Frate, păstrează copilul

Mă schimbam de plecare aseară. Câțiva compatrioți erau chiar lângă mine. Discuții de vestiar. Unul însă primise vestea că prietena/soția îi este însărcinată. Vorbea cu ea la telefon. Îl știam pentru că jobul este mare. N-am mai avut ocazia să povestesc cu el însă. Părea îngândurat și o întreabă dacă păstrează sau nu copilul. 
„…bine, dar dacă nu mai poți rămâne apoi?

Bine, hai că vorbim mai încolo. Te iubesc!“

Un prieten de-al lui se întoarce spre el zâmbind: „Acum o iubești, da?…Păstrezi deci copilul sau nu?“

A început și el să râdă mai forțat: „Nu știu frate. Nu știu. Lasă-mă.“

Eram deja pe picior de plecare, însă mi-am făcut puțin curaj. Urma să mă bag într-o chestie destul de sensibilă, dar nu am putut să nu-i spun…

„Frate, nu mă cunoști. N-am mai vorbit. Vroiam doar să te felicit. Felicitări! Este foarte fain să primești o asemenea veste. O viață de om!

Te încurajez să-ți asumi responsabilitatea. Fii bărbat. Păstrează copilul! Știu că poate ți-e teamă. Și mie mi-a fost teamă. Este o mare schimbare, dar este așa de fain să fii tată, să-ți ții în brațe copilul.

Doamne ajuta!“

Era roșu tot. Aceleași gene ca și mine probabil. Nu poți ascunde nimic. Îți apar pe față.

Mi-a mulțumit în timp ce se schimba. Și a precizat că nu, nu este speriat. 

„Ok, te las. Doamne ajută!“ Și am plecat…
Cred că sunt mulți bărbați speriați de gândul că vor deveni tătici. 

Tu însă încurajează, felicită, celebrează când îi auzi povestind. Amintește-le că viața este sacră și prețioasă. Cine știe, poate că făcând așa vei salva una.

Reclame

Tu îți cunoști copilul?


​În cartea lui Stephen Covey, „The Seven Habits of Highly Effective Families”, într-un capitol dedicat părinților care doresc să facă diferența într-o lume tare întunecată, Covey spune povestea unui băiat de șapte ani care părea tulburat și afectat de ceva.

Tatăl său, crezând că poate are coșmaruri, l-a îndemnat să-i spună ce-l deranja. După un efort și răbdare considerabilă din partea tatălui, băiatul a început să descrie mai multe scene de pornografie oribilă, hard-core.

Foarte surprins, tatăl a încercat să afle unde a fost fiul său expus la o asemenea mizerie.

A descoperit că totul venea de la un băiat de nouă ani din cartier, care a transformat o sală de calculatoare de la subsolul casei, într-un shop porno – iar părinții săi nu știau nimic despre asta.

Dragi părinți, voi vă observați copiii? Comunicați cu ei? Știți ce preocupă și fură atenția lor? Știți ce tulbură inima lor firavă?

Făcându-ne timp pentru copiii noștri, cunoscându-i, putem evita mari tragedii. Dumnezeu să ne binecuvânteze cu multă înțelepciune pentru a ști cum să-i abordăm în momentele dificile ale vieții lor.

​LITUANIA RESPINGE LEGALIZAREA CĂSĂTORIILOR HOMOSEXUALE


Parlamentul Lituaniei a respins o propunere legislativă care ar fi legalizat parteneriatele între persoane de același sex.

Estul Europei a arătat încă o dată ce rușinos stă Occidentul la capitolul moralitate, după ce Lituania a decis să respingă „căsătoriile” homosexuale, la fel ca și vecinul său de la Sud, Polonia, precizează sursa citată.

Doar 29 de membri ai Parlamentului Lituaniei au votat în favoarea propunerii legislative care prevedea căsătoriile homosexuale, în timp ce 59 au fost împotrivă, la 20 s-au abținut.

Niciun membru al coaliției de Guvernământ nu a votat în favoarea deciziei. Mai mult, proiectul a fost complet respins de parlamentari, aceștia votând ca actul normativ să nu mai fie supus revizuirii.

„Conform sondajelor, peste 80% dintre Lituaniei sunt clar împotriva oricărei forme de parteneriat între persoane de același sex și numărul depășește 90% în rândul votanților partidului de guvernământ”, a afirmat  Vytautas Sinica, profesor de științe politice la Universitatea din Vilnius.

„Din păcate, a devenit un obicei prost ca în Lituania să nu se voteze conform voinței majorității, ci pentru a face pe plac mass-mediei liberale și birocraților de la Bruxelles. Se încearcă fisurarea consensului național asupra problemelor morale și asta se vede la partidul conservator Uniunea Patriei, unde cei mai tineri membri care se declară conservatori votează împotriva familiei naturale. Această decizie, deși nu are mari efecte, marchează o turnură binevenită pentru votanții tradiționali din Lituania”, a precizat Simica.

În Lituania s-a votat recent Legea Coabitării de Comun Acord, al cărei scop este să se ocupe de problemele practice ale persoanelor care locuiesc împreună. Actul se referă la prieteni, frați/surori adulți, monahi, etc, oricine locuiește împreună fără a fi vreun sentiment la mjloc. Aspectul emoțional este considerat nesemnificativ în proiectul de lege respectiv. Totuși, proiectul precizează clar că cuplurile care trăiesc împreună și care nu declară că doresc să se căsătorească și  nu pot avea copii, nu pot fi considerate o familie. 

Lituania este membră a Uniunii Europene din 2004 – cu trei ani înaintea României -,  și este membră a zonei euro. Lituania este pe locul 41 în lume în clasamentul produsului intern brut per cap de locuitor, în timp ce România este pe 58, conform topului realizat de FMI în 2016. Lituania are o populație de peste 2 milioane de locuitori, fiind o țară majoritar catolică și este considerată una dintre cele mai conservatoare din Europa.

Lituania rămâne una dintre țările europene care nu recunoaște niciun fel de uniuni între persoanele de același sex.

Sursa: Facebook, Coalitia pentru familie

Un Tată care nu-și poate lua ochii de la tine

​Greg Boyle, autor al cărții „Tattoos of the Heart“, ce descrie lucrarea sa cu tinerii din găștile din Los Angeles, susține că avem cu toții un fel de a-L privi pe Dumnezeu în mod personal, intim, o imagine a lui Dumnezeu ce ne călăuzește. Boyle explică faptul că „imaginea“ sa, felul în care îl privește pe Dumnezeu vine de la prietenul său, Bill Cain.

Cu ani în urmă, Bill și-a luat o pauză de la propria sa slujbă pentru a se îngriji de tatăl său care era pe moarte datorită cancerului. Tatăl său devenise un om fragil, dependent de Bill. Deși boala îl fărămița, mintea îi rămasese activă și plină de viață.

În răsturnarea rolului comun multor copii adulți care se ocupă de părinții lor muribunzi, Bill își punea tatăl în pat și apoi îi citea să adoarmă, exact așa cum tatăl lui făcuse cu el în copilărie.

Bill citea dintr-o carte, iar tatăl său, stătea acolo, uitându-se la fiul său și zâmbind. Bill de multe ori fiind epuizat de îngrijirea și munca de peste zi spunea tatălui său: „Uite care este ideea, îți citesc, te rog să adormi.” Tatăl lui își cerea scuze și își închidea ochii. Dar nu dura mult, pentru că în curând deschidea câte un ochi și zâmbea fiului său. Bill îl prindea cu ochiul deschis și apoi zâmbind îl închidea din nou.

Tatăl se abținea iarăși până când nu mai putea și celălalt ochi se deschidea să își privească fiul. După moartea tatălui său, Bill a spus că ritualul de seară a fost într-adevăr o poveste a unui tată care nu și-a putut lua ochii de la copilul său.

Cu cât mai mult Dumnezeu, Tatăl și Creatorul tău nu-și poate lua ochii de la tine. Ceea ce este adevărat cu privire la Isus, Fiul preaiubit în care își găsește toată plăcerea, este adevărat și pentru toți copiii Lui.

„Eu în ei şi Tu în Mine –, pentru ca ei să fie în chip desăvârşit una, ca să cunoască lumea că Tu M-ai trimis şi că i-ai iubit cum M-ai iubit pe Mine.“ Ioan 17:23

Povestea lui Jim Davidson. Cuvintele ce aduc viață


În iunie 1992, Jim Davidson și Mike Price au urcat pe Muntele Rainier. La întoarcere, cei doi alpiniști au căzut 25m printr-o punte de zăpadă, într-o crevasă glaciară: o fisură întunecată în ghețarii masivi ce acoperă muntele.

Mike Price a murit. În cartea sa „The Ledge“, Jim Davidson povestește despre supraviețuirea sa miraculoasă și urcarea curajoasă din crevasă. Pe parcursul cărții Jim își amintește de propria copilărie, descriind relația cu tatăl său. Tatăl avea o încredere aproape nesăbuită în el.

Jim a lucrat pentru tatăl său, vopsind acoperișuri abrupte și turnuri înalte, chiar de la vârsta de 12 ani. Munca aceasta o îngrozea pe mama sa însă tatăl lui Jim continua să-și încurajeze fiul, crezând că el ar putea realiza lucruri minunate dacă ar putea depăși diferitele adversități din viața sa.

În timp ce Jim stătea rânit și învins, pe o margine de zăpadă de doi metri lângă corpul partenerului său de alpinism, a auzit vocea încurajatoare a tatălui său.

Cu unelte minime și fără experiență în alpinismismul pe gheață la acel nivel, Jim a petrecut următoarele cinci ore urcând afară, luptându-se cu oboseala, cu gheața și zăpada care se fărămița și care amenința să-l îngroape.

De-a lungul luptei sale Jim a continuat să-și amintească cuvintele tatălui său. Cinci ore extenuante mai târziu, datorită cuvintelor tatălui său, Jim a ieșit în siguranță din acea crevasă.

Cuvintele noastre au putere. Pot oferi la propriu viață sau moarte. Iar acest lucru e cu atât mai evident și adevărat în privința cuvintelor pe care părinții le rostesc. Puțini părinți își vor avea testate cuvintele în felul acesta. Însă să nu ne înșelăm că ele nu vor fi trecute prin tot felul de situații reale din viața copiilor noștri.

Viorel Popescu împărtășește o poveste extraordinară 

​Aș vrea să vă împărtășesc povestea unei mame, este povestea unei jertfiri extraordinare, o poveste tristă, aproape incredibilă, dar totuși adevărată.

Primăvara anului 1992, într-un sat de lângă Iași, o fată tânără, necăsătorită, avea să rămână însărcinată cu un bărbat care nu era soțul ei. 

La aflarea veștii despre sarcină, familia fetei a fost revoltată. Au alungat-o de acasă. 

Fără vreun sprijin de nicăieri, un viitor greu îi stătea în față. 

O boală cumplită îi amenința viața și o stingea cu fiecare zi: fata aceasta tânără avea SIDA. 

O contactase, probabil de la vreun client, căci se prostitua. 

A dus o luptă cumplită, îmi imaginez. Timp de 9 luni de zile, a dus sarcina, fiind fără casă, fără să aibă pe cineva aproape, fără familie. 

Opțiunea avortului părea să fie cea mai scurtă cale de scăpare. 

Mai ales că exista posibilitatea ca bebele ce se năștea să fie purtător al flagelului ucigător ce-l avea mama. 
Totusi, această mamă eroină nu a avortat.
Ceva extraordinar, mai presus de înțelegerea oricui, i-a dat puterea să ducă sarcina la un bun sfârșit. 

Pe data de 9 Februarie 1993, ea avea să aducă pe lume o fetiță. Însă, din nefericire, în urma testelor făcute de către medici, s-a constatat că era și ea, ca și mama, purtător al flagelului.

Fetița i-a fost luată și dusă la Spitalul Guliver din Iasi, acolo unde erau toți copiii seropozitivi. 

Doi ani mai târziu, mama fetiței avea să se stingă din viață. Boala o răpusese.
Fetița însă, a supraviețuit. 

Ba mai mult. La vârsta de trei ani, în urma unor teste noi făcute, medicii au constat cu surprindere că fetița devenise seronegativă. 

Au urmat multe teste și multă vâlvă. Cadrele medicale si academice de la acea vreme erau uimite de rezultate.

O minune avusese loc în corpul acelei fetițe, care creștea și se dezvolta ca un copil normal.
A fost transferată la un alt centru de copii, Centrul Emanuel din Iași. 
__________________
4 ani mai târziu, într-o biserică se făcea un apel către congregație, pentru a merge si a înfia copilași orfani. 

„Mergeți, și luați câte un copil și Domnul se va îngriji să-l creșteți”, așa le-a spus Genovieva Sfatcu Beatie. 

O familie din biserică, deja părinți a 3 copii, au simțit îndemnul de a merge si a lua un copilaș spre adopție. 

Au ales-o pe fetița care fusese cu boala. 

Îi știau povestea, îi aflaseră istoria ei medicală, totusi, au îndrăgit-o si au luat-o să o crească ca pe a lor. 
__________________
Au trecut 24 de ani de la nașterea acelei fetițe.

A crescut mare, a devenit o doamnă frumoasă, sănătoasă, este căsătorită, și este ea însăși o mamă acuma. 

Prețuiește viața, iar despre boala ei își amintește foarte rar: „A aruncat-o Dumnezeu în marea uitării…”
Numele fetiței din povestea noastră este Bianca Alexandra.
Ea este soția mea.

Viorel Popescu

„Hakuna Matata” …însă „Amintește-ți cine ești!”

În ultimele luni am văzut filmul Disney, The Lion King (Regele Leu) de vreo două ori întreg. Și bucăți din el aproape în fiecare săptămână. Însă nu cred că Maya e motivul real. Am o bănuială că Laura este de fapt la butoane.
Hmm…

Pe lângă partea de început cu piesa pe care Maya dansează de fiecare dată, îmi mai place o scenă foarte importantă în desfășurarea acțiunii.

Regele Mufasa este ucis de fratele său, Scar. Simba a fugit și scapă cu viață. Scar devine rege cu ajutorul hienelor. Iar Simba, adoptat de Timon și Pumba, își trăia viața în felul său, se bucura de viață cum știa mai bine. Fără griji, fără complicații. Cum știau prietenii săi, mă rog…
Hakuna Matata!
Asta până când Rafiki, un mandril shaman, îi arată lui Simba că tatăl său e viu. Mufasa, Regele Mufasa îi apare lui Simba apoi pe cerul nopții și îi spune…”Simba, tu m-ai uitat.” Iar Simba îi răspunde…”Nu, cum aş putea?”

Iar Mufasa: „Ai uitat cine ești și de aceea m-ai uitat și pe mine. Ești fiul meu. Ești mai mult decât ai devenit. Amintește-ți cine ești.” El repetă fraza asta iarăși și iarăși. „Amintește-ți Simba, amintește-ți Simba.”
O scenă grozavă, momentul în care totul în film se duce în altă direcție. Momentul trezirii lui Simba. Acum își aduce aminte de tatăl său, de faptul că tatăl său era „viu”. Își aduce aminte că Mufasa a murit pentru ca el să trăiască și că el, Simba, este regele de drept în Pride Rock, fiind parte a familiei regale. Că e responsabil să își trăiască viața într-un fel anume. Că este momentul să își depășească frica și să dovedească curaj.
O excelentă ilustrație a vieții cu Dumnezeu. Uităm și noi cine suntem de multe ori. Ne uitam calea, fiind de nenumărate ori anchilozați în propria frică.

Curaj însă! Amintește-ți cine ești!

„Întâmplări” fără noimă?

​Părinți obișnuiți în circumstanțe neobișnuite, la capătul resurselor lor. Pentru a-și salva copilul, aceștia confecționează un recipient, își pun pruncul înăuntru, îl ascund între trestii și continuă să-l vegheze în continuare de la depărtare. Cu speranță, cu rugăciune, cu lacrimi.

Numele copilului este Moise iar relatarea întâmplării din cartea Exod este destul de cunoscută.

Nu pot să-mi imaginez ce se petrecea în inimile acelor părinți. O situație extrem de dureroasă, complicată.

Întâmplarea a făcut însă ca fiica lui Faraon să dorească să facă baie chiar în momentele acelea și chiar prin împrejurimile respective. Tot așa, din întâmplare, ea vede și aude ceva. Copilul. Este descoperit și ei i se face milă.

Sora acestuia era si ea pe acolo. Iar o coincidență incredibilă, mama copilului a ajuns să-l îngrijească. Așa a fost salvat Moise (Scos), fiindcă „a fost scos din ape”.

Un șir lung de întâmplări fără noimă? Nu. Aceste „întâmplări” sunt doar îndurarea lui Dumnezeu peste viața acestor oameni.

Atunci când treci prin suferință, probleme de tot felul, te invit să-ți deschizi ochii. Să depistezi aceste „întâmplări” chiar dacă nu înțelegi. Să le aduni împreună și să observi că Dumnezeu este acolo. Da, este acolo, în Hristos, chiar și în cele mai întunecate momente din viața ta.

AFR: BISERICA INTRE CIOCAN SI NICOVALA

Saptamina trecuta am scris despre copii ca victime ale revolutiei sexuale. Astazi scriem despre o alta victima: Biserica. A trecut doar o luna de la dezinstitutionalizarea familiei in America pe 26 iunie, iar evenimentele care s-au petrecut de atunci incoace puncteaza noua tinta a miscarii homosexuale – Biserica. Consecintele deciziei Tribunalului Suprem SUA sunt multe si nefaste, deoarece, odata ce autoritatea suprema a statului instituie o definitie a casatoriei si familiei care contrazice definitia Bisericii, cele doua perspective intra in conflict. Secularismul impune astfel Bisericii o dilema fara precedent. Se va conforma ea noii definitii, ori definitiilor care vor urma, de exemplu poligamia ori casatoriile de grup, ori se va opune? Poate ea sa se opuna, si daca da care vor fi consecintele?

Marea dilema a universitatilor crestine

Dupa 26 iunie mass media a scris extensiv despre dilema cu care se confrunta universitatile crestine americane. Detaliile sunt extrem de ingrijoratoare, iar comentatorii pun la indoiala chiar viitorul lor. Vreme de secole, universitatile crestine americane au impus studentilor coduri stricte de conduita morala care defineau comportamentul dezirabil si cel imoral. In lista comportamentelor imorale erau incluse si relatiile sexuale din afara casatoriei, inclusiv cele intre persoane de acelasi sex. Dilema deci este evidenta – odata ce tribunalele declara sodomia un drept al omului, universitatile crestine nu mai pot impune studentilor un cod de conduita morala care sa o interzica. Un exemplu recent e Cedarville University, o universitate crestina din Ohio care impune studentilor un angajament special, numit „commitment to purity”, prin care studentii se angajaza sa triasca moral in anii studentiei. Crezul Universitatii specifica ca relatiile sexuale sunt moarale doar in casatorie, iar casatoria e definita ca „uniunea intre un barbat si o femeie”. Universitatea interzice studentilor relatiile sexuale interzise de Biblie cit si promovarea ori propaganda pentru homosexualitate. Daca pina acuma Universitatea avea camine doar pentru cuplurile casatorite, este posibil ca legea ori tribunalele sa o oblige sa furnizeze camine studentesti si pentru persoanele „casatorite” cu persoane de acelasi sex. Continuă lectura

Viorel Iuga: Noi nu renunţăm la învăţătura lui Cristos!

Declaraţia CEDO prin care se cere tuturor statelor din Convenţie, deci şi României, să respecte „uniunile” sodomiţilor ne arată încă o dată şi mai clar unde vor să ne ducă unii sau mai exact unde vrea să ne ducă diavolul folosind unele structuri europene. Ei bine, în baza „drepturilor omului”, aleg să reafirm că rămân lângă cerinţele „OMULUI” Isus Cristos, Fiul lui Dumnezeu. Pentru mine, familia va continua să fie exact ceea ce a decis Creatorul ei. Nu voi scoate nimic, nu voi adăuga nimic şi nu voi permite nimănui să profaneze această instituţie sfântă. Aşa voi trăi, aşa voi proclama şi aşa voi cere să facă tuturor creştinilor baptişti pe care îi reprezint. Dumnezeu să îi cerceteze, să îi trezească şi să îi ajute şi pe ceilalţi creştini să ia o poziţie fermă.
În ciuda acestor veşti, cu ajutorul Domnului şi mâine, adică duminică, ne vom închina şi ne vom bucura în jurul unui Isus viu, biruitor peste toţi şi toate.
Fraţii mei, le place duşmanilor sau nu, Domnul nostru este la cârma istoriei. El continuă să îi binecuvânteze pe cei care Îl ascultă şi Îl iubesc. Bucuraţi-vă în Domnul şi ţineţi-vă departe de tot ce pare rău.
Suntem da partea cui trebuie!

Viorel Iuga: Vor război? Război să fie!

Iată tonul și atitudinea pe care vreau să o văd tot mai mult la această nouă căpetenie a baptiștilor români, Viorel Iuga.

image

Viorel Iuga

A trecut foarte puţin timp, mai puţin de o lună, de când vă ceream să ne unim şi să ne rugăm pentru fraţii noştri din America. Am rămas şocaţi atunci să aflăm că oamenii legii au dat curs liber căsătoriilor homosexuale. Numai că veştile primite de atunci au fost şi frumoase şi năucitoare. În timp ce unii creştini au afirmat deschis că, indiferent de implicaţii, sunt categoric împotriva legii, am început să auzim şi despre biserici şi organizaţii creştine care au salutat această decizie şi au început să o aplice. La veştile dureroase se mai adaugă una. Oare va fi ultima de acest gen? Două colegii, care se numesc creştine, Eastern Mennonite University şi Goshen College, au anunţat că sunt deschise să angajeze şi profesori care aparţin „căsătoriilor” formate de homosexuali. Şocant? Da şi nu. Dacă ne gândim la anunţ, da, este şocant. Cine şi-ar fi imaginat vreodată că vom ajunge astfel de vremuri? Ce ar spune fraţii noştri de credinţă care au fost gata să sufere şi să moară, dar nu au renunţat la adevărurile Scripturilor? De altă parte, astfel de decizii erau previzibile. Cine renunţă astăzi la ceva din adevărul Bibliei, mâine va renunţa la mai mult. Colegiile menţionate au renunţat în anii trecuţi şi la alte principii biblice. Acum, din dorinţa de a-i include pe cât mai mulţi din societate, au mai făcut un pas şi au acceptat şi profesori sodomiţi. Sigur, ei vor să ne convingă că sunt „pro familie” şi că nu vor accepta decât homosexuali care sunt loiali relaţiei păcătoase pe care îndrăznesc să o numească familie. Cum a reuşit să îi orbească Satana…
Fraţii mei, folosesc prilejul acesta să vă chem, din nou, să ne rugăm pentru aceşti oameni. Să îi ajute Duhul Sfânt să citească Cuvântul, să îl înţeleagă şi să se trezească din somnul spiritual în care au intrat. Altfel, situaţia lor este pecetluită! Să ne rugăm apoi pentru cei care trebuie să ia decizii în viitor. Cele două colegii fac parte din Consiliul Colegiilor şi Universităţilor Creştine din America (CCCU). Acesta are o istorie de 40 de ani în care au fost dedicaţi unei învăţături centrate pe Cristos. Gândiţi-vă ce încurajator ar fi dacă la următoarea întâlnire a CCCU s-ar lua decizia de a exclude cele două colegii din părtăşia lor. Oare o vor face sau vor găsi diferite scuze? Să ne rugăm apoi pentru toţi creştinii serioşi şi dedicaţi Domnului din America. Dumnezeu să îi ajute să stea lângă Scriptură şi să îşi exprime clar şi puternic convingerile. Să ne rugăm pentru cei implicaţi în media creştină să fie mai prezenţi şi mai vocali. Lumea trebuie să audă şi Adevărul lui Cristos, nu numai minciunile diavolului. Nu în ultimul rând, să ne rugăm pentru noi. Indiferent ce ar face lumea din jur, să ne ajute Domnul să rămânem Credincioşi Adevărului. Întrebarea crucială este următoarea: ei sau noi? Va birui întunericul sau lumina? Va circula mai mult minciuna sau adevărul? Ştiu bine de care parte se situează Cristos cel viu. Ştiu bine unde sunt şi eu. Dacă nu ţi-ai dat seama încă, îţi spun deschis că eu am „ridicat mănuşa”. Am spus-o cu mulţi ani în urmă, am reafirmat-o în scris şi în media şi o spun răspicat şi acum: homosexualitatea este păcat şi atrage consecinţe oribile! Dacă unii, deschis sau îmbrăcând haina de oaie, vor să ne compromită credincioşii, credinţa şi convingerile, nu voi sta nepăsător. Vor război? Război să fie! Cu Cristos în frunte şi cu armele pe care ni le oferă Adevărul, biruinţa ne este asigurată. Dar tu, unde te afli? Dacă eşti de partea lui Cristos, spune-o răspicat. Luptă cu Adevărul pentru adevăr şi vei vedea că Adevărul învinge. Dacă nu, vino de partea Lui deoarece numai aici te poţi bucura de biruinţă veşnică!
Viorel Iuga

UN NOU DREPT – DREPTUL LA MOARTE

Europa se transforma intr-un continent straniu. A legiferat uciderea copiilor nenascuti. A abolit pedeapsa cu moartea, fara a lua in seama severitatea crimei, daca ucigasul ucide unul sau, simultan, zeci de oameni, ori daca crima e premeditata, facuta cu cruzime, ori din ura pentru cei ucisi. Unele tari europene au legiferat eutanasia si suicidul asistat, practici care deja rezulta in uciderea intentionata a multor bolnavi si varstnici fara ca autoritatile sa intervina. In ultimii ani se vorbeste tot mai des despre o obligatie a varstnicilor sa accepte eutanasierea voluntara la 75 de ani pentru a nu deveni o povara pentru norocosii lor copii pe care nu i-au avortat si carora le-au permis sa vada lumina zilei.

Si tot in ultimii ani se cere insistent recunoasterea unui nou drept, dreptul la moarte. Dreptul la moarte nu trebuie confundat cu “dreptul” la eutanasiere ori la siucid asistat care, cel putin in teorie, e disponibil in unele tari occidentale doar la cerere si cu acordul expertilor medicali. E vorba de un “drept” la moarte in sine pentru toti cei care o cer cu sau fara motiv. In alte cuvinte, daca cineva cere sa i se ia viata, societatea trebuie sa-i implineasca doleanta si sa-l ucida. Un caz recent care exemplifica acest trend bizar parvine din Belgia, tara mortii care anul trecut a legalizat eutanasierea copiilor. Un detinut belgian, condamnat la inchisoare pe viata pentru omor, a cerut sa i se permita sa fie eutanasiat iar tribunalele belgiene i-au admis cererea. Bizar, nu? Adica, Europa, socotindu-se civilizata, a abolit pedeapsa cu moartea pentru omor, dar permite ucigasului sa fie, intr-un fel, executat la cerere. Astfel de anomalii si aberatii in numele “drepturilor omului” pot apare doar in Europa zilelor noastre, in Europa declinului moral si al confuziei valorice de inceput de Mileniu Trei.

Comentariul de astazi, insa, nu are nimic de a face cu pedepsa cu moartea, ci e desemnat sa informeze privind geneza si evolutia, in gandirea si practica Europei, a unui presupus “drept” la moarte. Anticipam ca e doar o chestiune de timp pina cind Curtea Europeana a Drepturilor Omului va recunoaste acest drept in Convetia Europeana a Drepturilor Omului. Ne asteptam deasemenea ca unele din tarile “progresiste” ale Europei (a se citi Scandinavia ori Beneluxul) sa enunte, in constitutiile lor, un “drept” la moarte iar apoi, prin metode neocoloniale si constrangere economica, sa-l exporte in restul Europei si in tarile sarace. Au facut-o deja privind alte maladii occidentale, printre ele avortul, casatoriile homosexuale, si transgenderismul. De ce nu, deci, si “dreptul” la moarte?

Declaratia Universala a Drepturilor Omului
Continuă lectura

Rugaciune pentru ea, de ziua ei

     Doamne, este ziua ei. Ziua Ta, de fapt.
     Ziua in care ai nascut o minune.
Unica.
Inexplicabila.
Adorabila.
Ma rog ca de ziua ei, Tu Doamne sa-i fii cel mai mare dar.
Tata, eu…
     Eu nu iubesc,
     Eu nu iert,
     Eu nu comunic,
     Eu nu ocrotesc si
     Eu nu mangai… Perfect.
Dar Tu o faci! Intotdeauna o faci si ai facut-o!
     Chiar si cand ea poate nu a realizat, simtit, experimentat atingerea Ta.
     Chiar si cand ea nu a avut ochi sa Te vada, Tu intotdeauna ai fost si vei fi.
Ai fost Adapostul si Refugiul ei, Pacea si Linistea ei, Desfatarea, Ancora in marea de multe ori tulburata a vietii ei.
     In mijlocul slabiciunilor, limitarilor, falimentelor mele, completeaza Tu.
     Unde nu pot eu…, Tu Parinte, Tu poti.
     Vindeca Tu!
     Ridica Tu!
     Sprijina Tu!
     Calauzeste Tu!
     Umple Tu!
… pe deplin.
     Iti multumesc pentru ea, pentru sotia mea.
     Fii binecuvantat! In numele lui Isus ma rog.
          Amin

10 sfaturi pentru a-ţi trata soţia într-un mod regal.

Părinţi, dacă căutaţi un mod prin care să vă întăriţi familia, începeţi prin a vă focaliza asupra soţului/soţiei, scrie Jim Burns oferind apoi şi zece sfaturi pentru tratarea partenerului într-un mod regal. Tratarea partenerului într-un mod regal, o prioritate în multele relaţii pe care le ai- este o alegere importantă şi intenţională care necesită multă muncă. Insă este cea mai importantă muncă care îţi va păstra familia sănătoasă şi stabilă. Iată zece sfaturi pentru menţinerea „magiei” între tine şi soţia ta…

1) Continuaţi să vă spuneţi “Te iubesc.” Aceste două cuvinte sunt foarte puternice! Puţini oameni, dacă nu niciunul, obosesc auzind că sunt iubiţi. Când spui „te iubesc” fă tot posibilul să acorzi partenerului întreaga ta atenţie. Fii sigur că vorbeşti serios când spui asta!!!

2) Oferă complimente sincere şi semnificative în mod regulat. „Hmm, părul tău miroase minunat” s-ar putea să fie potrivite însă afirmaţii precum „Faci atât de mult pentru ca familia noastră să funcţioneze. Nu ţi-aş putea mulţumi vreodată destul pentru ceea ce faci” sunt mult mai puternice şi mai semnificative dacă vrei ca soţia ta să se simtă cu adevărat specială. Afirmaţiile vin în tot felul de forme şi mărimi: de la afirmaţii verbale oferite în mod personal, până la mesaje audio pe telefon sau e-mailuri şi notiţe scrise de mâna sau felicitări.

3) Creează şi menţine în mod regulat, nenegociabil, o seară doar pentru tine şi soţia ta. (Apropo, acest lucru înseamnă timp departe de copii sau alţi prieteni.) Relaţiile au nevoie de o împrospătare unu-la-unu pentru a rămâne sănătoase. O seară împreună poate să ofere calitatea şi cantitatea de timp de care ai nevoie pentru o relaţie puternică între tine şi soţia ta.

4) Luaţi-vă o vacanţă împreună. Aceeaşi idee ca cea precizata mai sus. O vacanţă cu soţia ta vă va oferi mai mult timp pentru a vă focaliza unul asupra altuia, precum şi oportunităţi de a reaprinde romantismul în viaţa voastră.

5) Oferiţi soţiei putere de veto asupra propriului program. Acest lucru Continuă lectura

Gândul lui Dumnezeu, fericirea noastră.

Mulți își amintesc scena faimoasă din primul film Peter Pan, în care Peter este în dormitorul copiilor. Aceștia îl văzuseră zburând și ar fi vrut să zboare și ei. Au încercat să zboare de la podea, s-au urcat în pat și la fel, au încercat iarăși, însă toate încercările lor au fost sortite eșecului.

„Cum faci să zbori?”, a întrebat John. Și Peter a răspuns: „Trebuie să te gândești la lucruri plăcute, să ai gânduri frumoase și ele te vor ridica în aer.”

Un alt moment frumos este în filmul Hook. Filmul urmărește viața unui bărbat în vârstă care are propria familie și care descoperă că el a fost Peter Pan. Trebuie să se întoarcă în Neverland însă are o mare problemă. Nu-și mai amintește cum să zboare. Știe că trebuie să se gândească la lucruri plăcute, să aibă gânduri frumoase, însă tot nu poate să se dezlipească de pe pământ. În final, se gândește la familia sa și gândurile cu privire la aceasta îl fac să zboare, să se înalțe din nou.

Gândurile lui Dumnezeu cu privire la noi și familia noastra sunt gânduri frumoase, plăcute, multe, mai multe decât boabele de nisip (ps.139:18), gânduri de pace și nu de nenorocire, ca sa ne dea un viitor și o nădejde (Ier. 29:11).

Gândurile noastre nu sunt gândurile lui Dumnezeu. Și pentru că nu sunt, și pentru că acestea se materializează de cele mai multe ori, da, căsnicia pentru mulți devine „singurul război în care, în cele din urmă, la sfârșitul zilei vei împărți acelasi pat cu dușmanul”, și nu va fi bucățica de cer, colțul acela de Rai promis reciproc inca din prima zi.

Nimic nu este mai ușor decât a gândi, tot așa cum nimic nu este mai greu decât a gândi bine si corect. În aceași idee, viața noastra de familie nu se ridică mai presus de măsura gândurilor noastre. Gânduri care de altfel sunt păcătoase și corupte. De aici și imperativul de a cunoaște gândul lui Dumnezeu, planul Său cu privire la noi și familia noastră. Când vom cunoaște și vom trăi gândul Lui, întotdeauna fericirea Sa va deveni fericirea și împlinirea noastră. Care ar fi gândurile Sale?

În primul rând gândul lui Dumnezeu pentru căsnicia noastră este ca El să Continuă lectura

Rugăminte pentru cuplurile căsătorite…

Iubita mea soție își face lucrarea de licență pe diferențele dintre sexe în căsnicie. M-a rugat s-o ajut. Și-o ajut, nu-i bai… o ajut prin ajutorul pe care mi l-ați putea oferi voi! 🙂

Care-i treaba? Sunt 2 chestionare mici care trebuie completate de către ambii parteneri. De către soț și soție. Nu numai de către soție. 🙂 Ok?! Dacă mai aveți prieteni căsătoriți puteți să le trimiteți și lor chestionarul. Ideea este că ne trebuie cât mai repede posibil.

Îl poți descărca aici: Chestionar. Rolurile în familie. După aceea îl completați împreună, partea soțului, soțul și partea soției, soția. Tin să specific lucrul ăsta iarăși pentru că de obicei ele sunt mai harnice în aspecte de acest tip și au tendința să facă și partea bărbatului. 😉 Apoi, dacă aveți amabilitatea, mi-l puteți trimite pe marius_zarnescu87[@]yahoo[.]com

Multumesc anticipat! Dumnezeu să vă binecuvânteze cu familii sănătoase!

Fericit cu Dumnezeu…

Un studiu interesant pe principiul „regulii de aur” a fost condus de Bernard Rimland, directorul Institutului pentru Cercetarea Comportamentului Copilului. Rimland a descoperit că „cei mai fericiţi oameni sunt cei care îi ajută pe ceilalţi.”

Fiecare persoană implicată în studiu a fost rugată să enumere zece indivizi foarte bine cunoscuţi de aceştia şi să-i definească cu „eticheta” de fericit sau nefericit. Ei trebuiau să treacă prin listă iarăşi şi să mai adauge o „etichetă”, altruist sau egoist, folosind următoarea definiţie pentru egoism: O tendinţă constantă în dedicarea timpului şi a resurselor cuiva pentru propriile interese şi propria bunăstare- o neplăcere în a dedica propria persoană pentru interesul celorlalţi.

În clasificarea rezultatelor, Rimland a descoperit că toţi oamenii definiţi ca fiind fericiţi au fost de asemenea descrişi ca fiind şi altruişti. El a scris că cei „ale căror activităţi sunt devotate propriei fericiri şi bunăstări…sunt cel mai probabil, nefericiţi, spre deosebire de cei ale căror eforturi sunt dedicate în a-i face pe alţii fericiţi. În concluzie Rimland a afirmat:”Fă altora ce ai vrea să ţi se facă ţie.” (Bernard Rimland, ‘The Altrruism Paradox,’ Psychological Reports , 51 (1982) : 521, 522.)

Binenţeles, niciodată nu vom putea face acest lucru. Stiaţi asta nu-i aşa?! Nu avem cum să facem acest lucru pentru că noi, în esenţă, in natura noastră, suntem foarte egoişti. Poate de asta nu întâlnim prea mulţi oameni fericiţi, fericiţi cu adevărat.

Un exemplu tipic: Căsnicia! Chiar vorbeam cu Laura ieri… Viaţa de cuplu descoperă toate păcatele astea…egoismul, mândria etc., fiind  un cadru propice pentru ca Dumnezeu să lucreze în noi sfinţenia Sa, caracterul Său. Despre asta vorbeste şi Gary Thomas în cartea sa, Căsătorie sfântă.

Dar dacă scopul primar al lui Dumnezeu pentru căsatoria ta nu este acela de a te face fericit…  ci sfânt? Şi dacă relaţia maritală nu gravitează atât de mult în jurul tău şi a partenerului tău, cât în jurul lui Dumnezeu?

C.S. Lewis are aceeasi abordare. Fericirea nu începe cu ceea ce pot face eu, cu efortul meu, cu sacrificiul meu, oricât de bine intenţionat ar fi. Şi nici cu ceea ce face aproapele meu pentru mine, în folosul meu.  Fericirea gravitează în jurul lui Dumnezeu.  „Nu pot împlini ce spun”, afirma Lewis, „decât atunci când îl iubesc pe aproapele meu ca pe mine însumi: şi nu pot învăţa să-l iubesc pe aproapele meu ca pe mine însumi decât după ce am învăţat să-L iubesc pe Dumnezeu; şi nu pot învăţa să-L iubesc pe Dumnezeu decât dacă învăţ să ascult de El.”

Everything starts with God!

Majoritatea păstorilor lucrează cel puțin 50 de ore pe săptămână.

The Christian Post susține că majoritatea păstorilor din State lucrează mult peste programul obișnuit, potrivit unui nou sondaj LifeWay Research. Aceștia lucrează mult, aflându-se la limita distrugerii relațiilor cu membrii bisericii, familia și chiar cu Domnul.

Întâlnirile și corespondența electronică consumă o mare bucată de timp multor păstori, ceea ce se răsfrânge asupra consilierii, vizitelor, timpului petrecut în familie, rugăciunii etc. Rezultatele arată că în medie, numărul orelor de lucru pentru pastorii protestanți ar fi de 55, însă 42 de procente dintre aceștia spun că lucrează peste 60 de ore. Sondajul efectuat pe 1000 de pastori include și păstori bivocaționali, cu jumătate de normă ori voluntari. Jumătate dintre aceștia spun că petrec de la 5 la 14 ore pe săptămână pregătind predici. Mai puțin de jumatate (48%) petrec 2-5 ore pe săptămână în vizite- mai puțin decât petrec în întâlniri, trei sferturi dintre aceștia alocând mai mult de 5 ore întâlnirilor în diferite scopuri. Mai mult de jumătate petrec tot atâtea ore în rugăciune, timp devoțional etc.

Scott McConnell, director al LifeWay Research, afirmă că mulți păstori sunt dedicați învățăturii și rugăciunii, arătând totuși ca aceștia au nevoie de ajutor în acoperirea responsabilităților în lucrare.

Marius Zărnescu