Posts Tagged ‘credinta’

​În „Lecții de viață de la Kierkegaard”, Robert Ferguson afirmă faptul că danezul s-a văzut mereu pe sine ca fiind un scriitor religios, preocupat să-și convingă cititorii de nevoia absolută de a-L urma pe Hristos.
Datorită angajamentului său față de creștinism, mulți filosofi nu l-au recunoscut și nu-l recunosc drept un filosof adevărat, poziția sa fiind discutabilă din punct de vedere intelectual. Asta pentru că el accepta semnificația narațiunii Noului Testament și a divinității lui Hristos, argumentând pentru acel „salt al credinței”(leap of faith) cu care este asociat cel mai mult.
Deși îl admiră, îl apreciază și este fascinat de el și gândirea sa (scrie totuși o carte despre el), Ferguson mărturisește:
„Ca agnostic, nu-l pot urma pe Kierkegaard până la porțile raiului pe care le vede atât de clar în fața sa și ne despărțim întotdeauna înainte să-și atingă destinația finală. Însă, cel puțin din punctul meu de vedere, este mult mai distractiv să ai parte de o călătorie captivantă, decât să ajungi la destinație.”
Mi-au părut atât de triste aceste cuvinte. Nu sunt dispuși prea mulți să facă acest pas al credinței. Din păcate, deși unii prieteni te pot admira datorită convingerilor, a felului în care îți trăiești viața, te vei despărți de mulți dintre ei înainte de a atinge acea destinație finală.
Ești chemat însă să te rogi pentru prietenii tăi precum s-a rugat și apostolul Pavel. Ca „Dumnezeul Domnului nostru Isus Hristos, Tatăl slavei, să le dea un duh de înţelepciune și de descoperire în cunoașterea Lui și să le lumineze ochii inimii, ca să priceapă care este nădejdea chemării Lui, care este bogăţia slavei moștenirii Lui în sfinţi și care este faţă de noi, credincioșii, nemărginita mărime a puterii Sale, după lucrarea puterii tăriei Lui, pe care a desfășurat-o în Hristos, prin faptul că L-a înviat din morţi și L-a pus să șadă la dreapta Sa, în locurile cerești, mai presus de orice domnie, de orice stăpânire, de orice putere, de orice dregătorie și de orice nume care se poate numi nu numai în veacul acesta, ci și în cel viitor. (Efeseni 1)

Am vizionat în weekend Hacksaw Ridge, un film produs în 2016 de Mel Gibson. Povestea adevarată a lui Desmond T. Doss, un soldat care din motive ce țin de propriile convingeri religioase a refuzat să poarte armă și totuși a primit Medalia de Onoare a Congresului în timpul celui de-al doilea razboi mondial.

Inițial, armata și camarazii, toți îl vroiau plecat, transferat, închis. I-au încredințat cele mai dificile sarcini, vroiau să-l descurajeze, să-l determine să renunțe. Doreau să-l scoată ca fiind debil mintal. Nu aveau incredere în el și îi luau în râs credințele. Cum ai putea să-ți aperi tovarășii dacă singurele tale „arme” sunt Biblia și credința? Cumva, mai ales în război, eforturile lor sunt de înțeles.

O nebunie! O nebunie pentru că pe front, cum se știe, te duci să-ți distrugi inamicul, nu să-i întorci și celălalt obraz.

Totusi, el s-a aflat în linia întâi.

Fără armă.

Salvând vieți.

Credea că doar Dumnezeu are dreptul de a lua viața cuiva și s-a încăpățânat să își servească țara ca medic, dorind să demonstreze că în mijlocul ororilor războiului poți salva, nu doar ucide.

Și asta a facut. La Hacksaw Ridge, Doss a salvat om dupa om. Mărturisea că s-a rugat tot timpul.

        – Doar mă rugam, „Doamne, ajută-mă să mai salvez unul!”

Și a salvat 75 de oameni.

În 12 ore, pe 5 Mai, 1945. În ziua sa de odihnă.

L-a salvat chiar și pe căpitanul său, Jack Glover, cel care a făcut totul pentru a-l elimina din armată, cel care a afirmat mai apoi că asta a fost „cea mai mare ironie a întregii situații”.

Mă întreb și te întreb: Te mai rogi tu așa? Să mai salvezi unul?

Dumnezeu ia în serios astfel de rugăciuni.

image

Derek Vreeland menționează în rezumatul său și interpretarea ce la noi a născut de curând câteva discuții.
Probabil și stimatul frate a citit cartea lui Wright și a inserat în predică „noutatea” asta, fără să-l citeze neapărat pe Wright, adăugându-și propria contribuție pentru a fi original.
Zic și eu. Nu de alta, însă mi s-a mai întâmplat sa fiu cu cineva la amvon și să-l ascult pe respectivul, gândindu-mă unde am mai auzit predica asta și amintindu-mi că era de la Pustan 100%. Schimba doar câteva nuanțe. Când Pustan vorbea despre sine, el spunea…”știu un frate care”…

image

Wright argues persuasively for a rereading of key passages in Romans and Galatians, particularly in how we understand what is commonly translated “faith in Jesus Christ.” In Romans 3 Paul writes, “The righteousness of God through faith in Jesus Christ for all who believe. For there is no distinction.” [13]The question is should we translate this “faith in Jesus Christ” or the “faithfulness of Jesus Christ?” The Greek phrase does not contain a preposition. The Greek word pistis can be translated “faith” or “faithfulness.” Is Jesus the object or the subject of this Greek phrase? If Jesus is the object, then we should translate it “faith in Jesus;” he would be the object of our action. If Jesus is the subject of the phrase, then we should translate this phrase “faithfulness of Jesus,” with faithfulness describing something of the character of Jesus. Wright argues for a reading of this verse with Jesus as the subject. He writes, “The faithfulness which was required of Israel, but not provided, has now been provided by Israel’s representative, the Messiah.” [14] Part of the challenge of interpreting scripture includes wrestling to translate individual verses in a way that is faithful to the author’s intent. Where the specific verse is not clear, the best solution is to look at the verse in context.Wright backs up to Romans 2:24-29. This text sets the context for our interpretive question in Romans 3:22. The context is a question itself as we saw above: Who is a Jew? Paul answers: “No one is a Jew who is merely one outwardly, nor is circumcision outward and physical. But a Jew is one inwardly, and circumcision is a matter of the heart, by the Spirit, not by the letter. His praise is not from man but from God.” [15]
(mai mult…)

image

Alex este un tânăr remarcabil. A fost diagnosticat cu autism la vârsta de patru anișori. A progresat extraordinar, iar acum dorește să-i ajute pe ceilalți să înțeleagă autismul.
Are numai 21 de ani, însă a publicat deja o carte, o autobiografie, Thinking Club, vorbind în mod regulat la diferite întâlniri în Marea Britanie despre propria sa bătălie.

„Un lucru trist ce a devenit evident în timp ce îl însoțeam pe Alex atunci când trebuia să vorbească undeva, este că multe familii ce au copii cu autism sau cei care au autism ei înșiși nu s-au simțit comfortabil în Biserică.

Cred că Alex are un mesaj foarte important de oferit și că poate auzind cum a fost lumea pentru Alex v-a aduce schimbări pozitive în înțelegerea oamenilor”

Articolul complet AICI.

george-muller-orphanage1Mi-a rămas în inimă o întâmplare pe care o povestește Samuel Chadwick.

El menționează experiența remarcabilă a orfelinatului din Bristol clădit prin credință. Dr. A. T. Pierson a fost prietenul lui Chadwick cât și prietenul și biograful lui Muller. El i-a împărtășit o ocazie în care era oaspetele lui Muller la orfelinat. Într-o noapte când toată casa era liniștită, toți dormeau, Muller l-a rugat pe Pierson să îl însoțească în rugăciune. El i-a împărtășit că nu mai are absolut nimic în casă pentru micul dejun de a doua zi.

Pierson a încercat să empatizeze cu el și să-i aducă aminte că la ora aia toate magazinele erau închise. Muller, binențeles, știa asta însă s-a rugat așa cum s-a rugat întotdeauna. Niciodată nu și-a împărtașit nevoile altora, ci doar lui Dumnezeu.

Ei s-au rugat. Cel puțin Muller s-a rugat. Pierson a încercat să se roage. S-au dus în camerele lor apoi și s-au culcat iar micul dejun pentru doua mii de copii era din abundență a doua zi.

Nici Muller și nici Pierson nu au știut cum a venit răspunsul. Întâmplarea însă a fost spusă în dimineața următoare lui Simon Short din Bristol cu promisiunea că va ține secretul până când binefăcătorul v-a muri. Detaliile sunt extraordinare însă tot ce poate fi spus este că Domnul l-a trezit din somn noaptea pentru a trimite micul dejun orfelinatului. Neștiind nimic de nevoia lor, sau de cei doi oameni care se rugau, el a trimis provizii care să le ajungă pentru mai mult de o lună.

Doamne, mărește-ne credința!

Probabil încă furat de niște idei auzite pe radio la amiază despre mileniști (millenials = termen ce nu are de-a face cu discuția despre mileniu/escatologie ci cu generația Y, născută prin anii ’80), despre Guyland( un fel de zonă de prematuritate persistentă, un blocaj al bărbățeilor în devenirea lor ca indivizi maturi și responsabili), am tot admirat în seara asta la Vlad și Natan maturitatea, gândirea, înțelegerea și prezentarea coaptă a unor teme esențiale pentru devenirea fiecarui creștin.

Mi-am luat notițe și am avut sentimentul ca vreau să-i opresc, ca să termin de notat. Bine ca avem înregistrări. 🙂

Din frânturile pe care mi le-am notat, unele rupte din context, cu scuzele de rigoare:

1. Vlad Crîznic – Introducere în apologetică.

– Dacă ai intenția și un plan să prezinți Evanghelia, Dumnezeu ne va da ocazii să vorbim despre El. Cel puțin în Anglia, dacă aici nu ai oportunități, cu toată diversitatea religioasă pe care o întâlnești, atunci unde? (mai mult…)

ioan 6

M-a uimit faptul că Robert Murray M’Cheyne a călcat pe meleagurile noastre. În biografia lui Andrew A. Bonar despre viaţa lui M’Cheyne, în capitolul în care vorbeşte despre misiunea sa în Palestina şi printre evrei, este menţionată şi zona noastră. Autentică constatare în doar câteva fraze.

Călătoria noastră ne-a dus prin Moldova, Valahia şi Austria- ţări pline de întuneric şi de umbra morţii. Fiind total străini de adevărul aşa cum este în Isus, oamenii acestor ţări pretind totuşi, că sunt creştini. Superstiţia şi idolatriile acestora ascund obiectul glorios al credinţei de orice ochi.

Viaţa lui Robert Murray M’Cheyne, de Andrew A. Bonar,  p. 124

Isus S-a întors şi a văzut-o. El i-a zis: „Îndrăzneşte, fiică! Credinţa ta te-a vindecat!” Matei 9:22

O problemă menstruală cronică. O asemenea problemă ar fi dificilă pentru orice femeie din orice vreme. Însă pentru o evreică situaţia sa era extrem de serioasă. Nici o parte din viaţa sa nu rămânea neafectată.

Sexual… ea nu putea să se atingă de soţul ei.

Maternal… ea nu putea să aibă copii.

Casnic… tot ce atingea era considerat necurat.

Spiritual… nu îi era îngăduit să intre în templu.

De doisprezece ani încercase tot ce era pe piaţă, îşi cheltuise toţi banii însă fără rezultat. Ba mai mult, situaţia ei devenea din ce în ce mai rea.

Însă Domnul Isus o vindecă, apoi o numeşte fiică. „Îndrăzneşte, fiică! Credinţa ta te-a vindecat!” Este singură dată când Isus numeşte o femeie cu termenul fiică. Vindecată şi mângâiată totodată.

Tradiţia spune că ea nu a uitat vreodată ce a făcut Isus, aminteşte Max Lucado în He Still Moves Stones. Legenda specifică faptul că ea a stat cu Isus şi L-a urmat în timp ce-Şi purta crucea pe Golgota. Unii cred că este Veronica, femeia care a mers alături de el pe drumul crucii. Şi când sudoarea şi sângele Îi intrau în ochi, ea ştergea fruntea Mântuitorului. Ea în ceasul durerii sale, a primit ajutorul Lui. El, în ceasul suferinţei Sale, l-a primit pe al ei. Nu ştim dacă legenda este adevărată, însă ar putea fi. Şi nu ştiu dacă la fel s-a întâmplat cu tine, însă s-ar putea întâmpla cu siguranţă.

În Efeseni 6, apostolul Pavel ne îndeamnă să îmbrăcăm armura pe care ne-o dă Dumnezeu, ca să putem rezista uneltirilor diavolului. Una din piesele pe care suntem chemaţi să ni le însuşim este scutul credinţei.

„…luaţi scutul credinţei cu care veţi stinge toate săgeţile aprinse ale celui rău.” Efeseni 6:16

Sunt două nume în greacă pentru „scut”, folosite de soldaţii din vremea aceea. Este un scut mic, rotund numit aspis. Şi mai este unul numit thureos. Un scut mare din lemn legat în piele care proteja întreg corpul. Ce fel de scut crezi că este menţionat atunci când ni se spune să luăm scutul credinţei…? Ai dreptate! Este vorba de thureos. Acest scut al credinţei acoperă întreaga noastră persoană. Şi putem folosi acest scut pentru a ne apara de atacurile, uneltirile vrăşmaşului nostru.