Posts Tagged ‘Dumnezeu’

În ultimele luni am văzut filmul Disney, The Lion King (Regele Leu) de vreo două ori întreg. Și bucăți din el aproape în fiecare săptămână. Însă nu cred că Maya e motivul real. Am o bănuială că Laura este de fapt la butoane.
Hmm…

Pe lângă partea de început cu piesa pe care Maya dansează de fiecare dată, îmi mai place o scenă foarte importantă în desfășurarea acțiunii.

Regele Mufasa este ucis de fratele său, Scar. Simba a fugit și scapă cu viață. Scar devine rege cu ajutorul hienelor. Iar Simba, adoptat de Timon și Pumba, își trăia viața în felul său, se bucura de viață cum știa mai bine. Fără griji, fără complicații. Cum știau prietenii săi, mă rog…
Hakuna Matata!
Asta până când Rafiki, un mandril shaman, îi arată lui Simba că tatăl său e viu. Mufasa, Regele Mufasa îi apare lui Simba apoi pe cerul nopții și îi spune…”Simba, tu m-ai uitat.” Iar Simba îi răspunde…”Nu, cum aş putea?”

Iar Mufasa: „Ai uitat cine ești și de aceea m-ai uitat și pe mine. Ești fiul meu. Ești mai mult decât ai devenit. Amintește-ți cine ești.” El repetă fraza asta iarăși și iarăși. „Amintește-ți Simba, amintește-ți Simba.”
O scenă grozavă, momentul în care totul în film se duce în altă direcție. Momentul trezirii lui Simba. Acum își aduce aminte de tatăl său, de faptul că tatăl său era „viu”. Își aduce aminte că Mufasa a murit pentru ca el să trăiască și că el, Simba, este regele de drept în Pride Rock, fiind parte a familiei regale. Că e responsabil să își trăiască viața într-un fel anume. Că este momentul să își depășească frica și să dovedească curaj.
O excelentă ilustrație a vieții cu Dumnezeu. Uităm și noi cine suntem de multe ori. Ne uitam calea, fiind de nenumărate ori anchilozați în propria frică.

Curaj însă! Amintește-ți cine ești!

​Doresc ca Stăpânul să vă direcționeze inimile spre dragostea lui Dumnezeu și spre răbdarea lui Cristos.

2 Tesaloniceni 3:5

​În „Lecții de viață de la Kierkegaard”, Robert Ferguson afirmă faptul că danezul s-a văzut mereu pe sine ca fiind un scriitor religios, preocupat să-și convingă cititorii de nevoia absolută de a-L urma pe Hristos.
Datorită angajamentului său față de creștinism, mulți filosofi nu l-au recunoscut și nu-l recunosc drept un filosof adevărat, poziția sa fiind discutabilă din punct de vedere intelectual. Asta pentru că el accepta semnificația narațiunii Noului Testament și a divinității lui Hristos, argumentând pentru acel „salt al credinței”(leap of faith) cu care este asociat cel mai mult.
Deși îl admiră, îl apreciază și este fascinat de el și gândirea sa (scrie totuși o carte despre el), Ferguson mărturisește:
„Ca agnostic, nu-l pot urma pe Kierkegaard până la porțile raiului pe care le vede atât de clar în fața sa și ne despărțim întotdeauna înainte să-și atingă destinația finală. Însă, cel puțin din punctul meu de vedere, este mult mai distractiv să ai parte de o călătorie captivantă, decât să ajungi la destinație.”
Mi-au părut atât de triste aceste cuvinte. Nu sunt dispuși prea mulți să facă acest pas al credinței. Din păcate, deși unii prieteni te pot admira datorită convingerilor, a felului în care îți trăiești viața, te vei despărți de mulți dintre ei înainte de a atinge acea destinație finală.
Ești chemat însă să te rogi pentru prietenii tăi precum s-a rugat și apostolul Pavel. Ca „Dumnezeul Domnului nostru Isus Hristos, Tatăl slavei, să le dea un duh de înţelepciune și de descoperire în cunoașterea Lui și să le lumineze ochii inimii, ca să priceapă care este nădejdea chemării Lui, care este bogăţia slavei moștenirii Lui în sfinţi și care este faţă de noi, credincioșii, nemărginita mărime a puterii Sale, după lucrarea puterii tăriei Lui, pe care a desfășurat-o în Hristos, prin faptul că L-a înviat din morţi și L-a pus să șadă la dreapta Sa, în locurile cerești, mai presus de orice domnie, de orice stăpânire, de orice putere, de orice dregătorie și de orice nume care se poate numi nu numai în veacul acesta, ci și în cel viitor. (Efeseni 1)

​În „Mending Wall”, „Reparând zidul” de Robert Frost, un important poem din literatura americană, sunt descriși doi vecini ce repară zidul de piatră dintre proprietățile lor. Se discută despre importanța zidurilor și a gardurilor, vecinul repetând o vorbă veche, ”good fences make good neighbours”(gardurile bune fac vecini buni).

Nu au un motiv real să-l repare. Sunt vecini buni deja. Lucrează împreună. Nu s-au deranjat și nu se deranjează și totuși repară gardul.

Și noi ridicăm ziduri și garduri, cu motivații clare sau nu. Uneori din inerție. Garduri înalte sunt peste tot în jurul nostru. O lume divizată între noi și Celălalt.

Dumnezeu nu face asta însă. El a dărâmat zidul ridicat de noi. Zidul dintre noi și El. L-a dărâmat Hristos Isus. Și te cheamă să faci la fel în relația cu vecinul tău.

Acolo unde noi separăm între cei buni și cei răi, neprihăniți și păcătoși, cei din gașcă și cei din afara ei, Dumnezeu vede doar o umanitate ce are o disperată nevoie de El și de îndurarea Sa.

Pentru că dragostea nu înalță ziduri, ci e precum ploaia care cade și peste unul și peste celălalt. Este precum soarele ce ne încălzește pe toți. Iar vecinul tău nu va putea înțelege această dragoste a lui Dumnezeu dacă tu îl privești de după gard.

image

image

image

„Dacă, într-adevăr, dorința de posesie este ceea ce ne definește în primul rând în ziua de azi, atunci nu vom considera niciodată că avem la dispoziție destui bani în portofele și destule linii de credit. Valorile noastre morale ar fi puse în slujba vițelului de aur al consumului nestăvilit. Acest gen de prosperitate ne îndepărtează de Dumnezeu și ne îndreaptă către Mamona. Această tendință culturală face ca oamenii de afaceri să prefere valorilor morale și interesului propriu luminat răsplata imediată a plăcerilor primare.”

Stephen Young, Capitalism moral

image

John Fletcher, Hristos se arata – „Eu îl voi iubi și Mă voi arata lui”

biserica biruinta londraDumnezeu lucrează după agenda Sa, iar de multe ori apare confuzia și cârtirea în viața noastră pentru că am vrea ca lucrurile să se facă de fapt după agenda noastră. Rapid, fără să așteptăm prea mult, comfortabil, pain free. Însă uitam că i-a luat 120 de ani să-l pregătească pe Noe pentru potop. 80 de ani să-l pregatească pe Moise pentru lucrarea sa. L-a chemat pe David să fie împărat pe când era un tânăr, însă apoi l-a trimis la oi. L-a chemat pe Pavel să fie apostol apoi l-a izolat în Arabia 3 ani. Isus 30 de ani a fost pe pământ înainte Să-și înceapă lucrarea.

Dumnezeu de cele mai multe ori ne trece prin multe încercări, examene, înainte să ne folosească. „Prin”, menționa Max Lucado într-una din cărțile Sale, este cuvântul preferat al lui Dumnezeu. „Prin pustie” (Deut. 29:5), „prin valea umbrei morții”, „prin apele cele mari” (Ps.77:19).

În Isaia 43 Cuvântul lui Dumnezeu te încurajează însă: Nu te teme de nimic, căci Eu te izbăvesc, te chem pe nume: eşti al Meu. Dacă vei trece prin ape, Eu voi fi cu tine; şi râurile nu te vor îneca; dacă vei merge prin foc, nu te va arde, şi flacăra nu te va aprinde.

Este clar atunci când te aproprii de Dumnezeu și Cuvântul Său că izbăvirea, scăparea din încercări și vremuri tulburi este parte din felul în care Dumnezeu lucrează cu sfinții Săi. Îngăduie circumstanțe ce te duc până la marginea prăpastiei pentru ca apoi să te izbavească cu putere. Cheamă în ziua necazului, şi Eu te voi izbăvi, iar tu Mă vei proslăvi!

Vă aduceți aminte: Daniel este scăpat din groapa leilor, din cuptorul de foc. Petru scăpat din închisoare. Iona este scăpat din stomacul balenei. David este izbăvit de Goliat. Ucenicii sunt izbăviți din furtună. Leproșii sunt scăpați de lepră. Toma este scăpat de îndoială. Lazar este izbăvit din moarte. Pavel, izbăvit din lanțuri.

Promisiunea Sa este clară și nu încetează să fie valabilă și astăzi. NICIDECUM N-AM SĂ TE LAS, CU NICI UN CHIP NU TE VOI PĂRĂSI!

Cat de mult îi va lua lui Dumnezeu în cazul tău? Nu știu. Ce știu însă este că trebuie să avem răbdare, multă răbdare, foarte multă răbdare de cele mai multe ori, trebuie sa rămânem credincioși, să rămânem lângă Dumnezeu, să privim întotdeauna la Isus Hristos, să depindem de El pentru viața noastră.

Atunci când se surpă temeliile, când totul se clatină în jurul tău, când ajungi în groapa, când necazurile vin unele după altele, să ne ajute Dumnezeu să rămânem lângă El. Dumnezeu nu greșește. Niciodată. Nu te îndoi de asta. Are un scop în toate lucrurile din viața ta. Încă nu-l cunoaștem. Însă v-a veni o zi în care vom cunoaște totul deplin și ne vom minuna și bucura, dacă rămânem credincioși, de frumusețea planurilor Sale în viața noastră.

gropileGen. 37:20 Veniţi acum să-l omorâm şi să-l aruncăm într-una din aceste gropi;

L-au aruncat pe Iosif într-o groapă și l-ar fi lăsat să moară. Era perfect. Nu ar fi murit direct de mâinile lor, murea de deshidratare. Este scos însă mai apoi și vândut iar 20 de ani mai târziu când foametea a venit frații lui vor mărturisi.

Gen. 42:21 „Da, am fost vinovaţi faţă de fratele nostru; căci am văzut neliniştea sufletului lui când ne ruga şi nu l-am ascultat

Fratele lor era legat și ei mâncau liniștiți deasupra. Îl disprețuiau. Il vroiau mort.

Nu cred că s-a gândit vreodată Iosif să se îmbrace bine pentru că tocmai urmează să fie aruncat într-o groapă. Evenimentele l-au prins nepregătit, pe nepusă masă. Au venit din senin, pe neașteptate.

Dar așa vin și în viața noastră zilele rele. Durerea, necazul, suferința nu bat la ușa mai întâi, nici nu se prezintă și nici nu îți dau un ragaz de trei zile să te pregătești spiritual, emoțional, fizic.

Nu, gropile vin așa, deodată. Într-o zi am ieșit de la lucru și m-am îndreptat spre mașină. Parcam pe strada principală, pe A40, în Londra. 3 benzi. Trafic serios. Am trecut pe lângă o familie cu copii mici. Luau ceva din mașina personală. M-am urcat în a mea și vroiam să-mi pun ceva muzică. Ei erau chiar în fața mea, mașina era parcata acolo. Eram cu ochii în jos și brusc mi i-am ridicat atunci când am auzit un țipăt puternic, disperat. Am văzut o mamă țipând, alergând, ca o leoiacă îndreptându-se spre stradă și în ultima clipă smulgându-și băiețelul de vreo 3 anișori din drumul sau direct inspre mașinile în mers de pe prima bandă. O clipă mica, foarte mică de neatenție și copilașul a luat-o înspre stradă. Câtă afecțiune și cum îl mai strângea și-l iubea. Și cum s-au mai îmbrățișat părinții și copiii acolo în stradă. Putea fi o mare tragedie, așa, dintr-o dată.

Afacerea îți dă faliment. Un angajat te fura. Bunicii mei au avut un magazin. Au pierdut tot pentru că au fost furați de vre-o 2 vânzătoare pe care le-au avut și în care își puseseră toată încrederea. Soțul sau soția te înșeală. Dintr-o dată se întâmpla. Nimic nu te-a pregătit pentru asta. Vii de la spital și testele îți sunt pozitive. Cancer. Îți pierzi jobul. Ești abandonat, abuzată. Groapă. Durere. Suferință. Unii când trec prin astfel de gropi, nu-și mai revin vreodată. Rămân traumatizați. Paralizați.

Povestea lui Iosif însă devine și mai dificilă. O poveste iudaică vorbește că frații ar fi asmuțit și câinii pe el. Bătut. Abandonat. Vândut. Sclavie. Lucruri mincinoase apoi în casa lui Potifar. Inchisoare.

Psalmul 105:18 I-au strâns picioarele în lanţuri, l-au pus în fiare

O viața plină de durere. 20 și ceva de ani. Fratele Wurmbrand spunea: Eu am făcut 14 ani de închisoare în comunism. O nimica toată. 14 ani. Imaginează-ți, alții au suferit 40,50 ani în închisori. Alții mor pentru Hristos acum, în timp ce vorbim.

Și totuși nu a renunțat. Nu amărăciune, nu ură, nu împietrire. Nu numai că a supraviețuit, Iosif a înflorit în suferință, în încercări. Promovat în casa lui Potifar, în inchisoare și Faraon, un fel de Obama al zilelor noastre, îl face prim-ministru. Al doilea cel mai puternic om al generației sale.

E vre-un secret? Sunt ceva pași de urmat? O rețetă a succesului? Da. Dumnezeu.

20 si ceva de ani mai târziu, Iosif e cel tare și fratii săi cei slabi. S-au temut că își va regla conturile și că vor fi aruncați și ei într-o groapă. Însă nu a făcut-o.

Gen. 50:19-21 Iosif le-a zis: „Fiţi fără teamă; căci sunt eu oare în locul lui Dumnezeu? Voi, negreşit, v-aţi gândit să-mi faceţi rău: dar Dumnezeu a schimbat răul în bine, ca să împlinească ceea ce se vede azi, şi anume, să scape viaţa unui popor în mare număr. Fiţi, dar, fără teamă, căci eu vă voi hrăni, pe voi şi pe copiii voştri.” Şi i-a mângâiat şi le-a îmbărbătat inimile.

Fără cuvinte!

Extraordinar cum Dumnezeu răscumpără fiecare situație.

John Bunyan, marele predicator baptist din sec. 17 a fost aruncat în închisoare aici în Anglia pentru că predica Evanghelia fără autorizație. A stat 12 ani în închisoare pentru că nu a putut să promită judecătorului că nu v-a mai predica Evanghelia dacă va fi eliberat. Ar fi putut deveni descurajat de atâta timp petrecut acolo, însă Bunyan l-a avut pe Dumnezeu. În timp ce era acolo avea o bancă cu 3 picioare. A rupt unul și și-a făcut un fluier cu care cânta cântările Evangheliei. În închisoare a scris Călătoria creștinului, o alegorie la viața de credință, cea mai bine vândută carte dupa Biblie din istorie. John Bunyan putea să renunțe. Însă în luptele sale, l-a glorificat pe Dumnezeu. A rămas cu Dumnezeu. Și Dumnezeu a fost cu el, așa cum a fost și cu Iosif. (mai mult…)

isus rugaciuneEl Se ducea în locuri pustii, şi Se ruga. Luca 5:16

Poate că ai auzit ori chiar folosit și tu expresia „What would Jesus do?”. Când ispita apărea, te uitai la brățara cu WWJD și poate că te-a ajutat vreodată gândul că Isus nu s-a lăsat vreodată sedus de vre-o ispită de genul. Sau poate că nu. N-ar fi de mirare. Puterea de a birui ispita nu vine dintr-o recunoaștere a faptului că Isus nu a cedat ispitei. Și dracii recunosc asta. Puterea vine mai degrabă dintr-o relație vie cu Tatăl, supunere totală față de Cuvânt și voia lui Dumnezeu.

Eu nu pot face nimic de la Mine însumi: judec după cum aud; şi judecata Mea este dreaptă, pentru că nu caut să fac voia Mea, ci voia Tatălui, care M-a trimis. Ioan 5:30

O referință profetică din Isaia 50:4, menționează despre Isus ca El Îmi trezeşte în fiecare dimineaţă, El Îmi trezeşte urechea să ascult cum ascultă nişte ucenici. Nu-i de mirare că în același verset se menționează și că „Domnul Dumnezeu Mi-a dat o limbă iscusită, ca să ştiu să înviorez cu vorba pe cel doborât de întristare.”

Isus s-a rugat frecvent, constant, cu pasiune. El, care era perfect. El care era într-o părtășie perfectă cu Tatăl. N-a avut vreodată vre-un moment în care să se fi aflat în afara dragostei lui Dumnezeu. Era scăldat în iubirea Sa. El, Fiul lui Dumnezeu, care nu avea nici un păcat de mărturisit, nici un defect de implorat, nici o necredință de învins, nici un viciu de biruit, căuta Fața Tatălui și avea obiceiul de a se retrage pentru a se ruga. În locuri pustii, pe munți, în pustie. La plural. Rugăciunea era obișnuință, organică, iar El era consecvent în închinare, în fiecare dimineață, sorbind cuvintele Tatălui, întocmai ca un ucenic la picioarele Învățătorului Său.

Mulțimile de oameni se adunau și îl îmbulzeau, înghesuiau. Veneau să-L asculte și să fie vindecate. Nu avea timp nici să mănânce, nici să se odihnească, însă totuși găsea timp să se roage.

Închinarea Sa era plină de foc și de viață, nu leșinată, seacă, plictisită și searbădă. De la ceasul acela din pustie când îngerii au venit să-i slujească la agonia din grădina Ghetsimani, când sudoarea ii era ca niște picături mari de sânge. Rugăciunile Sale erau jertfe, înălțate cu strigăte mari și cu lacrimi. Pasiune pură.

Dacă Fiul căuta Fața Tatălui, cu atât mai mult avem noi nevoie de momentele de singuratate cu El. Noi, care suntem terminați, mâncați, măcinați de păcat, de necredință, de lipsă de pasiune, de lipsă de dragoste. Noi, care avem atâta nevoie de Duhul, de îndurarea Sa pentru a trăi înaintea Sa. Noi, cei stricați și schilodiți, avem o disperată nevoie să stăm cu Domnul nostru. Să sorbim cuvintele Sale, să fim vindecați, eliberați, transformați, să primim putere pentru a sluji cu folos și pentru a birui orice ispită.