Posts Tagged ‘israel’

Nu este chiar în tonul discuțiilor de astăzi, însă este tot pe acolo, în domeniul violenței justificate religios, atitudine ce îl transformă pe Celălalt fie în țap ispășitor, fie în monstru. Shmuel Asch, personajul principal din romanul lui Amos OZ, „Iuda”, întrerupându-l pe bătrânul Wald în mijlocul unei fraze în care făcea apologia „lipsei de dragoste” a vecinilor arabi față de Israel, îi răspunde tăios acestuia:

” – Și de ce să fie îndrăgostiți de noi? De ce ți se pare, în fond, că arabii nu au dreptul să fie împotriva străinilor care au venit deodată aici, ca de pe altă planetă, și le-au luat țara și pământurile, câmpiile, și satele, și orașele, mormintele străbunilor și moștenirea copiilor lor? Noi ne povestim nouă înșine că am venit în țară doar ca să “construim și să ne construim în ea”, să trăim ca înainte, să eliberăm moștenirea strămoșilor noștri etc. Dar spune-mi dumneata dacă există vreun popor în toată lumea asta, care ar primi cu brațele deschise o invazie bruscă de sute de mii de străini, de milioane de străini care au aterizat aici din depărtări, pretinzând în mod ciudat că scrierilor lor sfinte, pe care le-au adus de departe, le promit lor și numai lor toată țara?”

Weekend-ul aceasta am întîlnit o mulțime de „străini” prin București. O căruță! Poate, de pildă… creștini ortodocși din Rusia, creștini catolici din Italia, creștini baptiști din State și chiar musulmani din Iordania, budiști din China, hinduși din India sau evrei din U.K., Israel…
Și să spunem că pe aeroport le-ar „veni” să se roage. Cam toți ăștia practică această disciplină într-un fel sau altul.
Unde să se ducă ei în timp ce așteaptă cu orele zborul spre propriile zări?
Păi la capela aeroportului.
Rușii n-ar strîmba din nas. Dar, însă, Houston, ceilalți ar avea o problemă. Cu capela adică. Îi ortodoxă.
O fi doar strategie de imagine, brand de țară, ignoranță totală sau pur și simplu vrem să-i convertim pe toți?

image

image

Nothing I can do in the present can take away the mistreatment of the past, the way I carry myself in the present determines how I carry forward the memories of those mistreatments. When I see others as objects, I dwell on the injustices I have suffered in order to justify myself, keeping my mistreatments and suffering alive within me. When I see others as people, on the other hand, then I free myself from the need for justification. I therefore free myself from the need to focus unduly on the worst that has been done to me. I am free to leave the worst behind me, and to see not only the bad but the mixed and good in others as well.
“But none of that is possible,” he continued, “if my heart is at war. A heart at war needs enemies to justify its warring. It needs enemies and mistreatment more than it wants peace.”
“Yuck,” Ria said under her breath.
“Yuck, indeed,” Yusuf (Palestinian) agreed. “A high-ranking Israeli political leader once said to me, ‘we and our enemies are perfect for each other. Each of us gives the other reason never to have to change.’ Unfortunately, the same is true in our homes and workplaces. The outward wars around us start because of an inward war that goes unnoticed: someone starts seeing others as objects, and others use that as justification for doing the same. This is the germ, and germination, of war. When we’re carrying this germ, we’re just wars waiting to happen.”

The Arbinger Institute, The Anatomy of Peace: Resolving the Heart of Conflict, second edition

image

Şabatul începea la apusul zilei de vineri, conform sistemului iudaic de împărţire a timpului. Momentul exact era acela în care pe cer erau vizibile trei stele. După apariţia primei stele, un oficial numit hazzan se urca pe acoperişul celei mai înalte clădiri din zonă, luând cu el şi trâmbiţa Şabatului, care era păstrată în sinagogă. De acolo, el cânta două note de trei ori, fiecare dintre cânturi fiind adresat câte unui grup: primul îi viza pe muncitorii de la câmp, îndemnându-i să-şi oprească lucrul, cel de-al doilea pe negustori, pentru a-şi închide prăvăliile, iar cel de-al treilea avertiza că a sosit vremea aprinderii lămpilor pentru Şabat. Ziua de vineri, numită şi ziua pregătirii, era dedicată curăţeniei casnice şi preparării alimentelor ce urmau a fi consumate – reci, fireşte, întrucât aprinderea focului era interzisă în ziua de Şabat. Gospodinele puneau ulei în lampa specială a Şabatului şi aprovizionau casa cu felii de pâine rotunde, peşte, curmale şi smochine. Tot vineri, oamenii se îmbăiau, o atenţie deosebită dând acestei practici tăbăcarii şi cei care lucrau cu piei de animale. După începerea oficială a zilei de Şabat, nimeni nu mai mânca nimic până după slujba de dimineaţă de la sinagogă, ceea ce explică foamea Apostolilor care smulgeau spicele de grâu în dimineaţa de Şabat (Mt. 12:1-3). Masa era servită în jurul prânzului, după serviciul sinagogal, iar cina de Şabat în jurul orei cinci după-masa, în sistemul actual, fiind însoţită de binecuvântări. Când clopotul anunţa sfârşitul oficial al zilei de Şabat, toţi mesenii se ridicau, se spălau pe mâini şi închinau un pahar de vin, mulţumindu-i lui Dumnezeu pentru ziua odihnei.

Viața de zi cu zi în vremea lui Iisus, de Mihai Valentin Vladimirescu

writingwallYou might have heard of Dr. Duncan MacDougall, an early 20th-century physician in Haverhill, Massachusetts who sought to measure the mass lost by a human when the soul departed the body at death. To measure the soul. MacDougall attempted to measure the mass change of six patients at the moment of death. His first subject, the results from which MacDougall felt were most accurate, lost „three-fourths of an ounce”, which has since been popularized as „21 grams”. Of the four successful measurements he obtained an average weight loss at the moment of death of 15 grams. The total average unaccounted for weight loss in these four subjects was found to be approximately 29 grams.

The experiment is very dark and shows how people today are rushing in this quest to define everything.

That reminded me of (mai mult…)

Fulfil a Need.

Posted: 13/12/2011 in Fără categorie
Etichete:, , , , , ,

We have all been created to fulfil a need.

In the history of Israel, Joseph was born to save them from starvation, Moses was created to deliver them from slavery and Esther was divinely appointed to prevent their extinction. Even outcasts from the nation of Israel, like Rahab the prostitute who helped Joshua and his men, had their use.

Whether big or small, recorded or unrecorded, notable or unknown to the public, you were born to fulfil a need. That need arose even before your birth.

Jesus Christ came to the earth to fulfil the ultimate need of mankind; the need for a Saviour. Even He breaks it down further and describes the brevity of that need in Luke 4:17-18. The greatest need God created you for is in the reconciliation of man to Himself. You were created to promote the Kingdom of God and facilitate the return of man into a relationship with God.

All around you are people who need you.

Posted with WordPress for BlackBerry.

pestera Ierihon, Israel. O enormă carieră de piatră din era Imperiului Roman a fost descoperită în Valea Iordanului, afirmă oamenii de ştiinţă. Cercetătorii de la Departamentul de Arheologie din cadul Universităţii din Haiafa spun că peştera a fost folosită  pe post de mănăstire ori ascunzătoare timp de sute de ani, specifică cei de la Jerusalem Post.

Peştera a fost gasită în Martie în nordul Ierihonului şi este cea mai mare peşteră făcută de om, gasită vreodată în Israel, afirmă ziarul. Locul principal este susţinut de 22 de stâlpi, pe care sunt inscripţionate simboluri specifice Legiunilor Romane, cruci şi diferite simboluri asemănătoare cu cele ale zodiacului.

Mai mult pe România Liberă,  Evenimentul, Ziare.ro/Realitatea