Posts Tagged ‘bere’

În ce lume trăim… 

A fost lansată prima bere sustenabilă, un concept nou denumit „beercycling” (reciclarea berii)

‘PIS’ este o bere obţinută din orz și aproape 55.000 de litri de urină colectaţi de la un festival de muzică, fiind deja disponibilă în magazinele din Danemarca.

„Are un gust extraordinar”, mărturisește turistul american Heeren Jhaveri. „Nu simţi gustul urinei”, spune un alt consumator.

 #bere #beresustenabila #beercycling

În curtea Mănăstirii Curtea de Argeş oamenii s-au întins pe iarbă şi ascultau, ca la concert, slujba. Nu îi deranja că la doar câţiva metri de locul sfânt sfârâiau grătarele, iar oamenii erau ceva mai vorbăreţi în faţa dozelor cu bere. ,,S-a terminat postul. E normal să ne distrăm. Am venit aici că e lume multă şi e atmosferă de sărbătoare“, a spus un chfliu.

Pelerinii care au mers la Mănăstirea Tismana, judeţul Gorj, au înnoptat în sfântul lăcaş, iar alţii şi-au instalat corturile în zăvoiul din preajma mănăstirii ca să petreacă la un grătar şi un pahar cu bere.

„Este foarte frumos aici, am încins şi un grătar. Eu şi soţia venim aproape în fiecare an la sărbătoarea Sfintei Marii“, a declarat Nelu Ilceanu din Mehedinţi.

No comment!

sursa: Adevarul