Prima mea Sfântă Împărtășanie

impartasanie copiiAm încercat să-mi amintesc care a fost primul meu contact cu cele sfinte. Flash-urile mă duc undeva prin clasa I. Am fost anunțați din timp că o să mergem într-o dimineață la Biserică, unde aveam să luăm Sfânta Împărtășanie. Punct.

Copiii cei nevinovati pana la varsta de cinci ani, este bine sa-i impartasiti, daca se poate, si in fiecare Dumimica. Iar copiii de 6 – 7 ani mai ales acum, este bine sa fie spovediti si apoi impartasiti, ca astazi copiii vad si aud multe sminteli, in casa, la televizor si peste tot, nefiind supravegheati de parinti,  graieste parintele Cleopa.

Am fost încolonați doi câte doi și eu aveam rețineri s-o țin de mână pe colega. Nu de alta, însă nu prea avea servețele ori hârtie igienică și când strănuta i se umplea mâna de muci, pe care apoi îi lăsa sub bancă.

Apoi, la Biserică, o coadă până-n stradă. O mulțime de copii. În biserică, în rând, ne ciupeam și ne călcam pe picioare, suferind în tăcere. Cu foarte multe rețineri m-am împărtășit (m-au împărtășit), mai ales când am văzut că toată gloata aia de copii mucioși sunt părtași Sângelui Mântuitorului, dintr-o singură cupă aurie, cu o singură linguriță argintie. A pus capac apoi și anafura cu miros de naftalină. Nu știu să fi căzut bolnav după, însă dacă aveam mintea de pe urmă, mă foloseam cu siguranță de scuza asta.

N-a fost spovedanie în aceeași zi. Prima oară când m-am spovedit din proprie inițiativă cred că eram mai măricel și știu că am îndrugat-o și că mă mai serveam din geanta bunicii, dar nu așa ca nesimțitul, ci cumpătat, ca să nu se prindă.

Regula de aur a misiunii, evanghelizării… etc.

Am tot făcut drumul ăsta Oneşti – Bacău, Bacău – Oneşti hitchhiking (autostop)… şi o să-l mai fac pentru o vreme, asta până reuşim să ne mutăm în Bacău. Apropo, dacă sunteţi prin zonă, vă invit la biserica „Adevăr şi Lumină”, biserica în care slujesc pe Domnul meu.

Aşa... şi făceam autostopul. A oprit la un moment dat o maşină. Am ezitat, părea că doar parchează… însă nu apuc să-mi pun măcar centura că am şi început o discuţie care a durat până în faţa locuinţei mele din Oneşti. Ochii-ţi sunt după fete…începe el, un tip destul de aşezat, inteligent pe la vreo 40 de ani. Ochii mi-s doar după o fată. Îs căsătorit!, îi răspund. În fine…puţină batjocură din partea lui, un cusur românesc de altfel, apoi sfaturi de la un om care trecuse prin 3 căsătorii... las’ că vezi tu după câţiva ani…aşa gândeam şi eu la vârsta ta.

Înteleg şi oarecum nu înţeleg un aspect la oamenii aceştia cu vieţi şi căsnicii ruinate, neîmpliniţi. Tind să-şi proiecteze propria dezamgire în vieţile celorlalţi… că toate-s la fel. Am făcut apel tot drumul la Dumnezeu, la câtă frumuseţe oferă El în căsnicie, familie, viaţă… etc. Aceaşi replica însă…las’ că vezi tu!

O parte a discuţiei m-a pus cumva într-o situaţie jenantă… de aici şi acest post. Poate ar trebui să luăm aminte. M-a întrebat dacă noi avem emisiuni pe OTV duminica. I-am zis că da… ştiam eu ceva de „Păstorul cel bun”… Şi când să-mi crească şi inima că ştia ceva, că auzise Evanghelia, mi-o întoarce... Şi voi sunteti ăia cu aberaţiile alea. Am văzut o bătrană vai de steaua ei…bolnavă… Vroia să fie vindecată…Si o punea păstorul ăla să stea nu ştiu cum… o tot întreba..”te mai doare?”. Na acum bătrânica ce să zică… „Nu mă mai doare, nu mă mai doare”. Ce e asta domne’?

Mi-am adus aminte că într-o duminică am văzut Citește în continuare „Regula de aur a misiunii, evanghelizării… etc.”

Înțelegând puterea predicării.

rc_sproulÎn fiecare duminică dimineața observam un fenomen ciudat în municipiile, orașele, satele noastre. Milioane de oameni își părăsesc casele, iau o pauză de la locurile de muncă și de la recreatie, adunându-se în clădirile bisericilor pentru servicii de închinare. Oamenii se așează liniștiți și ascultă în timp ce o persoană stă înaintea lor și ține un discurs. Numim discursul predică, omilie sau meditație.

Ce se întâmplă aici?

Puterea predicarii este găsită în Citește în continuare „Înțelegând puterea predicării.”