Dumnezeu ți-a orientat INIMA SPRE CASĂ

Reclame

Cum supraviețuiești în lagăr

„Sunt întrebat de fiecare dată cum am supraviețuit în lagăr. Au în vedere nu numai latura fizică a vieții, ci și pe aceea care face ca omul să fie om. Întrebarea e justificată, fiindcă lagărul este un iad nu atât din cauza chinurilor trupești, cât din cauza dezumanizării multora dintre cei care au ajuns acolo.

Ca să nu lași să fie distrus în tine ceea ce a mai rămas omenesc, trebuie să părăsești Iadul măcar vremelnic, măcar mental.
Să te gândești la Rai.“

Evgheni Vodolazkin, „Aviatorul“

Dieta de Blocadă

„Ne povesteau despre meniul de blocadă, dacă pot să spun aşa: supă din centuri de piele sau din ghete noi de piele, gelatină din clei de tâmplărie, clătite de muştar… În oraş fuseseră mâncaţi toţi câinii şi toate pisicile. Dispăruseră vrăbiile, ciorile. Până şi şoarecii şi şobolanii erau la mare căutare, să poată fi mâncaţi… Îi prăjeau cine ştie cum…“
SVETLANA ALEKSIEVICI, „RĂZBOIUL NU ARE CHIP DE FEMEIE“

Prima medalie Pentru Vitejie

„Prima medalie Pentru Vitejie.

Începuse lupta. Trăgeau nemţii foc continuu. Soldaţii se aruncaseră la pământ. Comanda: «Înainte! Pentru Patrie!», dar ei – culcat. Din nou comanda, din nou nu mişcă nimeni. Mi-am scos căciula, să se vadă că sunt fată, şi m-am ridicat în picioare… S-au ridicat cu toţii şi am pornit la luptă.

Mi-au înmânat medalia şi, chiar în ziua aceea, am plecat în misiune. Şi prima dată în viaţă mi s-a întâmplat… Treaba noastră… femeiască… Când am văzut că-mi curge sânge, dacă n-am urlat ca din gură de şarpe:

— M-au rănit…

Aveam cu noi în cercetare un felcer, bărbat mai în vârstă. Şi vine la mine:

— Unde eşti rănită?

— Nu ştiu unde, dar îmi curge sânge…

Şi el mi-a povestit totul, ca un tată…

Am mai «plecat» în misiuni de cercetare, după război, timp de vreo cincisprezece ani. În fiecare noapte… Visele, unul şi unul: ba nu-mi funcţiona automatul, ba eram încercuiţi… Te trezeşti cu dinţii clănţănind în gură.

Când s-a terminat războiul, trei dorinţe [reiaveam: prima – să nu mă mai târăsc pe burtă, ci să merg cu troleibuzul, a doua – să mănânc singură o franzeluţă întreagă şi a treia – să dorm pe săturate într-un pat alb, cu cearşafuri scrobite, care să foşnească.”

Albina Aleksandrovna Gantimurova,

sergent-major cercetaş

SVETLANA ALEKSIEVICI, „RĂZBOIUL NU ARE CHIP DE FEMEIE“

După Victorie, toţi au tăcut

„Credeam că după război totul are să se schimbe. Că Stalin are să capete încredere în poporul său. Dar nici nu se terminase bine războiul, că trenurile au început să plece spre Magadan. Trenuri cu învingătorii… Erau arestaţi cei care fuseseră prizonieri, cei care supravieţuiseră în lagărele germane, cei pe care nemţii îi luaseră la muncă silnică – toţi cei care văzuseră Europa. Care puteau povesti cum trăieşte poporul acolo. Fără comunişti. Cum arată acolo casele şi drumurile. Cum nu-s pe nicăieri colhozuri…

După Victorie, toţi au tăcut. Au tăcut şi s-au temut, ca şi înainte de război…”

SVETLANA ALEKSIEVICI, „RĂZBOIUL NU ARE CHIP DE FEMEIE“

București, o experiență completă

București, o experiență completă, cum s-ar zice. Cine s-ar fi gândit…:)

„După ce turiştii au făcut turul capitalelor renovate impecabil şi cu o estetică fără greş, unde bunul-gust şi banii sunt vizibili la fiecare colţ, vin la Bucureşti, oraşul-amestec între New York (în privinţa firelor vizibile), oraşele din sudul Italiei (pentru resturile de decoraţiuni la fiecare pas), Rio de Janeiro (pentru spaţiile urbane abandonate) şi Marrakesh (pentru praful omniprezent).

Totul într-un singur oraş, plin de farmecul operelor de artă începute, neterminate, prăfuite şi refolosite pentru o întrebuinţare de moment. Vin aici pentru a simţi viaţa, improvizaţia, prioritatea dată momentului prezent, şi nu viitorului.“

Clotilde Armand

Cum să fii fericit în România, Oana Bârna

Ultimele suflări ale Evului Mediu

„Când nu am de lucru, îmi place să mă plimb către luncă, de-a lungul râului. Cel mai frumos e către asfinţit, când se întorc vacile şi caprele de la păşune.

La început femeile mă opreau să mă întrebe: „Pe cine cauţi?“ Prin satul nostru nu vezi prea des necunoscuţi. În tonul lor se simţea preocuparea de a-şi proteja satul. Alert întotdeauna, Liviu mă învăţase să răspund: „Sunt din neamu’ Dojeilor.“ Repetam asta ca un papagal, după care pe faţa lor înflorea un zâmbet. „Știm cine eşti. Eşti măritată cu dom’ inginer. Tatăl lui a fost doctor şi a luat-o pe una din neamu’ lu’ Tuţa. Io ţi-s verişoară de-a treia. Am casa sus pe deal.“

Un vecin, nea Ion, Dumnezeu să-l odihnească, m-a învăţat să joc hora, într-un an, de Paşti. Am jucat afară, în jurul mesei. Tanti Viorica, nevasta lui nea Ion, se ocupa de chiuituri. În prima zi rece după ce ne-am mutat, tot ea m-a învăţat meşteşugul nepreţuit de a face focul.

Oamenii din sat ne aduc ouă, cârnaţi, gemuri, lapte, bucăţi impresionante de carne când se taie porcul, brânzeturi de casă, ţuică, flori. Am fost naşi la o nuntă. Dar acum am început să mergem şi la înmormântări.

Asistăm la ultimele suflări ale Evului Mediu. Când va muri satul acesta, lumea va fi mai ştearsă.“

Jean A. Harris

Cum să fii fericit în România, Oana Bârna

Corbii din Turnul Londrei

Ar fi bine să numeri corbii când vizitezi Turnul Londrei. Dacă găsești mai puțin de șase nu e de bine.
Potrivit legendei, șase corbi trebuie să locuiască în interiorul Turnului în orice moment. Fără ei, atât Turnul cât și monarhia vor cădea.
Legenda: Primul „astronom regal”, John Flamsteed s-a plâns regelui Charles al II-lea că aceștia „interferează cu observațiile sale”. Regele a ordonat îndepărtarea lor însă i s-a spus că Turnul va cădea și că un mare dezastru va veni peste Împărăție dacă o va face.
În loc să îndepărteze păsările, regele a decis că șase corbi trebuie să fie ținuți acolo în permanență.
Prevenirea este mama înțelepciunii, cum s-ar zice.