Advertisements
Tag Archives: Dumnezeu
Richard Wurmbrand – Alexandru cel Mare și Alexandru dezertorul
Richard Wurmbrand – Un pumn de orez plus Dumnezeu
Richard Wurmbrand – Hudson Taylor, cămașa și ciorapii
Amintirile frumoase ale copiilor tăi
Randy Alcorn despre consecințele dureroase ale adulterului
Aventurile extraconjugale pot avea consecinte dureroase, de lunga durata.
Randy Alcorn ne arată ce ar însemna pentru el să cadă în acest păcat.
Leul Aslan, Regele, este periculos. Dar este bun
Preotul anglican Ed Hird scrie:
În 1954, C.S. Lewis a scris unor elevi de clasa de a cincea din Maryland: „Nu mi-am zis: „Hai să îl reprezentăm pe Isus aşa cum este el în lumea noastră ca fiind un leu în Narnia”; mi-am spus „să presupunem că ar exista un tărâm ca Narnia şi că Fiul lui Dumnezeu, devenit om în lumea noastră, acolo devine un leu şi apoi să ne imaginăm ce s-ar întâmpla””.
În scrisoarea trimisă unui copil în 1961, Lewis scrie că „întreaga poveste narniană este despre Hristos”. „Din moment ce Narnia este o lume a animalelor vorbitoare, m-am gândit că acolo ar deveni un animal vorbitor, după cum aici a devenit om. Mi l-am imaginat ca leu pentru că a) se presupune că leul este regele animalelor şi b) Hristos este numit în Biblie „Leul din seminţia lui Iuda.””
Povestea lui Lee Ielpi – pompier al orașului New York
Leacul pentru dezamăgire – papagalul cu un singur picior –
Frank Sinatra. Am făcut-o în felul Tău
O boală a inimii
Pentru Numele lui Dumnezeu
După ce am trăit în America de Sud ca misionari, familia mea și cu mine am realizat că mutarea în altă locație din junglă înseamnă multă muncă, povestește Patrick Jenkins. Știam de disconfortul pe care îl pot aduce unele aspecte precum șerpii și insectele.
Într-o dimineață, la câteva zile după ce am început să ne curățăm casa temporară, luam o scurtă pauză. În timp ce serveam un ceai, un gândac negru mare a străbătut dintr-o dată camera într-un zgomot puternic.
În timp ce se așeza între noi, soția mea a început să țipe. Uimită mai mult de țipătul ei decât de gândac, fiica mea cea mai tânără a strigat: „Pentru Numele lui Dumnezeu, mamă!“
Soția mea a răspuns cu hotărâre:
„Da, acesta este singurul motiv pentru care sunt aici“
Începe cu o piatră
Un băiețel evreu a mers la rabinul său și i-a spus că nu știe cum să-L iubească pe Dumnezeu, povestește Richard Rohr.
“Cum pot să-L iubesc pe Dumnezeu când nu l-am văzut niciodată?”, a întrebat băiatul.
“Cred că înțeleg cum să-i iubesc pe mama, pe tatăl meu, pe fratele meu, pe sora mea mai mică și chiar pe oamenii din cartierul nostru, dar nu știu cum ar trebui să-L iubesc pe Dumnezeu”.
Rabinul s-a uitat la băiețel și i-a spus: “Începe cu o piatră. Încearcă să iubești o piatră. Încearcă să fii prezent în lucrurile cele mai simple și elementare din realitate, ca să-i poți vedea bunătatea și frumusețea. Apoi, lasă să vină în tine bunătatea și frumusețea. Las-o să-ți vorbească. Începe cu o piatră.“ Băiatul a dat din cap că a înțeles.
„Atunci, când poți iubi o piatră, continuă rabinul, încercă cu o floare. Vezi dacă poți iubi o floare. Vezi dacă poți fi prezent și poți lăsa frumusețea să intre în tine. Vezi dacă poți lăsa viața să intre în tine și dacă poți să-i dai voie. Nu trebuie să o scoți, să o deții sau să o distrugi. O poți iubi acolo în grădină.“ Băiatul a dat din cap din nou. “Nu spun că e greșit să culegi flori”, a adăugat rabinul. “Îți cer doar să înveți ceva de la floare fără să o pui într-o vază.” Băiatul a zâmbit, ceea ce însemna că a înțeles – sau poate că nu. Doar în cazul în care nu a făcut-o, rabinul a ales câinele de companie al băiatului ca următorul obiect al iubirii. Băiatul a dat din cap și a zâmbit atunci când rabinul a vorbit despre câinele său; El chiar a spus: “Da, Rabbi.”
„Apoi“, a continuat rabinul, „încercă să iubești cerul și munții, frumusețea întregii creații. Încercă să fii prezent în multe ei moduri. Să vorbească cu tine și să o lași să intre în tine. Băiatul a simțit că rabinul voia să spună ceva mai mult, așa că a dat din cap din nou, de parcă ar fi înțeles.
„Apoi“, spuse rabinul, „încercă să iubești o femeie. Încercă să fii credincios unei femei și să te sacrifici pentru ea. După ce ai iubit o piatră, o floare, câinele, muntele, cerul și o femeie, atunci vei fi gata să-L iubești pe Dumnezeu.”
Cât de frumos și de adevărat! Deși Hristos este sursa dragostei pentru Dumnezeu și în El Îl putem cunoaște chiar dacă nu-L vedem, totuși, sunt atât de mulți oameni ce pretind că-L iubesc și-L cunosc pe Dumnezeu însă nu sunt conectați cu El, nu iubesc lucrurile Sale, creația Sa ori pe cei din jur. Dacă nu iubești lucrurile pe care le vezi și le simți, dacă le disprețuiești, dacă ești egoist, deconectat de tot ce este în jurul tău, cum poți pretinde că-L iubești pe Dumnezeu.
Pomul vieții din Mozambic
Un râu cu apa vieții, limpede ca cristalul, iese din scaunul de domnie al lui Dumnezeu și al Mielului. Iar în mijlocul pieții cetății și pe cele două maluri ale râului, iată, pomul vieții, prin care neamurile au parte de vindecare. O superbă imagine din Apocalipsa 22.
Vindecarea de care are parte creația cât și frumusețea acestei imagini au generat o operă de artă incredibilă, comandată de British Museum și Christian Aid la terminarea războiului civil din Mozambic.
N.T. Wright în „Surprised by Scripture: Engaging Contemporary Issues“ explică faptul că opera este o sculptură a pomului vieții. La umbra sa sunt păsări și animale. Și toată opera, copaci, animale, toată – este creată din arme scoase din uz: bucăți și părți din automate AK-47, gloanțe, săbii și toată gama de accesorii oribile folosite în război, cele mai multe fabricate în țările pașnice din Vest, pentru ca ajutorul umanitar acordat Mozambicului să se întoarcă înapoi în propriile industrii.
Acestă operă, acest „pom al vieții“, suberb în mai multe moduri, reflectă promisiunea din Isaia care menționează faptul că „săbiile vor fi transformate în pluguri și sulițele în cosoare“(Isaia 2:4).
Pomul este o amintire a tragediilor acestei lumi dar și o perspectivă asupra noii creații.
Are un mesaj imediat și puternic pentru oamenii din Mozambic care au uitat cum să mai spere, au uitat că mai există și pace, în timp ce sunt invitați să se așeze sub copac și să se bucure de fructele și vindecarea sa. „Celebrare fără naivitate, durere fără cinism și speranță fără sentimentalism“, în cuvintele lui Wright.
„Stând înaintea sa e ca și cum ai surprinde o viziune apocaliptică, o viziune a frumuseții lui Dumnezeu. Aceasta este viziunea cerului nou și a pământului nou al lui Dumnezeu; în această viziune, fiecare din noi are o chemare particulară – profetică, artistică, politică, teologică, științifică, orice ar fi – prin care Dumnezeu ne cheamă să aducem semne ale lumii noi în lumea veche, unde vederea e încă limitată și văduvele încă plâng.“
Și noi uităm să mai sperăm, suntem întristați de starea acestei lumi, de rele și război, ură. Însă ne aducem aminte deschizând Scripturile. Iar ele ne vorbesc despre un cer nou și un pământ nou unde „niciun neam nu va mai ridica sabia împotriva altui neam și nu vor mai învăța războiul“ (Isaia 2:4), unde totul va fi scăldat și vindecat în Dumnezeu.
Toate sunt gri cenușii
Într-o cărticică „Psalms of My Life“(Psalmii vieții mele), autorul descrie o experiență în care el este departe de casă, departe de cei dragi, într-un hotel, acolo unde scrie această mică rugăciune pe care o adresează lui Dumnezeu.
„Doamne,
Sunt singur în seara asta, singur, la o mie de mile de casă. Nu este nimeni aici care să-mi cunoască numele, cu excepția recepționistului, care mi l-a scris greșit.
Nu este nimeni cu care să iau cina, nimeni care să râdă de glumele mele, nimeni să îmi asculte nemulțumirile, nimeni care să fie bucuros cu mine pentru ce s-a întâmplat astăzi și să spună: “Asta e minunat!“
Nimănui nu-i pasă. Există doar acest pat urât și fleșcăiala de pe străzile de afară, între clădiri. Îmi pare rău pentru mine însumi și am multe motive pentru asta.
Poate că ar trebui să spun că sunt deasupra acestei situații, slavă Domnului, lucrurile sunt minunate; Dar nu sunt. În seara asta, toate sunt gri cenușii.“
Este asta o rugăciune potrivită? Cred că da. Când starea nu ți-e potrivită, când nu ne aflăm în cea mai bună formă, când disperarea, tristețea, întunericul ne cuprinde nu se cuvine să ne închidem mai mult, să ne izolam în amărăciune și tăcere, ci este sănătos să ne deschidem inima. Este vital să venim la Domnul nostru așa cum suntem, așa cum ne găsește clipa.
Dumnezeu știe ce simți, cunoaște rana ta, povara ta. Nu este o surpriză pentru El. N-ai putea să-i spui vreo noutate. Dumnezeu este aproape și te cheamă să-ți lași bagajele la Cruce nu să-ți aranjezi cuvintele și să pleci apoi la fel de împovărat. Poate că procedând așa s-ar face puțină ordine, ar dispărea ceața. Ne-am descoperi pe noi înșine în altă lumină iar pe Dumnezeu așteptându-ne ca întotdeauna.
Versetele satanice din Coran
Mahomed, profetul Islamului a decretat faptul că închinarea este doar pentru Allah.
Totuși, la un moment dat, el permis închinarea și la câteva zeități păgâne adorate la Mecca: Al-Lat, Al-’Uzza şi Manat, pe care le-a numit ajutoare ale lui Allah.
După moartea sa, succesorii au șters din Coran versetele astea în care se menționează închinarea la idoli. Versetele sunt cunoscute drept „versetele satanice“. Cumva diavolul e de vină pentru episodul ăsta.
Tot diavolul e de vină și pentru „Versetele Satanice“, romanul inspirat din viața lui Mahomed, roman ce i-a adus autorului Salman Rushdie o condamnare la moarte.
În Februarie 1989, Conducătorul Suprem al Iranului, Ayatollahul Ruhollah Khomeini, a emis o fatwa prin care cerea tuturor bunilor musulmani să-l ucidă sau să ajute la uciderea lui Rushdie și a editorilor săi.
Mă surprinde faptul că mulți musulmani nu înțeleg despre ce vorbesc atunci când menționez aceste versete.
„Aţi văzut voi pe Al-Lat şi pe Al-’Uzza şi pe alta, pe Manat, cea de a treia? Acestea sunt fiinţe preaînalte. Este necesar să cauţi mijlocirea lor şi nu trebuie să le neglijezi.“
Sura 53
Iertare acordată chiar și criminalilor
William Willimon, un teolog american metodist și profesor la Duke Divinity School relatează în cartea sa, „Sinning Like A Christian“, istoria unei femei din Belfast. Soțul ei, un om deosebit, a fost ucis cu sânge rece chiar sub ochii ei, de revoluționarii ce doreau să-și demonstreze obiectivele.
Femeia avea toate motivele să fie mânioasă pe Dumnezeu, lume, criminalii soțului. Și totuși, ea era o creștină foarte dedicată și plină de milă. William Willimon a întrebat-o cum a făcut față mâniei, amărăciunii, dorinței de răzbunare.
Femeia a răspuns că în timp ce stătea peste cadavrul soțului ei, copleșită de tristete și revoltată, singurul lucru pe care îl putea face era să se roage. Singura rugăciune de care putea să-și amintească era rugăciunea „Tatăl nostru“.
„Tatăl nostru care ești în ceruri! Sfințească-se Numele Tău; vie Împărăția Ta; facă-se voia Ta, precum în cer și pe pământ. Pâinea noastră cea de toate zilele dă-ne-o nouă astăzi; și ne iartă nouă greșelile noastre, precum și noi iertăm greșiților noștri…“
În momentul acela a știut că dacă va trece cu bine peste tragedia din viața ei, va trece doar dacă iartă. S-a rugat atunci și acolo să o ajute Dumnezeu în fiecare zi să facă asta. Și Dumnezeu a ajutat-o.
După acest eveniment femeia s-a dedicat cu pasiune lucrării împărăției lui Dumnezeu. Willimon se mira de felul în care o persoană poate să ierte în felul acesta, până când și-a amintit de alt om extraordinar, deosebit, ucis cu sânge rece de alți oameni ce doreau să demonstreze ceva. Acel om, cu ultima suflare s-a rugat, „Tată, iartă-i căci nu știu ce fac.“
Poate că nu vom trece prin situații similare. Dumnezeu să ne ferească de astfel de tragedii. Însă atunci când suntem neîndreptățiți, vorbiți de rău, abuzați, zdrobiți, cum ar fi să ne oprim și să ne aducem aminte. Să ne aducem aminte de Omul de pe Cruce prin care am fost primiți, iertați și transformați, în dragostea lui Dumnezeu. Chemați să o reflectăm în jurul nostru. Iubind. Iertând. Trăind. Rugându-ne pentru greșiții noștri.
Putere pentru astăzi
Corrie ten Boom obișnuia să menționeze o conversație pe care o avea cu tatăl ei pe când era micuță.
„Tati“, a spus ea într-o zi, „îmi este frică de faptul că nu voi fi vreodată suficient de puternică pentru a fi o martiră pentru Isus Hristos.“
Tatăl ei i-a răspuns înțelept. „Spune-mi, când iei trenul de la Haarlem la Amsterdam, când îți dau banii pentru bilet? Cu trei săptămâni înainte?
„Nu tati, îmi dai banii pentru bilet chiar înainte să mă urc în tren.“
„Corect“, a răspuns el, „așa este și cu puterea lui Dumnezeu. Tatăl nostru înțelept din ceruri știe când vom avea nevoie de ajutor. Astăzi nu ai nevoie de puterea de a fi un martir. Dar dacă vei fi chemată la onoarea de a-ți da viața pentru Isus, El va avea grijă să-ți dea și puterea de care ai nevoie – chiar la timp.”
Corrie a spus mai târziu, „Am avut mare mângâiere în sfatul tatălui meu. Mai târziu a trebuit să sufăr pentru Isus într-un lagăr de concentrare nazist. El mi-a dat cu adevărat toată puterea și tot curajul de care am avut nevoie.“
Nu știm ce va aduce ziua de mâine. Ce se va face cu noi. Copiii noștri. Soția. Soțul. Boală. Cancer. Dacă vom fi forțați să ne abandonăm convingerile, credința. Persecuție.
Nu-mi imaginez cum voi face față la astfel de lucruri. Suntem chemați să nu ne îngrijorăm cu privire la ziua de mâine. Ajunge zilei necazul ei.
Avem însă ziua de astăzi. Și Dumnezeu nu-ți dă putere pentru ziua de mâine, ci îți dă putere pentru ceea ce ai de întâmpinat astăzi. Acum.
Curaj!
