Posts Tagged ‘avort’

​Aș vrea să vă împărtășesc povestea unei mame, este povestea unei jertfiri extraordinare, o poveste tristă, aproape incredibilă, dar totuși adevărată.

Primăvara anului 1992, într-un sat de lângă Iași, o fată tânără, necăsătorită, avea să rămână însărcinată cu un bărbat care nu era soțul ei. 

La aflarea veștii despre sarcină, familia fetei a fost revoltată. Au alungat-o de acasă. 

Fără vreun sprijin de nicăieri, un viitor greu îi stătea în față. 

O boală cumplită îi amenința viața și o stingea cu fiecare zi: fata aceasta tânără avea SIDA. 

O contactase, probabil de la vreun client, căci se prostitua. 

A dus o luptă cumplită, îmi imaginez. Timp de 9 luni de zile, a dus sarcina, fiind fără casă, fără să aibă pe cineva aproape, fără familie. 

Opțiunea avortului părea să fie cea mai scurtă cale de scăpare. 

Mai ales că exista posibilitatea ca bebele ce se năștea să fie purtător al flagelului ucigător ce-l avea mama. 
Totusi, această mamă eroină nu a avortat.
Ceva extraordinar, mai presus de înțelegerea oricui, i-a dat puterea să ducă sarcina la un bun sfârșit. 

Pe data de 9 Februarie 1993, ea avea să aducă pe lume o fetiță. Însă, din nefericire, în urma testelor făcute de către medici, s-a constatat că era și ea, ca și mama, purtător al flagelului.

Fetița i-a fost luată și dusă la Spitalul Guliver din Iasi, acolo unde erau toți copiii seropozitivi. 

Doi ani mai târziu, mama fetiței avea să se stingă din viață. Boala o răpusese.
Fetița însă, a supraviețuit. 

Ba mai mult. La vârsta de trei ani, în urma unor teste noi făcute, medicii au constat cu surprindere că fetița devenise seronegativă. 

Au urmat multe teste și multă vâlvă. Cadrele medicale si academice de la acea vreme erau uimite de rezultate.

O minune avusese loc în corpul acelei fetițe, care creștea și se dezvolta ca un copil normal.
A fost transferată la un alt centru de copii, Centrul Emanuel din Iași. 
__________________
4 ani mai târziu, într-o biserică se făcea un apel către congregație, pentru a merge si a înfia copilași orfani. 

„Mergeți, și luați câte un copil și Domnul se va îngriji să-l creșteți”, așa le-a spus Genovieva Sfatcu Beatie. 

O familie din biserică, deja părinți a 3 copii, au simțit îndemnul de a merge si a lua un copilaș spre adopție. 

Au ales-o pe fetița care fusese cu boala. 

Îi știau povestea, îi aflaseră istoria ei medicală, totusi, au îndrăgit-o si au luat-o să o crească ca pe a lor. 
__________________
Au trecut 24 de ani de la nașterea acelei fetițe.

A crescut mare, a devenit o doamnă frumoasă, sănătoasă, este căsătorită, și este ea însăși o mamă acuma. 

Prețuiește viața, iar despre boala ei își amintește foarte rar: „A aruncat-o Dumnezeu în marea uitării…”
Numele fetiței din povestea noastră este Bianca Alexandra.
Ea este soția mea.

Viorel Popescu

​Într-un articol ce a apărut inițial în Family Circle, poeta și autoarea americancă Maya Angelou descrie nașterea lui Guy, primul și singurul ei copil.

„Când aveam 16 ani, unui băiat din liceu îi plăcea de mine și am făcut sex cu el – doar o dată. După ce am ieșit din camera aia, m-am gândit, ‘Doar despre asta este vorba? Dumnezeule, nu voi mai face asta iarăși!’ Apoi, când am aflat că sunt însărcinată, am mers la băiat și i-am cerut ajutorul, însă el a spus că nu e copilul său și nu vroia să se implice în treaba asta.

Eram înspăimântată. Atunci, dacă aveau bani, unele fete puteau avorta însă nu m-am împăcat cu ideea asta. O, nu. Nu. Știam că este cineva în mine. Așa că am decis să păstrez copilul.

[După ce am încercat să ascund sarcina de mama mea], nu voi uita vreodată ce m-a întrebat: „Acum spune-mi asta – îl iubești pe băiat?” I-am răspuns că nu. „El te iubește pe tine?” I-am răspuns că nu.

„Atunci nu are sens să ruinăm trei vieți. Vom avea copilul nostru!” Ea era foarte iubitoare. Foarte îngăduitoare. Nici un minut de învinuire. Și nu m-am simțit rușinată vreodată.

Îți spun, cea mai bună decizie pe care am luat-o vreodată a fost să păstrez copilul! Da, absolut. Guy a fost o plăcere de la început – atât de bun, atât de sclipitor și nu-mi imaginez viața fără el. 

La 17 ani m-am angajat într-o bucătărie și apoi am fost chelneriță… Mama mea… mi-a spus, „Tine minte: Întotdeauna te poți întoarce acasă.” A ținut ușa aceea deschisă. Și de fiecare dată când viața mă lovea, mă întorceam acasă pentru câteva săptămâni.

Sigur, nu mi-a fost ușor. Trăiam de pe o zi pe alta. Guy a avut parte de dragoste, râs și de multă lectură și poezie în copilărie. Fiul meu a scos ce e mai bun din mine și mi-a îmbogățit viața. Orice i-ar fi lipsit, el însuși este un tată formidabil astăzi… Ani mai târziu, când m-am căsătorit, am vrut să mai am copii, însă nu am mai putut. Nu este minunat că am avut un copil la 16 ani? Slavă Domnului!”

Povestea frumoasă a unei tinere ce a ales să fie mamă. În ciuda lipsurilor, a încercărilor de tot felul, ea a ales viața, a ales să fie mamă.

Îți mulțumesc și eu doamnă Mariana Gherasim pentru că ai avut curaj și suficientă dragoste pentru a-mi da naștere. Slavă Domnului! 

La mulți ani mama!

Joanne Simpson și o poveste despre Viață 

Posted: 16/02/2017 in Fără categorie
Etichete:, , , , , , , , ,

​Nu cred că numele Joanne Simpson îți spune ceva. În 1955, pe când era studentă, Joanne a rămas însărcinată.
Surpriză!
Tatăl copilului nu a vrut să audă de treaba asta. Rușine. Frică.
Ea…

Studentă.

Singură.

Responsabilitate.

Complicații.
Și de obicei oamenii încearcă să se descotorosească de complicații.

La fel a dorit să se dezbare de „problemă” românca din Manchester. După ce a născut un copil perfect sănătos în toaleta spitalului, l-a pus într-o pungă neagră de gunoi și l-a aruncat într-un coș. Copilul a fost găsit însă. A fost resuscitat iar acum e perfect sănătos.
Ca și această tânără din Manchester, Joanne nu putea fi mamă în acel moment. Însă spre deosebire de aceasta, Joanne a ales viața. A ales să nu ucidă copilul ci să-l nască și să-l dea spre adopție.
Paul și Clara au adoptat micuțul.

Oameni simpli, din California, fără studii superioare. Nici măcar cu liceul terminat. Mama a fost cam dezamăgită, vroia ceva mai deosebit pentru băiețelul ei, însă copilul a găsit o familie ce l-a iubit și l-a îngrijit.

Cred că numele acestui copil îți spune totuși ceva.
Steve Jobs.
Da, acel Steve. Fondatorul Apple. S-ar putea să citești textul ăsta de pe un iPhone, iPad etc. N-ar fi fost posibil dacă mama sa l-ar fi aruncat.
Și chiar dacă Steve Jobs n-ar fi avut un asemenea impact în lume, chiar dacă ar fi trăit anonim în California, nimeni să nu fi auzit de el, viața sa tot merita salvată. Viața sa precum și viața acelui copilaș din Manchester și viețile atâtor copii nenăscuți sau născuți merită salvată și prețuită.
Pentru ca este vorba despre viață.

Viață.

Dar mai mult, 

Pentru că este vorba despre El,

Domnul Vieții.

Nu sunt copaci, pinguini, balene sau pisici, ci oameni. Oameni în toată plinătatea acestui cuvânt. Viaţă umană în toată accepţiunea termenului. Cu toate acestea însă, anual, milioane sunt anulaţi, extirpaţi precum un apendice inflamat.

Baptist Press menţionează că undeva în ultimii 2 ani, în Statele Unite s-au înregistrat mai bine de 50 de milioane de avorturi legale. În 2008 s-a atins pragul de 50 de milioane şi cel mai probabil a ajuns la 52 în 2009, pe o durată de 37 de ani de la legalizare. În contrast, numărul victimelor din toate războaiele americane, de la cel de independenţă până la al doilea război din Iraq, ar ajunge la 1,2 milioane.

Marea Britanie ar fi capitala europeană a avorturilor. România este pe locul trei, după Franţa, pe acest podium al ruşinii.