Cât de bogat sunt!

Doamne,

am recitit episodul din Evanghelii cu tânărul bogat și alegerea sa evident greșită.

Dar m-a făcut să mă gândesc.

Oricât de bogat ar fi fost, el nu și-a băut cafeaua într-un minut direct din boabele proaspăt măcinate și nu și-a spălat cana în apă curentă.

Nu a avut mașină și nici nu a mâncat vreodată înghețată.

Când vederea i-a slăbit, nu a avut parte de ochelari și nici nu a putut să-și repare vreo carie ori să-și facă un implant dentar când i-a căzut vreun dinte.

Nu a avut sistem de iluminat cu senzori, mii de cărți pe un stick de memorie, nu a ascultat muzică la căști, nu a avut internet și nici telefonul ăsta de pe care să tasteze. 

Nu a putut comunica cu rudele aflate la sute și mii de kilometri depărtare. Nici nu le-a putut vizita călătorind cu avionul.

Dacă el era bogat, atunci eu ce sunt?

Goana după aur

​În anul 79 d.Hr. vulcanul Vezuviu a erupt iar oraşul Pompeii şi zonele din împrejurimi au fost îngropate sub straturi groase de cenuşă.

Este uimitor să vezi cum anumite aspecte sunt conservate atât de bine în timp. 

Acum ceva ani arheologii anunţau o nouă descoperire. Au găsit trupul unei femei ce pare că vroia să fugă de erupția vulcanului dar care a fost prinsă în cenușa fierbinte. Mâinile femeii strâng bijuterii, care erau păstrate într-o stare excelentă. Avea bijuteriile, dar moartea le înghițise pe toate. Nu s-a putut scapa și nici nu le-a putut lua cu ea „dincolo“ deși le vroia cu disperare salvate. O imagine tulburătoare pentru că ne vorbește despre propria lăcomie a inimii.

Dar, nu-i asa, „noi n-am adus nimic în lume, și nici nu putem să luăm cu noi nimic din ea“. Vorbele de peste veacuri ale apostolului Pavel.

Jim Elliot, un misionar care a fost martirizat pentru credința sa a înțeles această realitate atunci când a scris în jurnalul său: 

„O persoană nu este ignorantă dacă renunță la ceea ce nu poate păstra pentru a câștiga ceea ce nu poate pierde”. Exact. Nu înseamnă că ești prost, ignorant, ori nebun. Ci dovedește că ți-ai făcut bine calculele.

​Un trader de pe Wall Street își povestește viața

În articol este mai larg însă pe scurt el mărturisește:

„Am pășit pe etajul de trading al Credit Suisse First Boston să-mi încep internship-ul de vară. Știam că vreau să devin bogat, însă atunci când am început aveam altă idee despre ce însemna bogăția. Am ajuns pe Wall Street după ce am citit în cartea “Liar’s Poker” felul în care Michael Lewis a câștigat un bonus de 225,000$ după doar doi ani de muncă într-un astfel de departament.

După absolvire, am obținut un job la Bank of America, prin mila unui director dispus să riște pe un puști ce l-a sunat în fiecare zi timp de trei săptămâni. Având sub centură un an în care n-am băut deloc alcool, eram destul de abil, perspicace și foarte muncitor. La finalul primului an am fost încântat să primesc un bonus de 40,000$.

Pentru prima oară în viața mea, nu trebuia să-mi verific soldul contului înainte de a scoate bani. Însă după o săptămână un trader ce a fost șeful meu doar patru ani a fost angajat de C.S.F.B. pentru 900,000$.

După șocul meu inițial plin de invidie – câștigul său era de 22 de ori mai mare decât bonusul meu – am fost foarte entuziasmat de cât de mulți bani sunt disponibili. În următorii ani am lucrat ca un maniac și am început să urc pe scara Wall Street.

După doar patru ani de la începutul cu Bank of America, Citibank mi-a oferit “1.75 pe 2” ceea ce înseamnă 1.75 millioane de dolari pe an pentru doi ani și am folosit oferta pentru a fi promovat. Am început să vorbesc cu o blondă frumoasă și închiriam un apartament la mansardă pe Bond Street pentru 6,000$ pe lună.

Mă simțeam atât de important. La 25 de ani puteam merge la orice restaurant din Manhattan – Per Se, Le Bernardin – doar ridicând telefonul și sunând pe unul din brokerii mei, care se băgau pe sub pielea traderilor prin conturi cu cheltuieli nelimitate pentru distracții.

Puteam fi în al doilea rând la un meci Knicks-Lakers doar menționând unui broker că aș fi interesat să merg.

Satisfacția nu venea doar din bani. Era vorba și de putere. Pentru că eram atât de deștept și plin de succes, era treaba altuia să se ocupe să mă facă fericit.

Și totuși, eram sâcâit de invidie. La un birou de trading toți stau împreună, de la interni până la directori. Când tipul de lângă tine face 10 milioane de dolari, 1 milion sau 2 milioane nu mai pare atât de dulce cât faci tu.

Am început să lucrez la un fond de investiții cot la cot cu miliardari devenind o imensă minge de foc a lăcomiei.

În ultimul an pe Wall Street bonusul meu era de 3.6 millioane de dolari- și eram furios pentru că nu era destul de mare. Aveam 30 de ani, nu aveam copii, nu aveam datorii, nici vreun țel filantropic în minte. Vroiam mai mulți bani pentru exact același motiv pentru care un alcoolic are nevoie de încă o băutură: Eram dependent.”

Tipul s-a trezit din beția sa, şi-a dat seama de cât de distructivă este această foame de bani și a pornit pe un alt drum. Primul an a fost extrem de dificil. Se trezea noaptea îngrozit, gândindu-se că rămâne fără bani. Apoi i-a fost mai ușor, deși mărturisește că uneori mai cumpără bilete la loterie.

Astăzi ajută pe alții, se investește în ceilalți, găsind multă bucurie și fericire în asta, mai mult decât a găsit vreodată în bogăție.

Majoritatea nu vom vedea atâția bani nici în nouă vieți. Oricât am câștiga, pentru atât de mulți dintre noi nu este suficient. 

Unii văd pericolul și se opresc la timp. Alții însă  „cad în ispită, în laț și în multe pofte nesăbuite și vătămătoare, care cufundă pe oameni în prăpăd și pierzare.

Căci iubirea de bani este rădăcia tuturor relelor; și unii, care au umblat dupa ea, au rătăcit de la credință și s-au străpuns singuri cu o mulțime de chinuri.”

1Tim. 6:9,10
Full story:

https://mobile.nytimes.com/2014/01/19/opinion/sunday/for-the-love-of-money.html