Începe cu o piatră


​Un băiețel evreu a mers la rabinul său și i-a spus că nu știe cum să-L iubească pe Dumnezeu, povestește Richard Rohr.

„Cum pot să-L iubesc pe Dumnezeu când nu l-am văzut niciodată?”, a întrebat băiatul.

„Cred că înțeleg cum să-i iubesc pe mama, pe tatăl meu, pe fratele meu, pe sora mea mai mică și chiar pe oamenii din cartierul nostru, dar nu știu cum ar trebui să-L iubesc pe Dumnezeu”.
Rabinul s-a uitat la băiețel și i-a spus: „Începe cu o piatră. Încearcă să iubești o piatră. Încearcă să fii prezent în lucrurile cele mai simple și elementare din realitate, ca să-i poți vedea bunătatea și frumusețea. Apoi, lasă să vină în tine bunătatea și frumusețea. Las-o să-ți vorbească. Începe cu o piatră.“ Băiatul a dat din cap că a înțeles.
„Atunci, când poți iubi o piatră, continuă rabinul, încercă cu o floare. Vezi dacă poți iubi o floare. Vezi dacă poți fi prezent și poți lăsa frumusețea să intre în tine. Vezi dacă poți lăsa viața să intre în tine și dacă poți să-i dai voie. Nu trebuie să o scoți, să o deții sau să o distrugi. O poți iubi acolo în grădină.“ Băiatul a dat din cap din nou. „Nu spun că e greșit să culegi flori”, a adăugat rabinul. „Îți cer doar să înveți ceva de la floare fără să o pui într-o vază.” Băiatul a zâmbit, ceea ce însemna că a înțeles – sau poate că nu. Doar în cazul în care nu a făcut-o, rabinul a ales câinele de companie al băiatului ca următorul obiect al iubirii. Băiatul a dat din cap și a zâmbit atunci când rabinul a vorbit despre câinele său; El chiar a spus: „Da, Rabbi.”
„Apoi“, a continuat rabinul, „încercă să iubești cerul și munții, frumusețea întregii creații. Încercă să fii prezent în multe ei moduri. Să vorbească cu tine și să o lași să intre în tine. Băiatul a simțit că rabinul voia să spună ceva mai mult, așa că a dat din cap din nou, de parcă ar fi înțeles.
„Apoi“, spuse rabinul, „încercă să iubești o femeie. Încercă să fii credincios unei femei și să te sacrifici pentru ea. După ce ai iubit o piatră, o floare, câinele, muntele, cerul și o femeie, atunci vei fi gata să-L iubești pe Dumnezeu.”
Cât de frumos și de adevărat! Deși Hristos este sursa dragostei pentru Dumnezeu și în El Îl putem cunoaște chiar dacă nu-L vedem, totuși, sunt atât de mulți oameni ce pretind că-L iubesc și-L cunosc pe Dumnezeu însă nu sunt conectați cu El, nu iubesc lucrurile Sale, creația Sa ori pe cei din jur. Dacă nu iubești lucrurile pe care le vezi și le simți, dacă le disprețuiești, dacă ești egoist, deconectat de tot ce este în jurul tău, cum poți pretinde că-L iubești pe Dumnezeu.

Reclame

Credința mică într-un Dumnezeu mare

Când ucenicii au spus Domnului, „Măreşte-ne credinţa!”, Isus le-a răspuns că nu de credință mare au ei nevoie. Poate să fie mică, „cât un grăunte de muştar“, dar să fie în Dumnezeul Mare și Atotputernic.

Împreună înspre destinația finală. Lecții de viață de la Kierkegaard

​În „Lecții de viață de la Kierkegaard”, Robert Ferguson afirmă faptul că danezul s-a văzut mereu pe sine ca fiind un scriitor religios, preocupat să-și convingă cititorii de nevoia absolută de a-L urma pe Hristos.
Datorită angajamentului său față de creștinism, mulți filosofi nu l-au recunoscut și nu-l recunosc drept un filosof adevărat, poziția sa fiind discutabilă din punct de vedere intelectual. Asta pentru că el accepta semnificația narațiunii Noului Testament și a divinității lui Hristos, argumentând pentru acel „salt al credinței”(leap of faith) cu care este asociat cel mai mult.
Deși îl admiră, îl apreciază și este fascinat de el și gândirea sa (scrie totuși o carte despre el), Ferguson mărturisește:
„Ca agnostic, nu-l pot urma pe Kierkegaard până la porțile raiului pe care le vede atât de clar în fața sa și ne despărțim întotdeauna înainte să-și atingă destinația finală. Însă, cel puțin din punctul meu de vedere, este mult mai distractiv să ai parte de o călătorie captivantă, decât să ajungi la destinație.”
Mi-au părut atât de triste aceste cuvinte. Nu sunt dispuși prea mulți să facă acest pas al credinței. Din păcate, deși unii prieteni te pot admira datorită convingerilor, a felului în care îți trăiești viața, te vei despărți de mulți dintre ei înainte de a atinge acea destinație finală.
Ești chemat însă să te rogi pentru prietenii tăi precum s-a rugat și apostolul Pavel. Ca „Dumnezeul Domnului nostru Isus Hristos, Tatăl slavei, să le dea un duh de înţelepciune și de descoperire în cunoașterea Lui și să le lumineze ochii inimii, ca să priceapă care este nădejdea chemării Lui, care este bogăţia slavei moștenirii Lui în sfinţi și care este faţă de noi, credincioșii, nemărginita mărime a puterii Sale, după lucrarea puterii tăriei Lui, pe care a desfășurat-o în Hristos, prin faptul că L-a înviat din morţi și L-a pus să șadă la dreapta Sa, în locurile cerești, mai presus de orice domnie, de orice stăpânire, de orice putere, de orice dregătorie și de orice nume care se poate numi nu numai în veacul acesta, ci și în cel viitor. (Efeseni 1)

Hacksaw Ridge – Cu Biblia și credința, în linia întâi

Am vizionat în weekend Hacksaw Ridge, un film produs în 2016 de Mel Gibson. Povestea adevarată a lui Desmond T. Doss, un soldat care din motive ce țin de propriile convingeri religioase a refuzat să poarte armă și totuși a primit Medalia de Onoare a Congresului în timpul celui de-al doilea razboi mondial.

Inițial, armata și camarazii, toți îl vroiau plecat, transferat, închis. I-au încredințat cele mai dificile sarcini, vroiau să-l descurajeze, să-l determine să renunțe. Doreau să-l scoată ca fiind debil mintal. Nu aveau incredere în el și îi luau în râs credințele. Cum ai putea să-ți aperi tovarășii dacă singurele tale „arme” sunt Biblia și credința? Cumva, mai ales în război, eforturile lor sunt de înțeles.

O nebunie! O nebunie pentru că pe front, cum se știe, te duci să-ți distrugi inamicul, nu să-i întorci și celălalt obraz.

Totusi, el s-a aflat în linia întâi.

Fără armă.

Salvând vieți.

Credea că doar Dumnezeu are dreptul de a lua viața cuiva și s-a încăpățânat să își servească țara ca medic, dorind să demonstreze că în mijlocul ororilor războiului poți salva, nu doar ucide.

Și asta a facut. La Hacksaw Ridge, Doss a salvat om dupa om. Mărturisea că s-a rugat tot timpul.

        – Doar mă rugam, „Doamne, ajută-mă să mai salvez unul!”

Și a salvat 75 de oameni.

În 12 ore, pe 5 Mai, 1945. În ziua sa de odihnă.

L-a salvat chiar și pe căpitanul său, Jack Glover, cel care a făcut totul pentru a-l elimina din armată, cel care a afirmat mai apoi că asta a fost „cea mai mare ironie a întregii situații”.

Mă întreb și te întreb: Te mai rogi tu așa? Să mai salvezi unul?

Dumnezeu ia în serios astfel de rugăciuni.

N.T. Wright: „Faith in Jesus Christ” or the “faithfulness of Jesus Christ?”

Derek Vreeland menționează în rezumatul său și interpretarea ce la noi a născut de curând câteva discuții.
Probabil și stimatul frate a citit cartea lui Wright și a inserat în predică „noutatea” asta, fără să-l citeze neapărat pe Wright, adăugându-și propria contribuție pentru a fi original.
Zic și eu. Nu de alta, însă mi s-a mai întâmplat sa fiu cu cineva la amvon și să-l ascult pe respectivul, gândindu-mă unde am mai auzit predica asta și amintindu-mi că era de la Pustan 100%. Schimba doar câteva nuanțe. Când Pustan vorbea despre sine, el spunea…”știu un frate care”…

image

Wright argues persuasively for a rereading of key passages in Romans and Galatians, particularly in how we understand what is commonly translated “faith in Jesus Christ.” In Romans 3 Paul writes, “The righteousness of God through faith in Jesus Christ for all who believe. For there is no distinction.” [13]The question is should we translate this “faith in Jesus Christ” or the “faithfulness of Jesus Christ?” The Greek phrase does not contain a preposition. The Greek word pistis can be translated “faith” or “faithfulness.” Is Jesus the object or the subject of this Greek phrase? If Jesus is the object, then we should translate it “faith in Jesus;” he would be the object of our action. If Jesus is the subject of the phrase, then we should translate this phrase “faithfulness of Jesus,” with faithfulness describing something of the character of Jesus. Wright argues for a reading of this verse with Jesus as the subject. He writes, “The faithfulness which was required of Israel, but not provided, has now been provided by Israel’s representative, the Messiah.” [14] Part of the challenge of interpreting scripture includes wrestling to translate individual verses in a way that is faithful to the author’s intent. Where the specific verse is not clear, the best solution is to look at the verse in context.Wright backs up to Romans 2:24-29. This text sets the context for our interpretive question in Romans 3:22. The context is a question itself as we saw above: Who is a Jew? Paul answers: “No one is a Jew who is merely one outwardly, nor is circumcision outward and physical. But a Jew is one inwardly, and circumcision is a matter of the heart, by the Spirit, not by the letter. His praise is not from man but from God.” [15]
Continuă lectura

Alex Lowery: „Autismul nu mă împiedică să cred într-un Dumnezeu pe care nu-l văd”

image

Alex este un tânăr remarcabil. A fost diagnosticat cu autism la vârsta de patru anișori. A progresat extraordinar, iar acum dorește să-i ajute pe ceilalți să înțeleagă autismul.
Are numai 21 de ani, însă a publicat deja o carte, o autobiografie, Thinking Club, vorbind în mod regulat la diferite întâlniri în Marea Britanie despre propria sa bătălie.

„Un lucru trist ce a devenit evident în timp ce îl însoțeam pe Alex atunci când trebuia să vorbească undeva, este că multe familii ce au copii cu autism sau cei care au autism ei înșiși nu s-au simțit comfortabil în Biserică.

Cred că Alex are un mesaj foarte important de oferit și că poate auzind cum a fost lumea pentru Alex v-a aduce schimbări pozitive în înțelegerea oamenilor”

Articolul complet AICI.

Orfelinatul din Bristol clădit prin credință

george-muller-orphanage1Mi-a rămas în inimă o întâmplare pe care o povestește Samuel Chadwick.

El menționează experiența remarcabilă a orfelinatului din Bristol clădit prin credință. Dr. A. T. Pierson a fost prietenul lui Chadwick cât și prietenul și biograful lui Muller. El i-a împărtășit o ocazie în care era oaspetele lui Muller la orfelinat. Într-o noapte când toată casa era liniștită, toți dormeau, Muller l-a rugat pe Pierson să îl însoțească în rugăciune. El i-a împărtășit că nu mai are absolut nimic în casă pentru micul dejun de a doua zi.

Pierson a încercat să empatizeze cu el și să-i aducă aminte că la ora aia toate magazinele erau închise. Muller, binențeles, știa asta însă s-a rugat așa cum s-a rugat întotdeauna. Niciodată nu și-a împărtașit nevoile altora, ci doar lui Dumnezeu.

Ei s-au rugat. Cel puțin Muller s-a rugat. Pierson a încercat să se roage. S-au dus în camerele lor apoi și s-au culcat iar micul dejun pentru doua mii de copii era din abundență a doua zi.

Nici Muller și nici Pierson nu au știut cum a venit răspunsul. Întâmplarea însă a fost spusă în dimineața următoare lui Simon Short din Bristol cu promisiunea că va ține secretul până când binefăcătorul v-a muri. Detaliile sunt extraordinare însă tot ce poate fi spus este că Domnul l-a trezit din somn noaptea pentru a trimite micul dejun orfelinatului. Neștiind nimic de nevoia lor, sau de cei doi oameni care se rugau, el a trimis provizii care să le ajungă pentru mai mult de o lună.

Doamne, mărește-ne credința!

VINERI, 10 Octombrie – Weekend-ul de apologetica

Probabil încă furat de niște idei auzite pe radio la amiază despre mileniști (millenials = termen ce nu are de-a face cu discuția despre mileniu/escatologie ci cu generația Y, născută prin anii ’80), despre Guyland( un fel de zonă de prematuritate persistentă, un blocaj al bărbățeilor în devenirea lor ca indivizi maturi și responsabili), am tot admirat în seara asta la Vlad și Natan maturitatea, gândirea, înțelegerea și prezentarea coaptă a unor teme esențiale pentru devenirea fiecarui creștin.

Mi-am luat notițe și am avut sentimentul ca vreau să-i opresc, ca să termin de notat. Bine ca avem înregistrări. 🙂

Din frânturile pe care mi le-am notat, unele rupte din context, cu scuzele de rigoare:

1. Vlad Crîznic – Introducere în apologetică.

– Dacă ai intenția și un plan să prezinți Evanghelia, Dumnezeu ne va da ocazii să vorbim despre El. Cel puțin în Anglia, dacă aici nu ai oportunități, cu toată diversitatea religioasă pe care o întâlnești, atunci unde? Continuă lectura

Robert Murray M’Cheyne despre Moldova, Valahia şi Austria.

M-a uimit faptul că Robert Murray M’Cheyne a călcat pe meleagurile noastre. În biografia lui Andrew A. Bonar despre viaţa lui M’Cheyne, în capitolul în care vorbeşte despre misiunea sa în Palestina şi printre evrei, este menţionată şi zona noastră. Autentică constatare în doar câteva fraze.

Călătoria noastră ne-a dus prin Moldova, Valahia şi Austria- ţări pline de întuneric şi de umbra morţii. Fiind total străini de adevărul aşa cum este în Isus, oamenii acestor ţări pretind totuşi, că sunt creştini. Superstiţia şi idolatriile acestora ascund obiectul glorios al credinţei de orice ochi.

Viaţa lui Robert Murray M’Cheyne, de Andrew A. Bonar,  p. 124

Îndrăzneşte, fiică!

Isus S-a întors şi a văzut-o. El i-a zis: „Îndrăzneşte, fiică! Credinţa ta te-a vindecat!” Matei 9:22

O problemă menstruală cronică. O asemenea problemă ar fi dificilă pentru orice femeie din orice vreme. Însă pentru o evreică situaţia sa era extrem de serioasă. Nici o parte din viaţa sa nu rămânea neafectată.

Sexual… ea nu putea să se atingă de soţul ei.

Maternal… ea nu putea să aibă copii.

Casnic… tot ce atingea era considerat necurat.

Spiritual… nu îi era îngăduit să intre în templu.

De doisprezece ani încercase tot ce era pe piaţă, îşi cheltuise toţi banii însă fără rezultat. Ba mai mult, situaţia ei devenea din ce în ce mai rea.

Însă Domnul Isus o vindecă, apoi o numeşte fiică. „Îndrăzneşte, fiică! Credinţa ta te-a vindecat!” Este singură dată când Isus numeşte o femeie cu termenul fiică. Vindecată şi mângâiată totodată.

Tradiţia spune că ea nu a uitat vreodată ce a făcut Isus, aminteşte Max Lucado în He Still Moves Stones. Legenda specifică faptul că ea a stat cu Isus şi L-a urmat în timp ce-Şi purta crucea pe Golgota. Unii cred că este Veronica, femeia care a mers alături de el pe drumul crucii. Şi când sudoarea şi sângele Îi intrau în ochi, ea ştergea fruntea Mântuitorului. Ea în ceasul durerii sale, a primit ajutorul Lui. El, în ceasul suferinţei Sale, l-a primit pe al ei. Nu ştim dacă legenda este adevărată, însă ar putea fi. Şi nu ştiu dacă la fel s-a întâmplat cu tine, însă s-ar putea întâmpla cu siguranţă.

Scutul credinţei.

În Efeseni 6, apostolul Pavel ne îndeamnă să îmbrăcăm armura pe care ne-o dă Dumnezeu, ca să putem rezista uneltirilor diavolului. Una din piesele pe care suntem chemaţi să ni le însuşim este scutul credinţei.

„…luaţi scutul credinţei cu care veţi stinge toate săgeţile aprinse ale celui rău.” Efeseni 6:16

Sunt două nume în greacă pentru „scut”, folosite de soldaţii din vremea aceea. Este un scut mic, rotund numit aspis. Şi mai este unul numit thureos. Un scut mare din lemn legat în piele care proteja întreg corpul. Ce fel de scut crezi că este menţionat atunci când ni se spune să luăm scutul credinţei…? Ai dreptate! Este vorba de thureos. Acest scut al credinţei acoperă întreaga noastră persoană. Şi putem folosi acest scut pentru a ne apara de atacurile, uneltirile vrăşmaşului nostru.

Crede. de Max Lucado.

CredeIair  a căzut la picioarele Domnului Isus rugându-L stăruitor”  „Fetița mea trage să moară; rogu-Te, vino de-ți pune mâinile peste ea, ca să se facă sănătoasă și să trăiască.”

Nu sunt jocuri. Nu târguială. Nu mascarade. Situația este cât se poate de simplă: Iair nu vede viitorul iar Isus cunoaște viitorul. Așa că Iair Îi cere ajutorul.

Și Isus, care iubește inima sinceră, merge să i-l acorde…[El] se întoarce imediat spre Iair și îi spune: „Nu te teme, crede numai!”(v.36).

Isus îl constrânge pe Iair să vadă nevăzutul. Când Isus spune, „Crede numai…”, el imploră, „Nu-ți limita posibilitățile vizibilului. Nu asculta numai la ceea ce se aude. Nu te lăsa controlat numai de ceea ce este logic. Crede că este mai mult din viață decât se poate vedea cu ochii!”[…]Mai mult pe Max Lucado Romania.

Atei convertiţi la TV.

Un imam musulman, un preot ortodox, un rabin şi un călugăr budist se vor lupta într-un show la televizunea turcă în a-i converti pe atei, relateaza astazi Cotidianul. Convertiţii primesc drept răsplată o călătorie de pelerinaj.Într-un concurs televizat ce urmează a fi difuzat de postul Kanal T din Turcia, ateii nu sunt aruncaţi în groapa cu lei, ci în camera cu preoţi.“Competiţia penitenţilor” cu care se vor delecta telespectatorii turci pune la bătaie în fiecare ediţie câte 10 suflete de atei pe care exponenţii celor patru religii majore se vor întrece să-i întoarcă pe una dintre căile cele drepte.

Mare neghiobie mare… Continuă lectura

Să suferi! O favoare?!… răspunsul lui John Piper

      Ii spun un bun venit si lui Betuel Vararu. Este colegul meu de catva timp aici la Seminar si impartasim aceeasi perspectiva teologica. Intocmai ca si Betu, am un respect deosebit pentru John Piper si felul in care acesta il prezinta pe Christos. Sa suferi! O favoare?!…raspunsul lui John Piper este ultimul post de pe blogul colegului meu.

John Piper

 

     „Căci cu privire la Hristos, vouă vi s-a dat harul nu numai să credeți în El, ci și să pătimiți pentru El.”(Fil.1:29)

      Faptul că sunt copilul lui Dumnezeu prin Isus Hristos I se datorează doar Lui. O mărturisesc cu o convingere de nezdruncinat. Vechea cântare, În îndurarea Domnului cum am ajuns, nu stiu!, mi se potrivește de minune. Și vorbesc foarte serios. Nu sunt în apele mele lângă oameni care afirmă și se bat în piept că ei L-au ales pe Dumnezeu, ei au decis, ei au ajuns la concluzia că se merită făcut pasul acesta. Se bat oarecum în piept cu pocăința și credința lor, și, în ochii lor, decizia pe care ei au făcut-o, capătă o deosebită importanță. Nu exclud importanța ei, dar nici nu mă chinui s-o accentuez prea mult. Pericolul este să ridici pocăința și credința la rang de virtute personală. Și concluzia logică nu ne-ar conduce altundeva decât la câștigarea mântuirii prin efort propriu, și implicit, la mândrie. Adică, totuși.. sunt mai grozav ca ceilalți.. eu m-am pocăit, adică am ajuns la anumite concluzii în viața mea și.. mi-am dat seama că asta e calea și pe deasupra, eu cred.. păi alții nu sunt capabili de performanța asta.. și raționamentul ar putea continua până când ne-am da seama că nu suntem așa de răi ca alții. Sincer, mă interesesează mai mult ce stă în spatele acestei decizii. Pocăința și credința sunt condiții esențiale pentru a fi mântuit, dar Biblia mi-a descoperit că ele sunt un dar. De fapt versetul citat îmi spune că este un har să crezi, o favoare. Ceva ce îți este dat. Dacă înțeleg corect acest verset înseamnă că toată mândria mea, ascunsă bineînțeles, că pe aici am trecut și eu, s-a dus. Asta e ideea harului. Oricum, cei mai mulți nu îmbrățișează această realitate.

      Ce să mai spun de partea a doua a versetului, alt paradox, care presupune o provocare mult mai mare decât prima. Har, favoare, să suferi pentru El. Înțeleg că îți este dat să crezi, și să te bucuri de aceasta, mai ales dacă te găsești printre cei care cred, dar să consideri o favoare, un har să suferi pentru Hristos nu auzi prea des. Și totuși auzi de la apostolul Pavel în scrisoarea către Filipeni, scrisă, interesant, din închisoare. Acest verset, sincer, reprezintă o provocare pentru mine, dacă am de gând să iau în serios Cuvântul lui Dumnezeu.

      Teologia suferinței nu prea mai încape în premisele noastre posibile. Și totuși Biblia vorbește destul de des despre această temă. Domnul Isus Hristos spunea că nimeni nu începe să-și zidească un turn sau să înceapă un război până nu își face anumite calcule și socoteli (Luca 14:25-35), în contextul în care El vorbea despre felul în care ar trebui să fie un ucenic al Lui. Lepădarea de sine este un concept care încet, încet dispare chiar și din vocabularul predicatorilor. Se preferă ideea unei „evanghelii a prosperității”. Cauzele sunt diverse, dar problema esențială o reprezintă înțelegerea greșită a nașterii din nou, sau lipsa realității acesteia în viața creștinilor.

      Clipul pe care l-am postat are câteva răspunsuri zdruncinătoare în privința aceasta. Face parte dintr-o conferință susținută de Dr. John Piper pe tema suferinței. Titlul „You must suffer” spune mai mult decât l-aș putea descrie eu. Ideea centrală este că suferințele lui Hristos de acum 2000 de ani se văd cel mai bine când trecem noi prin suferință datorită Numelui Său. Aceasta este mărturia puternică cu privire la suferințele Lui. Nu are legătură cu faptul că noi trebuie să suferim pentru mântuirea noastră, pentru că oricum ar fi în zadar. Hristos a plătit prețul pentru păcatele noastre și a absorbit mânia lui Dumnezeu care ne era destinată nouă datorită păcatelor noastre, adică celor care ne-am pus încrederea în El și ne bazăm viața aceasta și cea veșnică pe El. Și punctul culminant al acestei expuneri este că un copil născut din Dumnezeu este plin de bucurie în mijlocul necazului. Cu alte cuvinte, el va ajunge să considere suferința pentru Numele Lui un har, un dar, o favoare. John Piper a avut și continuă să aibă un impact mare asupra tot mai multor creștini, atât din State, cât și din întreaga lume, datorită Evangheliei necompromise proclamată cât mai clar cu putință, într-o manieră simplă, dar nu simplistă. Clipul este doar în limba engleză. Vizionare plăcută!

C.

 

CREDINŢA
Credinţa nu forţează mâna lui Dumnezeu să ne dea ceea ce ne dorim, ci ne determină pe noi, să ne dorim ceea ce Dumnezeu vrea să ne dea.

CARACTER
Dacă spui adevărul, nu-i nevoie să ţii minte. Mark Twain
Faptele vorbesc mai tare decât vorbele. Mike Atkinson
Adevăratul caracter este format din acele fapte pe care le faci când nu te vede nimeni. Dwight L. Moody
Dacă cineva vorbeşte rău de tine, trăieşte în aşa fel ca nimeni să nu-l creadă. Autor necunoscut
Caracterul unui om poate fi în mare parte cunoscut şi după lucrurile care îl fac să râdă. Goethe
Tinereţea şi frumuseţea sunt trecătoare, caracterul rămâne. Autor necunoscut
Nu există o modalitate corectă de a face lucruri greşite.
Ce-i corect este corect şi ce-i greşit este greşit, indiferent dacă facem sau nu. Ben Haden
Maturitatea nu vine cu vârsta, ci cu acceptarea responsabilităţilor.
Conştiinţa este acea voce care ne avertizează că cineva s-ar putea să ne privească. Continuă lectura