Atrag atentia asupra unui fenomen ce prinde radacini, chiar si in bisericile evanghelice. Ca tot ce tine de sexualitate, tot ceea ce Dumnezeu a creat bun, astazi e atat de pervertit, nu mai este nevoie s-o afirm. Privim in societate si cu siguranta ajungem la concluzii pertinente.
In aceste vremuri depravarea a atins culmi incredibile…
Totusi, pentru cei care se confrunta cu asemenea probleme de natura sexuala este speranta.
” Înţelegem durerea, frustrarea şi lupta interioară a celor care se confruntă cu atracţii nedorite faţă de acelaşi sex şi dorim să le oferim speranţă promovând mesajul că schimbarea este posibilă prin puterea lui Isus” afirma cei de la Contra Curentului.
Marturiile urmatoare vorbesc de la sine.
Emanuel
„Am trăit o viaţă în minciună. O viaţă în care m-am minţit mereu că totul este bine, că totul este OK, că am toate motivele din lume ca să mă bucur, să fiu fericit. M-am săturat să fac asta. De multe ori mă gândesc că era mai bine să nu mă fi născut. Era mai bine să fi rămas undeva în nefiinţă decât să mă nasc, decât să fiu om, decât să trăiesc şi să trăiesc aşa. Unde îmi sunt visele pe care le-am făurit copil fiind? Acelea în care îmi doream să schimb lumea, să o fac mai frumoasă, mai fericită, mai plină de dragoste? Nu am reuşit să o schimb eu. A fost mai rapidă, mai nemiloasă, răzbunătoare, şi toate visele pe care eu le aveam cu privire la ea, mi le-a întors înapoi folosind antonime.
De ce eu? De ce eu, Doamne? De ce? Şi strigătele se răsfrâng încet în tăcere, se închid din nou în locaşurile în care au stat dintotdeauna şi vor rămâne acolo până data viitoare, până când din nou, plictisite de propriul lor infern, vor încerca să iasă în afară. Cine mă va elibera? Cine îmi va aduce din nou zâmbetul pe buze? Cine mă va face să radiez din nou din toată fiinţa mea? Speranţa mea… a fost şi nu mai e. Ce paradox! A fost destulă, dar s-a săturat să mai aştepte. S-a epuizat, s-a dus, s-a stins. Dar va renaşte iar… citeste mai mult.
Dani
Viaţa gay… Un şir de suferinţe şi dezamăgiri![…]
La vârsta de 10 ani mi-am dat seama că era ceva ciudat cu mine. Mă atrăgeau băieţii, dar nu ştiam ce se întâmplă! Provin dintr-o familie de creştini şi de mic am fost dus la biserică. La 14 ani acest sentiment s-a amplificat şi luptam cu mine însumi; îmi dădeam seama că nu era bine ce simt şi mă rugam să fiu tare. La 16 ani am făcut botezul la biserică, eram aşa fericit! […]
Cu ce m-am ales până acum din viaţa gay? Cu suferinţă, stres, regrete. Este greu să renunţi, dar nu imposibil. Sunt sigur că Citește în continuare „Contra Curentului.” →
Apreciază:
Apreciere Încarc...
Pastorii puritani, cunoscuţi ca şi medici ai sufletului, reprezintă în istoria bisericii prima şcoală protestantă de consiliere biblică.[1] Aceştia se refereau la consiliere ca la lucrul cu sufletul. Ei vorbeau despre responsabilitatea lucrătorului de a vindeca sufletele. Înţelegeau că singurul ajutor demn de încredere pentru suflet este adevărul infailibil al Scripturii aplicat de Duhul lui Dumnezeu. Ştiau că vindecarea genuină, eficace şi permanentă a maladiilor sufletului este produsă de harul lui Dumnezeu în inima credinciosului,[2] și se încredeau în această lucrare pe care numai Duhul lui Dumnezeu putea să o facă.
