Frate, păstrează copilul

Mă schimbam de plecare aseară. Câțiva compatrioți erau chiar lângă mine. Discuții de vestiar. Unul însă primise vestea că prietena/soția îi este însărcinată. Vorbea cu ea la telefon. Îl știam pentru că jobul este mare. N-am mai avut ocazia să povestesc cu el însă. Părea îngândurat și o întreabă dacă păstrează sau nu copilul. 
„…bine, dar dacă nu mai poți rămâne apoi?

Bine, hai că vorbim mai încolo. Te iubesc!“

Un prieten de-al lui se întoarce spre el zâmbind: „Acum o iubești, da?…Păstrezi deci copilul sau nu?“

A început și el să râdă mai forțat: „Nu știu frate. Nu știu. Lasă-mă.“

Eram deja pe picior de plecare, însă mi-am făcut puțin curaj. Urma să mă bag într-o chestie destul de sensibilă, dar nu am putut să nu-i spun…

„Frate, nu mă cunoști. N-am mai vorbit. Vroiam doar să te felicit. Felicitări! Este foarte fain să primești o asemenea veste. O viață de om!

Te încurajez să-ți asumi responsabilitatea. Fii bărbat. Păstrează copilul! Știu că poate ți-e teamă. Și mie mi-a fost teamă. Este o mare schimbare, dar este așa de fain să fii tată, să-ți ții în brațe copilul.

Doamne ajuta!“

Era roșu tot. Aceleași gene ca și mine probabil. Nu poți ascunde nimic. Îți apar pe față.

Mi-a mulțumit în timp ce se schimba. Și a precizat că nu, nu este speriat. 

„Ok, te las. Doamne ajută!“ Și am plecat…
Cred că sunt mulți bărbați speriați de gândul că vor deveni tătici. 

Tu însă încurajează, felicită, celebrează când îi auzi povestind. Amintește-le că viața este sacră și prețioasă. Cine știe, poate că făcând așa vei salva una.

Reclame

Nu tati! Nu tati! Nu tati!

Profesorul Bruce Waltke descrie modul în care creștinul ar trebui să răspundă la durere.

„Am salvat cândva o pasăre din ghearele pisicii noastre. Deși aripa îi era ruptă, pasărea înspăimântată se lupta să scape din mâinile mele iubitoare.

Compară acest episod cu recenta vizită a fiicei mele la medic. Gâtul ei inflamat însemna că o injecție era necesară.

Speriată, striga: ‘Nu tati! Nu tati! Nu tati!’ Dar în tot timpul era lipită de mine, în jurul gâtului meu.

Durerea ar trebui să ne facă să fim precum un copil bolnav și nu precum o păsăre rănită.“

Tu îți cunoști copilul?


​În cartea lui Stephen Covey, „The Seven Habits of Highly Effective Families”, într-un capitol dedicat părinților care doresc să facă diferența într-o lume tare întunecată, Covey spune povestea unui băiat de șapte ani care părea tulburat și afectat de ceva.

Tatăl său, crezând că poate are coșmaruri, l-a îndemnat să-i spună ce-l deranja. După un efort și răbdare considerabilă din partea tatălui, băiatul a început să descrie mai multe scene de pornografie oribilă, hard-core.

Foarte surprins, tatăl a încercat să afle unde a fost fiul său expus la o asemenea mizerie.

A descoperit că totul venea de la un băiat de nouă ani din cartier, care a transformat o sală de calculatoare de la subsolul casei, într-un shop porno – iar părinții săi nu știau nimic despre asta.

Dragi părinți, voi vă observați copiii? Comunicați cu ei? Știți ce preocupă și fură atenția lor? Știți ce tulbură inima lor firavă?

Făcându-ne timp pentru copiii noștri, cunoscându-i, putem evita mari tragedii. Dumnezeu să ne binecuvânteze cu multă înțelepciune pentru a ști cum să-i abordăm în momentele dificile ale vieții lor.

Maya Angelou și curajul de a fi mamă

​Într-un articol ce a apărut inițial în Family Circle, poeta și autoarea americancă Maya Angelou descrie nașterea lui Guy, primul și singurul ei copil.

„Când aveam 16 ani, unui băiat din liceu îi plăcea de mine și am făcut sex cu el – doar o dată. După ce am ieșit din camera aia, m-am gândit, ‘Doar despre asta este vorba? Dumnezeule, nu voi mai face asta iarăși!’ Apoi, când am aflat că sunt însărcinată, am mers la băiat și i-am cerut ajutorul, însă el a spus că nu e copilul său și nu vroia să se implice în treaba asta.

Eram înspăimântată. Atunci, dacă aveau bani, unele fete puteau avorta însă nu m-am împăcat cu ideea asta. O, nu. Nu. Știam că este cineva în mine. Așa că am decis să păstrez copilul.

[După ce am încercat să ascund sarcina de mama mea], nu voi uita vreodată ce m-a întrebat: „Acum spune-mi asta – îl iubești pe băiat?” I-am răspuns că nu. „El te iubește pe tine?” I-am răspuns că nu.

„Atunci nu are sens să ruinăm trei vieți. Vom avea copilul nostru!” Ea era foarte iubitoare. Foarte îngăduitoare. Nici un minut de învinuire. Și nu m-am simțit rușinată vreodată.

Îți spun, cea mai bună decizie pe care am luat-o vreodată a fost să păstrez copilul! Da, absolut. Guy a fost o plăcere de la început – atât de bun, atât de sclipitor și nu-mi imaginez viața fără el. 

La 17 ani m-am angajat într-o bucătărie și apoi am fost chelneriță… Mama mea… mi-a spus, „Tine minte: Întotdeauna te poți întoarce acasă.” A ținut ușa aceea deschisă. Și de fiecare dată când viața mă lovea, mă întorceam acasă pentru câteva săptămâni.

Sigur, nu mi-a fost ușor. Trăiam de pe o zi pe alta. Guy a avut parte de dragoste, râs și de multă lectură și poezie în copilărie. Fiul meu a scos ce e mai bun din mine și mi-a îmbogățit viața. Orice i-ar fi lipsit, el însuși este un tată formidabil astăzi… Ani mai târziu, când m-am căsătorit, am vrut să mai am copii, însă nu am mai putut. Nu este minunat că am avut un copil la 16 ani? Slavă Domnului!”

Povestea frumoasă a unei tinere ce a ales să fie mamă. În ciuda lipsurilor, a încercărilor de tot felul, ea a ales viața, a ales să fie mamă.

Îți mulțumesc și eu doamnă Mariana Gherasim pentru că ai avut curaj și suficientă dragoste pentru a-mi da naștere. Slavă Domnului! 

La mulți ani mama!

Joanne Simpson și o poveste despre Viață 

​Nu cred că numele Joanne Simpson îți spune ceva. În 1955, pe când era studentă, Joanne a rămas însărcinată.
Surpriză!
Tatăl copilului nu a vrut să audă de treaba asta. Rușine. Frică.
Ea…

Studentă.

Singură.

Responsabilitate.

Complicații.
Și de obicei oamenii încearcă să se descotorosească de complicații.

La fel a dorit să se dezbare de „problemă” românca din Manchester. După ce a născut un copil perfect sănătos în toaleta spitalului, l-a pus într-o pungă neagră de gunoi și l-a aruncat într-un coș. Copilul a fost găsit însă. A fost resuscitat iar acum e perfect sănătos.
Ca și această tânără din Manchester, Joanne nu putea fi mamă în acel moment. Însă spre deosebire de aceasta, Joanne a ales viața. A ales să nu ucidă copilul ci să-l nască și să-l dea spre adopție.
Paul și Clara au adoptat micuțul.

Oameni simpli, din California, fără studii superioare. Nici măcar cu liceul terminat. Mama a fost cam dezamăgită, vroia ceva mai deosebit pentru băiețelul ei, însă copilul a găsit o familie ce l-a iubit și l-a îngrijit.

Cred că numele acestui copil îți spune totuși ceva.
Steve Jobs.
Da, acel Steve. Fondatorul Apple. S-ar putea să citești textul ăsta de pe un iPhone, iPad etc. N-ar fi fost posibil dacă mama sa l-ar fi aruncat.
Și chiar dacă Steve Jobs n-ar fi avut un asemenea impact în lume, chiar dacă ar fi trăit anonim în California, nimeni să nu fi auzit de el, viața sa tot merita salvată. Viața sa precum și viața acelui copilaș din Manchester și viețile atâtor copii nenăscuți sau născuți merită salvată și prețuită.
Pentru ca este vorba despre viață.

Viață.

Dar mai mult, 

Pentru că este vorba despre El,

Domnul Vieții.

Părinți cu idei năstrușnice

buletinNiște părinți din Spania au inițiat o petiție online pentru a fi lăsați să-și numească copilul nou nascut „Lobo”, sau „Lup/Lupul”, după ce funcționarii registrului de stare civilă din Fuenlabrada, Madrid le-au refuzat cererea. Părinții spun că s-au gândit la acest nume pentru că iubesc mult animalul respectiv. Funcționarii spun că numele s-ar putea să fie „ofensator” pentru copil.
Trag concluzia că funcționarii noștri nu sunt atat de vigilenți dacă le-au scăpat nume precum cele menționate în topul întocmit de site-ul dailycotcodac.ro. Propun o petiție online pentru o mai mare scrupulozitate si seriozitate din partea funcționarilor noștri. Poate că de aici ne provin majoritatea traumelor naționale. De la părinții cu idei năstrușnice.
Top 100 dailycotcodac.ro
1 – 2 Struţ Modest
Rândunel Pisică
3. dl. Carmen Stamatescu

Continuă lectura

Un nou termometru pentru părinții paranoici

image

Un fel de leac pentru părinții paranoici, noul termometrul își propune să ofere update-uri despre starea pruncului, live de pe telefonul lor deștept. Te înștiințează chiar și când trebuie să-i dai aspirină sau apă.
În felul asta poți să te joci și de-a digital pet feeder-ul… 🙂

Detalii Aici.

Alex Lowery: „Autismul nu mă împiedică să cred într-un Dumnezeu pe care nu-l văd”

image

Alex este un tânăr remarcabil. A fost diagnosticat cu autism la vârsta de patru anișori. A progresat extraordinar, iar acum dorește să-i ajute pe ceilalți să înțeleagă autismul.
Are numai 21 de ani, însă a publicat deja o carte, o autobiografie, Thinking Club, vorbind în mod regulat la diferite întâlniri în Marea Britanie despre propria sa bătălie.

„Un lucru trist ce a devenit evident în timp ce îl însoțeam pe Alex atunci când trebuia să vorbească undeva, este că multe familii ce au copii cu autism sau cei care au autism ei înșiși nu s-au simțit comfortabil în Biserică.

Cred că Alex are un mesaj foarte important de oferit și că poate auzind cum a fost lumea pentru Alex v-a aduce schimbări pozitive în înțelegerea oamenilor”

Articolul complet AICI.

Prima mea Sfântă Împărtășanie

impartasanie copiiAm încercat să-mi amintesc care a fost primul meu contact cu cele sfinte. Flash-urile mă duc undeva prin clasa I. Am fost anunțați din timp că o să mergem într-o dimineață la Biserică, unde aveam să luăm Sfânta Împărtășanie. Punct.

Copiii cei nevinovati pana la varsta de cinci ani, este bine sa-i impartasiti, daca se poate, si in fiecare Dumimica. Iar copiii de 6 – 7 ani mai ales acum, este bine sa fie spovediti si apoi impartasiti, ca astazi copiii vad si aud multe sminteli, in casa, la televizor si peste tot, nefiind supravegheati de parinti,  graieste parintele Cleopa.

Am fost încolonați doi câte doi și eu aveam rețineri s-o țin de mână pe colega. Nu de alta, însă nu prea avea servețele ori hârtie igienică și când strănuta i se umplea mâna de muci, pe care apoi îi lăsa sub bancă.

Apoi, la Biserică, o coadă până-n stradă. O mulțime de copii. În biserică, în rând, ne ciupeam și ne călcam pe picioare, suferind în tăcere. Cu foarte multe rețineri m-am împărtășit (m-au împărtășit), mai ales când am văzut că toată gloata aia de copii mucioși sunt părtași Sângelui Mântuitorului, dintr-o singură cupă aurie, cu o singură linguriță argintie. A pus capac apoi și anafura cu miros de naftalină. Nu știu să fi căzut bolnav după, însă dacă aveam mintea de pe urmă, mă foloseam cu siguranță de scuza asta.

N-a fost spovedanie în aceeași zi. Prima oară când m-am spovedit din proprie inițiativă cred că eram mai măricel și știu că am îndrugat-o și că mă mai serveam din geanta bunicii, dar nu așa ca nesimțitul, ci cumpătat, ca să nu se prindă.

Oficial: Mai mult de un milion de copii in prostitutie, in India.

prostitutie infantila      

     CNN raporteaza faptul ca mai mult de un milion dintre copiii din India sunt victime ale propriei tari. Potrivit politiei federale din India, mai mult de 1,2 milioane de copii sunt implicati in prostitutie in propria tara.  Ashwani Kumar,cel ce conduce Biroul Central de Investigatie (CBI), a numit India sursa, tranzitul national si destinatia pentru prostitutia infantila, toate in una.

 „Studiile si sondajele sponsorizate de centrul de dezvoltare pentru femei si copii estimeaza ca sunt in jur de trei milioane de prostituate in tara, dintre care cam 40% sunt copii,” declara CBI. Autoritatile cred ca 90 % din traficul de oameni din India este in interiorul tarii.

 

Familie si responsabilitate.

familia impreuna Familia este foarte importanta pentru mine. Am motivele mele…

Parintii mei s-au despartit cand aveam numai doi anisori. Au luat-o pe drumuri separate. Mama a trait un calvar cu Jan in casa. Niciodata nu am putut sa-i spun „tata”. Nu am avut frati. Am aflat apoi ca am de fapt un frate, Alin, din partea tatalui, mai mic cu vre-o doi trei ani ca mine. Pe la paisprezece ani am plecat de acasa vrand sa fac ceva cu viata mea. Pentru mai bine de doi ani am facut sport, kaiac-canoe. Singur, departe de casa, m-am maturizat cam fortat.  Cand m-am intors maica-mea a plecat sa lucreze in Italia, apoi in Anglia. Este stabilita acolo de vre-o cinci ani. Am vazut-o de vre-o doua, trei ori in cinci ani. Si tot de atatia locuiesc singur. Desi am avut-o pe ea si ea m-a avut pe mine (nu intru in detalii), ce am avut noi, nu se incadreaza in modelul traditional al familiei, asa cum o percep eu. Sunt intristat, pentru ca si ea isi dorea altceva, ceva mai mult, ceva de care nu a avut parte.

Poate ca de asta Continuă lectura

Albert Einstein. „Does God exist?”(Exista Dumnezeu?)

     Clipul acesta este produs de ministerul Educatiei si Stiintei din Macedonia. Face parte dintr-o campanie de promovare a educatiei. Titlul sau este: Religia este cunoastere, deasemenea. Aducerea religiei inapoi in scoala.

Titlul campaniei: Cunoasterea este putere.

„-O sa va demonstrez ca daca Dumnezeu exista, atunci e rau. A creat Dumnezeu tot ce exista ..? Daca a creat Dumnezeu totul, atunci a creat si raul, ceea ce inseamna ca Dumnezeu e rau.

-Scuzati-ma profesore. Exista frigul? 

-Ce fel de intrebare e asta? Binenteles ca exista. Nu ti-a fost niciodata frig?

-De fapt domnule, frigul nu exista.Potrivit legilor fizicii ceea ce consideram frig este de fapt, absenta caldurii.

Profesore, intunericul exista?

-Binenteles ca exista.

-Gresiti domnule, nici intunericul nu exista. Intunericul este de fapt absenta luminii. Lumina o putem studia, dar nu si intunericul.

Raul nu exista. Este precum intunericul si frigul. Dumnezeu nu a creat raul. Raul este rezultatul a ceea ce se intampla atunci cand un om nu are dragostea lui Dumnezeu in inima sa.”

Albert Einstein(1879-1955)

Copilul si batranica.

Pe o banca, in parc, un copil manca intr-o disperare dintr-o cutie de bomboane. O batranica il vede si ii spune:

– Nu trebuie sa mananci atatea bomboane, te poti imbolnavi!
– Dar dumneavoastra stiti cat a trait bunicul meu? 105 ani!
– Si manca atat de multe bomboane?
– Nu, DAR ISI VEDEA DE TREABA LUI!!!

Familia, sistem interacţional.

Abordarea sistemică se bazează pe conceptul că familia este un sistem de personalităţi care se interacţionează, descoperind relaţiile de interdependenţă dintre atitudinile şi comportamentele celor ce constituie grupul familial, modul concret şi personal în care-şi îndeplinesc rolurile, precum şi autopercepţia rolului
• marital
• parental
• filial se supun principiului – homeostaziei
– homeodinamiei.
Interacţiunea dintre soţi care se formează în cadrul căsătoriei oferă posibilitatea satisfacerii necesităţilor Eului de a realiza satisfacţie emoţională din acordarea+primirea de sens şi importanţă în relaţia cu o altă persoană.
Relaţiile sociale, în general, au darul de a satisface, relativ corespunzător nevoile Eului, dar rolul familiei este de neschimbat. Schimbul afectiv, permanent, nu se poate realiza plenar decât în familie între soţ+soţie şi părinţi+copii.
Multe teorii au apărut în favoarea tezei ce prevede dispariţia familiei, dar necesităţile, nevoile Eului ce se cer satisfăcute combat prin simpla lor existenţă aceste teorii. În acest sens s-au reliefat două elemente semnificative pentru importanţa satisfacerii necesităţilor Eului:
1. Creşterea continuă a populaţiei adulte căsătorite
2. Descreşterea ratei divorţurilor.
Motivaţiile pentru căsătorie şi pentru a avea copii sunt în continuare deosebit de puternice, chiar şi în cazul celor divorţaţi care recurg în majoritatea cazurilor la recăsătorire. Divorţaţi „puri” nu există decât în foarte puţine cazuri, oficial sau neoficial majoritatea bărbaţilor şi femeilor trăiesc în cuplu. Prin aceasta se dovedeşte că nu instituţia căsătoriei ca atare deluzionează ci, mai curând, un partener care nu corespunde satisfacerii necesităţilor personale.

Factorii de atracţie care acţionează în direcţia vieţii de cuplu sunt:
• stima şi afecţiunea reciprocă
• dorinţa soţilor de a duce o viaţă comună
• existenţa unei locuinţe proprii
• potrivirea intimă
• nivelul – instruirii
– venitului
– ocupaţiei.

Mai există şi o altă categorie de factori care se opun desfacerii cuplului:
1. existenţa copiilor
2. sentimentul de respect faţă de contractul încheiat
3. afilierea la acelaşi grup de relaţii(rude, prieteni) care se opun.

Un rol deosebit de important în cadrul sistemului interacţional care este familia îl are cunoaşterea. În acţiunea de cunoaştere reciprocă cei doi se evaluează unul pe celălalt şi, în baza acestei evaluări are loc evoluţia relaţiei maritale printr-o succesiune permanentă de feed-back-uri corectoare şi adaptative.
Din această perspectivă de cunoaştere interacţională în cuplu un rol aparte îl are ansamblu de trăsături psihologice individuale, dezvăluite în relaţiile de cooperare cu alţii şi în primul rând, cu propria familie.
În acest sens, se poate aprecia că respectul pentru identitatea proprie trebuie să ducă la respect pentru identitatea şi nevoile partenerului şi ale celorlalţi.
Acest respect pentru sine trebuie să se constituie într-o frână a pornirilor cu caracter destructiv sau a impulsurilor nepermise. O identitate frumos şi bine conturată favorizează o interacţiune sănătoasă în cuplu, contribuind la rezolvarea situaţiilor de criză ce apar în cadrul relaţiilor interumane în general, şi a celor de familie în special.
Pe această idee s-a dezvoltat teoria dinamică asupra cuplului conjugal. Iată ce susţine, în mare, această teorie: încă de la constituire există în cuplu într-o anumită măsură potenţe conflictuale. Acesta necesită în mod obligatoriu modificări fără de care cuplul nu poate fi menţinut. Se are în vedere faptul că în societatea modernă, în care alegerea partenerului este relativ liberă, fiecare din cei doi îşi bazează selecţia pe anticiparea că celălalt este cel mai indicat să-i satisfacă o serie de necesităţi, este cel mai potrivit pentru sine.
Acest lucru se întâmplă cu ambii parteneri, fiecare îl alege pe celălalt pentru sine, în speranţa că-l va păstra o viaţă întreagă. Ulterior însă, în cadrul vieţii în doi, fiecare aşteaptă ca celălalt să-l satisfacă pe el, fără să înţeleagă că şi el trebuie să dea, în aceiaşi măsură un răspuns la anumite aşteptări.
Aşteptările partenerilor în cuplu sunt convergente
divergente, când speranţele fiecăruia investite în celălalt pentru sine pot să nu corespundă cu ceea ce este în fond acesta.
De aici rezultă sursa neânţelegerilor, mai ales când partenerii nu se pot adapta la viaţa în comun.
Menţinerea relaţiilor maritale normale este primordial condiţionată de capacitatea partenerilor de a trece de la orientarea spre sine la mutualitate, la orientarea spre interesele grupului familial. În cadrul aceleiaşi teorii se cuvine a se aduce în discuţie rolul modificărilor ce apar în interiorul diadei în relaţiile dintre soţi odată cu apariţia primului copil. Apariţia copilului, trecerea acestuia de la o vârstă la alta, apariţia altor copii, fluctuaţii materiale sau ocupaţionale, duc la dificultăţi în adaptarea reciprocă a soţilor, datorată necesităţii modificării modelelor de comportament ale ambilor soţi aflaţi într-o nouă situaţie interpersonală tatăl-mama.
Tot privit din perspectivă interacţională s-a demonstrat existenţa unor corelaţii între personalătăţile diferite ale soţilor şi caracteristicile căsătoriei. Modul în care are loc interacţionarea dă naştere tipologiei marietale. Vom trece în revistă cele mai cunoscute dintre ele.
Între primele apărute, în 1947, este tipologia lui Kunkel care este bazată pe conduita interacţională a partenerilor.

1. Tipul căsniciei furtunoase.
Ritmul în care are loc acomodarea celor doi în acest tip de căsătorie a fost caracterizat ca „spasmodic”. De ce? Pentru că alternează fazele de camaraderie, afecţiune, contopire cu cele de împietrire şi gol. Aceste crize pot fi de lungă durată, întinzându-se uneori de-a lungul câtorva ani. În acest tip de căsătorie frustrările se resimt mult mai puternic decât cedările. Partenerii dau dovadă de rigiditate în procesul de adaptare, pur şi simplu, nu se pot „mula” unul pe celălalt.
Ceea ce le lipseşte acestor cupluri este curajul şi forţa unei revoluţii interioare care să schimbe cursul căsniciei, fie în sens pozitiv, fie în sens negativ. De regulă, aceste tipuri de căsnicii nu se destramă. Ele îşi consumă viaţa de cuplu prin oscilaţii afective cu mare consum tensional.

2. Tipul căsniciei molatice.
După autor, această căsătorie se bazează pe menţinerea reciprocă de egoisme, prin investirea doar a laturii comode, liniştite, plate, lipsite de vlagă şi fără efortul neliniştitor şi emoţional al simţirii celuilalt. Unitatea cuplului este o iluzie, aceasta nefiind o căsnicie, ci o pseudocăsnicie, bazată pe supraaprecieri şi cedări menite să evite criza Eului. Practic, însă, distanţa afectiv-cognitivă dintre cei doi se menţine.
Fiecare partener „trece astfel greutăţile vieţii pe umerii celuilalt, fără a le purta răspunderea”.

3. Tipul căsniciei dure.
Acest tip de căsătorie reuneşte două caractere împietrite, cu un comportament relaţional rigid. Comunicarea este redusă, cei doi parteneri suspectându-se reciproc, menţin distanţa dintre ei percepându-se şi valorizându-se ca posibili agresori la integritatea celuilalt. La o primă privire acest comportament lasă impresia de putere, dar în realitate este vorba de fragilitate interioară, frica de angajare în parteneriat cu riscul unei modificări a propriei personalităţi. Partenerii care se antrenează în tipul acesta de relaţie maritală au o conduită relaţională rezervată. De regulă, sunt împotriva duioşiei, şi intimităţii, mângâierile le apar ca ceva copilăresc, nu se potrivesc cu „statura” unui adult, orice încercare de a se deschide şi apropia sufleteşte de celălalt este privită ca o ofensă sau un pericol. Cei doi se cunosc puţin; gândurile sentimentele, visurile le ţin doar pentru sine.
Nimic nu se dezvăluie, nimic nu se împarte!
Gradul scăzut al comunicării conduce, de regulă, la criză, iar căsnicia devine o arenă a răzbunărilor reciproce ce se repetă permanent.
Meritul tipologiei stabilite de Kunkel este că a deschis dinamica acomodării şi asimilării în cuplu conjugal, pericolele cu care se confruntă cuplul, precum şi disfuncţionalităţile ce generează aceste pericole.
O tipologie mai completă, care descrie cinci moduri de acomodare (cinci concepţii asupra căsătoriei) este cea a lui Cuber.

1. Tipul căsniciei celor obişnuiţi cu conflictele.
Conflictele sunt dese, „la ordinea zilei”, aproape niciodată ascunse copiilor, însă, faţă de prieteni, vecini, rude aproape de loc exteriorizate. Cuplurile de genul acesta nu prea se destramă: vine criza, trece criza! Totul reintră în normal ca şi cum nimic nu ar fi fost. Acesta este de fapt modul de existenţă al însăşi căsniciei, o modalitate uşoară de a scăpa de analize, cauze, explicaţii: criza rezolvă totul prin conflictul în sine!

Unii psihiatrii de vocaţie psihanalistă merg cu explicaţiile mult mai adânc ajungând la concluzia că un astfel de comportament se justifică prin „nevoia” profundă a soţilor de a lupta unul cu altul, acesta fiind de fapt adevăratul liant al căsniciei: nevoia de luptă şi satisfacerea ei. Oricum, un lucru este sigur: siguranţa cu care sunt mânuite conflictele (tensiunile devenite conflicte) precum şi permanentul joc al disimulărilor (care au voie să ştie şi care nu au voie nici să bănuiască) îi dau, paradoxal, acestui tip de căsnicie o existenţă îndelungată.

2. Tipul căsniciei devitalizate.
Problema descrisă aici este cea a discrepanţei dintre primii ani de căsnicie şi ceea ce urmează. Caracteristic acestor căsnicii este faptul că relaţiile de armonie, comunicare şi iubire se uzează treptat. Cei doi stau puţin timp împreună (nu mai simt nevoia de a fi alături), intimitatea este puţin satisfăcătoare, interesele şi activităţile o pornesc pe drumuri separate. Singurul interes comun: creşterea copiilor. Ar mai fi un interes comun, dar de mai mică intensitate: pentru evoluţia profesională a celuilalt (legată intim de „imaginea publică” oferită de cuplu!).
Dimensiunea emoţională se diminuiază până la dispariţie, iar căsnicia este un „vid dureros”. Tensiunile nu se văd, dar există, sunt latente dar bine ţinute în frâu din cauza copiilor. Atmosfera de indiferenţă îi satisface însă pe ambii parteneri care nu doresc să se despartă şi, de aceea, ajung să o prefere unei despărţiri. Confortul deprinderii de a fi împreună, de a profita de acel „acasă” îi face să evite cu grijă conflictele. Ştiu că „ceva” major nu merge, dar, văd limpede, că se poate şi aşa.

3. Tipul căsniciei pasiv-cordiale (binevoitoare).
Puncte comune cu tipul descris mai sus sunt multe, dar deosebirea esenţială este că această căsătorie aşa a fost de la început. Aceste căsnicii nu au ca bază sentimentul, vibraţia, ci confortul bun-înţeles de amândoi încă din faza de asociere ca fundament al căsătoriei.
Angajarea se face, deci, deliberat, intenţionat, cei doi aşa zis „parteneri” având interese opuse, dar se susţin reciproc: bărbatul profesional, femeia casnic. Nu au nevoie de complicaţii sentimentale penrtu a trăi alături fiecare în felul lui propriu: se susţin unul pe celălalt „la rece”. Independenţa personală este factorul cel mai important şi păzit cu străşnicie: nici unul din soţi, atâta timp cât păstrează înţelegerea şi respectă regulile jocului, nu este un inconvenient pentru celălalt.

4. Tipul căsniciei vitale.
Citind descrierea unui asemenea tip de căsnicie, nu se poate să nu exclami:”Asta, da!” Relaţia dintre cei doi este o relaţie de empatie autentică, esenţială pentru viaţa lor. Satisfacţia în cămin este dată de prezenţa celuilalt. Faptul de a fi împreună, de a simţi împreună, de a regăsi o nouă bucurie în tot ce se face pentru casă şi în casă este esenţa vitală. Tot ceea ce face unul fără celălalt este doar o obligaţie. Sensul vieţii celor doi nu este unul alături de altul, nu este unul pentru altul, ci unul prin altul. Aceasta este dimensiunea dominantă! Şi nici nu-şi pierd propria identitate. Ştiu să facă faţă unui conflict, unei competiţii şi nu lasă nici un dezacord nerezolvat total.
Un conflict apărut este în aşa manieră rezolvat încât sunt şanse minime să mai reapară. Conflictul este un accident şi nu o regulă, un „modus vivendi” al căsniciei.

5. Tipul căsniciei bazate pe relaţie totală.
Este o altă variantă a „căsniciei vitale” mai solidă. Cei doi sunt în acelaşi timp „soţi, prieteni şi pareteneri”. Am putea spune că acesta este punctul culminant la care poate ajunge „căsnicia vitală” după un număr considerabil de ani. Zonele de tensiune practic nu au mai apărut de mult în viaţa lor, deci practic nu mai există, iar diferenţele de opinie nu se rezolvă după principiul „cine are dreptate” ci în aşa fel ca să nu le afecteze deloc relaţia. Dreptatea unuia sau a celuilalt este un fapt minor faţă de sentimentul de unitate.
De menţionat este faptul că aceste cinci stiluri de viaţă familială, deşi au o stabilitate în timp, pot suferi modificări, un cuplu putând să-şi modifice stilul marital de mai multe ori pe parcursul unei căsnicii. Tipologia maritală defineşte în primul rând relaţia şi nu individul (şi personalitatea sa); acelaşi individ poate să se manifeste într-o relaţie ca fiind vitală, iar în alta ca fiind pasiv-cordială.
Tot la fel de posibil este ca o persoană să aibă „acasă” o relaţie pasiv-cordială sau devitalizată, în timp ce extraconjugal întreţine o relaţie vitală. Sau, alţii, nu îşi exprimă „vitalitatea” în cuplu, ci în profesie sau, alţii, în ocupaţii extraprofesionale (hobby-uri).
Infidelitatea conjugală poate apărea în toate tipurile de căsnicii, mai puţin ultima, „căsătoria totală”. Cauzele care o produc sunt, însă, diferite. Astfel, la cei „conflictuali” infidelitatea este o cale de manifestare a atitudinii oscilante faţă de partener, un simbol al resentimentului faţă de acesta.
La „pasivi-cordiali” infidelitatea este tipică, mai ales la bărbatul „în cădere liberă” (vârsta mijlocie).
La „devitalizaţi” şi „vitali” este mai rară.
Sluzki şi Beavin elaborează prin anii 1970 o foarte interesantă tipologie structurată în diade maritale, cuprinzând şapte posibile stiluri de intercomunicare, care dau naştere la patru grade posibile de satisfacţie sau insatisfacţie în cadrul cuplului.

1. Diada bazată pe simetrie stabilă.
Între A. şi B. este o comunicare permanentă care duce la stabilirea unei relaţii simetrice plină de satisfacţii. Cei doi sunt numiţi atât de frumos „gemeni celeşti”.

2. Diada bazată pe complementaritate stabilă.
Comunicările dintre cei doi definesc rolul unuia ca dominant şi a celuilalt ca supus.
Şi aceasta este o relaţie care conferă o satisfacţie maritală stabilă, iar cei doi sunt numiţi „genii colaboratoare”.

3. Diade bazate pe competiţie simetrică orientată spre dominare.
Comunicările între A. şi B. sunt conflictuale deoarece fiecare din cei doi doreşte să ocupe poziţia dominatoare cu scopul de a-şi impune punctul de vedere, de a direcţiona în sensul dorit viaţa cuplului.
Aşa se face că au loc adevărate „bătălii” pentru stabilirea a ceea ce urmează de făcut.

4. Diade bazate pe competiţie simetrică orientată pe supunere.
Comunicările dintre A. şi B. sunt conflictuale prin solicitarea unei poziţii de supunere de către fiecare. Fiecare în parte doreşte să lase în seama celuilalt sarcina deciziilor ce privesc cuplul, nevoind să-şi asume răspunderea pentru ambii. Refuzul fiecăruia dintre ei de a-şi asuma conducerea, generează energii negative.
Satisfacţia maritală în astfel de cazuri este instabilă.

5. Diade bazate pe competiţie asimetrică orientată spre dominare şi simetrie.
Între A. şi B. există comunicări, dar, conflictuale. Unul din soţi solicită poziţia de dominare vis-a-vis de cererea simetrică a celuilalt soţ. De unde rezultă certuri interminabile şi sâcâietoare. Satisfacţia maritală este inexistentă, putându-se vorbi de o insatisfacţie maritală instabilă.

6. Diade bazate pe competiţie asimetrică orientată spre supunere şi simetrie.
Comunicările între A. şi B. sunt conflictuale, fiecare din parteneri dorind o poziţie de supunere simetric cu celălalt partener. Periodic partenerii au menifestări de protest şi respingere a celuilalt deoarece aşteptările unuia în privinţa celuilalt fiind înşelate.
Insatisfacţia marietală este instabilă.

7. Diade fluctuante (fluide).
Comunicările au un caracter flotant şi imprevizibil. Climatul afectiv este de coloratură negativă, supratensional, iar insatisfacţia maritală este stabilă. Viaţa de familie este caracterizată de autori ca „infern în doi”: gelozie, agresivitate, ostilitate, suspiciuni reciproce.
O altă tipologie interesantă este cea a lui Lederer şi Jakson. Această tipologie a fost numită tipologia categoriilor paralele şi cuprinde trei modalităţi interacţionale.

1. Relaţii maritale bazate pe interacomodarea (acomodare reciprocă) în vederea atingerii scopurilor comune. Impasurile şi neânţelegerile sunt minimalizate cât mai mult cu putinţă.

2. Relaţii maritale bazate pe compatibilitate temporară. Ambii soţi acceptă de comun acord scopurile imediate şi mai îndepărtate ce le stau în faţă ca familie.

3. Relaţii maritale vectoriale. Comportamentele ambilor soţi sunt schimbate în sensul sincronizării, a acţiunilor de colaborare.

(material preluat)