Comunicarea eficientă în căsătorie

Iubirea şi respectul sunt esenţiale şi în alt domeniu al căsniciei: comunicarea
Soţul iubitor va comunica cu soţia sa despre activităţile ei, problemele ei, opiniile ei cu privire la diferite probleme. Soţia are nevoie de aceasta. Un soţ care îşi face timp pentru a sta de vorbă cu soţia sa şi care ascultă cu adevărat ceea ce spune ea demonstrează iubire şi respect faţă de ea:” Orice om să fie grabnic la ascultare…” (Iacov 1:19)
Unele soţii se plâng că soţii lor îşi petrec foarte puţin timp conversând cu ele.
Într-adevăr, în aceste timpuri grele, este posibil ca soţii să lucreze ore îndelungate departe de casă, iar situaţia economică poate impune ca unele soţii să deţină şi ele un loc de muncă, deşi au familii numeroase.
Însă un soţ şi o soţie trebuie să-şi rezerve timp unul pentru celălalt. Dacă s-ar simţi constrânşi să caute o companie înţelegătoare în afara căsătoriei, ei ar putea ajunge la probleme grave.
Modul în care comunică soţii şi soţiiile este important. „Cuvintele prietenoase sunt… dulci pentru suflet şi sănătoase pentru oase”. (Proverbe 16:24)
Fie că partenerul de căsătorie este credincios, fie că nu, se aplică următorul sfat al Bibliei:” Cuvântul vostru să fie totdeauna cu har, dres cu sare” (Coloseni 4:6)
Când unul dintre parteneri a avut o zi grea, câteva cuvinte binevoitoare, pline de compasiune, venite din partea celuilalt pot fi de mult folos.
„Un cuvânt spus la timpul potrivit este ca nişte mere de aur într-un coşuleţ de argint” (Proverbe 25:11)
Tonul vocii şi alegerea cuvintelor sunt foarte importante. De exemplu, unul i-ar putea spune celuilalt pe un ton plin de iritare, poruncitor:” Închide uşa!” Însă cu cât mai bine drese cu sare sunt cuvintele spuse cu o voce calmă şi plină de înţelegere:” Vrei, te rog, să închizi uşa?”
O bună comunicare prosperă acolo unde cuvintele sunt rostite cu blândeţe, unde există priviri şi gesturi binevoitoare, amabilitate, înţelegere şi tandreţe.
Depunând eforturi pentru a întreţine o comunicare eficientă, nici soţul şi nici soţia nu vor ezita să-şi facă cunoscute necesităţile, putând fi unul pentru celălalt surse de mângâiere şi ajutor în momentele de dezamăgire sau de stres.
„… să îmbărbătaţi pe cei deznădăjduiţi…” îndeamnă Cuvântul lui Dumnezeu în 1Tesaloniceni 5:14.
Vor exista momente în care soţul va fi descurajat şi momente în care soţia va fi descurajată. Ei îşi pot vorbi în mod consolator, întărindu-se unul pe celălalt:” Fiecare din noi să placă aproapelui, în ce este bine, în vederea zidirii altora”. (Romani 15:2)
Partenerii de căsătorie care manifestă iubire şi respect nu vor privi fiecare neânţelegere ca pe o problemă majoră. Ei vor face tot posibilul să nu se umple de amărăciune unul împotriva celuilalt:” Bărbaţilor, iubiţi-vă nevestele şi nu ţineţi necaz pe ele” (Coloseni 3:19)
Amândoi trebuie să reţină că „un răspuns blând potoleşte mânia” (Proverbe 15:1). Fii atent să nu-l desconsideri sau să-l condamni pe partenerul tău când îţi dezvăluie sentimentele sale sincere. Dimpotrivă, consideră aceste exprimări drept o posibilitate de a dobândi o înţelegere profundă a punctului de vedere a celuilalt.
Încercaţi, şi unul şi celălalt, să aplanaţi neânţelegerile şi ajungeţi în final la un deplin acord.
Amintiţi-vă de ocazia în care Sara i-a recomandat soţului ei Avraam, o soluţie pentru o anumită problemă, soluţie care nu a corespuns cu ceea ce dorea el.
Cu toate acestea, Dumnezeu i-a spus lui Avraam:” Ascultă glasul ei!” (Geneza 21:9-12). Avraam a ascultat şi a fost binecuvântat.
În mod asemănător, dacă o soţie sugerează altceva decât ceea ce dorea el- ceea ce intenţionează să facă soţul ei- el trebuie cel puţin să o asculte.
În acelaşi timp, o soţie nu trebuie să monopolizeze conversaţia, ci trebuie să asculte ceea ce are de spus soţul ei:” Mai bine să locuieşti într-un colţ pe acoperiş, decât să locuieşti într-o casă mare cu o nevastă gâlcevitoare” (Proverbe 25:24)
Fie că este vorba despre soţ, fie că este vorba despre soţie, faptul de a insista întotdeauna asupra propriei păreri demonstrează lipsă de iubire şi respect.
Comunicare eficientă este, de asemenea, în cadrul relaţiilor intime din cuplu. Egoismul şi lipsa stăpânirii de sine pot prejudicia grav această relaţie, cea mai intimă din cadrul căsătoriei.
Comunicarea deschisă, precum şi răbdarea, sunt esenţiale atunci când fiecare caută în mod neegoist bunăstarea celuilalt, problema intimă nu va deveni niciodată dificilă.
Atât în această privinţă, cât şi în altele „nimeni să nu caute folosul său ci al altuia” (1Corinteni 7:3-5; 10-24)
Ce sfaturi minunate oferă Cuvântul lui Dumnezeu. Este adevărat, fiecare căsnicie îşi va avea bucuriile şi necazurile ei. Însă atunci când soţii se supun modului de gândire al lui Dumnezeu, aşa cum este acesta dezvăluit în Biblie, şi îşi întemeiază relaţia pe o iubire principală şi pe respect, ei pot avea încredere că vor avea o căsnicie durabilă şi fericită. Astfel, ei nu numai că se vor onora unul pe celălalt, ci Îl vor onora şi pe Creatorul căsătoriei, Dumnezeu.
În decursul anilor însă apar dificultăţi. În cuplurile cu probleme se constată un deficit în ceea ce priveşte dezvoltarea deprinderilor de comunicare, atât a celor expresive, cât şi a celor receptive.
Partenerii se plâng de lipsă de înţelegere, lipsă de atenţie, insuficientă ascultare, escaladarea conflictelor şi dificultăţilor în rezolvarea problemelor.
Deprinderile de comunicare expresivă se referă la faptul că vorbitorul îşi indetifică gândurile, sentimentele şi dorinţele şi le exprimă clar pentru celălalt (persoana I, nu aluzii!) De exemplu: „Mă bucur când vii de la serviciu şi mă întrebi cum m-am simţit azi!”
Deprinderile receptive includ ascultarea nonverbală (contact vizual, aprobare prin gesturi), empatizare, parafrazare şi alte expresii din care să rezulte faptul că subiectul ascultă şi îl înţelege pe celălalt.
Înainte de a-i învăţa pe parteneri deprinderile de comunicare verbală, terapeutul trebuie să definească clar rolul de vorbitor şi cel de ascultător.
La început acesta va lua parte activ la modelarea respectivelor deprinderi şi treptat, apoi, îşi va relua rolul de antrenor.

Exerciţii de dezvoltare a deprinderilor de comunicare

1. Terapeutul modelează modul negativ de ascultare nonverbală (se uită în altă parte, se mişcă pe scaun, caută ceva, răsfoieşte un ziar, formează un număr de telefon etc.) în timp ce fiecare soţ vorbeşte pe o temă neutră (de exemplu: cum şi-a petrecut ziua, să descrie în ce constă munca sa etc.). Apoi pacientul (fiecare, pe rând) este întrebat cum s-a simţit când el vorbea şi nu era ascultat.

Răspunsuri posibile: – supărat
– trist
– frustrat
– ridicol
– rănit
De asemeni, va fi invitat să mărturisească şi ceea ce a gândit când el vorbea şi nu era ascultat.

Răspunsuri posibile: – „ceea ce spun nu este important”.
– „niciodată nu voi atrage atenţia cuiva”.
– „nimeni nu mă va respecta”
– „nu ştiu să vorbesc”.
– „nu ştiu să mă port”.
– „ce am greşit?”
Apoi, fiecare partener trebuie să furnizeze exemple de ascultare nonverbală negativă.

2. Terapeutul, şi apoi fiecare pertener, practică ascultarea nonverbală pozitivă (stă în faţa celuilalt, are contact vizual, dă din cap în semn că este receptiv).
Fiecare partener este întrebat cum s-a simţit atunci când a fost ascultat.

3. Terapeutul abilitează modalităţi negative de recepţionare într-un mod exagarat şi plin de umor:
– întrerupe, eventual pentru o glumă bine plasată;
– încheie frazele celuilalt;
– abate cursul discuţiei.
Apoi fiecare partener este solicitat să dea un exemplu când a procedat aşa.

4. Terapeutul îi învaţă pe pacienţi (cuplul) să parafrazeze (ascultă ce spune partenerul şi parafrazează intenţionat într-o manieră interogativă).
Exemplu: „mi se pare că vorbeşti despre…”, „asta este ceea ce ai vrut să spui?” Acest lucru se poate realiza şi la nivelul comportamentului nonverbal, printr-o mimică interogativă. La început fiecare membru al cuplului îl parafrazează pe terapeut.
5. Apoi, fiecare partener învaţă să-l parafrazeze pe celălalt. Exerciţiile se vor continua acasă (specialiştii le spun chiar „teme pentru acasă”), exersând deprinderile de comunicare şi jucând pe rând rolurile de vorbitor şi ascultător.

Rezolvarea problemelor de comunicare în cuplu

I. Într-o primă fază la definirea problemei: unul dintre soţi începe prin a comenta pozitiv ce face celălalt soţ în legătură cu problema.

Urmează o descriere a problemei, apoi este prezentată reacţia emoţională a primului partener la problemă.
În spirit de colaborare, cel care a început, arată în ce măsură a contribuit el la producerea şi la menţinerea problemei.
Acest spirit de colaborare este absolut necesar:
 pentru a reduce şansele ca problema să fie definită în termeni acuzatori;
 îl ajută pe celălalt soţ să se simtă mai puţin atacat;
 îl stimulează pe acesta din urmă să se angajeze la rezolvarea problemei;
 evită situaţia ca unul dintre parteneri să fie considerat în totalitate responsabil de producerea problemei şi, mai apoi, de găsirea soluţiei.

II. Faza a doua constă în soluţionarea problemei

În această fază primul pas este „brainstorming”-ul (în traducere „asaltul creierului”) în urma căruia este generată o serie de soluţii posibile la rezolvarea problemei.
La început, toate soluţiile se acceptă şi nici unul dintre soţi nu trebuie să cenzureze soluţiile proprii sau pe ale partenerului. Terapeutul va veghea la aceasta! Poate participa şi terapeutul la furnizarea de soluţii, dar întâietate au cei doi.
Exemplu:
Problema constă în aceea că soţia se simte jignită şi ignorată când soţul vine supărat de la servici şi, în loc s-o întrebe cum s-a simţit, începe să-şi povestească necazurile lui de la locul de muncă.

Soluţii posibile:
1. Soţul să facă o plimbare înainte de a veni acasă, pentru a se detensiona.
2. Când se întoarce acasă, soţul va îmbrăţişa soţia şi cei doi vor discuta cinci-zece minute despre modul în care şi-a petrecut ziua.
3. Dacă soţul are nevoie de mai mult timp pentru a se plânge de necazurile lui de la locul de muncă, el o va întreba pe soţia sa dacă este dispusă să îl asculte şi îi va cere să îi acorde un timp limită pentru acest lucru. Dacă ea nu este dispusă să îl asculte (sunt motive întemeiate şi alte priorităţi presante) este bine ca soţul să apeleze la un prieten.
4. Soţul va contacta un consilier-psiholog cu care va discuta problemele sale profesionale.
5. Soţia îi va face semn discret să tacă şi va începe să vorbească despre problemele ei.
6. Soţul nu va discuta niciodată acasă problemele de la serviciu.
7. Soţia îi va solicita soţului un timp egal în cazul în care ea a acceptat să-i asculte plângerile, timp în care soţul să facă treabă în bucătărie, iar ea să se uite la televizor.
8. Soţia îşi va folosi abilităţile de ascultare atunci când soţul discută despre serviciu, iar acesta o va asculta la rândul său atent.
9. Soţul va renunţa la serviciu care îl stresează.
10. Soţul va discuta cu şeful despre modul în care serviciul său ar putea deveni suportabil.

După ce cuplul a generat lista de soluţii posibile, fiecare soluţie va fi testată după următoarele criterii:

1. Ea este absurdă?
2. Va ajuta respectiva soluţie la rezolvarea problemei?
3. Care sunt argumentele pro şi contra ale respectivei soluţii?

Comunicarea

Multe căsnicii eşuează din cauza blocajelor de comunicare. Deşi vorbesc aceiaşi limbă, oamenii nu reuşesc întotdeauna să se înţeleagă.
Din propria experienţă fiecare din noi cunoaşte acest lucru. De cele mai multe ori probleme din cele mai banale provoacă discuţii incendiare soldate cu supărări şi reproşuri.
Cine nu ştie că la necaz se spun vorbe grele, care lasă urme în conştiinţa şi sentimentele celorlalţi. Aşa se întâmplă şi în familie, atunci când oamenii nu ştiu să comunice între ei. Pe acest drum merg, cu multă încăpăţânare, unii până se ajunge la nişte situaţii atât de tensionate, încărcate de ură, încât este preferabil divorţul. Comunicarea este un lucru vital în familie şi de aceea este necesar să cunoaştem unele reguli de comunicare eficientă.
Comunicarea inter-umană este un schimb de mesaje realizat între două sau mai multe persoane, sub diverse forme:
– oral
– scris
– mimică
– gesturi;
Folosind în acest scop:
– cuvinte
– expresii
– simboluri
Comunicare se poate realiza direct sau de la distanţă, dar în familie, de care ne ocupăm acum, comunicarea se realizează prin conversaţie discretă, nemijlocită, prin vorbire şi prin gesturi.

Prima regulă a reuşitei unei conversaţii este de a şti să asculţi, lăsându-l pe interlocutor să-şi expună până la capăt ideea, fără a fi întrerupt. Întreruperile, mai ales cele dese, îl fac pe vorbitor să-şi piardă firul vorbirii. În astfel de situaţii apar două tipuri de reacţii: cei timizi se pierd cu firea şi se inhibă, în timp ce colericii se enervează, devenind astfel parteneri incomozi în discuţie.

A doua regulă:
Respectă opinia interlocutorului. Este cunoscut faptul că nu totdeauna părerile celor care stau de vorbă despre anumite probleme corespund. Motivele neconcordanţelor de opinie sunt numeroase. Mai întâi, oamenii sunt foarte deosebiţi între ei ca personalităţi. Un renumit psiholog, Allport, afirmă că „nu există două fiinţe omeneşti care să aibă exact acelaşi potenţial de dezvoltare, mai ales dacă la toate aceste diferenţe genetice adăugăm diferenţele care se vor produce în cadrul mediului şi al experienţelor fiecărui muritor”.
După opinia lui Dobzhansky, numărul de combinaţii posibile este „cu mult mai mare decât numărul atomilor din întregul Univers”.
La aceste mari diferenţe de fel de a fi al oamenilor (de a vedea lucrurile, evenimentele, fenomenele etc.), se adaugă nivelul lor diferit de înţelegere (determinat la rândul său de nivelul de instruire şi cultură), interesele materiale şi spirituale, opiniile politice, convingerile religioase, sexul, educaţia şi multe altele. Un motiv în plus pentru a nu-i pretinde cuiva să fie neapărat de acord cu noi într-o anume chestiune.
Pentru a pune în evidenţă obstacolele care pot apărea în comunicarea dintre oameni şi cum pot fi ele depăşite vom propune spre a fi judecată următoarea afirmaţie: „Libertatea nu poate fi absolută; ea încetează acolo unde este afectată libertatea altei persoane”.
În majoritate covârşitoare, toţi cei cărora li s-a supus spre judecată această afirmaţie au fost în total acord. Concluzia specialiştilor în comunicarea inter-umană este următoarea: „Reacţia iniţială este aceea de a aprecia ceea ce vi s-a spus, din punctul dumneavoastră de vedere. Această tendinţă naturală de a judeca, aprecia, aproba sau dezaproba spusele altei persoane constituie un blocaj al comunicării dintre dumneavoastră şi persoana respectivă”.
Într-un timp s-a vehiculat mult afirmaţia „România este o ţară de handicapaţi”.
Această afirmaţie a stârnit o puternică stare emoţională deoarece a lezat pur şi simplu demnitatea naţională (pentru cei ce o au!).

Concluzia:
Cu cât sentimentele noastre sunt mai puternice, cu atât mai puţine sunt şansele de a realiza comunicarea”.
Există un mijloc de a depăşi acest obstacol în calea comunicării dintre persoane? Da! Şi iată cum:
„Să ascultaţi cu înţelegere, adică să încercaţi să priviţi ideea şi atitudinea celuilalt din punctul lui de vedere. Este ceea ce este cunoscut sub numele de înţelegere empatică: adică, să înţelegi persoana şi nu subiectul abordat de ea. Dacă veţi reuşi să ascultaţi lucrurile pe care vi le spune o persoană, dacă veţi înţelege cum îi apar acestea persoanei respective, dacă veţi sesiza ce semnificaţii personale au aceste lucruri pentru ea şi dacă veţi pricepe gradul de emoţie care le însoţeşte, atunci veţi putea uşura comunicarea cu acea persoană, realizând o înţelegere reciprocă”.

A treia regulă:
Încearcă să-l înţelegi pe interlocutor. Există însă şi momente de tensiune şi dispută într-o discuţie. În asemenea situaţii, stopaţi discuţia şi încercaţi, înainte de a răspunde, să re-expuneţi ideile şi sentimentele interlocutorului.
Cu alte cuvinte, înainte de a vă prezenta propriul punct de vedere, e necesar să încercaţi să asimilaţi cadrul de referinţă al interlocutorului, pentru a-i înţelege gândurile şi sentimentele, în aşa fel încât să la puteţi rezuma pentru el.
Înţelegând o altă persoană, pătrunzând în lumea sa interioară şi sesizând felul său de a vedea viaţa, încercând să emiteţi judecăţi de valoare din punctul său de vedere, apare însă riscul de a ne transforma pe noi înşine. Specialiştii susţin că majoritatea oamenilor se tem să-şi asume acest risc. Şi asta deoarece, atunci când emoţiile sunt foarte puternice e dificil să asimilezi cadrul de referinţă al altei persoane, se poate recurge la o a treia persoană; capabilă să lase la o parte propriile sentimente şi evaluări, ascultând cu bunăvoinţă fiecare persoană, clarificând ideile şi atitudinile fiecăruia.
Această a treia persoană, numită şi catalizator comprehensiv, este foarte eficace în familiile unde sunt rivalităţi şi stări conflictuale.

Favorizarea comunicării este posibilă şi dacă:
• se aleg cu grijă cuvintele şi expresiile folosite în conversaţie spre a nu da naştere la confuzii sau a-l „provoca” pe interlocutor;
• se foloseşte un limbaj cultivat, lipsit de durităţi şi flexibilităţi, de incriminări şi jigniri;
• se discută cu calm, argumentat, fără insinuări şi aluzii şi fără intenţia vădită de a-ţi impune părerea cu orice preţ;
• se mai şi cedează atunci când interlocutorul îţi dovedeşte, pe bază de argumente temeinice, că are dreptate.

Sfaturi pentru reuşita unei conversaţii
1. Dezarmaţi-vă partenerul nervos, încercând, ori de câte ori este posibil, să îi daţi dreptate. Nu uitaţi că o parte din afirmaţiile lui, chiar dacă sunt exagerate, ar putea fi adevărate.
2. Manifestaţi-vă pozitiv şi astfel el va înţelege că nu doriţi să luptaţi împotriva lui. Refuzaţi conflictul şi veţi putea controla mai bine situaţia.
3. Acordaţi-i o şansă pentru a-şi reconsidera o declaraţie dură, scuzându-vă că nu aţi înţeles ce a vrut să spună. Posibil ca afirmaţia să nu mai fie repetată şi discuţia se va calma.
4. Evitaţi discuţia în prezenţa altor persoane, sugerând ca aceasta să fie confidenţială.
5. Dacă, în final, nu aţi reuşit să vă calmaţi partenerul, încercaţi să vă retrageţi, motivând că vă este greu să continuaţi discuţia în astfel de condiţii. Astfel, îi veţi da ocazia să realizeze că a exagerat.

„Secretele” unei relaţii perfecte
Relaţiile dintre oameni, aidoma maşinilor, au nevoie să fie mereu reglate şi verificate. Totuşi, spre deosebire de maşini, o relaţie are nevoie de două mecanisme, cu funcţionare permanentă, pentru a-şi putea păstra condiţia optimă, o balanţă delicată între a da şi a lua: dacă dai prea mult, vei deveni lipsit de caracter; dacă iei prea mult, rişti să devii un monstru.
Pentru a avea o relaţie sănătoasă, fericită şi cât mai umană, este nevoie ca unele lucruri să fie verificate zilnic, altele săptămânal; în fiecare lună şi în fiecare an este nevoie de o revizuire amănunţită.
O relaţie „îngrijită” vă va oferi confortul căldurii şi siguranţei combinate cu toate bucuriile vieţii, spre care veţi avea cale deschisă.

Zilnic
Viaţa este grea: probleme legate de serviciu, banii, kilogramele în plus(o compensare nedorită…) etc. Poţi uita uşor că şi partenerul are, asemeni ţie, o viaţă dificilă. Încearcă să afli ce ai putea face pentru a i-o îndulci, sperând că şi el va face acelaşi lucru.
1. Despărţiţi-vă cu o mângâiere
Majoritatea dintre noi ne trezim dimineaţa prost dispuşi şi ne ridicăm împleticindu-ne din pat. Puneţi ceasul să sune cu cinci minute mai devreme şi începeţi ziua mângâind inima aproapelui dumneavoastră.

2. Păstraţi-vă calmul!
Aţi avut o zi grea şi doriţi cu nerăbdare să vă descărcaţi nervii. Aşteptaţi doar două minute înainte de a „năpusti” asupra partenerului. Acordaţi-vă câteva minute pentru a vă bucura unul de compania celuilalt: un cuvânt frumos, un gest amabil, o îmbrăţişare.
După toate problemele zilei, acasă este cineva care vă aşteaptă şi vă poate ajuta să uitaţi necazurile zilei. Numai după aceste momente, descărcaţi-vă sufletul de tot ce v-a împovărat peste zi.
3. Gândiţi!
Ce aţi putea face pentru a oferi partenerului o zi fericită? Chiar dacă locuiţi împreună, uneori aveţi impresia că vă aflaţi pe planete diferite. Folosiţi primele ore ale zilei, dimineaţa pentru a vă pune împreună temelia pe care veţi zidi până seara. Darurile, micile atenţii sunt minunate, dar de câte ori avem ocazia să le facem? Putem prepara desertul favorit când abia nu ajung banii de pâine? Şi până la urmă se banalizează şi acestea! Să cerem înţelepciune în dragoste şi vom avea pe alese reţete gratuite.
4. Renunţaţi la duşmănie
Urmăriţi ca, în fiecare zi să curăţiţi relaţia cu partenerul dumneavoastră de tot ce v-a supărat în acea zi. Faceţi aceasta de comun acord în fiecare seară înainte de a vă culca. Astfel, veţi începe o zi curată, proaspătă.

Săptămânal
Preocupaţi de programul de lucru prelungit, de multe ori veţi descoperi că săptămâna a trecut fără a simţi împreună cu partenerul dumneavoastră. Păstraţi-vă o rezervă de timp pentru a vă bucura de compania acestuia.
1. Pregătiţi o zi specială
Sunt zile grele şi viaţa împreună ni le arată care sunt acestea. Sunt perioade, când furaţi de alte probleme, constatăm o stare de vid afectiv. Sunt situaţii când îl simţim sau ne simţim cu un gol în suflet. Dacă nu avem nici de unele la îndemână pentru a pregăti o zi deosebită de celelalte special pentru partenerul nostru, putem „să pândim” o zi mai mohorâtă, ploioasă, friguroasă sau toridă şi când soţul (soţia) iese pe uşa de la serviciu să ne găsească zâmbitori să-l conducem în drumul spre casă. Cât costă o asemenea bucurie?
2. Spuneţi adevărul!
Adevărul este o legătură care se dezvoltă de îndată ce doi oameni ajung să se cunoască reciproc şi să împărtăşească experienţa încrederii unuia în celălalt. Oamenii cenzurează, resping sau neagă dezvăluirea adevărului pentru a se proteja de vulnerabilitate. Majoritatea cuplurilor reuşite petrec săptămânal câteva ore împreună pentru a-şi afla reciproc sentimentele, problemele şi grijile, pentru a scăpa de orice resentiment, teamă sau furie.

3. Oferiţi mici surprize
A lăsa un bilet partenerului atunci când nu ai avut timpul necesar pentru a-l întâlni suficient sau de loc şi a discuta este un mijloc simplu de exprimare a dragostei şi grijii ce i-o porţi.

Lunar
Reglarea zilnică şi săptămânală a relaţiei asigură baza comunicării şi preocupării reciproce. Verificarea şi reglarea lunară urmăresc ieşirea din rutină.
Un lucru foarte important este ca fiecare să poată petrece singur puţin timp, fără ca partenerul să se simtă neglijat. Fiecare cultivă nobil independenţa, fără a provoca resentimente. Abandonarea propriei persoane nu este benefică relaţiei. Deci, nu renunţaţi la relaxare şi meditaţie căci roadele vor fi mai bune şi veţi culege tot în doi!
A face numai ceea ce este pe placul partenerului este totuşi o dovadă de slăbiciune. Periodic, oferiţi partenerului dumneavoastră o zi specială, în care să faceţi tot ceea ce-l face fericit, DAR asiguraţi-vă, în acelaşi timp, că şi el va face acelaşi lucru!

Anual
Anii sunt înşelători. „Savanţii” noştri au descoperit că oamenii sunt genetic ocupaţi pentru o „pasiune de patru ani”. Ca orice „adevăr” omenesc se cade să punem un mare semn de întrebare. Un lucru rămâne însă valabil: când cuplurile ies din perioada de miere apar şi chiar se impun nevoi de verificare a relaţiei pentru a se dovedi dacă relaţia mai este încă în viaţă.
Este impetuos necesară o verificare anuală a verificării relaţiei. Întrebaţi-vă: ce valori împărtăşim împreună?
Ce avem în comun în dorinţele noastre de viitor? Urmăriţi realitatea – ce merge bine, ce nu merge bine, care sunt calităţile partenerului pe care le apreciaţi cel mai mult.
Faceţi analiza luând ca motto cuvintele spuse de Sofocle cu ceva timp în urmă:
„Eu m-am născut ca să iubesc, nu ca să urăsc”.