Amintirile frumoase ale copiilor tăi

Advertisements

Hyperthymesia (HSAM) sau capacitatea de-ți aduce aminte de toate


Capacitatea de a nu-ti mai aduce aminte este o binecuvântare. Nu devin istoric/isteric în relațiile mele cu oamenii chiar dacă îmi greșesc. Pentru că aleg intenționat să trec peste situațiile mai neplăcute, dar și pentru că de cele mai multe ori uit. Sau aleg să uit.

Faptul că eu uit este însă și o frustrare pentru soția mea. De multe ori nu-mi amintesc aspecte importante pentru ea.

Frustrant și pentru mine. Ar fi grozav să pot reține mai mult din ce citesc, ascult ș.a.m.d.
Cum ar fi totuși să nu poți uita?
Se pare că sunt oameni ce efectiv nu pot să nu-și aducă aminte. În Statele Unite au fost diagnosticate câteva zeci de persoane cu “hyperthymesia”, o condiție medicală foarte rară, cunoscută și sub numele de Highly Superior Autobiographical Memory, HSAM.

Oameni ce petrec un timp considerabil gândindu-se la trecut, având o abilitate extraordinară de a retrăi evenimente, locuri, de a reține chipuri și oameni. Cu o precizie de invidiat.
Unii își amintesc la ce supermarket și-au făcut cumpărăturile, ce au purtat, ce au mâncat, dacă a plouat sau nu în anumite zile din ultimii zeci de ani.
Această abilitate extraordinară este un avantaj, însă de multe ori poate fi și o povară grea.
Un “suferind” mărturisește că își aduce aminte de toate relele ce i-au fost făcute și toate relele pe care le-a făcut. Că amintirile negative “bântuie” viața sa.
HSAM a inspirat chiar și un episod dintr-un serial de televiziune, House, în care este descrisă o persoană cu hyperthymesia ce își amintește totul, încă din adolescență. Își aduce aminte de toate aspectele negative, felul în care i-au greșit oamenii, acele amintiri aducându-i multă neliniște și suferință.
Da, este un real coșmar să-ți aduci aminte de fiecare nedreptate, de fiecare privire răutăcioasă, vorbă urâtă. Și pentru aceștia este inevitabil. Pare că nu se pot trezi din visul lor urât.
Ce nu înțeleg este de ce își doresc unii dintre noi (indivizi “sănătoși”) să-și amintească, să rețină tot felul de mizerii. Înțeleg că pot fi traume ce nu pot fi șterse ușor, că uneori le purtăm cu noi ca pe o rană deschisă. Însă am întâlnit prea multe persoane ce rețin și derulează mereu, cu intenție, episoade neplăcute din viața lor ce nu fac altceva decât să le otrăvească inima.
Pentru o viață sănătoasă, echilibrată, avem nevoie să uităm la fel de mult pe cât avem nevoie să ne amintim.
Dumnezeu să ne ierte, să ne ajute să (ne) iertăm. Și apoi să ne dea gândul bun, dorința de a urma pilda Sa, aruncând în marea uitării propriile păcate, dar și ale celor ce ne-au greșit într-un fel sau altul.

Prima mea Sfântă Împărtășanie

impartasanie copiiAm încercat să-mi amintesc care a fost primul meu contact cu cele sfinte. Flash-urile mă duc undeva prin clasa I. Am fost anunțați din timp că o să mergem într-o dimineață la Biserică, unde aveam să luăm Sfânta Împărtășanie. Punct.

Copiii cei nevinovati pana la varsta de cinci ani, este bine sa-i impartasiti, daca se poate, si in fiecare Dumimica. Iar copiii de 6 – 7 ani mai ales acum, este bine sa fie spovediti si apoi impartasiti, ca astazi copiii vad si aud multe sminteli, in casa, la televizor si peste tot, nefiind supravegheati de parinti,  graieste parintele Cleopa.

Am fost încolonați doi câte doi și eu aveam rețineri s-o țin de mână pe colega. Nu de alta, însă nu prea avea servețele ori hârtie igienică și când strănuta i se umplea mâna de muci, pe care apoi îi lăsa sub bancă.

Apoi, la Biserică, o coadă până-n stradă. O mulțime de copii. În biserică, în rând, ne ciupeam și ne călcam pe picioare, suferind în tăcere. Cu foarte multe rețineri m-am împărtășit (m-au împărtășit), mai ales când am văzut că toată gloata aia de copii mucioși sunt părtași Sângelui Mântuitorului, dintr-o singură cupă aurie, cu o singură linguriță argintie. A pus capac apoi și anafura cu miros de naftalină. Nu știu să fi căzut bolnav după, însă dacă aveam mintea de pe urmă, mă foloseam cu siguranță de scuza asta.

N-a fost spovedanie în aceeași zi. Prima oară când m-am spovedit din proprie inițiativă cred că eram mai măricel și știu că am îndrugat-o și că mă mai serveam din geanta bunicii, dar nu așa ca nesimțitul, ci cumpătat, ca să nu se prindă.

Amintiri din copilarie: in cartierul bunicilor.

Mamaia si tataia locuiau la intrare in Onesti langa o fabrica de lapte, transformata mai apoi in depozit Coca-Cola, brutarie etc.
Un teren de joaca destul de intins daca mai adaugi si ACR-ul de langa. Acolo era mai “periculos”. Nu se bagau toti. Odata m-au prins la mere si m-au tinut cateva ore intr-o hala in care era legat si un ciobanesc german. Cand te prindeau “in fapt” nu scapai fara un arac pe spinare. Nu ma lasam insa descurajat cu una, cu doua. Doar era teritoriul nostru si eram impreuna.
Ma umplu de bucurie, vorba maestrului, cand imi aduc aminte cum ne cataram in ciresii inalti cat blocul, fiecare pe creanga sa, ori cum goleam zarzarii si nu mai asteptam sa se coaca.
Cum ne furisam pe acoperis dupa struguri ori cum ajungeam in pod pe ramurile caisilor, unde ne faceam cazemate, jucam carti, mancam seminte prajite in casa ori spionam paznicul drojdit de cele mai multe ori.
Imi placea adrenalina din hotii si vardistii, jucat cu tevile (scoase din peretii unor cladiri de la Gara) si cornete, pe care le intaream la capat cu scoci ca sa piste mai bine.
Cum mai conduceam si dezmembram masinile de lapte parasite, mirosul de vaselina si hainele mudare, cum ne jucam de-a v-ati ascunselea, avand atat de multe optiuni unde sa te pitesti.
Cum mai impingeam cu randul caruciorul cu rulmenti, juliti si ciufuliti ori intrecerile cu rotile de bicicleta cu sarma, cum proiectam pocnitori din suruburi cu gamalii de chibrituri, bombe in sticle cu carbit si tunuri cu carbit.
Nici nu mai dadeam pe acasa si am fi inoptat prin colturile noastre secrete daca nu eram chemati insistent de bunici, parinti ori frati mai mari. Parca eram in alta lume. Timpul statea in loc.