Archive for the ‘Stiati ca…?’ Category

Laboratorul Cavendish din cadrul departamentului de Fizică al Universității Cambridge are parte de o reputație incredibilă. O istorie a inovației cu totul extraordinară.
În 1897 a fost descoperit acolo electronul de către J.J. Thomson și colegii săi. Tot la Cavendish în 1911 C.T.R. Wilson produce primul detector de particule iar în 1932 J. Chadwick descoperă neutronul. În acest loc în 1953 J. Watson și F. Crick descoperă structura ADN-ului.

Profesorii de aici au transformat felul în care înțelegem lumea și viața. 

La intrarea în acest laborator dai însă de o inscripție interesantă. Este interesantă pentru că este vorba de un laborator modern de fizică dar și pentru că este vorba despre o clădire construită recent, în 1973.

„Mari sunt lucrările Domnului, cercetate de toţi cei ce le iubesc!”

Pasajul din Psalmul 111 a fost adăugat acolo la sugestia unui student, Andrew Briggs. Pasajul se afla și la intrarea în vechiul laborator, înființat în 1874. Acolo era în latină (Magna opera Domini exquisita in omnes voluntates ejus), însă acest student a sugerat că poate fi adăugat în engleză la intrarea în noul laborator. Profesorul A. B. Pippard a înaintat sceptic această propunere comitetului departamentului și spre surprinderea multora, ea a fost acceptată.

Este adevărat că în 1874, momentul înființării laboratorului, creștinismul și Scripturile aveau altă influență în Marea Britanie. Totuși, acest adevăr rămâne peste veacuri:

„Mari sunt lucrările Domnului, cercetate de toţi cei ce le iubesc!”

Psalmul 111:2

În 1913, în State, era legal să-ți trimiți prin poștă copiii. Cu timbre atașate pe hainele lor, copiii mergeau cu trenurile la destinația lor, însoțiți de postași.
Un ziar a raportat faptul că îi costă 53 de cenți pe părinți să-și expedieze fetițele la bunici pentru o vizită de familie.
În timp ce știrile și fotografiile tot apăreau pe toată întinderea țării, nu a durat mult până ce a apărut o lege ce făcea ilegală trimiterea prin poștă a copiilor.
Saving Lincoln

image

Dacă te gândeai ce înseamnă expresia a-ți încinge coapsele, mai jos ai un ghid vizual care îți poate fi de folos. Dacă ai o tunică și o curea poți să încerci asta și acasă. Merge și cu o rochie. Probabil…

Era esențial însă atunci când te apucai de muncă sau erai în luptă să nu te deranjeze excesul de material si în felul ăsta îți transformai tunica într-un fel de pantaloni scurți, ajutându-te să te miști mai bine. Astfel, când spuneai cuiva...Încinge-ți coapsele, îi spuneai de fapt să fie gata pentru muncă sau luptă.

Mai multe ilustratii vizuale AICI.
incingerea coapselor

image

In nature, there’s a flowering shrub called the bigleaf hydrangea. If you take the seed of that shrub and plant it in the soil of Indiana, it will yield pink flowers when it blooms. But if you take that same seed and plant it in the soil of Brazil or Poland, it will produce blue flowers. Even more interesting , if you take the same seed and plant it in another type of soil, it will yield purple flowers. The bigleaf hydrangea, however, will never produce thorns or thistles. It will never bear oranges or apples. And it will never grow tall like a pine tree. Why? Because these features are not within the DNA of the seed. In the same way, the church of Jesus Christ— when planted properly and left on its own without human control and institutional interference— will produce certain features by virtue of its DNA. Like the bigleaf hydrangea, the church may look different from culture to culture, but it will have the same basic expression wherever it’s allowed to flourish.

Frank Viola, Reimagining Church, Kindle edition.

ImagineCălăuze oarbe, care strecuraţi ţânţarul şi înghiţiţi cămila! Matei 23:24

În primul secol evreii obișnuiau să atașeze o sită atunci când consumau vin sau apă pentru a nu înghiți țânțarii care, evident, erau și ei tentați de savoarea și dulceața băuturii. Considerau cămila drept cea mai mare creatură necurată, în timp ce țânțarul era văzut ca fiind cea mai mică ființă necurată (Levitic 11:4 “Dar dintre cele care doar rumegă sau au doar copita despicată să nu mâncați următoarele: cămila <deși rumegă nu are copita despicată, s-o considerați necurată>” și Levitic 11:20: “De asemenea, să considerați o urâciune orice insectă care zboară și umblă pe patru picioare.”).

Se observă ușor cum Isus spune că avem tendința de a ne preocupa de lucrurile (mai mult…)

Sărut care nu era necesar o expresie a afecţiunii; era doar o recunoaştere a venirii oaspetelui. Acest sărut putea avea diferite variante, în funcţie de statutul părţilor implicate. Dacă persoana invitată era de un rang social egal, gazda îl săruta pe obraz. Dacă un copil îl întâmpina pe părintele său, sau un student pe un rabbi, era sărutată mâna celui mai în vârstă (În grădina Ghetsimani, Iuda trebuie că a sărutat mâna Învăţătorului. Tocmai de aceea, scena trădării este atât de dureroasă. A săruta mâna implica o declaraţie de loialitate pe care ucenicul o făcea învăţătorului său. Iuda transformă aceasta într-un gest de bătaie de joc şi de trădare).

A neglija acest ritual însemna a ignora chiar persoana invitată.

John Ortberg, Toţi oamenii sunt normali până ajungi să-i cunoşti. p. 239

Pastorii puritani, cunoscuţi ca şi medici ai sufletului, reprezintă în istoria bisericii prima şcoală protestantă de consiliere biblică.[1] Aceştia se refereau la consiliere ca la lucrul cu sufletul. Ei vorbeau despre responsabilitatea lucrătorului de a vindeca sufletele. Înţelegeau că singurul ajutor demn de încredere pentru suflet este adevărul infailibil al Scripturii aplicat de Duhul lui Dumnezeu. Ştiau că vindecarea genuină, eficace şi permanentă a maladiilor sufletului este produsă de harul lui Dumnezeu în inima credinciosului,[2] și se încredeau în această lucrare pe care numai Duhul lui Dumnezeu putea să o facă.


[1] Timothy KELLER, „Puritan Resources for Biblical Counseling”, Journal of Pastoral Practice, 1988, p. 9.

[2] MACARTHUR, MACK, Introduction to Biblical Counseling, p. 9.

În lumea arabă a veacului al șaptelea, când a trăit Mahomed, oamenii se închinau la mai mult de 360 de zei, câte unul pentru fiecare zi a anului selenar. Unul dintre aceștia era zeul lunii, tovarașul masculin al zeiței soarelui. Zeul lunii era cunoscut sub diferite nume, dintre care unul era Allah, iar acesta era zeul preferat al familiei lui Mahomed. Iată explicația dată de dr. Robert Morey: Numele arab al tatălui lui Mahomed era, literal, Abd-Allah. Numele unchiului său era, Obied-Allah. Aceste nume ne explică devotamentul personal manifestat de familia păgână a lui Mahomed față de Allah, zeul lunii.

Când Mahomed a început să propovăduiască noua sa religie, a ales, în mod firesc, să îl preamărească pe zeul lunii, pe Allah, și să îl declare drept singurul Dumnezeu adevărat.

David Jeremiah, Ce se intampla cu lumea in care traim?, p. 82