Arta de a ne îngriji personal de ceilalți

În cartea sa „Who Cares?“, David Schwartz descrie un incident în care o femeie era pe cale să sară de pe un pod de pe râul Susquehanna.

În spatele ei, traficul aglomerat se îndrepta spre casă. Un bărbat însă a văzut ce se întâmpla de la fereastra biroului din apropiere. A intrat în acțiune, a luat telefonul și a început să formeze 911.

Ar fi posibil ca poliția, ambulanța sau echipele de intervenție să ajungă acolo la timp? În timp ce apela, a văzut un autobuz de călători ce traversa podul. Autobuzul conducea încet de-a lungul benzii. Când autobuzul s-a apropiat de femeie, ușa s-a deschis iar șoferul, într-o mișcare continuă, s-a aplecat din ușa deschisă, a apucat brațul femeii din spate și a tras-o înapoi în autobuz.

Omul din birou s-a întrebat: „Șoferul de autobuz nu a semnalat un ofițer de poliție. Nu a apelat la 911. El a apucat pur și simplu femeia și a salvat-o. În schimb, eu am apelat. De ce? De ce nu am dat fuga peste stradă și nu am făcut același lucru?“

Într-o lume complexă și adesea impersonală, am ajuns să ne bazăm pe sisteme și instituții pentru a face fapte ce altădată se petreceau în mod spontan, informal și personal. Am pierdut arta de a ne îngriji personal de ceilalți.

Reclame

Maica Tereza: săracii sunt oameni minunați

„Săracii sunt oameni minunați. Într-o seară am ieșit și am luat patru persoane de pe stradă“, mărturisea maica Tereza în discursul de acceptare a premiului Noblel pentru Pace, în 1979.

„O persoană era într-o stare teribilă – și le-am spus surorilor: Voi aveți grijă de celelalte trei, eu o iau pe cea care pare într-o stare mai dificilă. Așa că am făcut pentru ea tot ce a putut face dragostea mea. Am pus-o în pat și un zâmbet atât de frumos i-a apărut pe față. Mi-a luat mâna, după care a spus doar un singur cuvânt: Mulțumesc – și a murit.

Nu puteam să nu-mi analizez conștiința în fața ei și m-am întrebat ce-aș spune dacă aș fi fost în locul ei. Răspunsul meu a fost foarte simplu. Aș fi încercat să atrag puțin atenția asupra mea, aș fi spus că mi-e foame, că mor, că îmi este frig, că sunt în durere sau ceva, dar mi-a dat mult mai mult – mi-a dat iubirea ei recunoscătoare. Și a murit cu un zâmbet pe față.

Ca și acel om pe care l-am luat dintr-o canalizare, pe jumătate mâncat de viermi și l-am adus la casa noastră. <Am trăit ca un animal pe stradă, dar voi muri ca un înger, iubit și îngrijit.> Și a fost atât de minunat să vedem măreția acelui om care putea să vorbească așa, care ar putea muri așa, fără să învinuiască pe nimeni, fără să blesteme pe nimeni, fără să compare nimic. Ca un înger – aceasta este măreția oamenilor noștri. Și de aceea credem ceea ce a spus Isus: Mi-era foame – eram gol – eram lipsit de adăpost – eram nedorit, neiubit și ai făcut toate acestea pentru Mine.“

Când auzi astfel de lucruri este mai bine să taci și să lași Duhul lui Dumnezeu să lucreze dragostea Sa, în viața ta.

Coeficientul tău de bunătate. de Max Lucado

Cât de bun eşti tu? Care este coeficientul tău de bunătate? Când ai făcut ultima oară ceva bun pentru cineva din familia ta – de ex. să aduci o pătura, să cureţi masa, să faci cafeaua- fără să ţi se ceară?

Gândeşte-te la scoala sau la locul tău de muncă. Ce persoană este cea mai trecută cu vederea ori evitată? Un student timid? Un angajat ţâfnos? Poate că el nu cunoaşte limba. Poate că ea nu se integrează. Eşti bun cu această persoană?

Inimile bune sunt bune întrun mod discret. Ele lasă loc maşinii prinse în trafic şi tânăra mamă cu cei trei copii ai săi înaintează în rând la ghişeu. Ele adună lada de gunoi a vecinului care s-a împrăştiat în stradă. Şi ele sunt bune mai ales la biserică. Ele înţeleg că poate cea mai nevoiaşă persoană pe care ar întâlni-o toată săptămâna este cea care stă în picioare în foaier ori cea aşezată pe rândul din spatele lor în închinare. Pavel scrie „Aşa dar, cât avem prilej, să facem bine la toţi, şi mai ales fraţilor în credinţă”(Gal. 6:10).

Şi, aici este o provocare – cum rămane cu duşmanii tăi? Cu şeful care te-a concediat sau soţia care te-a părăsit. Presupune că i-ai surprinde cu bunătate? Nu-i uşor? Nu, nu este. Însă mila este cel mai adânc gest al bunătăţii. Pavel le egalizează pe cele două. „Dimpotrivă, fiţi buni unii cu alţii, miloşi, şi iertaţi-vă unul pe altul, cum v-a iertat şi Dumnezeu pe voi în Hristos” (Efeseni 4:32). Isus a spus […] Mai mult pe Max Lucado Romania.

Un Dumnezeu bun intr-o lume a raului ?!?!

Dumnezeu si problema raului Problema raului este destul de complicata. Cum poate sa fie Dumnezeu bun, daca raul inca persista in lume?  Poate ca nu vom afla niciodata raspunsul concret la aceasta intrebare si vom ramane doar cu un mister de neelucidat. Si chiar daca ar fi asa, intocmai cum afirma Philip Yancey, cel mai frumos lucru pe care il putem trai este misteriosul. El este izvorul a tot ce inseamna autenticitate in arta si stiinţa. Cel caruia ii este straina aceasta traire, cel care nu-si poate lua ragazul sa se minuneze cuprins de o uimire infricosata, se poate socoti ca si mort: este orb.

Totusi, nu suntem totalmente sub o aura de mister in privinta acestui subiect, si chiar daca aceste rationamente nu sunt atat de satisfacatoare dupa parerea unora, totusi,  impreuna, formeaza un argument puternic in favoarea existentei unui Dumnezeu bun intr-o lume in care raul inca exista. Dumnezeu ne-a descoperit anumite lucruri in privinta aceasta, lucruri care ne pot introduce cu adevarat intr-o atmosfera de inchinare, un cadru sfant.(Deut. 29:29) Daca nu suntem motivati la inchinare prin descoperirea Cuvantului Sau, ci toata cercetarea noastra nu constituie altceva decat o delectare intelectuala, consider ca se pierde esenta.

John Stott afirma la un moment dat ca „ problema suferintei constituie fara indoiala singura si cea mai mare provocare in cazul credintei crestine.” Nici nu se pune problema in acest sens in a afirma ca cel mai mare obstacol in credinta crestina este realitatea raului si a suferintei in lume. Unul dintre argumentele cele mai tari in privinta demontarii existentei lui Dumnezeu este tocmai aceasta problema. Dintre toate argumentele ateiste acesta a rezistat cel mai mult. Despre acesta s-a scris cel mai mult. Si, diferite raspunsuri au fost date din partea crestinilor.

Raul este este inteles prin cuprinderea atat a raului moral (cauzat prin libertatea actiunilor umae), cat si a raului natural (cauzat de fenomene naturale precum bolile, cutremurele, inundatiile). Multi ganditori, totusi, vad acest argument ca fiind foarte simplu, fiindca nu recunoaste cazurile in care, daca se elimina un rau duce la aparitia altuia sau in cazul in care existenta unui rau particular contine totusi ceva bun ce duce la depasirea calitativ morala. Mai mult, se pune problema limitelor logice ale actiunii unei fiinte omnipotente. Majoritatea scepticilor, astfel, au luat realitatea raului ca dovada, evidenta a faptului ca existenta lui Dumnezeu este putin probabila ori imposibila.

Charl Henry enumera diversi ganditori ce discuta aceasta problema a raului. Intrebarea De ce? sta la baza suferintei extinse care pare sa puna in pericol calitatea vietii si chiar ratiunea de a trai. „Osul din gatul teologiei occidentale, remarca Sidney Hook, este problema raului- intrebarea mereu recurenta de ce o Fiinta Suprema considerata atot puternica si atotbinevoitoare permite in fiecare epoca torturarea multimilor nevinovate. Unele rele slujesc evident binele. Dar multe rele se opun unei explicatii simple; la prima vedere sunt gratuite. Problema cu adevarat interesanta, a raului este…daca gratuitatea este reala si deci daunatoare pentru credinta religioasa. Madden si Hare indica spre „durerea si suferinta insuportabila cauzata fie de evenimentele naturale, fie de actele altor oameni, de defectele de caracter, de actele imorale, de diformitatile fizice si mentale, de prosperitatea celor ticalosi si de esecul oamenilor cinstiti”, adica de acel gen de adversitati si calamitati ale experientei de care cititorii Biliei isi vor aminti, daca nu din activitatile lui Hitler, Stalin sau Mao, atunci din lectura lor din cartea lui Iov sau din alte surse scripturale. Continuă lectura