Maica Tereza: „Ai făcut asta pentru Mine!“

Reclame

Richard Wurmbrand – Alexandru cel Mare și Alexandru dezertorul 

Richard Wurmbrand – Un pumn de orez plus Dumnezeu

Richard Wurmbrand – Hudson Taylor, cămașa și ciorapii

Amintirile frumoase ale copiilor tăi

Randy Alcorn despre consecințele dureroase ale adulterului

Aventurile extraconjugale pot avea consecinte dureroase, de lunga durata. 

Randy Alcorn ne arată ce ar însemna pentru el să cadă în acest păcat.

Leul Aslan, Regele, este periculos. Dar este bun

Preotul anglican Ed Hird scrie: 

În 1954, C.S. Lewis a scris unor elevi de clasa de a cincea din Maryland: „Nu mi-am zis: „Hai să îl reprezentăm pe Isus aşa cum este el în lumea noastră ca fiind un leu în Narnia”; mi-am spus „să presupunem că ar exista un tărâm ca Narnia şi că Fiul lui Dumnezeu, devenit om în lumea noastră, acolo devine un leu şi apoi să ne imaginăm ce s-ar întâmpla””.
În scrisoarea trimisă unui copil în 1961, Lewis scrie că „întreaga poveste narniană este despre Hristos”. „Din moment ce Narnia este o lume a animalelor vorbitoare, m-am gândit că acolo ar deveni un animal vorbitor, după cum aici a devenit om. Mi l-am imaginat ca leu pentru că a) se presupune că leul este regele animalelor şi b) Hristos este numit în Biblie „Leul din seminţia lui Iuda.””

​Povestea lui Lee Ielpi – pompier al orașului New York

Leacul pentru dezamăgire – papagalul cu un singur picior –

Frank Sinatra. Am făcut-o în felul Tău

O boală a inimii

Alin Cristea: IMPORTANT

Dintr-o discutie pe Facebook

IMPORTANT: Am avut patru perioade in viata cind am avut un partener de truda:
1) un prieten in tinerete, cu care am cintat la chitara la etajul 4 pe scara blocului

2) Daniel Manastireanu (fiul lui Danut Manastireanu) cu care am colaborat la revista lui electronica, Adoramus, si la revista noastra electronica – Perspective,
3) Vasile Tomoiaga, care m-a ajutat citiva ani la proiectele mele pe Internet, dar si prin conversatiile zilnice pe care le-am avut,
4) omul de la Bucuresti, un catolic, care imi trimite bani lunar, fara nici un angajament din partea mea.

Putem oare supravietui fara astfel de parteneri?

Î

 IMPIETRIREØ

 Uneori, cand inchizi usa in fata iubirii divine, Dumnezeu ii puneØ lacatul.

 IMPLINIREØ

 Cunosc un copil de pe strada mea care visa sa se faca pirat. Cand a ajunsØ mare s-a facut avocat. Norocosul! Nu toti ajungem sa ne implinim visele! Citește în continuare „Δ