Am vizionat în weekend Hacksaw Ridge, un film produs în 2016 de Mel Gibson. Povestea adevarată a lui Desmond T. Doss, un soldat care din motive ce țin de propriile convingeri religioase a refuzat să poarte armă și totuși a primit Medalia de Onoare a Congresului în timpul celui de-al doilea razboi mondial.
Inițial, armata și camarazii, toți îl vroiau plecat, transferat, închis. I-au încredințat cele mai dificile sarcini, vroiau să-l descurajeze, să-l determine să renunțe. Doreau să-l scoată ca fiind debil mintal. Nu aveau incredere în el și îi luau în râs credințele. Cum ai putea să-ți aperi tovarășii dacă singurele tale „arme” sunt Biblia și credința? Cumva, mai ales în război, eforturile lor sunt de înțeles.
O nebunie! O nebunie pentru că pe front, cum se știe, te duci să-ți distrugi inamicul, nu să-i întorci și celălalt obraz.
Totusi, el s-a aflat în linia întâi.
Fără armă.
Salvând vieți.
Credea că doar Dumnezeu are dreptul de a lua viața cuiva și s-a încăpățânat să își servească țara ca medic, dorind să demonstreze că în mijlocul ororilor războiului poți salva, nu doar ucide.
Și asta a facut. La Hacksaw Ridge, Doss a salvat om dupa om. Mărturisea că s-a rugat tot timpul.
– Doar mă rugam, „Doamne, ajută-mă să mai salvez unul!”
Și a salvat 75 de oameni.
În 12 ore, pe 5 Mai, 1945. În ziua sa de odihnă.
L-a salvat chiar și pe căpitanul său, Jack Glover, cel care a făcut totul pentru a-l elimina din armată, cel care a afirmat mai apoi că asta a fost „cea mai mare ironie a întregii situații”.
Mă întreb și te întreb: Te mai rogi tu așa? Să mai salvezi unul?
Dumnezeu ia în serios astfel de rugăciuni.
