Posts Tagged ‘fericire’

Un studiu interesant pe principiul „regulii de aur” a fost condus de Bernard Rimland, directorul Institutului pentru Cercetarea Comportamentului Copilului. Rimland a descoperit că „cei mai fericiţi oameni sunt cei care îi ajută pe ceilalţi.”

Fiecare persoană implicată în studiu a fost rugată să enumere zece indivizi foarte bine cunoscuţi de aceştia şi să-i definească cu „eticheta” de fericit sau nefericit. Ei trebuiau să treacă prin listă iarăşi şi să mai adauge o „etichetă”, altruist sau egoist, folosind următoarea definiţie pentru egoism: O tendinţă constantă în dedicarea timpului şi a resurselor cuiva pentru propriile interese şi propria bunăstare- o neplăcere în a dedica propria persoană pentru interesul celorlalţi.

În clasificarea rezultatelor, Rimland a descoperit că toţi oamenii definiţi ca fiind fericiţi au fost de asemenea descrişi ca fiind şi altruişti. El a scris că cei „ale căror activităţi sunt devotate propriei fericiri şi bunăstări…sunt cel mai probabil, nefericiţi, spre deosebire de cei ale căror eforturi sunt dedicate în a-i face pe alţii fericiţi. În concluzie Rimland a afirmat:”Fă altora ce ai vrea să ţi se facă ţie.” (Bernard Rimland, ‘The Altrruism Paradox,’ Psychological Reports , 51 (1982) : 521, 522.)

Binenţeles, niciodată nu vom putea face acest lucru. Stiaţi asta nu-i aşa?! Nu avem cum să facem acest lucru pentru că noi, în esenţă, in natura noastră, suntem foarte egoişti. Poate de asta nu întâlnim prea mulţi oameni fericiţi, fericiţi cu adevărat.

Un exemplu tipic: Căsnicia! Chiar vorbeam cu Laura ieri… Viaţa de cuplu descoperă toate păcatele astea…egoismul, mândria etc., fiind  un cadru propice pentru ca Dumnezeu să lucreze în noi sfinţenia Sa, caracterul Său. Despre asta vorbeste şi Gary Thomas în cartea sa, Căsătorie sfântă.

Dar dacă scopul primar al lui Dumnezeu pentru căsatoria ta nu este acela de a te face fericit…  ci sfânt? Şi dacă relaţia maritală nu gravitează atât de mult în jurul tău şi a partenerului tău, cât în jurul lui Dumnezeu?

C.S. Lewis are aceeasi abordare. Fericirea nu începe cu ceea ce pot face eu, cu efortul meu, cu sacrificiul meu, oricât de bine intenţionat ar fi. Şi nici cu ceea ce face aproapele meu pentru mine, în folosul meu.  Fericirea gravitează în jurul lui Dumnezeu.  „Nu pot împlini ce spun”, afirma Lewis, „decât atunci când îl iubesc pe aproapele meu ca pe mine însumi: şi nu pot învăţa să-l iubesc pe aproapele meu ca pe mine însumi decât după ce am învăţat să-L iubesc pe Dumnezeu; şi nu pot învăţa să-L iubesc pe Dumnezeu decât dacă învăţ să ascult de El.”

Everything starts with God!

Recent, un studiu a fost făcut pe 200 de adulți căsătoriți cu privire la iertare. Cercetătorii se întrebau în ce măsura abilitatea de a ierta pe celălalt influențează satisfacția maritală și bunăstarea generală personală. Rezultatele au fost uimitoare!

Cercetarea sugerează că este o relație imensă între satisfacția în căsnicie și iertare. De fapt, se pare că o treime din această satisfacție este relaționată cu capacitatea de a ierta. Nu numai ca iertarea impactează relația de cuplu, însă este semnificativ relaționată și cu bunăstarea emoțională. Atunci când au iertat, indivizii au resimțit o scădere a simptomelor depresiei, anxietatii etc.

Peter J. Larson, „New Forgiveness Research”

Deci, iertați oameni buni, iertați din toată inima și veți fi fericiți. Asta este și promisiunea fratelui meu mai mare. Atâtea lucruri m-a învătat și în privința asta, de nenumarate ori. E cel mai tare la capitolul asta. A iertat o lume-ntreagă. Pe bune!

Mantuirea mea este despre El

Cine s-ar uita la crucea lui Christos şi ar spune, “Treabă bună, Isus. Îmi pare rău că nu ai terminat-o, însă o sa iau eu frâiele.“?

Îndrăznim să punem la îndoiala încoronarea lucrării lui Dumnezeu? Îndrăznim să gândim că cerul are nevoie de ajutorul nostru pentru a ne mântui? Legalismul îl micşorează pe Dumnezeu şi în procesul acesta, încurcă lucrurile cu noi.

Pentru oricine doreşte să câştige cerul, Pavel întreabă, “cum va întoarceţi iarăşi la acele învăţături începătoare, slabe şi sărăcăcioase, cărora vreţi să vă supuneţi din nou?… Unde este, deci, fericirea voastră?”(Galateni 4:9, 15).

Legalismul este lipsit de fericire pentru că legalismul este fără sfârşit. Întotdeauna este un alt curs de frecventat, persoană de învăţat, gură de hrănit. Deţinuţii încarceraţi în mântuire-proprie găsesc de lucru dar niciodată fericire. Cum ar putea? Ei nu ştiu niciodată când se termină. Legalismului i se scurge fericirea.

Harul, pe de altă parte, oferă pace. Creştinul se încrede într-o lucrare încheiată.

Harul oferă odihnă. Legalismul niciodata nu o face. Atunci de ce îl îmbrăţisăm? „Cine se încrede în inima lui este un nebun”(Proverbe 28:26). De ce ne încredem în noi înşine? De ce adăugăm la lucrarea încheiată a lui Dumnezeu?

Adevărul este că nu o facem. Dacă credem că o facem, am pierdut mesajul.[…]Mai mult pe Max Lucado Romania.

rc_sproul

Intr-un fel, suntem fericiti ca nu-L putem vedea pe Dumnezeu. Daca pentru o secunda mantia s-ar indeparta si am trage o privire fugara spre fata lui Dumnezeu, am pieri instantaneu. Stralucirea Sa este asa de sclipitoare, slava Sa asa de orbitoare, incat, in starea corupta in care suntem nu am putea suporta sa-L privim. El ramane invizibil atat ca blestem cat si ca act de har protector. Atata timp cat noi ramanem infectati de pacat suntem blestemati sa ratacim in lumea Sa fara respect pentru El. Am putea fi mangaiati de Cuvantul Sau si vindecati de lucrarea Duhului Sau, dar nu putem vedea frumusetea suprema a Chipului Sau.

Dar, avem un vis; ba, mai mult decat un vis. Avem promisiunea sigura si certa ca odata o sa-L vedem pe El fata in fata. Inima fiecarui crestin tanjeste dupa chipul lui Christos. Tanjim sa privim direct la Dumnezeu Insusi fara teama de a fi mistuiti. Tanjirea aceea adanca va fi implinita intr-o zi. (mai mult…)

de ziua ta, mama mea

Iți sunt dator…

Mama … primul cuvânt. Ce cuvânt!  Greutatea acestui cuvânt…

L-ai putea descrie vreodată ? În fiecare limbă, în fiecare națiune, cuvântul care te înalță, care te copleșește, cuvântul care exprimă viața în esența sa.

Este ziua ta…ziua când o altă mamă te-a adus pe lume.

Îi sunt dator ei și-ți sunt dator ție, mama mea.

Da, îți sunt dator…

Îți sunt dator pentru că… ai ales să mă naști. Într-o lume în care milioane de mame aleg să n-o facă, tu ai făcut-o. Ți-ai asumat responsabilitatea pentru mine chiar înainte de a fi și bine știu că până în ultima clipa eu voi fi în gândul tău.

Îți sunt dator pentru că… m-ai crescut. Atâtea mame aleg să n-o facă. Sunt atâția copii în orfelinate, prunci lăsați în stradă, singuri, abandonați pentru că mame, mame ca și tine, au fost prea speriate, prea înspăimântate, atât de înfricoșate, încât… au renunțat. Tu nu ai facut asta! Tu m-ai primit în casa ta. M-ai hrănit. Ai fost acolo…  Nopți târzii, nedormite și zile lungi, încărcate. M-ai ingrijit chiar și când iți răsplăteam prin plâns, scâncet, zgomot amețitor, scutece murdare…

Îți rămân dator pentru că… m-ai iubit. Pentru multe mame copii sunt o povară. Nu și pentru tine! (mai mult…)

adam-si-eva-in-gradinafericire

Deunazi am citit un lucru interesant. Te las pe tine sa comentezi.

Se pare ca in caligrafia limbajului chinezesc, sunt simboluri care dateaza pana la 3300 de ani inainte de Hristos. Unul dintre aceste simboluri, este simbolul fericirii. Intr-un mod incredibil, interpretarea literara este “om in gradina in prezenta lui Dumnezeu” (Shang-ti)– Pat Robertson. Steps to revival. –

 

FAIMAØ

 Prefer ca oamenii sa se intrebe de ce nu mi s-a ridicat inca oØ statuie,
 decat sa se intrebe de ce mi s-a ridicat una!
Ø

 Copilul din oraselul adormit de provincie, ajuns acum celebru in mareaØ metropola, s-a decis sa revina in locurile natale ca sa mai vada cine mai traieste si ce au ajuns prietenii sai de altadata. Pe jumatate asteptand un fel de primire triumfala, cu famfara si cu un discurs tinut de primar, omul nostru ajunse la tinta intr-o amiaza adormita. De la fereastra vagonului vazu strazile goale, piata centrala pustie si casele cu usile date la perete. Cu diplomatul in mana, sari jos din tren si a porni agale spre batranul hamal, incovoiat acum de spate si troienit sub pletele albe. Cand ajunse langa el, calatorul il privi in ochi, asteptand un semn de recunoastere si de mirare. Mirarea veni repede, dar nu asa cum se asteptase el. Privind cumva pe langa el, spre soare, si stergandu-si fruntea imbrobonata, hamalul ii zise: “Buna, Iacove. Pleci undeva?”

 La duazeci de ani nu ne pasa ce crede lumea de noi,Ø
 la treizeci suntem
Ø terorizati de ceea ce gandesc altii despre noi, (mai mult…)