Posts Tagged ‘intelepciune’

rc_sproul

Vorbim de Dumnezeu ca fiind veşnic, invizibil, un Dumnezeu atotcunoscător. Acest şirag al atributelor oferă mângâiere şi nu o aşa de mică măsura de descurajare.

Că Dumnezeu este veşnic mă face fericit. Asta înseamnă simplu că El nu poate şi nu va muri vreodată. Nu trebuie să mă îngrijorez că El se va uza vreodată sau că va fi înlocuit. Tronul său este conslidat veşnic. Domneşte etern în omnipotenţa Sa. Acestea sunt veşti bune pentru o umanitate care piere.

Mă bucur deasemenea pentru că El este atotînţelept. Asta îl face diferit de orice om. Aristotel a fost acela care a învăţat că în mintea fiecarui om înţelept se poate găsi colţul nebunului. Nu este un astfel de colţ în mintea lui Dumnezeu. Găsesc consolare în adevărul că Cel care domneşte peste chestiunile universului nu face greşeli şi nu este supus incompetenţei. Mă bucur în înţelepciunea lui Dumnezeu şi în puterea Sa veşnică.

Ce mă întristează este invizibilitatea Sa persistentă. Este dificil (mai mult…)

 IMPIETRIREØ

 Uneori, cand inchizi usa in fata iubirii divine, Dumnezeu ii puneØ lacatul.

 IMPLINIREØ

 Cunosc un copil de pe strada mea care visa sa se faca pirat. Cand a ajunsØ mare s-a facut avocat. Norocosul! Nu toti ajungem sa ne implinim visele! (mai mult…)

Arta de a vorbi cu delicateţe

Pentru Sara şi Jack unicul mijloc de a rezolva problemele ar fi fost să-şi vorbească fără rezerve. Dar când în inimă ai resentiment sau agresivitate refulată, sau în conversaţie se aruncă frecvente insinuări indirecte, problemele nu se pot rezolva pritnr-un simplu dialog. Discuţiile în acest caz ar deveni interminabile şi nu ar servi decât la complicarea situaţiei şi conducerea partenerilor pe o cale fără ieşire. Sara şi Jack, fără să-şi dea seama au intrat în ciclul …………al provocării mutuale.

Vorbeşte
În general se spune cuplurilor cu probleme: De ce nu vorbiţi despre aceasta? Se presupune că amândoi sunt capabili să exprime ceea ce gândesc şi simt şi să înţeleagă ceea ce spune fiecare. Totuşi, a se concentra doar asupra analizei cuvintelor sau expresiilor care stau la originea unor neînţelegeri, nu va remedia situaţia. În numeroase cazuri, adevărata cauză a neînţelegerilor şi dificultăţilor rezistă în limbajul corporal, tonul vocii, insinuările voalate, presupunerile, semnificaţii atribuite termenilor sau cuvintelor, sau resentimentul datorat unor experienţe similare din trecut.
Dialogul permite exprimarea sentimentelor şi emoţiilor.
Funcţia sa de bază nu e de a furniza o informaţie, ci de a stabili, de a dezvolta şi de a menţine o relaţie.
Calitatea acestei relaţii depinde în amre parte de capacitatea fiecăruia de a se exprima verbal şi de a şti să capteze mesajele interlocutorului.

Dialoguri distructive.
Adesea chiar inconştient, emitem expresii care generează ostilitate şi …….Se vorbeşte despre dialoguldistructiv……….partenerii nu fac altceva decât partenerii să revină la propria lor poziţie oricând să-şi impună criteriile fără să acorde suficientă atenţie argumentelor şi motivelor interlocutorului. “E mai bine dacă o faci, dacă nu….” “Eşti un dezastru”.
Multe persoane folosesc expresii ……. Cu discuţii, cunoscându-le efectul deprimant. Ele critică, judecă, învinovăţesc: “Ideea nu e rea, venind din partea ta”. Ele ridiculizează şi umilesc atunci când nu insultă. “Eşti cu adevărat ridicol. Ca de obicei. Nu te vei schimba niciodată”.
James Dobson vorbeşte de un joc practicat de unele cupluri şi care constă în “Strivirea partenerului”.
În acest joc ……. Participantul – adesea soţul – conform celor spuse de actualul psiholog încearcă să-şi pedepsească partenerul ridiculizându-l şi umilindu-l în prezenţa altor persoane. El poate să-l rănească şi să-l jignească atunci când sunt singuri dar şi în faţa prietenilor încearcă să evidenţieze lucrul acesta şi consideră că a reuşit dacă ajunge să-l facă să-şi piardă controlul, să-l facă să plângă, sau să facă ceva nepotrivit.

“Deformezi totul”.
“Corectorul” se simte obligat să se concentreze asupra informaţiei exacte conform criteriului său. Îşi ….. permanent partenerul, în încercarea de a atrage atenţia asupra lui însuşi şi a-l deprecia pe celălalt rectificând un detaliu oarecare al înfruntării pe care acesta din urmă îl aduce. “Miercuri, când am fost să cinăm la un restaurant cu directorul întreprinderii tale”… cu milă, şi pe un ton obosit el întrerupe: “Era marţi, şi nu era directorul, ci şeful de personal”. Aceasta e o demonstraţie tipică a unei repetabile lipse de delicateţe: A nu-l lăsa pe celălalt să relateze faptele aşa cum le vede el mai ales atunci când micile erori nu devalorizează mesajul pe care doreşte să-l transmită.

Mereu în contradicţie
“Sâmbătă seara va avea loc un concert la centrul cultural…”
“Dar nu vom merge pentru că….”, se gândeşte să spună înainte chiar ca partenerul să-şi fi exprimat dorinţa de a asista sau să facă pur şi simplu un comentariu asupra faptului enunţat. O multitudine de probleme, roade ale unei comunicări defectuoase ar putea fi evitate dacă fiecăruia s-ar permite să-şi exprime în întregime gândurile înainte de a ajunge la nişte concluzii care se dovedesc adesea false.

Cele cinci minute ale comunicării
John Powel în cartea sa intitulată: “De ce îmi e teamă să-ţi spun cine sunt”, vorbeşte de cele cinci nivele de comunicare. Înţelegerea fiecăruia dintre aceste nivele este indispensabilă, dacă vrem să susţinem dialoguri satisfăcătoare şi productive.

Nivelul cinci
Banalităţile.
Acesta este nivelul de conversaţie superficială. “S-ar spune că o să plouă”. “Ce mai faci?” “Ce mă bucur să te văd!” Când întrebăm: “Ce mai faci?”, dacă interlocutorul ăncepe să ne spună, acest lucru ne plictiseşte destul de mult. Normal, când ne întâlnim cu necunoscuţi este mai bine să recurgem la locuri comune, sau banalităţi, decât să rămânem într-o linişte deconcentrantă. Pe de altă parte, această situaţie este acceptată în relaţiile sociale obişnuite şi cel care răspunde, acceptă în general o banalitate după cealaltă fără profunzime. Totuşi, dacă în cuplu, comunicare rămâne la acelaşi nivel (superficial) ne produce o plictiseală teribilă

(material preluat)