp ce era acolo avea o bancă cu 3 picioare. A rupt unul și și-a făcut un fluier cu care cânta cântările Evangheliei. În închisoare a scris Călătoria creștinului, o alegorie la viața de credință, cea mai bine vândută carte dupa Biblie din istorie. John Bunyan putea să renunțe. Însă în luptele sale, l-a glorificat pe Dumnezeu. A rămas cu Dumnezeu. Și Dumnezeu a fost cu el, așa cum a fost și cu Iosif. (mai mult…)

isus rugaciuneEl Se ducea în locuri pustii, şi Se ruga. Luca 5:16

Poate că ai auzit ori chiar folosit și tu expresia „What would Jesus do?”. Când ispita apărea, te uitai la brățara cu WWJD și poate că te-a ajutat vreodată gândul că Isus nu s-a lăsat vreodată sedus de vre-o ispită de genul. Sau poate că nu. N-ar fi de mirare. Puterea de a birui ispita nu vine dintr-o recunoaștere a faptului că Isus nu a cedat ispitei. Și dracii recunosc asta. Puterea vine mai degrabă dintr-o relație vie cu Tatăl, supunere totală față de Cuvânt și voia lui Dumnezeu.

Eu nu pot face nimic de la Mine însumi: judec după cum aud; şi judecata Mea este dreaptă, pentru că nu caut să fac voia Mea, ci voia Tatălui, care M-a trimis. Ioan 5:30

O referință profetică din Isaia 50:4, menționează despre Isus ca El Îmi trezeşte în fiecare dimineaţă, El Îmi trezeşte urechea să ascult cum ascultă nişte ucenici. Nu-i de mirare că în același verset se menționează și că „Domnul Dumnezeu Mi-a dat o limbă iscusită, ca să ştiu să înviorez cu vorba pe cel doborât de întristare.”

Isus s-a rugat frecvent, constant, cu pasiune. El, care era perfect. El care era într-o părtășie perfectă cu Tatăl. N-a avut vreodată vre-un moment în care să se fi aflat în afara dragostei lui Dumnezeu. Era scăldat în iubirea Sa. El, Fiul lui Dumnezeu, care nu avea nici un păcat de mărturisit, nici un defect de implorat, nici o necredință de învins, nici un viciu de biruit, căuta Fața Tatălui și avea obiceiul de a se retrage pentru a se ruga. În locuri pustii, pe munți, în pustie. La plural. Rugăciunea era obișnuință, organică, iar El era consecvent în închinare, în fiecare dimineață, sorbind cuvintele Tatălui, întocmai ca un ucenic la picioarele Învățătorului Său.

Mulțimile de oameni se adunau și îl îmbulzeau, înghesuiau. Veneau să-L asculte și să fie vindecate. Nu avea timp nici să mănânce, nici să se odihnească, însă totuși găsea timp să se roage.

Închinarea Sa era plină de foc și de viață, nu leșinată, seacă, plictisită și searbădă. De la ceasul acela din pustie când îngerii au venit să-i slujească la agonia din grădina Ghetsimani, când sudoarea ii era ca niște picături mari de sânge. Rugăciunile Sale erau jertfe, înălțate cu strigăte mari și cu lacrimi. Pasiune pură.

Dacă Fiul căuta Fața Tatălui, cu atât mai mult avem noi nevoie de momentele de singuratate cu El. Noi, care suntem terminați, mâncați, măcinați de păcat, de necredință, de lipsă de pasiune, de lipsă de dragoste. Noi, care avem atâta nevoie de Duhul, de îndurarea Sa pentru a trăi înaintea Sa. Noi, cei stricați și schilodiți, avem o disperată nevoie să stăm cu Domnul nostru. Să sorbim cuvintele Sale, să fim vindecați, eliberați, transformați, să primim putere pentru a sluji cu folos și pentru a birui orice ispită.

walter#2, 1/3/70, 12:35 PM,  8C, 7704x10771 (838+606), 150%, paintings,  1/10 s, R72.3, G61.8, B75.5

walter#2, 1/3/70, 12:35 PM, 8C, 7704×10771 (838+606), 150%, paintings, 1/10 s, R72.3, G61.8, B75.5

Vă mai aduceți aminte de episodul cu Maria și Marta în care Domnul Hristos lămurește clar, fără urmă de îndoială, pentru totdeauna, care ar trebui să fie cea mai mare preocupare în viața noastră de credință? Acum, știu că Maria trebuie să fie exemplul nostru și nu Marta. Însă când citești pasajul ăsta ai impresia că Isus nu prea știe ce vorbește. Adică, cineva trebuie să facă lucrurile, nu-i așa? Cineva trebuie să pună umărul, să ia mopul în mână, să miște lucrurile, nu? Nu putem asculta predici toata ziua nu-i așa? Copiii au nevoie de tine, soția ta, soțul tău are nevoie de tine, compania ta, prietenii. Totul și toți îți solicită atenția. Nu poți sta închis în cămăruța ta toata ziuă.

Și apoi Marta face lucruri foarte faine. Nu e ca și cum ar sta pe Facebook toată ziua uitându-se la clipuri cu pisici, cățeluși și animalute drăguțe cum se joacă, pe telefon toată ziua, pe jocuri, filme. Nu. Ea slujea. Și avem nevoie de slujitori. Oameni care să pună masa, să strângă masa, să dea cu aspiratorul, sa se implice, să meargă în misiune. Avem nevoie de astfel de oameni. Însă văzând-o pe Maria, Marta vine repede repede. Parcă o vezi, se aproprie de Isus, aproape că îl cearta pe Isus. Doamne nu-ți pasă…! Zi-i dar acestei leneșe să mă ajute!

Sigur Isus mă va susține, poate că își zice ea. Dar nu o face și îi rostește numele. Marta, Marta…

Pare ca Isus e supărat, însă cred ca avea și o doză mare de blandete în mustrarea Sa. In Ioan 11:5 ni se spune ca Isus o iubea pe Marta si pe sora ei si pe Lazar. Isus iubea familia asta.

Pentru multe lucruri te îngrijorezi și te frămânți tu, dar un singur lucru trebuie. Maria și-a ales partea cea bună care nu i se va lua. Munca ta nu e greșită, însă nu este cel mai bun lucru.

Singurul lucru care trebuie este să stai în prezența lui Dumnezeu, să cunoști, să cauți să cunoști pe Dumnezeu, Dumnezeul acela care va veni la tine ca ploaia, ca ploaia de primavară care udă pământul. Osea 6:3

Acum Dumnezeu nu așteaptă de la tine să faci asta toată ziua. Este nevoie de o legătură permanentă cu El prin Duhul Sfânt pe parcursul zilei, însă fizic nu-ți cere Dumnezeu să te închizi în camăruța ta și să nu mai ieși de acolo. Insă exemplul ăsta te trezește la ceea ce Isus dorește să se întâmple în viața ta. Care ar trebui să fie prioritatea ta cea mai mare, partea cea bună, singurul lucru care TREBUIE în viața ta cu Dumnezeu.

Poate cuvântul cheie aici e cuvântul IMPARȚIT. Marta era ÎMPĂRȚITĂ CU MULTĂ SLUJIRE. Multe lucruri care au dat naștere îngrijorării, tulburării.

Nu face nimic greșit, însă e atât de ocupată, împărțită să-L slujeasca pe Isus încât nu are timp de El. Nu vă suna familiar asta? Ne facem un dumnezeu din lucrarea pentru Dumnezeu și treptat îți dai seama ca nu ne mai închinăm adevăratului nostru Domn și Mântuitor, ci lucrării mâinilor noastre. Și măcar de am fi împărțiți în slujirea lui Isus, însă ne irosim vremea pe nimicuri de cele mai multe ori.

Dumnezeu nu este interesat atât de mult de cât faci pentru El, cât este de interesat de tine și de inima ta. Dar noi ne îngropăm în activități iar sub masca asta a activismului pentru Dumnezeu ne ascundem de fața lui Dumnezeu. Ne înselăm singuri. Sau poate avem impresia că îl impresionam pe Dumnezeu cu jerfele noastre și El ne va trece cu vederea păcatul, nevegherea, lipsa din inima noastră?

Ați remarcat ce se întâmplă înainte de Luca 10, înainte de întâmplarea cu Maria și Marta?

Isus își trimite ucenicii în misiune. Ei vindecă bolnavii, scot dracii și predică evanghelia. Au avut succes, atât de mult încât Isus spune că a văzut pe Satana căzând ca un fulger din cer. Apoi pilda Bunului Samaritean, omul care arată milă unui strain, își iubeste aproapele și se cheltuie pentru binele altuia.

Vezi unde pune Luca întâmplarea cu Maria și Marta?

Nu-i un accident. Dacă vindecăm pe cei bolnavi, scoatem dracii, predicăm evanghelia, arătăm milă, cheltuim în Uganda, Craiova, investim la orfelinate și nu stăm la picioarele Domnului Isus, am scapat din vedere ceea ce conteaza cu adevărat.

Suntem chemați să intrăm în cămăruța noastră și de acolo să ne luăm răsplata. Nu aprecierile oamenilor, laudele lor, ci Dumnezeu Însuși, lauda Sa. Ce răsplată mai mare poți să ai decât pe Dumnezeul universului, care vine la tine și umple cămăruța aia a ta. Pentru că asta se întâmplă nd aștepți în prezența Lui. Am uneori momente în care prezența lui Dumnezeu umple cabina macaralei în care lucrez. Momente în care nu mai pot stăpâni din plâns. Uneori de bucurie, alteori datorită păcatului nenorocit din viața mea.

Aș vrea să te întreb. Dacă cineva te-ar înregistra o săptămână și apoi ar pune înregistarea asta unui grup de oameni, care ar fi “partea cea bună”, lucrul pe care trebuie să-L faci. Care e lucrul pe care e musai să-l faci zilnic. Să mergi la sală, săți cureți casa, verifici emailul, Facebook, să vezi serialul?

Sunt lucruri ce trebuie făcute, altele de care trebuie să ne pocăim pentru că le facem, însă putem spune noi că stăm la picioarele lui Isus, investind în cel mai bun lucru în care poți investi, în cunoasterea lui Dumnezeu, în cunoașterea lui Isus și a cuvintelor Sale, partea care nu ni se va lua?

Poate spunem că nu avem cămăruță. Locuim în diaspora. Stăm cu alții. Este greu să ai un loc unde să te retragi și să stai cu Domnul. Tu și El, în tăcere.

Nu cred asta. Am citit despre o mamă cu mulți copii, săraci ce locuiau toți întro cămăruță sau doua. N-aveau loc. Aglomerație. Însă când mama își punea șortul pe cap, se facea liniște iar copiii știau că mama vorbește cu Dumnezeu.

Sunt soluții dacă vrei să le găsești. Te îndemn dar, oprește-te din viața ta împărțită și făți timp săți cunoști Mântuitorul. El oricum este mai interesat de inima ta decât de lucrurile pe care poți să le faci pentru El. Domnul să ne binecuvânteze iar El să ne fie răsplata.

Osea 6 3Os Guiness, îl menționează în cartea Sa, Chemarea Ta, pe Arthur F Burns, fost președinte al Rezervei Federale a Statelor Unite și Ambasador în Germania de Vest, un om de o solemnitate considerabilă. De o înălțime medie, distins, a fost consilierul economic a numerosi președinți, de la Dwight D. Eisenhower la Ronald Reagan. Când vorbea, avea greutate și Washington-ul asculta.

Dar Arthur Burns era evreu, așa că atunci când a început să participe la un grup neoficial de rugăciune și părtășie de la Casa Albă, în anul 1970, i s-a acordat un respect special. De fapt, nimeni din grup nu știa cum să îl implice, așa că, săptămână după săptămână, când diverși oameni încheiau pe rând întâlnirea de rugăciune, se sărea peste Burns, dintr-un amestec de respect și reticență.

Într-una din săptămâni însă, grupul era condus de un nou venit, care nu cunoștea statutul neobișnuit al lui Burns. La finalul întâlnirii nou venitul s-a întors spre Burns și l-a rugat să încheie cu rugăciune. Câțiva veterani priveau unii la alții cu surprindere așteptând să vadă ce se va întampla. Dar, fără să piardă o clipa, Burns s-a rugat:

Doamne, Te rog să-i ajuti pe evrei să-L cunoasca pe Isus Hristos. Te rog să-i ajuti pe musulmani să-L cunoască pe Isus Hristos. În cele din urmă, Doamne, te rog să-i ajuți pe creștini să-L cunoască pe Isus Hristos. Amin,

Rugăciunea Sa a devenit legendară la Washington.

Si așa este. Din păcate majoritatea creștinilor nu-L cunosc pe Isus Hristos. Pentru că nu este suficient să știi lucruri despre Isus, să-L cunoști pe Isus în felul lumii, după cum spune Apostolul Pavel. Ci suntem chemați să-L cunoaștem într-un mod pe cât se poate de intim, personal, autentic.

Şi să-L cunosc pe El şi puterea învierii Lui şi părtăşia suferinţelor Lui şi să mă fac asemenea cu moartea Lui; ca să ajung cu orice chip, dacă voi putea, la învierea din morţi. Filipeni 3:1-13

Cel mai mare dezastru pentru creștinismul de astăzi, chiar și crestinismul nostru romanesc din diaspora, nu este societatea seculară în care ne aflam, legalizarea căsătoriilor între persoane de același sex, ci sunt creștinii care nu-L cunosc pe Isus Hristos, o Biserică care nu-L mai cunoaște pe Isus.

Suntem mai implicați decât oricând în treburile cetății, în societate, cultură, educație și totuși unde este viața? Unde este transformarea?

Putem foarte ușor să fim cu totul implicați în slujirea lui Dumnezeu și pe nesimtite să ne facem un dumnezeu din lucrarea pentru Dumnezeu. În cartea Sa, Experiencing God, Henry Blackaby menționează un lucru foarte adevarat: Dumnezeu este mai interesat de relație vie cu tine decât este interesat de ce faci pentru El.

Dumnezeu nu este atât de interesat de succesul nostru, de realizările noastre, de performanțele noastre, cât este interesat de noi și inima noastră. Dar noi ne îngropăm în activități iar sub masca asta a activismului pentru Dumnezeu ne ascundem de fața lui Dumnezeu. Ne înșelăm singuri sau poate avem impresia că îl impresionăm pe Dumnezeu cu jerfele noastre și El ne va trece cu vederea păcatul, nevegherea, lipsa din inima noastră.

Golul din inimă nu se umple cu activități pentru Dumnezeu ci numai cu Dumnezeu Însuși, o umplere care se realizează în prezenta Lui.

Să cunoaştem, să căutăm să cunoaştem pe Domnul! Căci El Se iveşte ca zorile dimineţii şi va veni la noi ca o ploaie, ca ploaia de primăvară, care udă pământul! Osea 6:3