Maimuță spânzurată sub acuzația că ar fi spion francez

Nu dăm în judecată un animal. Mușcat de leu, sfâșiat de urs, nu dăm în judecată animalul. Nu îi intentăm proces. Nu îl ducem la tribunal.

Spunem doar că aceasta este natura lui. Natura unui urs, a unui leu.

De fapt, un grup de pescari din Hartlepool, Anglia, care se temeau de o invazie franceză în timpul războaielor napoleoniene, se pare că au judecat și spânzurat o maimuță sub acuzația că ar fi spion francez. Ulterior, britanicii s-au simțit stânjeniți de această pățanie.

Noi dam în judecată ființe umane pentru că ființele umane nu sunt doar niște produse ale instinctului sau ale instruirii. Noi suntem agenți morali. Suntem „condamnabili”.

(Notiță dintr-un curs. Nu mai rețin când și unde.Totuși, povestea cu maimuța, am verificat, este adevărată)

Mon Dieu, triseaza astia!

E funny sa vezy conflictul asta intre Anglia si Franta.
O noua perla a francezilor ar fi ca ciclistii britanici triseaza. De aceea au asa de multe medalii. Intrun sondaj organizat de ziarul francez L’Equipe, saptezeci la suta dintre francezi afirma ca britanicii incalca regulile olimpice.
Mai spun si ca ar avea „roti magice”, roti care de fapt sunt fabricate in Franta de Mavic.

from my BlackBerry…

Trestia frântă și mucul care mai arde încă…

„Trestia frântă n-o va zdrobi și mucul care mai arde încă, nu-l va stinge. Va vesti judecata după adevăr. „(Isaia 42:2,3)

Christos nu a atras atenția asupra Sa. Smerenia și nu forța a fost elementul său caracteristic. „trestia frântă n-o va zdrobi, și mucul care mai arde încă, nu-l va stinge”. Limbajul evreiesc nu descrie lucrurile în concepte abstracte ci în imagini vii. Aceste imagini cu siguranță au fost înțelese de către ascultătorii lui Isaia.

„Trestia frântă” trimite la imaginea unui păstor ce ar fi tăiat o astfel de bucată de lemn pentru a-și face un fluier. Păstorul taie această trestie apoi încet o șlefuiește, ii bate capătul cu o piatră netedă. Continuă să facă acest lucru în timp ce roteste aceasta bucată de trestie. Trebuie să fie foarte atent pentru că dacă ar fi zgâriat-o, dacă ar fi frânt-o cu piatra ar fi fost fără valoare ca instrument. Ar trebui s-o arunce și să ia alta.

Acelasi lucru este valabil și pentru mucul care încă mai arde și pe care nu-l stinge. În zilele lui Isaia lampa era un mic vas cu ulei în care era lăsată o bucată de in pentru a fi aprinsă. După un timp mucul prindea o crustă de carbon. Începea să fumege și să stropeasca, să pâlpâie. Un asemenea muc era fără valoare. Trebuia scos din vas și aruncat.

Pentru Christos lucrurile fără valoare capăta o mare importanta. El niciodată nu va zdrobi trestia frântă si nici nu va stinge mucul care înca mai arde. El încă le poate folosi.