Posts Tagged ‘film’

Sâmbăta dimineață în timp ce mamiluş trebăluia pe la bucătărie m-am distrat cu Maya vizionând The Lion King 2: Simba’s Pride (Regele Leu 2: Mândria lui Simba). Săptămâna trecută am aflat că există și această continuare. A fost produs chiar și The Lion King 3: Hakuna Matata, cunoscut ca The Lion King 1½. No. 3 însă o plictisește atât pe Maya cât și pe tatiluş.

Mândria lui Simba, ca și primul film este însă o capodoperă.

Regele Simba si Nala au o fiică Kiara. Ea îl cunoaște pe Kovu, fiul lui Scar cel rău, ce a murit și a cărui familie a fost exilată. Între cei doi se înfiripă o relație.

Zira, mama lui Kovu vede relația drept o perfectă oportunitate de a-l răzbuna pe Scar prin Kovu, aceasta putând prelua tronul. Kovu a fost crescut în spiritul acestei răzbunări. Să-l omoare pe Simba și să fie rege în locul său. Însă el o salvează pe Kiara mai apoi dintr-un foc, este invitat și acceptat în familia regelui și treptat inima sa se schimbă față de ei.

Iartă.

Iubește.

Kovu joacă apoi un rol important în unirea și pacea dintre cele două familii, care vor deveni într-un final UNA.
Partea deosebit de tristă a filmului o reprezintă însă Zira. Zira a fost rănită, a suferit și nu mai poate ierta. Pentru că nu poate ierta, inima i se umple de amărăciune. Amărăciunea se transformă în obsesie, dedicându-şi viața și toată energia acestei dorințe de răzbunare. Cu orice preț. Chiar și cu prețul vieții propriilor pui. Ura o orbește și o distruge pentru ca în final să aibă parte de același sfârșit ca și Scar.
Tot în weekend am participat la o întâlnire generală a membrilor unei biserici locale. Nu dau nume. 🙂 Astfel de întâlniri le avem încă pe pământ, nu pe norii cerului. Și pe pământ chiar și sfinții mai au păcate. Iar păcatul ne rănește pe noi înșine și pe alții.

Când ești rănit de păcatul altora poți ierta. Poți căuta reconcilierea și pacea. Ceea ce te îndreptă înspre propria fericire.

Sau poți să nu ierți. Poți să alegi să trăiești cu povara amărăciunii, a obsesiilor, a gândurilor de răzbunare. Ceea ce te îndreaptă categoric înspre propria distrugere.

În ultimele luni am văzut filmul Disney, The Lion King (Regele Leu) de vreo două ori întreg. Și bucăți din el aproape în fiecare săptămână. Însă nu cred că Maya e motivul real. Am o bănuială că Laura este de fapt la butoane.
Hmm…

Pe lângă partea de început cu piesa pe care Maya dansează de fiecare dată, îmi mai place o scenă foarte importantă în desfășurarea acțiunii.

Regele Mufasa este ucis de fratele său, Scar. Simba a fugit și scapă cu viață. Scar devine rege cu ajutorul hienelor. Iar Simba, adoptat de Timon și Pumba, își trăia viața în felul său, se bucura de viață cum știa mai bine. Fără griji, fără complicații. Cum știau prietenii săi, mă rog…
Hakuna Matata!
Asta până când Rafiki, un mandril shaman, îi arată lui Simba că tatăl său e viu. Mufasa, Regele Mufasa îi apare lui Simba apoi pe cerul nopții și îi spune…”Simba, tu m-ai uitat.” Iar Simba îi răspunde…”Nu, cum aş putea?”

Iar Mufasa: „Ai uitat cine ești și de aceea m-ai uitat și pe mine. Ești fiul meu. Ești mai mult decât ai devenit. Amintește-ți cine ești.” El repetă fraza asta iarăși și iarăși. „Amintește-ți Simba, amintește-ți Simba.”
O scenă grozavă, momentul în care totul în film se duce în altă direcție. Momentul trezirii lui Simba. Acum își aduce aminte de tatăl său, de faptul că tatăl său era „viu”. Își aduce aminte că Mufasa a murit pentru ca el să trăiască și că el, Simba, este regele de drept în Pride Rock, fiind parte a familiei regale. Că e responsabil să își trăiască viața într-un fel anume. Că este momentul să își depășească frica și să dovedească curaj.
O excelentă ilustrație a vieții cu Dumnezeu. Uităm și noi cine suntem de multe ori. Ne uitam calea, fiind de nenumărate ori anchilozați în propria frică.

Curaj însă! Amintește-ți cine ești!

Esti atat de impatimit de filme incat nu mai ai timp de nevasta-ta? Casnicia iti este pe duca?

Nici o problema! Imbina utilul cu placutul. Niste cercetatori din State iti propun un mic compromis. Si nici macar nu are legatura cu vreo campanie de promovare de la (mai mult…)

Viata bate filmul nu-i asa? Totul e atat de usor in filmul Armageddon. Focalizeaza-te pe asteroid, aterizeaza pe el si apoi arunca-l in aer cu o bomba nucleara.
Poate fi facuta chestia asta pe bune? Nu! La concluzia asta au ajuns studentii de la Universitatea Leicester. Bomba ar trebui sa fie de un miliard de ori mai puternica decat cea mai mare arma detonata vreodata pe pamant.

from my BlackBerry…

Nu știu dacă s-au mai purtat atâtea discuții despre vre-un film în istoria recentă ca în cazul lui Avatar. Mi-am adus aminte după ce l-am văzut de două cazuri similare din perioada cuceririi Lumii Noi.

Cuceritorii care se lasă, la randul lor, cuceriți.

Cazul spectaculos al conchistadorului Gonzales Guerrero, naufragiat încă din 1511 pe coastele Mexicului. Guerrero s-a căsătorit cu o indiancă de rang înalt cu care a avut copii metiși, i-a învățat pe localnici să construiască forturi de apărare și s-a asimilat atât de bine încât le-a adoptat acestora portul, s-a tatuat, s-a convertit la religia lor și a sfârșit prin a cădea în lupta împotriva propriilor săi conaționali care îi propuseseră, fără succes, să revină în tabăra spaniolă.

Mai ciudat este cazul altui spaniol rătăcit printre indieni, Alvar Nunez Cabeza de Vaca, aparent mai integrat culturii locale decât însuși Guerrero, căci devenise șaman-vindecător. El mărturisește că nu practica această îndeletnicire din convingere și nici din interes material (de altmiteri își câștiga traiul zilnic din neguțătorie), ci din compasiune dezinteresată pentru suferințele indigenilor. Nedorind să le lezeze sentimentele, de Vaca accepta să joace rolul unui vraci indian, bolborosind formule magice ininteligibile, dar în același timp se ruga Mântuitorului și sfinților creștini pentru reușita operațiunii și nutrea convingerea nestrămutată că tămăduirea , despre care relatează că survenea fără greș, era rodul acestor rugăciuni. Într-un fel, el anticipa astfel ceva din comportamentul acelor misionari, franciscanii mai întâi, iar mai apoi iezuiții, care, pentru a câștiga cât mai multe suflete pentru credința creștină, erau dispuși la concesii pe care papalitatea însăși avea să le condamne în repetate rânduri.

Alexandria după decretarea creştinismului drept religie de stat, secolul 4. Hypatia, Davus, Orestes. Hypatia, faimoasa filosoafă, profesoara atee din Alexandria. Davus, un sclav ce trece de partea creştinismului ce tocmai câştigă teren, nutrind speranţa de a-şi găsi libertatea.

Orestes, învatacelul ei, care, întocmai ca si Davus este îndrăgostit de profesoară.

Se mai întâmplă…

Dincolo de eşecul sentimental al celor doi în încercarea de a fi cu ea, dincolo de orice aspect, filmul lui Alejandro Amenábar mi s-a părut o jignire adusă creştinismului. Toate elementele din acest film au fost umbrite de mizeria în care a fost descris.

Da, a surprins cât se poate de bine atitudinea de gloată pseudo-creştină, brutală, furioasă, avidă după sânge. Psedo-creştinismul acela care-ţi cere un tip de obedienţă oarbă şi servilă, în care nu pui întrebări ci ţi se impun răspunsuri. Acel tip de creştinism delapidar, anti-progres, -ştiinţă, -filosofie,-semit şi dictatorial, ce încreştinează sau elimină forţat opozanţii.  “Mai devreme sau mai târziu cu toţii veti fi botezaţi. Este doar o problemă de timp”– o replică ce mi-a rămas în minte.

“Creştinii ăştia n-au prea dat pe la Biserică”, a fost replica unui coleg în timp ce priveam stupefiaţi.

Mesaje subliminale la tot pasul despre locul în univers, nevoia de a înţelege lumea, cosmosul, dumnezeirea, la toate acestea creştinismul nefiind relevant, ba chiar absurd, ignorant, fără răspunsuri. Răspunsurile sunt date însă de OM prin Ştiinţă, Filosofie şi Înţelepciune.

Amenábar: “oamenii încă se ucid unii pe alţii în numele lui Dumnezeu. Fundamentaliştii încă abundă şi în multe ţări, femeile încă sunt considerate inferioare. Ai putea interpreta acest film ca fiind anti-creştin, însă cred că este de fapt creştin. Explorez partea bună a creştinismului, care lucrează cu leproşii şi săracii- umanitatea sa.”

N-am văzut nici un dram de aspect pozitiv cu privire la creştinism în acest film. Da, mă rog…dânsul e mult mai avizat. Ateu şi sodomit laolaltă.

Înarmează-te cu o doză serioasă de discernământ spiritual înainte de a viziona acest film. Triază informaţia si de ce nu…citeşte Biblia.

Tare mă tem că pentru mulţi un astfel de film poate constitui o platformă, o bază pentru o viitoare opinie eronată despre ceea ce este, în esenţă, creştinismul.

Am fost la un film ieri la Bacău cu iubita mea soție și cu prietenii noștri. Mai bine nu ne duceam. Rar întâlnești film atât de mediatizat, cu încasări atât de fabuloase și totuși …atât de prost. Da, e vorba de Harry Potter și prințul Semipur. Mi-am zis…las că nu bag în seamă hocus-pocus-urile din film și tendințele clare spre vrăjitorie, magie și tot ce ține de spectrul acesta și o să încerc să (mai mult…)

Un clip ce mi-a placut enorm de mult. Nu pot sa nu-l impartasesc cu tine. Cu adevarat interesant. Conceptul este unic si povestea interesanta. Un barbat construieste, creaza o lume pentru iubita sa, folosindu-se de instrumente holografice. E extrem de interesant cum toate „prind viata”. Cand am vazut pentru prima data filmuletul m-am gandit la felul in care Dumnezeu a creat totul pentru ca noi sa ne bucuram de El, de splendoarea Sa.

Clipul creat de Bruce Branit a castigat nenumarate premii. A fost filmat intr-o zi, insa munca la acesta a durat cam doi ani. Enjoy!