Posts Tagged ‘america’

Să n-ai familie, prieteni, apropiați. Să n-ai nici măcar o biserică la care să te duci câteodată, din când în când.
Să nu ții de-o biserică, să fi intrat în una doar în ziua cununiei…înseamnă tocmai să n-ai de ce să te agăți în zilele negre. Un toiag, un punct fix când totul se învârte în jurul tău.
Iată ce îl determină pe domnul Winston, după ce își pierde soția într-un tragic accident de mașină, să ia viața (indus fiind în eroare) Marelui Gatsby, un om nevinovat, și apoi să se sinucidă.

Marele Gatsby, F. SCOTT FITZGERALD

image

image

Cortez, cuceritorul Mexicului,  mărturisea: „Noi, spaniolii, suferim de o boală a inimii al cărei unic remediu este aurul”.
În 1503, prima încărcătură de metale prețioase sosește din Antile; în 1519, începe jefuirea comorilor aztece din Mexic; în 1534, a celor incașe din Peru. În Peru:

Conchistadorii au văzut 1 300 000 de uncii de aur pe un singur taler. Au găsit patru statui mari înfățișând niște lame și o duzină de statui înfățișând niște femei în mărime naturala, din aur fin. Regele captiv a oferit drept răscumpărare o cameră plină cu aur; supușii săi aveau, în grădinile, casele și templele lor, arbori, flori, păsări și animale din aur; tacâmurile erau din aur, iar niște plăci de argint lungi de douăzeci de picioare, largi de două picioare și groase de două degete serveau drept mese.

Potrivit datelor oficiale, optsprezece mii de tone de argint și două sute de tone de aur au fost transferate din America în Spania între 1521 și 1660; după alte estimări, dublu.
„Aurul, spunea Cristofor Columb, este cel mai bun lucru din lume, el poate chiar să trimită sufletele în rai”. În doar ceva mai mult de un secol, populația indiană va fi redusă cu 90% în Mexic (ajungându-se de la douăzeci și cinci de milioane la un milion și jumătate de băștinași ) și cu 95% în Peru. Las Casas aprecia că între 1495 și 1503 mai mult de trei milioane de oameni dispăruseră în insule, masacrați în războaie, trimiși ca sclavi în Castilia sau sfârșind prin epuizare în mine ori la alte munci: „Cine din generațiile viitoare va crede un asemenea lucru? Eu însumi, care scriu aceste rânduri, care am văzut cu ochii mei și am cunoștință despre toate câte s-au întâmplat, cu greu ajung să cred că  așa ceva a fost posibil”.
Michel Beau, Istoria capitalismului – de la 1500 până în 2000

london-big-benI think I understand Carl Trueman’s critiques of American evangelical celebrity culture after touring (to use a celebrity word!) England for a fortnight (to use a British word!). No one asked to take a picture with me–not once. Actually, the one selfie I took was with two Americans (friends of a friend), and we were razzed by the Brits for doing so. Every introduction I received was in the form of a brief interview. People did not queue up after a talk for me to sign their Bible or get a photo for social media. In fact, several church leaders told me that when they really like someone they make fun of them! The culture struck me as one that would rather chop the head off all the tall poppies than point to the one others are pointing at.

I didn’t have a problem with any of this. I like sarcasm and friendly scorn. I’d rather not get my picture taken. I don’t long to sign things. But at the same time, it felt to me like these were cultural values I was experiencing more than strictly biblical ones. Although the lack of pizzazz was refreshing, there were also times no one came up to me to say anything. During break times, I could wander around looking for the loo without fear of someone interrupting my wandering! I didn’t mind. Everyone was exceedingly kind. I’m simply commenting that the same culture that was wonderfully free of celebritification might seem to others unfriendly or unwelcoming (again, that’s not how I took any of it). I don’t think people from America should assume the British are rude, just like I don’t think they should assume people from the Midwest are too nice, people from the South are fake, people from the Northwest are weird, or people at Christian conferences in the States worship the speakers. As we learn from each other, part of what we will learn is that we do things in different ways and skew toward different dangers.

for the full article click HERE.

Potrivit unui nou studiu The Barna Group , mai mult de jumătate (56%) din creştinii tineri între 18 şi 25 de ani cred că darurile spirituale sunt valide astăzi şi cel putin unul din patru se identifică cu mişcarea carismatică sau penticostală. Acest număr a fost mult mai mic printre creştinii americani ca întreg însă 25% dintre protestanţi şi 20% dintre catolici încă se identifică cu mişcarea carismatică. Totuşi creştinii mai tineri nu sunt atât de înclinaţi să adopte o teologie specifică potrivită cu credinţele lor carismatice. Se ridică întrebarea: ce va defini următoarea generaţie de credincioşi carismatici şi penticostali din Statele Unite?, spune David Kinnaman, preşedintele Barna Group. “ Având parte de mai puţină critică din partea diferitelor denominaţiuni creştine, acestia trebuie să se îndrepte spre fundamente teologice solide şi să găsească o cale pentru a trăi în credincioşie în cultura largă a artei, a mediei, a tehnologiei, a stiintei si a afacerilor.”

Americanii de astăzi sunt mult mai încrezători decât în 2007 în faptul că Islamul nu este o religie violentă, în timp ce înțelegerea despre Islam continuă să crească în America, afirmă cei de la USA Today. Un nou studiu făcut de către Pew Research Center arată faptul că americanii consideră că musulmanii au parte de mai multă discriminare decât oricare alt grup, cu excepția homosexualilor.

A spune că musulmanii sunt discriminați…nu e același lucru cu a exprima o vedere nefavorabila lor. De fapt, este chiar opusul”, a spus Greg Smith, cercetător în acest sondaj. „Oamenii care (mai mult…)

papa si Obama G8Pentru a gestiona economia globală… pentru a aduce o dezarmare integrală sau temporară, siguranţă în privinţa resurselor şi a păcii; pentru a garanta protecţia mediului înconjurător şi reglementarea problemei migraţiei; pentru toate acestea, este o nevoie urgentă pentru o adevarată autoritate politică globală, scrie papa Benedict întro enciclica despre globalizare, Caritas in Veritate.

Enciclicele sunt printre cele mai autoritative documente papale şi servesc în sublinierea priorităţilor şi preocupărilor papei.

Fără a menţiona Naţiunile Unite, papa adaugă faptul că ..o aşa autoritate ar trebui să fie recunoscută în mod universal şi ar trebui să fie investită cu o reală putere pentru a asigura securitatea pentru toţi, consideraţia pentru justiţie, respectul pentru drepturi.

Afirmaţiile au venit numai cu o zi înainte ca (mai mult…)

God Bless

calvinCelebrarea de 500 de ani de la naşterea lui John Calvin nu a trecut neobservată în Boston, scrie The Christian Post. Sute de oameni au fost prezenţi în week-end la evenimentul “Reformation 500 Celebration”, tocmai pentru a celebra influenţa larg culturală a reformatorilor. “Reformatori precum Knox, Luther şi Calvin au strălucit prin doctrina Sola Scriptura, deschizând uşa pentru o reformă culturală cu un impact larg”, au afirmat cei de la Vision Forum Ministries. “Perspectiva biblică globală a lui Calvin a prins rădăcini adânci în Lumea Nouă- un motiv pentru care învăţaţii îl descriu pe el ca pe adevăratul fondator al Americii”. Calvin s-a născut pe 10 iulie, 1509.

      Ii spun un bun venit si lui Betuel Vararu. Este colegul meu de catva timp aici la Seminar si impartasim aceeasi perspectiva teologica. Intocmai ca si Betu, am un respect deosebit pentru John Piper si felul in care acesta il prezinta pe Christos. Sa suferi! O favoare?!…raspunsul lui John Piper este ultimul post de pe blogul colegului meu.

John Piper

 

     „Căci cu privire la Hristos, vouă vi s-a dat harul nu numai să credeți în El, ci și să pătimiți pentru El.”(Fil.1:29)

      Faptul că sunt copilul lui Dumnezeu prin Isus Hristos I se datorează doar Lui. O mărturisesc cu o convingere de nezdruncinat. Vechea cântare, În îndurarea Domnului cum am ajuns, nu stiu!, mi se potrivește de minune. Și vorbesc foarte serios. Nu sunt în apele mele lângă oameni care afirmă și se bat în piept că ei L-au ales pe Dumnezeu, ei au decis, ei au ajuns la concluzia că se merită făcut pasul acesta. Se bat oarecum în piept cu pocăința și credința lor, și, în ochii lor, decizia pe care ei au făcut-o, capătă o deosebită importanță. Nu exclud importanța ei, dar nici nu mă chinui s-o accentuez prea mult. Pericolul este să ridici pocăința și credința la rang de virtute personală. Și concluzia logică nu ne-ar conduce altundeva decât la câștigarea mântuirii prin efort propriu, și implicit, la mândrie. Adică, totuși.. sunt mai grozav ca ceilalți.. eu m-am pocăit, adică am ajuns la anumite concluzii în viața mea și.. mi-am dat seama că asta e calea și pe deasupra, eu cred.. păi alții nu sunt capabili de performanța asta.. și raționamentul ar putea continua până când ne-am da seama că nu suntem așa de răi ca alții. Sincer, mă interesesează mai mult ce stă în spatele acestei decizii. Pocăința și credința sunt condiții esențiale pentru a fi mântuit, dar Biblia mi-a descoperit că ele sunt un dar. De fapt versetul citat îmi spune că este un har să crezi, o favoare. Ceva ce îți este dat. Dacă înțeleg corect acest verset înseamnă că toată mândria mea, ascunsă bineînțeles, că pe aici am trecut și eu, s-a dus. Asta e ideea harului. Oricum, cei mai mulți nu îmbrățișează această realitate.

      Ce să mai spun de partea a doua a versetului, alt paradox, care presupune o provocare mult mai mare decât prima. Har, favoare, să suferi pentru El. Înțeleg că îți este dat să crezi, și să te bucuri de aceasta, mai ales dacă te găsești printre cei care cred, dar să consideri o favoare, un har să suferi pentru Hristos nu auzi prea des. Și totuși auzi de la apostolul Pavel în scrisoarea către Filipeni, scrisă, interesant, din închisoare. Acest verset, sincer, reprezintă o provocare pentru mine, dacă am de gând să iau în serios Cuvântul lui Dumnezeu.

      Teologia suferinței nu prea mai încape în premisele noastre posibile. Și totuși Biblia vorbește destul de des despre această temă. Domnul Isus Hristos spunea că nimeni nu începe să-și zidească un turn sau să înceapă un război până nu își face anumite calcule și socoteli (Luca 14:25-35), în contextul în care El vorbea despre felul în care ar trebui să fie un ucenic al Lui. Lepădarea de sine este un concept care încet, încet dispare chiar și din vocabularul predicatorilor. Se preferă ideea unei „evanghelii a prosperității”. Cauzele sunt diverse, dar problema esențială o reprezintă înțelegerea greșită a nașterii din nou, sau lipsa realității acesteia în viața creștinilor.

      Clipul pe care l-am postat are câteva răspunsuri zdruncinătoare în privința aceasta. Face parte dintr-o conferință susținută de Dr. John Piper pe tema suferinței. Titlul „You must suffer” spune mai mult decât l-aș putea descrie eu. Ideea centrală este că suferințele lui Hristos de acum 2000 de ani se văd cel mai bine când trecem noi prin suferință datorită Numelui Său. Aceasta este mărturia puternică cu privire la suferințele Lui. Nu are legătură cu faptul că noi trebuie să suferim pentru mântuirea noastră, pentru că oricum ar fi în zadar. Hristos a plătit prețul pentru păcatele noastre și a absorbit mânia lui Dumnezeu care ne era destinată nouă datorită păcatelor noastre, adică celor care ne-am pus încrederea în El și ne bazăm viața aceasta și cea veșnică pe El. Și punctul culminant al acestei expuneri este că un copil născut din Dumnezeu este plin de bucurie în mijlocul necazului. Cu alte cuvinte, el va ajunge să considere suferința pentru Numele Lui un har, un dar, o favoare. John Piper a avut și continuă să aibă un impact mare asupra tot mai multor creștini, atât din State, cât și din întreaga lume, datorită Evangheliei necompromise proclamată cât mai clar cu putință, într-o manieră simplă, dar nu simplistă. Clipul este doar în limba engleză. Vizionare plăcută!