Posts Tagged ‘inchinare’

670px-Play--Ding-Dong-Ditch--or--Ring-and-Run--Step-2Mai țineți minte când, copii fiind, sunam la ușa vecinilor și până să deschidă ei, noi eram deja departe, ascunși undeva și priveam?
La fel se întâmplă și când venim înaintea lui Dumnezeu. Grăbiți sunăm și când să deschidă porțile Cerului, să ne întâmpine, să ne umple de prezența Sa, noi deja nu mai suntem acolo.

isus rugaciuneEl Se ducea în locuri pustii, şi Se ruga. Luca 5:16

Poate că ai auzit ori chiar folosit și tu expresia „What would Jesus do?”. Când ispita apărea, te uitai la brățara cu WWJD și poate că te-a ajutat vreodată gândul că Isus nu s-a lăsat vreodată sedus de vre-o ispită de genul. Sau poate că nu. N-ar fi de mirare. Puterea de a birui ispita nu vine dintr-o recunoaștere a faptului că Isus nu a cedat ispitei. Și dracii recunosc asta. Puterea vine mai degrabă dintr-o relație vie cu Tatăl, supunere totală față de Cuvânt și voia lui Dumnezeu.

Eu nu pot face nimic de la Mine însumi: judec după cum aud; şi judecata Mea este dreaptă, pentru că nu caut să fac voia Mea, ci voia Tatălui, care M-a trimis. Ioan 5:30

O referință profetică din Isaia 50:4, menționează despre Isus ca El Îmi trezeşte în fiecare dimineaţă, El Îmi trezeşte urechea să ascult cum ascultă nişte ucenici. Nu-i de mirare că în același verset se menționează și că „Domnul Dumnezeu Mi-a dat o limbă iscusită, ca să ştiu să înviorez cu vorba pe cel doborât de întristare.”

Isus s-a rugat frecvent, constant, cu pasiune. El, care era perfect. El care era într-o părtășie perfectă cu Tatăl. N-a avut vreodată vre-un moment în care să se fi aflat în afara dragostei lui Dumnezeu. Era scăldat în iubirea Sa. El, Fiul lui Dumnezeu, care nu avea nici un păcat de mărturisit, nici un defect de implorat, nici o necredință de învins, nici un viciu de biruit, căuta Fața Tatălui și avea obiceiul de a se retrage pentru a se ruga. În locuri pustii, pe munți, în pustie. La plural. Rugăciunea era obișnuință, organică, iar El era consecvent în închinare, în fiecare dimineață, sorbind cuvintele Tatălui, întocmai ca un ucenic la picioarele Învățătorului Său.

Mulțimile de oameni se adunau și îl îmbulzeau, înghesuiau. Veneau să-L asculte și să fie vindecate. Nu avea timp nici să mănânce, nici să se odihnească, însă totuși găsea timp să se roage.

Închinarea Sa era plină de foc și de viață, nu leșinată, seacă, plictisită și searbădă. De la ceasul acela din pustie când îngerii au venit să-i slujească la agonia din grădina Ghetsimani, când sudoarea ii era ca niște picături mari de sânge. Rugăciunile Sale erau jertfe, înălțate cu strigăte mari și cu lacrimi. Pasiune pură.

Dacă Fiul căuta Fața Tatălui, cu atât mai mult avem noi nevoie de momentele de singuratate cu El. Noi, care suntem terminați, mâncați, măcinați de păcat, de necredință, de lipsă de pasiune, de lipsă de dragoste. Noi, care avem atâta nevoie de Duhul, de îndurarea Sa pentru a trăi înaintea Sa. Noi, cei stricați și schilodiți, avem o disperată nevoie să stăm cu Domnul nostru. Să sorbim cuvintele Sale, să fim vindecați, eliberați, transformați, să primim putere pentru a sluji cu folos și pentru a birui orice ispită.

Un pastor anglican( sau cum să-i zic, că-i păstoriţă… Lisa Vaughn), în speranţa realizării unui exerciţiu strălucit de Comunicare şi Relaţii Publice bisericeşti, a cerut enoriaşilor să aducă la închinare propriile jucării comunicaţionale pentru a fi binecuvântate. Nu că ar avea nevoie de binecuvântare, nu că ar fi posibil aşa ceva, nu că ar fi o reinterpretare a vreunui pasaj mai obscur ci, culmea, pentru a atrage cât mai multe persoane la închinare. Bună strategie, într-un context în care participarea la serviciile bisericii se află în declin la nivel naţional. Nu eliminarea sodomismului din rândul „slujitorilor”, nu rugăciunea rezolvă problema, nu sfinţenia personală, nu o reîntoarcere cu toată inima la Dumnezeu… ci pur şi simplu binecuvântarea telefoanelor mobile. Da…

Mă întreb, oare cu telefonul binecuvântat în buzunar nu-i ispita mai mare să nu mergi la biserică? Că doar… la orice oră, în orice loc, un phone video conference, o predicuţă acolo şi-ai rezolvat problema şi cu mersul la biserică, şi cu părtăşia si, pe deasupra ţi-ai liniştit până şi conştiinţa împovărată de party-ul din seara trecută. Mai mult, eşti în siguranţă, fiindcă după binecuvântare gadget-ul personal nu va mai recunoaşte mp3-uri Lady Gada, Beyonce etc, nici wallpapere Brad Pitt, George Clooney, ori teme întunecoase, ci doar fişiere şi aplicaţii creştine, poezii şi citate din Scripturi.

Poţi apoi să-ţi duci şi pisica şi câinele… chiar şi cuptorul cu microunde la binecuvântat, că se lansă chiar un trend în chestia asta, după ideea înconjoară-te cu cât mai multe animale, lucruri sfinte, binecuvantate…şi vei fi şi tu sfânt şi binecuvântat! Un soi de behaviorism religios ieftin, suferind chiar de obezitate pe la noi.

       Biserica a abandonat conceptia inalta despre Dumnezeu pe care o avea candva si a inlocuit-o cu una atat de ieftina si de lipsita de demnitate. Ea nu a facut lucrul acesta in mod deliberat, ci treptat si fara sa-si dea seama; si tocmai aceasta inconstienta a Bisericii face ca situatia ei sa fie cu atat mai tragica. Odata cu pierderea sentimentului maiestatii s-au pierdut si sentimentul de teama sfanta si cel al constientei prezentei divine. Ne-am pierdut spiritul de inchinare si capacitatea de a ne retrage in noi insine pentru a-L intampina pe Dumnezeu in tacere si adorare

A.W.Tozer – Cunoasterea celui preasfant – 


IMG_3417        Crucii i-au fost atribuite in istorie puteri supranaturale. De-a lungul timpului acest element controversat si mult discutat a capatat diferite semnificatii si forme, fiind preluat ca emblema pentru diferite sisteme socio-religioase. In crestinism, odata cu oficializarea sa, crucea a devenit emblema a sacrificiului hristic, primind diferite valente spirituale. Acest lucru a fost posibil datorita influentei altor religii ce considerau ca diferitele obiecte care au apartinut zeilor sau unor eroi erau inzestrate cu puteri supranaturale care se manifestau la incantatia sau cererea preotului.

     Prin cruce, cat si prin ramasitele martirilor, cum ar fi oasele  sau alte obiecte, a fost creat un intreg sistem religios si s-a desavarsit prin aparitia liturghiei si a inchinarii la moaste, icoane si sfinti. Lucrurile au degenerat, si acum vorbim de “inchinarea inaintea cinstitului lant al sfantului apostol Petru” sau sfanta lance care ar fi apartinut soldatului roman care L-a strapuns pe Mantuitorul.

 

I- Crucea- Scurt istoric.

    Pentru a intelege semnificatia si importanta crucii in crestinism necesara o analiza asupra rolului la popoarele precrestine si la iudei. Semnul crucii avea o semnificatie diferita in functie de civilizatia si cultura acestor popoare. A fost intrebuintata uneori ca simbolul focului sacru si simbolul desavirsirii cugetarii omenesti.

    Cercetarile arheologice au dat la iveala multe vestigii ale civilizatiilor vechi, purtand pe ele cruci de tot felul, dintre care unele au avut cu siguranta caracter simbolic religios. Dintre acestea cele mai importante sunt: a) „crucea cu brate egale”, zisa si „crucea greceasca”; b) „crucea cu toarta”, intilnita mai ales la egipteni, si c) „crucea gamata”, sau cu numirea indiana, „svastica”

    Crucea si-a avut originea printre babilonienii din Caldeea antica si a fost folosita ca simbol al zeului Tamuz. Pentru egipteni crucea in forma de T era socotita semn cosmic si era numita „cheia Nilului”.

    In orice carte despre Egipt ce arata templele si monumentele antice, se poate vedea folosirea crucii. Pe masura ce simbolul crucii s-a raspandit in diferite natiuni, folosirea lui s-a dezvoltat in diferite moduri. Un simbolism asemanator cu cel egiptean s-a gasit la vechile popoare din America, linia orizontala a crucii reprezentind bolta cereasca, iar cea verticala ploaia.

    Printre chinezi, crucea este recunoscuta a fi una dintre cele mai vechi reprezentari artistice. In India a fost un simbol sacru timp de secole. In partea central a Indiei, au fost descoperite doua cruci grele de piatra care dateaza cu mult inaintea erei crestine. Budistii si alte secte, ii insemnau pe adeptii lor pe cap cu semnul crucii. Pe continentul Africa, la Susa, bastinasii infing o cruce in raul Gitche. Femeile Kabile, desi mohomedane, isi tatueaza o cruce intre ochi. Cand spaniolii au ajuns pentru prima data in Mexic, nu si-au putut retine uimirea, spuse Prescott, cand au vazut crucea, simbolul sacru al propriei credinte, inaltata ca obiect de inchinare in templele lui Anahuac. Spaniolii nu stiau ca simbolul inchinarii din cea mai indepartata antichitate…a unor natiuni pagane asupra carora lumina credinismului nu stralucise niciodata, era crucea.

    La Pelemque in Mexic, se afla un templu pagan cunoscut sub numele de Templul Crucii. In vremuri stravechi, mexicanii s-au inchinat unei cruci cu numele de totav (tatal nostru).

    Cu multe secole inainte, in Italia, oamenii au crezut in cruce ca simbol religios. Ea era considerata protectoare si era pusa pe morminte. Monede romane din anul 46 i.Hr. il arata pe Jupiter tinand un sceptru lung care se termina cu o cruce. Grecii au pictat cruci pe panglica pe care o aveau in jurul capului zeul lor, care corespundea lui Tamuz al babilonienilor. Isis era reprezentata avand o cruce pe frunte. Deasupra templului lui Serapis din Alexandria se afla o cruce. Persanii aveau stindarde in forma de cruce in timpul luptelor lor cu Alexandru cel Mare.

    Crucea a mai fost folosita ca simbol religios de catre aborigenii din America de Sud in vremuri stravechi. S-a descoperit olarie antica in Peru, marcata cu semnul crucii ca simbol religios. Niste cruci erau reprezentate si pe vesmintele Rot-n-no, si anume in secolul 15 inaintea erei crestine.

Crucificarea a fost practicata de fenicieni, de cartaginezi (mai mult…)